Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1319/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1319/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 3809/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1319
Ședința publică din data de 5 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. A. F.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea recursurilor civile declarate de recurentele pârâte C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 5127/20.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă O. E., cererea de chemare în judecată având drept obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcută în ședință publică intimata reclamantă este reprezentată de apărător ales – domnul avocat B. R. D. cu împuternicire avocațială la fila 14 dosar, lipsă fiind recurentele pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că prin intermediul Compartimentului Registratură, în data de 2.03.2015 recurentele pârâte înaintează la dosarul cauzei note de ședință.
Având cuvântul asupra fondului recursului, apărătorul intimatei reclamante formulează concluzii de obligare pârâtelor, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 269/2014 la parcurgerea etapei verificării legalității deciziei. Cu cheltuieli de judecată – conform chitanței depuse la fila 65 dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamanta O. E. a chemat în judecată pe pârâtele C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
1. obligarea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului nr._ (număr dosar Primăria Municipiului București), desemnarea unui evaluator și trimiterea dosarului la evaluator în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor aferente, obligarea la emiterea deciziei de acordare a titlului de despăgubire pentru suma ce va fi stabilită de evaluatorul desemnat în dosar, în termen de 30 de zile de la depunerea raportului de expertiză de către evaluatorul desemnat, având în vedere Decizia nr. 8274/04.06.2007, modificată prin Decizia nr._/14.04.2008, ambele emise de Primăria Municipiului București;
2. obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de conversie și acordarea exclusiv de acțiuni la Fondul Proprietatea, în limita sumei stabilite conform celor de mai sus, în termen de 30 de zile de la îndeplinirea obligației prevăzute la capătul 2 de cerere;
3. obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și aplicarea de amenzi conducătorilor pârâtei în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, în temeiul dispozițiilor art. 18 și art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentința civilă nr. 5127/20.09.2012, Curtea de Apel București a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată și excepția prematurității solicitării de emitere a titlului de conversie; a admis excepția inadmisibilității cererii de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanță și respinge această cerere, ca inadmisibilă; a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la înregistrarea dosarului conținând Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 8274/04.06.2007, modificată prin Dispoziția nr._/15.04.2008, și întreaga documentație aferentă, la transmiterea dosarului către evaluatorul desemnat și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; a respins în rest acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, excepția prematurității cererii de chemare în judecată, excepția prematurității solicitării de emitere a titlului de conversie și excepția inadmisibilității cererii de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanță, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, a reținut următoarele:
Referitor la excepțiile prematurității cererii de chemare în judecată și prematurității solicitării de emitere a titlului de conversie Curtea a reținut că sunt neîntemeiate și respingând-o, în considerarea faptului că dreptul reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în procedura instituită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este unul actual, nefiind suspus unui termen suspensiv sau unei condiții suspensive, de îndeplinirea cărora să depindă posibilitatea valorificării acestuia pe cale judiciară.
Elementele invocate de autoritățile pârâte în susținerea excepțiilor de prematuritate prezintă relevanță pe fondul cauzei, în analiza refuzului de înregistrare a dosarului de despăgubiri la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv, a refuzului de emitere a titlului de conversie de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii reclamantei de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanță a apreciat instanța de fond că se impune a fi admisă, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură. În acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
După . Legii nr. 247/2005, competența de a stabili cuantumul final al despăgubirilor aparține Comisiei Centrale, conform procedurii reglementate de art. 16 din acest act normativ, cu posibilitatea atacării deciziei la instanța de contencios administrativ.
Legea nr. 247/2005 are în vedere două etape în procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la C. Centrală se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și se emite titlul de despăgubiri.
Fiecare etapă a procedurii administrative este supusă controlului judiciar, instanțele de judecată având plenitudine de competență, în funcție de etapa procedurii de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, în stadiul actual al procedurii administrative, competența de stabilire a cuantumului despăgubirilor revine în exclusivitate Comisiei Centrale, astfel că excepția inadmisibilității cererii reclamantei de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanță a fost admisă, cu consecința respingerii cererii ca inadmisibilă.
Analizând, pe fond, acțiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, Curtea a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr. 8274 din 04.06.2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, astfel cum a fost modificată prin Dispoziția nr._ din 15.04.2008, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 302,22 mp și construcție demolată, imobil imposibil de restituit persoanei îndreptățite Ceoflec M..
Sub un prim aspect, se impune a se constata că, deși procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 a fost inițiată încă din anul 2001, prin notificarea înregistrată sub nr. 4264/2001, abia la data de 04.06.2007, după 6 ani, a fost adoptată o decizie administrativă prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care termenul legal pentru soluționarea notificării este de 60 de zile.
