Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 948/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 948/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 34525/3/2013

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.948

Ședința publică de la 16 februarie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE – I. C. G.

JUDECĂTOR – C. M. F.

JUDECĂTOR – C. P.

GREFIER - I. P.

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recursurile formulate de recurentul-reclamant P. G. A. și recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 4825/01.07.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, și recursul formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE împotriva încheierii din 10.06.2014 și a sentinței civile nr. 4825/01.07.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect „Obligare emitere act”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, prin consilier juridic B. M., cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 26.11.2014 și la data de 08.12.2014 recurentul-reclamant P. G. A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare. La data de 22.01.2015 recurentul-reclamant P. G. A. a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea pune în discuție cererea de renunțare formulată de reclamantul P. G. A. la capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P la emiterea titlului de plată.

Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice precizează că înțelege să lase la aprecierea instanței cu privire la solicitarea reclamantei de renunțare la capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P la emiterea titlului de plată și arătă că hotărârea este nelegală, iar cererea ar trebui să fie neîntemeiată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate în cauză.

Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea propriului recurs, așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate,, iar în principal, admiterea excepțiilor invocate de Ministerul Finanțelor Publice și în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că titlul invocat de reclamant pentru a fi despăgubit în condițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 ar fi întemeiat. Hotărârea judecătorească obținută de reclamant în contradictoriu cu Primăria Piatra N. nu poate face obiectul unei despăgubiri, în condițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 prin care se stabilește că deciziile emise de către A.N.R.P., înainte de apariția Legii nr. 165/2013 pot face obiectul unor despăgubiri, în tranșe anuale, începând cu anul 2014 și de asemenea, hotărârile judecătorești dispuse în contradictoriu cu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice susține că instanța de fond a reținut greșit, ca titlu, hotărârea judecătorească invocată de reclamant, pentru a fi despăgubit în condițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, pentru că hotărârea judecătorească trebuie să urmeze etapele administrative de despăgubire, prevăzute de Legea nr. 165/2013 și să facă obiectul dosarului de despăgubire.

Reprezentantul recurentului-pârât solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant și admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării recursului.

CURTEA,

Deliberând, constata:

Prin sentința civilă nr. 4825/01.07.2014, Tribunalul București a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal la data de 25.10.2013 sub nr._, reclamantul P. G. A. a chemat în judecată pe pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru imobilul restaurant „Leul și Cârnatul” în suprafață de 328 mp și teren în suprafață de 946 mp, potrivit Deciziei civile nr. 42/23.03.2006 a Curții de Apel Bacău, în cuantum total de 1.880.025 lei(560.204 lei pentru restaurant și 1319.821,36 lei pentru terenul aferent în suprafață de 946 mp), actualizată cu indicele de inflație de la data de 23.03.2006 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata acestor sume, potrivit art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013. În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea titlurilor de despăgubire și de plată pentru același imobil, în cuantum de 539.345 Euro, la cursul zilei în lei la data emiterii titlurilor.

În motivare, reclamantul a arătat că prin B. N. T. a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 203/14.02.2002, însă prin Dispoziția Primarului nr. 517/21.04.2003 a fost respinsă, pe motiv că nu a fost dovedit dreptul de proprietate. Prin decizia civilă nr. 3258/21.04.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de tatăl reclamantului, s-a casat în totalitate decizia nr. 95/2003 a Curții de Apel Bacău și-a s-a trimis cauza spre rejudecare. În rejudecare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize topo în urma căreia a rezultat că este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 946 mp, măsuri ce au fost stabilite la valoarea de 400E/mp, în cuantum total de 1319.821, 36 lei. În urma efectuării de către instanța de apel a unei expertize în construcții, s-a stabilit la data de 03.03.2006 întinderea măsurilor reparatorii pentru restaurantul „Leul și Cârnatul”, în cuantum de 560.204 lei.

Reclamantul a susținut că este pe deplin îndreptățit să solicite actualizarea acestor sume în lei cu indicele de inflație, sau, în subsidiar, să se emită titlurile de despăgubire pentru suma totală de 160.945 Euro pentru restaurant și 378.400 Euro pentru teren, la cursul valutar din ziua când se emit titlurile, având în vedere că expertizele judiciare au transformat despăgubirile din euro în lei în anul 2006, când cursul leu/euro era mult mai mic.

S-a arătat că, în final, Curtea de Apel Bacău a pronunțat Decizia civilă nr. 42/23.03.2006, prin care a admis apelul său, a dispus anularea dispoziției Primarului nr. 517/2003 și a stabilit ca măsuri reparatorii pentru restaurantul „Leul și Cârnatul” suma de 560.204 lei și pentru terenul aferent în suprafață de 946 mp, suma de 1319.821, 36 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs tatăl reclamantului, pentru pârâta Municipiul Piatra N. decizia civilă nr. 42/23.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București rămânând irevocabilă prin nerecurare. Prin Decizia nr. 9050/09.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins recursul reclamantului și Decizia civilă nr. 42/23.03.2006 a Curții de Apel București a rămas irevocabilă.

Reclamantul a precizat că Sentința civilă nr. 272/C/2003 a Tribunalului N., modificată prin Decizia civilă nr. 42/2006 a Curții de Apel Bacău a fost legalizată cu mențiunea definitivă și irevocabilă la data de 09.11.2006.

S-a mai susținut de către reclamant că, deși este în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile, timp de 7 ani de zile, statul român a stat în pasivitate și cu rea-credință a refuzat să execute această obligație din culpa sa exclusivă, motiv pentru care, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, solicită actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă și executorie – 23.03.2006 – și până la data plății efective a sumei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004, art. 663, art. 628 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la data de 20.03.2014, a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive.

În motivare, pârâtul a arătat că acțiunea este inadmisibilă, pe de o parte, în raport de prevederile Legii nr. 165/2013 deoarece nu sunt respectate etapele și procedurile prevăzute de Legea nr. 165/2013, iar pe de altă parte, față de lipsa procedurii prealabile față de Statul Român.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu poate răspunde, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al statului, în cazul în care alte autorități ale statului nu au soluționat cererea de despăgubire a reclamantului, întrucât raporturile juridice nu s-au creat între reclamant și Minister iar acesta din urmă nu a emis nici un act a cărui anulare se cere.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor la data de 19.03.2014, a invocat excepția prematurității cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive.

În motivarea excepției prematurității, pârâta a arătat că are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Referitor la situația dosarului de despăgubire, pârâta a precizat că, în cazul de față, dosarul de despăgubire al reclamantului nu a fost soluționat de primărie, entitățile învestite cu soluționarea notificării având obligația de a soluționa notificarea în termen de 36 de luni de la momentul adoptării Legii nr. 165/2007.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a arătat că atât sub incidența vechii legislații, cât și sub incidența noii legislații, nu C. Centrală are atribuții de a acorda despăgubiri în numerar.

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, întrucât C. Națională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să pună în aplicarea dispozițiile art. 1, art. 17, art. 21 – 26 care prevăd expres compensarea prin puncte a imobilelor, validarea/invalidarea de către C. Națională și evaluarea imobilelor, potrivit grilei notariale.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, Legea 554/2004, Legea nr. 165/2013, art. 205 și urm. N.c.p.c.

