Pretentii. Decizia nr. 1623/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1623/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 22582/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1623
Ședința publică de la 19.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. G. A.
JUDECĂTOR - P. O. D.
JUDECĂTOR - C. C. M.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 6726/22.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. E. L. IFN S.A. și cu intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită; părțile solicitând judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 2 C.proc.civ., după care,
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.411 alineat 2 C.pr.civ. și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alineat 1 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 6726/22.10.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu și a respins acțiunea în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A admis capătul de cerere având ca obiect restituirea taxei de poluare privind pe reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
A obligat pârâta ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea către reclamantă a sumei de 1452 lei reprezentând taxa de poluare și la plata sumei de 39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că O.U.G. 50/2008 nu instituie o discriminare în sensul dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, conform cărora „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În fapt, taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În condițiile desființări frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Din dispozițiile art. 1-33 din Legea 157/2005 și din art. 148 alin. 2 din Constituția României rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
De asemenea, se arată că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituire taxei pe poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. 16 state membru ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
A fost criticată și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere aplicarea corectă de către organele fiscale a legislației incidente în cauză.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamanta fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne
Nefondată este și critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect instanța de fond făcând aplicarea disp. art. 453 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Singura condiție reglementată de acest text de lege pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată este aceea ca partea să piardă procesul, condiție îndeplinită în speță.
Culpa procesuală la care se referă recurenta este dedusă din expresia „partea care pierde procesul”, aceasta aflându-se la baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată, și nu aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, aspecte invocate în cererea de recurs.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prev. de art.488 pct. 8 C.pr.civ. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 496 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5, CUI_ împotriva sentinței civile nr. 6726/22.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. E. L. IFN S.A., cu sediul social în București, .. 6A, ..04, sector 2, CUI_ reprezentată de ..R.L., cu sediul în Pitești, ., ., jud. Argeș, CUI R. și cu intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Spl. Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. G. A. P. O. D. C. C. M.
GREFIER
M. I.
Red. CCM/5 ex./Tehnored. R.O./30.03.2015
Jud. fond G. P. – Tribunalul București
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 35/2015. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3222/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