Dispoziția nr. 8274/40.06.2007, modificată prin Dispoziția nr._/15.04.2008, a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Asupra acestei dispoziții a fost exercitat controlul de legalitate de către prefect, în temeiul art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, coroborat cu art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În acest sens, a fost întocmit Referatul nr._/18.05.2010 conținând avizul de legalitate al Instituției Prefectului Municipiului București.
În aceste circumstanțe, Dispoziția nr. 8274/40.06.2007, modificată prin Dispoziția nr._/15.04.2008, prin care se recunoaște persoanei îndreptățite Ceoflec M. dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, este suficientă pentru a crea un „interes patrimonial” apărat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar neexecutarea acestei dispoziții constituie o ingerință în sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol.
Refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a înregistra dosarul conținând Dispoziția nr. 8274/40.06.2007, modificată, precum și documentația aferentă, pe motiv că este necesară completarea dosarului cu acte din care să reiasă modalitatea de preluare abuzivă a imobilului – construcție pentru care s-au propus măsuri reparatorii, este unul nejustificat, fiind emis cu exces de putere, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, competența Comisiei Centrale este limitată la verificarea „legalității respingerii cererii de restituire în natură”, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri.
C. Centrală nu este abilitată de legiuitor să repună în discuție dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii, dreptul acesteia fiind recunoscut în mod definitiv prin emiterea avizului de legalitate al prefectului asupra deciziei autorității locale care a realizat o primă analiză a cererii de reparație.
Exercitarea dreptului de apreciere al Comisiei Centrale, prin încălcarea limitelor competențelor prevăzute de lege, precum și a dreptului de proprietate al reclamantei garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, conturează, dincolo de orice dubiu, excesul de putere, în condițiile în care dosarul aferent Dispoziției nr. 8274/40.06.2007, modificată prin Dispoziția nr._/15.04.2008, a fost returnat de trei ori Instituției Prefectului Municipiului București, prin adresele nr. 2022/40.05.2011, nr. 4574/02.09.2011 și nr. 0438/20.01.2012 (filele 303 – 321 dosar). Aceasta, deși Primăria Municipiului București și Instituția Prefectului Municipiului București, reexaminând dispoziția administrativă și documentația aferentă, și-au menținut concluziile privitoare la legalitatea stabilirii dreptului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 6.
În plus, se impune a fi subliniat faptul că atitudinea Comisiei Centrale constând în refuzul nelegal de înregistrare a dosarului de despăgubire în vederea parcurgerii procedurii administrative instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, intervine la 11 ani de la formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 și la 5 ani de la emiterea dispoziției administrative, reclamanta fiind lipsită de orice garanție privitoare la durata sau rezultatul procedurii de acordare a despăgubirilor.
În considerarea argumentelor expuse, Curtea a constatat că acțiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, este în parte întemeiată și a dispus, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea în parte a acesteia, în sensul obligării pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la înregistrarea dosarului conținând Dispoziția nr. 8274/40.06.2007, modificată prin Dispoziția nr._/15.04.2008, și documentația aferentă, la transmiterea dosarului către evaluatorul desemnat și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
A fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată în privința cererii de obligare a pârâtei ANRP la emiterea titlului de conversie și la acordarea de acțiuni la Fondul Proprietatea în termen de 30 de zile, întrucât în sarcina acestei autorități nu există un refuz de executare a obligației, atât timp cât în favoarea reclamantei nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire și nu s-a exercitat dreptul de opțiune în conformitate cu dispozițiile Capitolului V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea sub aspectul solicitării de obligare la plata de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței, precum și aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că art. 24 alin. (1) impune un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, urmând ca numai în cazul refuzului de executare să fie analizate motivele refuzului și să fie aplicate mijloacele de constrângere puse la dispoziția instanței de contencios administrativ prin art. 24 alin. (2) din actul normativ menționat.
Împotriva sentinței civile nr. 5127/20.09.2012 au formulat recurs pârâtele C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
În motivarea cererilor de recurs s-a arătat că sentința civilă nr. 5127/2012 a Curții de Apel București - Secția a-VIII-a C. Administrativ și Fiscal este nelegală și netemeinică, întrucât a instanța de fond in mod neîntemeiat a respins excepția prematurității solicitării de plată a despăgubirilor, având în vedere dispozițiile art. 2 lit. ș din H.G. 1068/2007, art. 13 ind. 1, art. 14 ind. 1 alin. 4, art. 3 lit. a din Titlul VII al Legii 247/2005.