Deliberând, cu prioritate, conform art. 248 C.p.c., asupra excepțiilor invocate, Tribunalul constată următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare, Tribunalul o va respinge, întrucât din petitul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice doar capătul de cerere prin care a solicitat plata sumei de 1.880.025 lei, actualizată cu indicele de inflație, după obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru această sumă. Art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013 prevede că titlul de plată se emite de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și se plătește de Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. În consecință, pe capătul de cerere prin care se solicită plata sumei de bani, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, acest capăt de cerere fiind, de altfel, singurul formulat în contradictoriu cu M. finanțelor Publice.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, invocată prin întâmpinare, Tribunalul o va respinge, întrucât pe singurul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (obligarea la emiterea titlului de despăgubire), aceasta are calitate după rezultă din prevederile art. 41 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 ce stabilesc că pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. 1, C. Națională emite titluri de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Totodată, Tribunalul reține și prevederile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 ce prevăd că pârât C. Națională pentru Compensarea Imobilelor preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.

Tribunalul va respinge și excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în raport de prevederile Legii nr. 165/2013, întrucât, contrar susținerilor pârâtului, acțiunea reclamantului urmărește întocmai respectarea etapelor și procedurilor prevăzute de art. 41 din Legea nr. 165/2013, reclamantul având deja stabilite măsurile reparatorii în echivalent prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Referitor la lipsa procedurii prealabile față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul apreciază că nu era necesară efectuarea procedurii prealabile, pentru formularea prezentei acțiuni, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, lege specială în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004. Totodată, constată că se solicită ca pârâtul Ministerului Finanțelor Publice să fie obligat la plata despăgubirilor, numai după emiterea de către celelalte pârâte a titlului de despăgubire și a titlului de plată, în condițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013, adică în 180 de zile de la emiterea titlului de plată.

În ceea ce privește excepția prematurității invocată de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, Tribunalul o va respinge, constatând că reclamantului nu i se aplică termenele prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, întrucât dreptul acestuia la măsuri reparatorii în echivalent i-a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă, fiindu-i aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Prematuritatea cererii a fost invocată raportat la termenul de 60 de luni prevăzut de art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

Excepția prematurității acțiunii este acea excepție procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este încă actual. În acest context, prematuritatea este o sancțiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât și pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acțiuni se transpune într-o condiționare a exercițiului dreptului la acțiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv.

Prin urmare, revine instanței de judecată sarcina de a aprecia dacă refuzul de soluționare a cererii este justificat, atât prin raportare la circumstanțele cererii, cât și prin raportare la calendarul previzibil al activităților autorităților publice. Excepția prematurității va fi respinsă, așadar, ca neîntemeiată, iar apărările pârâtei vor fi avute în vedere în analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, Tribunalul reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a fost admis apelul autorului reclamantului P. G., a fost schimbată în tot Sentința civilă nr. 272/2003, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr. 1161/C/2003, a fost anulată Dispoziția nr. 517/21.04.2003 emisă de Primarul Municipiului Piatra N., s-a stabilit valoarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul notificat compus din restaurantul „Leul și Cârnatul”: pentru construcții – 560.204 lei și pentru teren aferent în suprafață de 946 mp – 1.319.821,36 lei. Decizia a rămas irevocabilă la data de 09.11.2006, prin respingerea recursului, ca nefundat prin Decizia civilă nr. 9050/09.11.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Deși dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent, în calitate de moștenitor al lui P. G., conform certificatului de calitate de moștenitor aflat la fila 96, a fost recunoscut prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, rămasă irevocabilă la data de 09.11.2006, reclamantului nu i-au fost emise nici până în acest moment titlul de despăgubire și titlul de plată.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Tribunalul constată că și cererii reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013, care prevede la art. 41 alin. 1 că plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014, cuantumul unei tranșe neputând fi mai mic de 5.000 lei.

A. 3 al art. 41 din Legea nr. 165/2013 prevede că pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar alin. 4 stabilește că titlul de plată se emite de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

Tribunalul constată că reclamantul se află în ipoteza prevăzută de art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, întrucât prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, rămasă irevocabilă la data de 09.11.2006 i s-a stabilit valoarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul notificat compus din restaurantul „Leul și Cârnatul” astfel: pentru construcții – 560.204 lei și pentru teren aferent în suprafață de 946 mp – 1.319.821,36 lei.

În consecință, cererea reclamantului nu trebuie să mai parcurgă etapele administrative prevăzute de art. 21 din Legea nr. 165/2013 (Etapa transmiterii și înregistrării dosarelor; Etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Naționale din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii ; Etapa evaluării imobilului prin aplicarea grilei notariale de către Secretariatul Comisiei Naționale; Etapa emiterii de către C. Națională a deciziei de compensare prin puncte a imobilului), existența și întinderea dreptului său la măsuri reparatorii în echivalent fiind deja stabilită în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului ca suma de 1.880.025 lei (pentru construcții 560.204 lei și pentru teren aferent în suprafață de 946 mp – 1.319.821,36 lei) să fie actualizată cu indicele de inflație, Tribunalul constată că reclamantul este îndreptățit la repararea integrală a pagubei suferite ca urmare imposibilității de restituire în natură a imobilului său. Astfel, în urma administrării probatoriului, prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, rămasă irevocabilă la data de 09.11.2006, s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit să primească măsuri reparatorii prin echivalent în valoare totală de 1.880.025 lei.

Principiul reparării integrale a prejudiciului, presupune ca sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor imposibil de restituit în natură.

De altfel, interpretarea de ansamblu a dispozițiilor legale emise în materie impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii bunurilor, pentru a se asigura repararea efectivă a prejudiciului cauzat, cu actualizarea prețurilor, potrivit principiului restitutio in integrum. Chiar dacă nu există dispozițiile legale care să prevadă expres actualizarea sumei cu indicele de inflație, Tribunalul apreciază că sunt aplicabile principiile stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite în Decizia Nr. XXI din 19 martie 2007. Chiar dacă în această decizie se vorbește despre actualizarea cu indicele prețurilor de consum, Tribunalul reține că indiferent de metoda de calcul folosită (rata inflației/indicele prețurilor de consum), rezultatul actualizării este același.

Pentru aceste considerente, Tribunalul va obliga pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită, conform art. 41 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, titlul de despăgubire pentru măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din restaurantul „Leul și Cârnatul” și pentru terenul aferent în suprafață de 946 mp, stabilite prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data de 09.11.2006(data stabilirii irevocabile a dreptului la despăgubiri) și până la data emiterii titlului de despăgubire.

După emiterea titlului de despăgubire, în baza art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013, Tribunalul va obliga pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită titlul de plată.

După emiterea titlului de plată, în baza art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013, Tribunalul va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei stabilite prin titlul de plată ce se va emite de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în cel mult 180 de zile de la emitere.

Pentru aceste considerente, Tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor, inadmisibilității, prematurității; a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită, conform art. 41 din Legea nr. 165/2013, titlul de despăgubire pentru măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din restaurantul „Leul și Cârnatul” și pentru terenul aferent în suprafață de 946 mp, stabilite prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data de 09.11.2006 și până la data emiterii titlului de despăgubire. Tribunalul a obligat pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită titlul de plată în condițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013 și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata, conform art.41 din Lege nr. 165/2013, a sumei stabilite prin titlul de plată ce se va emite de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Împotriva acestei sentințe, s-a formulat recurs de către reclamant și de către pârâte.

C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în motivarea recursului arata ca:

I. în contextul noilor dispoziții legale ce reglementează procesul de soluționare a dosarelor de despăgubire, acțiunea reclamantului, apare ca prematură, pentru următoarele considerente:

1. Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.

Mai mult decât atât, dispozițiile noii legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi" (art. 4).

Așadar, potrivit acestui text de lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire al reclamantului, se va realiza conform prevederilor Legii nr. 165/2013.

Prin această lege a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 17 alin.1 lit. a -b din Legea nr.165/2013, noua comisie validează /invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că, art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării sale în vigoare.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.

Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, apreciem că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.

Mai mult, în prezenta cauză devin incidente prevederile noului act normativ, având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr.165/2013, conform cărora dispozițiile prezentei legi se aplică(....) Cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.

De reținut este faptul că în prezent, soluționarea dosarelor de despăgubire se concretizează prin j emiterea de către CNCI, a unei decizii de compensare prin puncte, potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013.

Astfel, Secretariatul CNCI, în baza documentelor transmise, verifică dosarele din punct de vedere al existentei dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, iar în cazul în care există neclarități, solicită documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor si oricăror alte instutii care ar putea deține documente relevante.

Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a eventualelor despăgubiri încasate pentru imobilul notificat.

În continuare, art. 21 alin. 7-8 stabilește că "Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. 7 (grila notarială).

În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.

întrucât noua legislație a abrogat prevederile art.18-18 indice 9 Titlul VII din Legea nr.247/2005, care reglementau condițiile și termenele de valorificare a deciziilor conținând titlul de despăgubire, în prezent art. 27-29 din Legea nr.165/2013, reglementează condițiile în care titularul unei decizii de compensare își poate valorifica punctele, prin achiziționarea de imobile din Fondul național la licitația națională, începând cu data de 01.01.2016.

De asemenea, art. 31 din același act normativ stabilește și modalitatea prin care titularul unei decizii de compensare prin puncte, poate opta în termen de 3 ani de la emiterea acesteia, dar nu mai devreme de 1.01.2017, pentru valorificarea punctelor și în numerar.

În acest sens, titularul deciziei de compensare va solicita Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, emiterea unui titlu de plată, iar sumele prevăzute în acest titlu, se vor plăti de către Ministerul Finanțelor Publice potrivit disp. art. 41 alin 1 în cel mult 180 de zile de la emitere.

II. Instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că, comisia pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a obligat-o să emită în favoarea reclamantului, decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel, deși prin întâmpinare a arătat că procedura administrativă prevăzută de Legea 247/2005 înglobează mai multe etape care în mod obiectiv, presupun un termen îndelungat pentru soluționarea dosarelor, instanța nu a ținut seama de argumentele invocate.

Mai mult, emiterea titlurilor de despăgubire a fost suspendată prin O.U.G. 4/2012, respectiv Legea nr. 117/2012, până la data de 15.05.2013.

Ulterior, din 20.05.2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care a instituit noi termene și condiții de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, abrogând dispozițiile Titlului VII din Legea 247/2005.

Cu toate acestea, instanța de fond a obligat pârâta CNCI să emită în favoarea reclamantului, decizia reprezentând titlul de despăgubire, în mod neîntemeiat neavînd în vedere faptul că, situațiile în care se poate emite un astfel de titlu sunt prevăzute la art. 41, în cazul reclamantului exced prevederile legale.

în concret, cazurile prevăzute de art. 41 sunt:

a. dosare aprobate de CCSD într-una din ședințele acesteia până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013,

b. dosare care au parcurs toate etapele în procedura judecătorească, finalizată prin pronunțarea unei hotărâri rămasă irevocabilă, înainte de . legii și în care au fost consemnate sume.

Prin urmare, solicitarea reclamantului ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.3, Legea nr. 165/2013, respectiv aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este neîntemeiată.

III.Cât privește lipsa calității procesuale pasive a CNCI cu privire la emiterea titlului de plată, face următoarele precizări:

Așa cum a arătat, în 17.05.2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, cu privire la procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.

Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.

Astfel, potrivit prevederilor art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

În cazul validării deciziei entității învestite de lege, CNCI emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv.

Următoarea etapă a procedurii administrative este reglementată în art. 27 - 29 din lege. Potrivit acestor dispoziții, titularul deciziei de compensare își poate valorifica punctele stabilite printr-o astfel de decizie, prin achiziționarea de imobile din Fondul Național la licitația națională începând cu data de 01.01.2016.

Conform art. 31 din același act normativ, titularul unei decizii poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar. Astfel în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

În aplicarea alin. (1), deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

Sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

Prin urmare, rugăm onorata instanță să constate că emiterea titlului de plată cade în sarcina ANRP, după ce în prealabil CNCI a emis decizie de compensare.

IV.Prima instanță a pronunțat o hotărâre, făcând aplicarea greșită a legii.

Așa cum a arătat, în prezent, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013, intrată în vigoare la data de 20.05.2013.

Potrivit art. 18 alin. 3 din această lege, s-a înființat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.

Dispozițiile emise de primari și dosarele aferente acelor dispoziții sunt transmise Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.

În conformitate cu art. 21 alin.5 - 9 din Legea 165/2013, "Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punct de vedere al a existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completarea entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

(6)Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(7)Numărul de puncte se stabilește după scăderea valoni actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. 6.

(8)Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. 7.

(9)în cazul validării deciziei entității învestite de lege. C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv."

În speță, fără a ține seama de dispozițiile legale mai sus amintite, instanța de fond a instituit în sarcina Comisiei Naționale obligația de a emite titlul de despăgubire, în condițiile în care, notificarea reclamantului nu este nici măcar soluționată de Primărie, în calitatea sa entitate învestită de lege.

Se arata ca nu se cunoaste cum va putea C. Națională să își îndeplinească obligația instituită, în condițiile în care nu a fost emisă o dispoziție în temeiul Legii nr.10/2001 iar recurenta CNCI este obligată potrivit legii să emită decizia de compensare, numai în temeiul dispoziției de primar.

Mai mult, instanța nici măcar nu a obligat Primăria să soluționeze notificarea și să emită dispoziția cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii, așa cum prevede legislația în vigoare.

Instanța de fond nu a înțeles interdependența dintre obligațiile ce revin Comisiei Naționale și cele ale entității învestite cu soluționarea notificării, în speță Primăria Municipiului N..

Astfel, C. Națională nu poate proceda la emiterea deciziei de compensare în favoarea reclamantului, atât timp cât entitatea investită cu soluționarea notificari nu transmite Secretariatului Comisiei Naționale dosarul aferent notificării formulate de reclamant, care să conțină în special, dispoziția emisă în temeiul Legii nr.10/2001.

Împrejurarea că entitatea investită cu soluționarea notificări nu și-a îndeplinit obligațiile rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001, nu poate justifica omisiunea unor etape stabilite de legiuitor și instituirea în sarcina Comisei Naționale a unei obligații imposibil de executat.

Faptul că Tribunalul București a obligat C. Națională la emiterea titlului de despăgubire chiar în lipsa unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii, denotă un exces de zel din partea instanței de fond, care nu poate fi calificat decât ca fiind o critică adusă variantei găsite de legiuitor pentru despăgubirea celor, ale căror imobile au fost preluate abuziv.

De reținut este faptul că dosarul de despăgubire, nu a fost înaintat Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor până la data redactări prezentului recurs.