Reclamanta nu are un titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua o plată a despăgubirilor bănești, nu este nici titulara titlului de despăgubire, astfel că solicitarea de plată a despăgubirilor este prematură.
Au mai fost invocate dispozițiile art. III alin. 1 din O.U.G. 62/2010, O.U.G. 4/2012 care suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii 247/2005.
În motivarea cererii de recurs, pârâta C.C.S.D. (actualmente C.N.C.I.) a criticat respingerea excepției prematurității acțiunii față de procedura administrativă reglementată de Cap. V, Titlul VII din Legea 247/2005 precizând că dosarul de despăgubiri al reclamantei a fost restituit Primăriei Municipiului București prin procesul-verbal nr. 0438/20.01.2012, în vederea reanalizării întregii documentații aferente notificării.
Dosarul nu a fost retransmis Secretariatului C.C.S.D.
S-a mai susținut că sentința a fost pronunțată fără observarea dispozițiilor O.U.G. 4/2012 care suspendă, până la 15.05.2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile privind evaluarea imobilelor, suspendare care urmărește implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza pilot M. A. și alții împotriva României.
Prin încheierea nr. 3189/11.03.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal a dispus, în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea 2/2013, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului pe cale administrativă la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
Intimata reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 3, art. 4, art. 24 alin. 2-4, art. 33, art. 34 și art. 35 din Legea 165/2013, excepție soluționată prin Decizia nr. 600/4.11.2014, prin care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția având ca obiect dispozițiile art. 4 teza a II-a raportate la cele ale art. 1 alin. 3 și art. 24 alin. 2-4 din Legea 165/2013; a respins ca inadmisibilă excepția având ca obiect dispozițiile art. 4 teza a II-a raportate la cele ale art. 33, art. 34 alin. 2 și 3 și art. 35 din Legea 165/2013 și a respins ca devenită inadmisibilă excepția având ca obiect dispozițiile art. 4 teza a II-a, raportate la cele ale art. 34 alin. 1 din Legea 165/2013.
În ceea ce privește prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 65/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. 1 din aceasta nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorii excepției de față critică aceeași interpretare care a fost constatată ca neconstituțională prin decizia menționată, și având în vedere că această decizie a fost pronunțată ulterior sesizării instanței constituționale cu soluționarea prezentei excepții, rezultă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, urmând să ie respinsă ca atare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este fondat, față de următoarele considerente:
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În Decizia Curții Constituționale nr. 269/7.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 513/9.07.2014, se menționează că prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit în beneficiul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor un termen pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, termen cu o durată semnificativă, de 5 ani, care se adaugă la intervalul de timp deja scurs de la momentul înregistrării dosarelor până la introducerea cererii de chemare în judecată, în care autoritatea administrativă a trenat soluționarea acestora. Aplicarea în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești a termenelor instituite prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 are ca efect, în interpretarea dată acestora de instanțele chemate să le aplice, respingerea ca "devenite premature" a acțiunilor introduse de persoanele îndreptățite la obținerea de despăgubiri, fiind anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea procedurii administrative, reglementată în prezent prin dispozițiile aceluiași text de lege. În acest context, Curtea observă că, deși desfășurarea și finalizarea procesului fuseseră prefigurate și anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul inițierii acestuia, cursul procesului este alterat ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifică regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanța în soluționarea acestuia. Or, interpretarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că ar fi aplicabile și cauzelor pendinte le conferă caracter neconstituțional, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părțile aflate în proces o situație mai favorabilă. Mai mult decât atât, Curtea observă că regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluție favorabilă, profită unei instituții a statului, care este pârâtă într-un proces.
Cu privire la influențarea cursului procesului prin edictarea de noi reguli procesuale, inexistente la data declanșării acestuia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunțată în Cauza Agrati și alții împotriva Italiei (paragraful 58), că "principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrate prin art. 6 [din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale] se opun - cu excepția situațiilor când există motive imperioase de interes general - ingerinței puterii legislative în administrarea justiției cu scopul de a influența deznodământul judiciar al unui litigiu".
Or, în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".
În acest sens, Curtea reține că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe - în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În raport de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.p.c. va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată, va stabili în sarcina pârâtei C.N.C.I. obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare prin puncte în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și va menține în rest sentința civilă recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentele pârâte C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 5127/20.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă O. E..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte cererea de chemare în judecată.
Stabilește în sarcina pârâtei C.N.C.I. obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare prin puncte în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. A. F. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red./tehnored./ 2 ex./ C.M.C./………..
Tehnored. R.O./
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2078/2015.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 863/2015.... → |
|---|