V.Instanța de fond apreciază că prin aplicarea ratei inflației, despăgubirile trebuie să corespundă prin cuantumul lor valorii bunurilor. Nu reține însă faptul că partea care cade în pretenții, statul român de astă dată, trebuie să efectueze un efort bugetar suplimentar pentru acoperirea acestor sume de bani ce reprezintă actualizări ale sumei inițiale.

Or, câtă vreme se reține noțiunea de prejudiciu și nu se poate vorbi despre acesta în lipsa culpei, reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor sale sub aspectul vinovăției în ceea ce privește emiterea cu întârziere a titlului, situație în care se apreciază că nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale.

Astfel, nu se poate susține că dovada existenței prejudiciului este suficientă pentru angajarea răspunderii. Aceasta înseamnă că doar pornind de la prejudiciu, prin luarea în considerare și examinarea atentă a raportului de cauzalitate, se ajunge la fapta ilicită sau la altă cauză a prejudiciului și, de aici, la autorul faptei sau la persoana obligată la reparație.

Diferența de valoare ce urmează a fi plătită, în lipsa culpei, nu numai că este neîntemeiată, dar și nelegală cu atât mai mult cu cât această actualizare vine ca o sancțiune aplicată asupra unei persoane în sarcina căreia cu exista obligația directă și imediată de plată a sumelor menționate în respectiva sentință judecătorească.

VI.în ceea ce privește reactualizarea sumei cu indicele de inflație începând cu data de 23.03.2006, face următoarele precizări:

în dispozițiile legale în materie (HG nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, OUG nr. 81/2007, HG nr. 1095/2005) nu au fost prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către C. Națională, în raport de rata inflației, de cursul Euro etc. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 din OG. nr. 13/2011 privind dobânda legală și remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar- fiscale în domeniul bancar, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

De asemenea, nici în cuprinsul Legii nr. 247/2005- Titlul VII, care au reglementat Regimul stabilirii si plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu au existat dispoziții legale referitoare la plata unor asemenea dobânzi. Altfel spus, cadrul legal anterior (Legea nr.247/2005- Titlul VII), cât și cel prezent (Legea nr. 165/2013), nu reglementează actualizarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin deciziile emise de CNCI.

În actele normative în materie (HG nr. 401/2013, Legea nr. 165/2013 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.368/2013) nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Pentru motivele arătate și invocând art. 483 din Noul cod de Procedură Civilă, vă solicită admiterea recursului formulat și să modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca prematur formulată, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În drept Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 165/2013, art. 483 Noul cod de procedură civilă.

Recurentul P. G. A., in motivarea recursului, arata că:

1. In primul rand, solicita potrivit art. 406, alin. 5 din Noul cod de procedura civila sa se ia act de renunțarea la judecata, in parte, numai Ia capătul de cerere privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plata.

Astfel, stabilește noul cod de procedura civila la art. 406 alin. 5 ca:

„Cand renunțarea la judecata se face in apel lin speța recurs potrivit Legii 554/2004) sau in caile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare si va dispune si anularea, in tot sau in parte, a hotărârii sau, dupa caz, a hotărârilor pronunțate in cauza.

Totodată, potrivit art. 407 alin. 2 din același cod de procedura civila „renunțarea produce efecte numai fata de părțile in privința cărora a fost făcuta si nu afectează cererile incidentale care au caracter de sine stătător"

In speța, instanța de fond a reținut greșit in sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor si obligația emiterii titlului de plata, aceasta fiind obligația Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Asa fiind, potrivit art. 406» al. 5 din noul cod de procedura civila solicita renunțarea la judecarea acestui capăt de cerere cu privire la obligarea ANRP la emiterea titlului de plata si astfel solicit onoratei instanțe de recurs sa anuleze in parte hotărârea instanței de fond numai cu privire la obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de plata.

In esența, solicita mentinerea ca legala si temeinica a hotărârii instanței de fond sub aspectul obligației Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire in cuantumul stabilit prin decizia civila nr. 42/2006 a Curții de Apel Bacău, irevocabila la data de 9.11.2006 prin decizia civila nr. 9050 a I.C.C.J., actualizat cu indicele de inflație cat si obligația Ministerului Finanțelor Publice la punerea in plata a titlului emis de ANRP, evident, asa cum a reținut si instanța de fond, in mod succesiv, asa cum prevede art. 41 din Legea 165/2013, adică dupa emiterea titlului de despăgubire respectiv a titlului de plata.

2. In ce privește capătul de cerere privind actualizarea creanței cu indicele de inflație, capăt de cerere formulat in contradictoriu cu C. Naționala pentru Compensarea Imobilelor ce are ca obligație emiterea titlului de despăgubire, desi instanța a considerat ca este indreptatit la aceasta actualizare, in motivare aceasta nu a avut in vedere si practica judiciara unanima in materie de retrocedări, respectiv:

- A: in cauza Elias c. România (ANEXA 26 din dosarul de fond) reclamanții aveau o decizie administrativa definitiva (cu atat mai mult in cazul meu, o hotărâre judecatoresca irevocabila), fara sa o conteste in instanța de judecata si al cărui cuantum era determinat prin decizie, ca si in cazul meu Decizia civila nr. 42/23.03.2006 a Curții de Apel Bacău. (ANEXA 5 ) Astfel, CEDO a constatat ca reclamanții aveau un "bun" in sensul art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenție si ca "actualizarea creanței cu indicele de inflație i-ar situa pe reclamanți, pe cat posibil, . cu cea in care s-ar afla daca cerințele art. 1 Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate".

B: Curtea Constituționala prin Decizia nr. 247/2002 publicata in Monitorul Oficial Partea 1 nr. 767/22.10.2002 (ANEXA 27 din dosarul de fond) statuează ca dispozițiile art 3712(3) din codul de procedura civila nu sunt neconstitutionale deoarece actualizarea reprezintă o modalitate tehnica de echivalare a obligației stabilite in bani, prin titlul executoriu, cu valoarea reala a acesteia din momentul executării silite - moment care poate fi destul de îndepărtat, având ca scop evitarea perpetuării unor litigii care au ca sorginte aceeași obligație stabilita in bani, dar a cărei valoare reala se schimba ulterior, datorita inflației "(ANEXA 27)

C: In prezenta cauza recurentul nu a solicitat dobânzi pentru despăgubirile care i se cuvin potrivit deciziei civile nr. 42/23.03.2006 a Curții de Apel Bacău, irevocabila, ci doar indexarea acestora cu indicele de inflație.

Desi doctrina si jurisprudenta unanima permit cumulul acestora, recurentul a solicitat doar actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație. (ANEXA 28 din dosarul de fond)

D: Insasi I.C.CJ. prin decizia nr. 1400/9.04.2008 (ANEXA 29 din dosarul de fond) a statuat ca "Actualizarea nu este o sancțiune, ea reprezintă de fapt asigurarea unui echilibru valoric in condițiile de instabilitate a monedei si debitorul trebuie sa suporte diferența Acordarea sumei actualizate in raport cu rate inflatiei se impune si fata de principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 cod civil si astfel riscul devalorizării leului, a fost pus in sarcina debitorului

E: Totodată, relevanta este si decizia civila nr. 61/21.01.2013 a Curții de Apel Timișoara (ANEXA 30) prin care aceasta a statuat ca "Natura juridica a dobânzii este diferita de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație, prima fiind o sancțiune (daune moratorii) iar a doua - indicele de inflație - valoarea reala a obligației bănești la data efectuării plații (daune compensatorii). Astfel, mai retine Curtea ca " actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești".

F: Decizia nr. 204/14 ianuarie 2005 a I.C.CJ. (ANEXA 31) reținuta si de dl. Profesor univ. dr. loan Les in lucrarea Noul cod de procedura civila -comentariu pe articole prin care Instanța suprema a reținut dupa controlul de constituționalitate realizat prin Decizia nr. 247/2002 a Curții Constituționale (ANEXA 27 din dosarul de fond) ca:

" In temeiul principiului constituțional al accesului liber la justiție, acțiunea adresata instanței, de creditor, pentru actualizarea obligației stabilita in bani prin hotărâre judecatoresca definitiva si irevocabila* este admisibila, chiar daca exista posibilitatea, reglementata prin art. 371 (2) c. proc. Ciu., a se face actualizarea prin executorul judecătoresc"". (ANEXA 31)

G: Prin decizia civila nr. 863/17.02.2009 a I.C.CJ. si a sentinței civile nr. 1269/2004 a Tribunalului C. (ANEXA 11) irevocabila: "s-a admis acțiunea reclamanților de stabilire a masurilor reparatorii prin echivalent la valoarea rezultata ca urmare a actualizării cu indicele de inflație la data plații efective a sumei de.... Reprezentând despăgubire pentru imobilul construcție din mun. Cluj N.".

H: Prin sentința civila nr. 443/2010 a Curții de Apel Timișoara (ANEXA

12)rămasa irevocabila prin decizia civila nr. 2760/2011 a I.C.CJ. (ANEXA

13)instanța a statuat ca "despăgubirile acordate reclamantului vor fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plații".

I: Prin sentința nr. 72/2009 a Curții de Apel C. (ANEXA 14 din dosarul de fond), irevocabila prin nerecurare, Curtea a admis acțiunea reclamanților si a obligat parata C. Centrala la emiterea titlului de despăgubire actualizat cu indicele de inflație de la data de 1 noiembrie 2004 pana la data plații efective".

In concluzie, instanța de fond (cu privire la acest capăt de cerere) a statuat in mod legal si in raport de dispozițiile art. 1531 din noul cod civil - principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat, cat si de principiile din Decizia nr. XXI/2007 a I.C.C.J. pronunțata . interesul legi.

Desi recurentul a invocat dispozițiile noului cod de procedura civila art. 628 al. 3, principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat, faptul ca daca legea speciala (Legea 165/2013) nu prevede dispoziții de actualizare a creanței (legea speciala nu interzice actualizarea) se aplica dispozițiile dreptului comun, jurisprudenta interna unanima in materie de restituiri in baza legii 10/2001 si a Legii 247/2005 - ambele prevăzând dispoziții de actualizare dupa cum a arătat in cererea introductiva - jurisprudenta CEDO in cauza Elias c. România, instanța de fond a reținut doar decizia I.C.C.J. pronunțata in recurs in interesul legii cat si principiul reparării integrale a prejudiciului.

F. de cele de mai sus, solicita menținerea sentinței civile nr. 4825/1.07.2014 a Tribunalului București sub aspectul obligației de emitere a titlului de despăgubire actualizat de către C. Naționala pentru Compensarea Imobilelor cat si obligația Ministerului Finanțelor Publice de a pune in plata titlul de plata ce va fi emis de către ANRP in ordinea fireasca prevăzuta de art. 41 din Legea 165/2013 si sa se ia act de renunțarea sa la judecarea capătului de cerere privind obligarea ANRP la emiterea titlului de plata, in acest sens, potrivit art. 406 al. 5 si art. 407 al. 2 din noul cod de procedura civila sa dispunai admiterea recursului meu si sa anuleze, in parte, sentința civila nr. 4825/1.07.2014 a Tribunalului București numai sub aspectul obligației reținute greșit in sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a emite titlul de plata.

Ministerul Finanțelor Publice, a formulat recurs împotriva încheierii din 10.06.2014 și a Sentinței civile nr. 4825 pronunțată de Tribunalul București - Secția a ll-a de contencios administrativ și fiscal la data de 01.07.2014 în dosarul nr._, cu motivarea:

1.instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 488 alin. 1. pct. 4 Cod procedura civila).

2.Prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. 1. oct. 5 Cod procedura civila).

3.Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei (art. 488 alin. 1, pct. 6 Cod procedura civila).

4.Hotărârea pronunțată este data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. 1. pct. 8 Cod procedura civila).

DEZVOLTAREA MOTIVELOR DE RECURS:

Instanța de judecată a aplicat în mod greșit prevederile legale ca urmare a administrării și interpretării în mod eronat a materialului probatoriu depus la dosarul cauzei, fapt ce a condus, implicit, la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești în sensul că instanța a trecut peste etapele administrative procedurale instituite de legiuitor în procesul de despăgubire, încălcându-se inclusiv principiul restituirii în natură prevăzut de Legea nr. 165/2013.

1. Referitor la excepția inadmisibilității sub cele două aspecte invocate de instituția recurenta prin întâmpinare, arata că o susține în continuare astfel cum a fost formulată.

a). Primul aspect de inadmisibilitate arătat de recurenta prin apărări, se referă, în esență, la faptul că reclamantul nu se regăsește în ipoteza prevăzută de art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, în temeiul căruia solicită a fi despăgubit în tranșe anuale, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2014, ci se află în ipoteza prevăzută de art. 21 și 22 din Legea nr. 165/2013, astfel că reclamantul este ținut de termenele prevăzute de art. 34 din legea menționată.

De observat, că instanța de judecată, în respingerea excepției sub acest prim aspect, se limitează doar la următoarea afirmație fără a-și motiva aserțiunea:

„Tribunalul va respinge excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în raport de prevederile Legii nr. 165/2013, întrucât, contrar susținerilor paratului, acțiunea reclamantului urmărește întocmai respectarea etapelor și procedurilor prevăzute de art. 41 din Legea nr. 165/2013, reclamantul având deja stabilite măsurile reparatorii în echivalent prin hotărâre judecătorească irevocabilă.".

Referitor la afirmațiile recurentei argumentate în fapt și în drept în susținerea excepției inadmisibilității formulate atât în scris, prin intermediul întâmpinării, cat și susținute oral, în ședință publică, prin care arata că reclamantul nu se regăsește de drept în ipoteza prevăzută de articolul 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, ci în ipoteza prevăzută de art. 21 și 22 din reglementarea antemenționată, instanța nu face absolut nicio referire, nici în motivarea excepției inadmisibilității și nici pe fondul cauzei, îmbrățișând de la bun început, odată cu judecarea excepțiilor, afirmația reclamantului precum că acestuia îi este aplicabil art. 41 din lege, făcând astfel de prisos judecarea pe fondul cauzei, instanța antepronunțând soluția în dosar, chiar din momentul pronunțării pe excepțiile invocate de recurenta.

Așadar, afirmația instanței din cuprinsul considerentelor redactate în aparenta motivare a respingerii excepției inadmisibilității, prejudecă fondul cauzei, fără a analiza în contradictoriu susținerile reclamantului cu susținerile Ministerului Finanțelor Publice: „acțiunea reclamantului urmărește întocmai respectarea etapelor și procedurilor prevăzute de art. 41 din Legea nr. 165/2013, reclamantul având deja stabilite măsurile reparatorii în echivalent prin hotărâre judecătorească irevocabilă."

Pentru a demonstra că instanța de judecată s-a raportat în mod eronat la prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013, obligând C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită titlu de despăgubire și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, și nu la emiterea unei decizii de compensare în puncte în condițiile art. 21 alin. 9 din reglementarea antemenționată, arata următoarele:

În primul rand acțiunea reclamantului a fost introdusă după . Legii nr. 165/2013. De altfel, chiar reclamantul își întemeiază cererea de chemare în judecată pe prevederile acesteia, procedurile de despăgubire prevăzute de această reglementare fiind obligatorii în cauză.

Așadar, deciziile nr. 88 si nr. 269 din 2014 ale Curții Constituționale privitoare la unele aspecte de neconstituționalitate ale art. 4 în raport cu prevederile art. 33 și 34 din Legii nr. 165/2013, nu sunt incidente în cauză, întrucât acțiunea a fost formulată după . reglementării antemenționate.

Totodată, afirmația instanței din care reiese că „reclamantul având deja stabilite măsurile reparatorii în echivalent prin hotărâre judecătorească irevocabilă" urmează a i se aplica prevederile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, este eronată. Instanța de judecată, nici pe fondul excepției și nici pe fondul cauzei nu arată raționamentul legal în baza căruia a ajuns la afirmația mai sus-arătată, deși instituția noastră a prezentat o altă ipoteză juridică pe care instanța nu a analizat-o.

Astfel, instanța consideră că reclamantul fiind în posesia Deciziei civile nr. 42 din 25.03.2006, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul 5149/2006, se regăsește în ipoteza prevăzută de art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165 din 2014, care prevede următoarele:

„Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.".

Astfel, fără a face o analiză a titlului executoriu deținut de către reclamant, deși instituția noastră a solicitat să se observe faptul că hotărârea a avut ca obiect anularea dispoziției cu nr. 517/21.04.2003, emisă de Primarul municipiului Piatra N., această hotărâre nu este opozabilă Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în sensul prevăzut de art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

De altfel, legiuitorul în textul de lege sus-evocat, a prevăzut foarte evident că pot face obiectul prevederilor art. 41 alin 1, sumele de bani reprezentând despăgubiri aprobate de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, bineînțeles, sumele de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile, subînțelegându-se ca acestea au fost dispuse în contradictoriu cu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În speța de față, reclamantul deține o hotărâre prin care a fost anulată dispoziția cu nr. 517/21.04.2003, emisă de Primarul municipiului Piatra N., stabilindu-se în același timp și valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat în raport cu această instituție.

Prin urmare, a fost anulat un act administrativ individual emis de o autoritate locală și stabilită în lei o valoare reparatorie în echivalent pentru imobilul revendicat.

Dispozitivul hotărârii instanței de judecată este incomplet, în sensul că instanța trebuia să dispună obligarea Primăriei Municipiului Piatra N. să emită o nouă dispoziție, în sensul dispozițiilor stabilite de instanță.

Pentru acest motiv, în raport de obiectul dedus judecății, părțile litigante și de prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, forma în vigoare la data pronunțării Deciziei civile nr. 42 din 25.03.2006, coroborat cu prevederile art. 16 alin. 1 din Cap. 5 Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, forma în vigoare la data pronunțării Deciziei civile nr. 42 din 25.03.2006, titlul deținut de reclamant nu poate produce mai multe efecte decât actul administrativ anulat pe care îl substituie si numai în raport cu instituțiile care au fost implicate în proces.

Cu alte cuvinte, hotărârea instanței trebuie sa se circumscrie ulterior procedurilor prevăzute de legiuitor în procesul acordare a despăgubirilor în funcție de actul administrativ individual pe care l-a cenzurat, urmând ca ulterior actul administrativ astfel îndreptat sa producă efecte conform prevederilor legale incidente în speță.

Art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede: „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel".

Art. 16 alin. 1 din Cap. 5 privind Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor din Legea nr. 247/2005,

„Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor si în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii si întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită si/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. ".

Din coroborarea celor două articole și în lipsa altor prevederi legale contrare, în cazul contestării dispoziției emisă de entitatea învestită și admiterii acțiunii, entitatea trebuia să fie obligată să emită o nouă dispoziție în concordanță cu dispozițiile instanței, urmând ca procedura de despăgubire să continue la acea dată conform procedurilor prevăzute de art. 16 alin. 1 și următoarele din Legea nr. 247/2005.

Așadar, hotărârea deținută de reclamant în contradictoriu cu Primarul municipiului Piatra N. și Primăria Municipiului Piatra N., așa cum a arătat și în conținutul întâmpinării în susținerea excepției inadmisibilității, substituie actul administrativ individual anulat, urmând ca acesta să producă efecte circumscriindu-se fazelor și etapelor procedurale prevăzute de lege în procesul de despăgubire, conform art. 21, 22 și 34 din Legea nr. 165/2013, reglementare în vigoare la data promovării acțiunii, autoritățile fiind ținute, bineînțeles, de aspectele care au căpătat putere de lucru judecat din hotărârea irevocabilă.

În concluzie, instanța a omis să se pronunțe asupra aspectelor arătate de instituția recurenta în susținerea excepției inadmisibilității și subliniind încă o dată ca art. 41, alin. 1 teza a ll-a din Legea nr. 165/2013 are în vedere doar hotărârile judecătorești irevocabile prin care au fost stabilite sume de bani în contradictoriu cu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel ca solicita casarea sentinței atacate și admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului sub aspectul sus-invocat.

b). Referitor la cel de-al doilea aspect al inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocat de instituția recurenta, arata că potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2014, reclamantul avea obligația de a îndeplini procedura prealabilă în raport cu Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța de judecată „apreciază că nu era necesară efectuarea procedurii prealabile, pentru formularea prezentei acțiuni, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, lege specială în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004. Totodată, constată că se solicită ca paratul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la plata despăgubirilor, numai după emiterea de către celelalte parate a titlului de despăgubire și a titlului de plată, în condițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013, adică în 180 de zile de la emiterea titlului de plată.".

Totuși, chiar și în condițiile în care Legea nr. 165/2013 este o lege specială în raport cu Legea nr. 554/2004, cauza aflându-se pe rolul instanței de contencios administrativ, legea contenciosului administrativ devine dreptul comun în materie, astfel că atunci când legea specială nu reglementează sub aspect procedural raporturile dintre instituțiile implicate în procesul de restituire a bunurilor în echivalent sau în natură și persoanele îndreptățite care se consideră vătămate de aceste instituții, se aplică dreptul comun, adică legea contenciosului administrativ.

Pentru acest motiv consideră ca în condițiile în care instanța va trece peste celelalte excepții invocate de către instituția recurenta, se impune casarea sentinței sub aspectul arătat și admiterea prezentei excepții.

2. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de instituția recurenta, instanța de judecată a respins-o „întrucât prin petitul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice doar capătul doi de cerere prin care a solicitat plata sumei de 1.880.025 lei, actualizată cu indicele de inflație, după obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru această sumă. Art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013 prevede că titlul de plată se emite de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și se plătește de Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. în consecință, pe capătul de cerere prin care se solicită plata sumei de bani, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, acest capăt de cerere fiind, de altfel, singurul formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.".

Față de considerentele instanței care arată, în esență, că este suficient ca reclamantul să pretindă obligarea Ministerului Finanțelor Publice iar textul de lege să cuprindă cuvântul Ministerul Finanțelor Publice pentru a constata fără tăgadă calitatea procesuală pasivă și, ulterior, a dispune obligarea instituției noastre, arată următoarele:

Prin întâmpinare instituția recurenta a menționat că atât la data chemării în judecată, cât și la acest moment, între reclamant și Ministerul Finanțelor Publice nu a existat și nu există nici în prezent un raport juridic în baza căruia să se fi născut o obligație față de reclamant pe care instituția noastră să nu o fi executat.

De altfel, chiar reclamantul precizează la fila 5, ultimul paragraf, din Răspunsul la întâmpinare că "Rațiunea promovării prezentei acțiuni de a face si chemarea în judecată a Ministerului de Finanțe îsi are originea în evitarea unui alt proces în contencios administrativ care ar împovăra situația subsemnatului și care ar încălca noțiunea de proces echitabil, din moment ce prin cadrul acestui proces există posibilitatea obligării Ministerului la punerea în plată a titlului emis de ANRP.

Evident, hotărârea judecătorească pronunțată de instanță își produce efectele în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice numai dacă acesta nu-si execută obligația prevăzută de art. 41 din Legea 165/2013."

Cu alte cuvinte, reclamatul recunoaște că în acest moment între domnia sa și Ministerul Finanțelor Publice nu există un raport juridic și, în consecință, nu avea cum să se nască o obligație care să dea posibilitatea instanței să constrângă instituția noastră să o execute.

Practic, pe baza unui posibil raport juridic viitor, în baza căruia se va naște o obligație legală viitoare, instanța, plecând de la premisa că instituția recurenta va fi de rea-credință și că nu-și va executa de bunăvoie obligația legală instituită de articolul 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2014, a dispus obligarea instituției la executarea unei obligații încă nenăscute.

Astfel, prin dispoziția instanței au fost înfrânte principiul legalității și principiul egalității de tratament instituite de articolele 7 și 8 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, nici cu privire la această excepție instanța nu a analizat susținerile noastre pentru admiterea excepției, trecând cu ușurință peste aspectele menționate de către instituția recurenta și, drept urmare, nu arată rațiunea pentru care susținerile noastre nu au fost reținute.

Art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165, în baza căreia instanța a dispus obligarea Ministerului Finanțelor Publice, prevede:

„Titlul de plată se emite de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) si se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.".

Prin urmare, raportul juridic dintre reclamant și instituția recurenta din care va izvorî obligația Ministerului Finanțelor Publice de a efectua o plata către beneficiarul obligației, se va naște de la data emiterii de către ANRP a titlului de plată și comunicării acestuia către instituția recurenta în condițiile art. 1 alin. 3 din Ordinul nr. 1857 din 13 noiembrie 2013, pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Așadar, dreptul la acțiune al reclamantului împotriva instituției recurente se poate naște numai după emiterea titlului de plată de către ANRP, comunicarea acestuia către Ministerul Finanțelor Publice în condițiile arătate și scurgerea celor 180 de zile acordate prin lege pentru efectuarea plății.

Numai în această situație Ministerul Finanțelor Publice poate fi considerat ca fiind de rea-credință în executarea obligației legale, iar instanța de judecată poate dispune constrângerea instituției recurente la efectuarea plății către reclamant.

Având în vedere cele sus-arătate, solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Pe fondul cauzei, solicita să se constate că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Instanța a preluat argumentele reclamantului fără a face o analiză în contradictoriu cu afirmațiile recurentei.

Așadar, încă de la momentul pronunțării pe excepțiile invocate, fără a dezbate în contradictoriu probele criticate de instituția recurenta, în speță, Decizia civilă nr. 42 din 25.03.2006, pronunțată de Curtea de Apel C., instanța susține că reclamantul prin titlul pe care îl deține se regăsește în condițiile prevăzute de art. 41 din Legea nr. 165/2014.

Prin această calificare a titlului deținut de către reclamant, instanța forțează textul de lege prevăzut de art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 și, practic, sare etapele administrative procedurale prevăzute de legiuitor în procesul de acordare a despăgubirilor, făcându-se astfel abstracție de prevederile art. 21, 22 și 34 din legea antemenționată, cu consecința încălcării principiului restituirii în natură.

Motivele pentru care hotărârea judecătorească invocată de reclamant nu se regăsește în condițiile prevăzute de art. 41, alin. 1 din Legea nr. 165/2013, au fost dezvoltate de instituția recurenta în cuprinsul susținerii excepției inadmisibilității prin întâmpinare, susținute, de asemenea, în ședință publică din 10.06.2013 și reiterate în prezentul recurs la pct. 1 lit. a.

Pe fondul cauzei solicita să se dispună casarea sentinței recurate și, în consecință, să se respinga cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

În drept: art. 483 din Cod procedură civilă, precum și toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

Prin intampinarile formulate de fiecare din recurenti cu privire la recursurile adversarilor procesuali s-a solicitat respingerea recursurilor partilor adverse ca neintemeiate.

Analizand recursurile formulate, Curtea retine următoarele:

Toate recursurile formulate vor fi admise.

1. În baza art. 406 alin. 1 și 5 NCPC Curtea va lua act de renunțarea recurentului reclamant numai la judecata capatului de cerere avand ca obiect emitere titlu de plata (conform solicitarii recurentului din cuprinsul cererii de recurs, in baza principiului disponibilitatii).

Aceasta înseamna că odata ce s-a luat act de renuntarea reclamantului la capatul privind emiterea titlului de plata, sentinta de fond va fi anulata in parte in ceea ce priveste solutia pronuntata pe capatul de cerere privind emiterea titlului de despagubire.

2. Soluția pronuntata de instanta de recurs cu privire la renuntarea la judecata capatului de cerere avand ca obiect titlu de plata are efect si asupra capatului accesoriu de cerere admis de instanta de fond privind obligarea paratului M. F. Publice la plata conform art. 41 din Legea nr. 165/2013, a sumei stabilite prin titlul de plata. Aceasta inseamna că, potrivit principiului accesorium sequitur principale, urmeaza a fi casata in parte sentinta recurata si in rejudecare, va fi respins ca neintemeiat capatul de cerere privind obligarea paratului M. F. Publice la plata despăgubirilor (adică la plata conform art. 41 din Legea nr. 165/2013, a sumei stabilite prin titlul de plata, cum s-a indicat in dispozitivul sentintei de fond), ca neîntemeiat.

In ceea ce piveste celelate critici indicate in recursul Ministerului F. Publice, se retin:

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MFP a fost in mod corect respinsa de instanta de fond in conditiile in care potrivit art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013 acest parat are calitate procesuala pasiva, chiar legiuitorul indicand faptul ca titlul de plata se emite de ANRP si se plateste de MFP in cel mult 180 de zile de la emitere.

Prin urmare, fata de solutia pronuntata nu vor mai fi analizate nici inadmisibilitatea invocata de MFP pe considerentul că reclamantul nu se regăsește în ipoteza prevăzută de art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, intrucat in realitate, inadmisibilitatea este doar o aparare de fond, iar nu o exceptie veritabila, iar in ceea ce priveste lipsa procedurii prealabile fata de MFP in mod corect prima instanta a respins aceasta exceptie în conditiile in care îndeplinirea procedurii administrative prealabile nu este necesara intrucat Legea nr. 165/2013 reprezinta un act normativ cu caracter special in raport cu Legea nr. 554/2004, care prevede o procedura administrativa speciala de solutionare a dosarelor administrative avand ca obiect stabilire si plata despagubiri.

Prin urmare, față de soluția dispusă in recurs pe capetele de cerere privind emitere titlu plata si plata despagubiri, face inutilă analiza fondului recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, precum si a recursului formulat de CCSD in ceea ce priveste obligarea sa la emiterea titlului de plată.

În ceea ce priveste recursul CCSD, Curtea mai retine ca, fata de renuntarea recurentului la judecarea capatului privind emiterea titlului de plata, nu se mai impune nici analiza excepției lipsei calitatii procesuale a CNCI cu privire la respectivul capat de cerere.

3. În ceea ce privește soluția pronuntata de instanta pe primul capat de cerere, privind obligarea la emiterea titlului de despagubire, se retin:

Referitor la excepția prematuritatii invocata de CNCI, în mod corect prima instanta a respins aceasta exceptie, dat fiind faptul că pe calea respectivei exceptii se invoca, de fapt, aparari care tin de fondul litigiului.

Pe fondul capatului de cerere supus analizei, Curtea reține că:

In primul rand, in ceea ce priveste apararile recurentului reclamant din intampinarea la recursul CNCI prin care arata ca ar fi inadmisibila invocarea de catre CNCI a unor cereri noi in recurs, Curtea retine ca aceasta aparare nu este intemeiata in conditiile in care prin recursul formulat CNCI nu a formulat cereri noi, ci apărari.

Pe fondul recursului CNCI, așadar, se retin:

Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Apoi, potrivit art. 41 alin. 1 al Legii nr. 165/2013, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014, cuantumul unei tranșe neputând fi mai mic de 5.000 lei.

Potrivit art. 41 alin 3 din Legea nr. 165/2013, pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În mod corect tribunalul a constatat că reclamantul se află în ipoteza prevăzută de art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, fiind vorba despre emiterea titlului de despagubire, iar nu a unei decizii de compensare prin puncte cum susține recurenta CNCI, întrucât prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, rămasă irevocabilă la data de 09.11.2006 i s-a stabilit valoarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul notificat compus din restaurantul „Leul și Cârnatul” astfel: pentru construcții – 560.204 lei și pentru teren aferent în suprafață de 946 mp – 1.319.821,36 lei.

Prin urmare, in speta sunt aplicabile dispozitiile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 in conditiile în speță este vorba despre despagubiri stabilite prin hotărâre judecătoreasca, rămasa definitiva și irevocabila la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

În consecință, în mod corect retine instanta de fond că nu trebuie să mai parcurgă etapele administrative prevăzute de art. 21 din Legea nr. 165/2013 cererea reclamantului (etapele transmiterii și înregistrării dosarelor; analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Naționale din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii ; evaluării imobilului prin aplicarea grilei notariale de către Secretariatul Comisiei Naționale; emiterii de către C. Națională a deciziei de compensare prin puncte a imobilului), acesta în condițiile in care existența și întinderea dreptului său la măsuri reparatorii în echivalent fiind deja stabilită în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Lipsa unei dispozitii emise de primar in temeiul Legii nr. 10/2001 nu poate fi invocata in sprijinul cererii de recurs a CNCI în conditiile in care însăsi instanta civila, prin Decizia civilă nr. 42/25.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, rămasă irevocabilă la data de 09.11.2006 a efectuat controlul de legalitate a dispoziției nr. 517/2003 a Primarului mun. Piatra N., stabilind ea insasi despagubirile pentru teren si constructii, astfel incat emiterea unei noi dispozitii de catre primar in care sa fie cuprinse mentiunile din dispozitivul sentintei civile antementionat este redundanta, hotararea judecatoreasca stabilind cu putere de lucru judecat cuantumul despagubirilor.

In ceea ce priveste susținerea că dosarul de despagubire nu a fost inaintat Secretariatului CNCI, aceasta imprejurarea de fapt nu poate fi invocata in susținerea recursului CNCI în condițiile în care trimiterea dosarului la CNCI tine de executarea sentintei civile recurate prin care in mod corect CNCI a fost obligata la emiterea titlului de despagubire.

Referitor la actualizarea despagubirilor, din lecturarea dispozitivului rezulta ca acestea au fost actualizate cu rata inflatiei de la data ramanerii irevocabile a Deciziei civile nr. 42/25.03.2006 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, respectiv de la data de 09.11.2006 și pana la data emiterii titlului de despagubire.

Curtea, contrar recurentei CNCI, constata ca într-adevăr, principiul reparării integrale a prejudiciului, presupune ca sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor imposibil de restituit în natură. Imprejurarea limitelor bugetare nu poate fi invocata ca temei pentru respingerea cererii de actualizare.

D. o interpretare precum cea statuată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXI/2007 asigură o reală compensare a partii reclamante. Chiar daca în argumentarea deciziei sale în interesul legii, instanța supremă se refera la principiul reparării integrale a prejudiciului, (…) pentru compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940, si care impune ca, în momentul validării compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora, principiile acolo statuate sunt aplicabile si litigiului de față, ratiunea fiind aceeasi- repararea integrala a prejudiciului.

Pornind de la argumentele expuse mai sus și de la considerentele ÎCCJ expuse în decizia evocată, Curtea apreciază că actualizarea compensațiilor s-a făcut în mod corect de către instanță.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că partea reclamanta, titulara a unor drepturi de creanță, este titulara unui bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, de care este lipsita pe o perioadă a cărei durată depinde în mod exclusiv de criteriul referitor la disponibilitățile financiare ale statului.

Având în vedere aceste considerente, analizându-se cererea partii reclamante din prisma aplicării art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția E.D.O.: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional (…)”, Curtea observă că în jurisprudența sa, C.E.D.O. a hotărât că deși art. 1 nu prevede în mod expres, din ansamblul reglementării și principiile generale ale dreptului internațional rezultă condiția indemnizării rezonabile a proprietarului în situația privării de bunul său.

În speța de față, partea reclamanta este lipsita de la momentul stabilirii dreptului și cuantumului despăgubirii ce i se cuvine și până la momentul existenței disponibilităților financiare, de bunul lor.

Pentru toate aceste motive, Curtea va admite recursurile, va lua act de renunțarea reclamantului la judecata capatului de cerere avand ca obiect emitere titlu de plata si va anula in parte sentinta recurata in ceea ce priveste soluția pe acest capat de cerere. Va casa in parte sentinta recurata si in rejudecare va respinge capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratului M. F. Publice la plata despagubirilor, ca neintemeiat. Va mentine in rest sentinta recurata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de recursurile formulate de recurentul-reclamant P. G. A., domiciliat în București, .. 35, sector 1 și recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca,nr.202, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 4825/01.07.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, și recursul formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 împotriva încheierii din 10.06.2014 și a sentinței civile nr. 4825/01.07.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 .

Ia act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere având ca obiect emitere titlu de plată și anulează în parte sentința civilă recurată în ceea ce privește soluția pe acest capăt de cerere.

Casează în parte sentința recurată și în rejudecare respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor, ca neîntemeiat.

Menține în rest, sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. C. G. C. M. F. C. P.

GREFIER

I. P.

Red. C.M.F

6ex/………

Tribunalul București Secția a II a C. Administrativ și Fiscal ---judecător M.A. P.

← Pretentii. Decizia nr. 543/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI  Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1036/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 948/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI