Obligaţia de a face. Decizia nr. 221/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 221/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 2650/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 221
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-pârât INSTITUȚIA P.- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 1949/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la data de 15.09.2014, prin compartimentul Registratură, recurentul-pârât a solicitat repunerea cauzei pe rol, după care,
Curtea, având în vedere că nu mai subzistă cauza pentru care s-a dispus suspendarea cauzei repune cauza pe rol și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1949/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, a fost admisă cererea reclamantului N. C. formulată în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, aceasta din urmă fiind obligată să înmatriculeze pe numele reclamantului autovehiculul marca FORD cu nr. de identificare WFOLXXTTFL2P26882 fără plata taxelor de poluare, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei (taxe de timbru).
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că pretenția pârâtei de a condiționa înmatricularea autoturismului reclamantului de plata taxei de poluare contravine dreptului comunitar care are prioritate in fata dreptului național astfel cum s-a reținut in cauzele T. si N. contra Romaniei.
Prin deciziile pronunțate în cauzele sus arătate CJUE a stabilit in mod neechivoc ca taxa pe poluare incalca prevederile art. 34, 36 si 110 din TFUE si este discriminatorie si ilegala.
Noua reglementare a Legii nr. 9/2012 modificata prin OUG nr. 1/2012 preia practice reglementarea anterioara;
În lumina jurisprudentei CJUE in cauza Simmenthal SPA,
paratul trebuie sa accepte ca legislatia nationala trebuie sa se armonizeze cu cea comunitara, sens in care are obligatia de a aplica direct și nemijlocit, dreptul comunitar.
Ilegalitatea de plata a taxei pentru emisiile poluante reținută de CJUE trebuie privită prin raportare la articolul 148 alin (2) din Constitutia Romaniei și articolul 34 si 110 alin (1) din Tratatul de Functionare al Uniunii Europene.
Potrivit art.34 si 110 alin (1) din TFUE, "restrictiile cantitative la import si alte masuri ca efect echivalent sunt interzise intre statele membre „ respectiv ,,nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produsele altor state de membre impozite directe sau de alta natura mai mari decat cele ce se aplica direct sau indirect, produsele nationale similare".
Raportat la art.34 din TFUE, condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata taxei de poluare instituie un efect echivalent restrictiilor la import.
Sunt astfel discriminate anumite produse care, la momentul tranzactiei, nu existau in Romania, ci in UE, fata de faptul ca aceasta taxa pentru emisiile poluante nu se aplica autovehiculelor de ocazie deja inmatriculate pe teritoriul national in cazul unei noi inmatriculari, in urma transferului proprietatii.
Totodată a fost încălcat și art. 110 alin (1) din TFUE, întrucât se dorește prelevarea unei taxe care nu se percepe pentru produse identice care fac obiectul tranzactiilor auto din Romania.
Astfel, cei care doresc sa inmatriculeze pe numele lor autovehicule second hand deja inmatriculate pe teritoriul Romaniei si pentru care nu s-a platit niciodata taxa auto, nu sunt obligati la plata taxei pentru emisiile poluante in timp ce altii care sunt proprietari de autovehicule second hand din spatiul comunitar din spatiul comunitar nu pot obtine inmatricularea acestora fata a achita taxa pentru emisiile poluante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs INSTITUȚIA P. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Călărași, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului său, recurentul a arătat că art. 4 din Legea nr. 9/2012 stabilește când intervine obligația de plată a taxei, respectiv ”cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
De asemenea, la art. 5 alin. 3 se arată că ”Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4”.
Acest lucru este întărit și de prevederile art. 7 alin. 1 din Ordinul MAI nr. 1501/2006, astfel: ”(1) Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente:
……………………..
i) dovada plății taxei de înmatriculare, stabilită potrivit legii;
j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii”.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit că înmatricularea se face în baza unor documente care includ și dovada plății taxei.
Examinând recursul prin prisma unicului motiv care se constituie într-o critică la adresa instanței de fond, anume existența deciziei ÎCCJ în interesul legii, curtea îl apreciază ca nefondat, cu rezervele care se desprind în ceea ce privește argumentarea soluției tribunalului:
1. Prima subliniere care se impune este că reclamantul a formulat cererea sub imperiul Legii nr. 9/2012, refuzul pârâtei de înmatriculare fără taxă fiind, de asemenea, atât plasat în timp, cât și argumentat prin raportare la această lege.
Or, analiza caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei recurente se face în raport de motivele efective ale refuzului, grefate pe Legea nr. 9/2012.
2. Prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, s-a statuat, la punctul 1, cu referire la taxa pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, că:
”1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă”.
- Pentru a determina aplicabilitatea în speță a acestei decizii, fie și mutatis mutandis, întrucât este vorba despre o altă reglementare, cea din Legea nr. 9/2013, se impune redarea câtorva dintre considerentele care au conturat această decizie a ÎCCJ.
Astfel, după ce face referire la pronunțarea CJUE cu privire la compatibilitatea cu dreptul european a taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, în Cauzele T. și respectiv N., ÎCCJ a statuat:
”Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume:
- prioritatea normelor europene față de cele interne contrare;
- efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale;
- obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar;
- autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european;
- repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.
Mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
"În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora.
Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic.
Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."
……………………….
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
În fine, în privința prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, și coordonator al activităților din teritoriu ale Ministerului Administrației și Internelor, conform art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente și dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, el fiind chiar garant al ducerii la îndeplinire a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite.
În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În contextul expus, Înalta Curte consideră relevante concluziile la care a ajuns instanța de la Luxembourg în Cauza 106/77, Simmenthal II:
"Instanța națională care a fost invitată să aplice dreptul comunitar are obligația de a aplica aceste dispoziții în plenitudinea lor și să refuze din oficiu aplicarea oricărei norme juridice naționale contrare, chiar dacă este ulterioară și nu are nevoie ca într-un astfel de caz să aștepte intervenția prealabilă a unor instrumente legislative, constituționale sau procedurale."
În atare situație, soluția propusă de procurorul general, care face abstracție de hotărârea din Cauza T., deja pronunțată la data promovării recursului în interesul legii (16 mai 2011), nu poate fi primită.
A pretinde unei persoane care solicită înmatricularea unui autovehicul achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene ca, între alte documente, să prezinte și dovada achitării taxei de poluare, în condițiile în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja de mai multe ori că această taxă este contrară art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, înseamnă a nu ține seama de principiul priorității dreptului european”.
- Se observă astfel că însăși instanța supremă leagă admisibilitatea unei cereri de înmatriculare fără plata unei atare taxe de existența unei situații premisă, anume pronunțarea CJUE asupra conformității taxei respective cu dreptul european.
Or, în jurisprudența neunitară analizată de curte în soluționarea recursului în interesul legii, ne aflăm în prezența cererilor de înmatriculare fără taxa pe poluare astfel cum a fost reglementată de OUG nr. 50/2008, cu privire la neconformitatea căreia CJUE se pronunțase în Cauza T., respectiv Cauza N..
În aceste condiții, s-a apreciat că nu mai este necesar a se aștepta intervenția statului, pentru a pune în acord legislația națională cu hotărârile CJUE, toți resortisanții statului membru, inclusiv instituții și autorități publice, fiind obligația a respecta aceste hotărâri.
2. În prezenta cauză, cu privire la taxa pentru emisii poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, CJUE s-a pronunțat, de asemenea, în sensul neconformității ei cu reglementările europene, prin Ordonanța C. și C., din 3 februarie 2014, în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13.
CJUE a stabilit și cu privire la această taxă pentru emisiile poluante, că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, raționamentul ÎCCJ poate fi aplicat în prezenta cauză, mutatis mutandis.
3. Este real că, nici la momentul pronunțării sentinței tribunalului, cu atât mai puțin la momentul exprimării refuzului de către pârâtul recurent, CJUE încă nu se pronunțase.
Or, până când CJUE nu se pronunțase în acest sens, a pretinde nici măcar autorității fiscale, ci Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să aprecieze asupra conformității unor taxe cu prevederile europene, este total lipsit de temei legal.
Cât timp nelegalitatea taxei pentru emisiile poluante nu nu fusese statuată cu putere general obligatorie, refuzul pârâtului intimat de a proceda la înmatriculare fără plata taxei, deci cu nesocotirea unei prevederi legale în vigoare, asupra nelegalității căreia nu s-a pronunțat CJUE, a fost unul justificat, iar sentința tribunalului – la momentul pronunțării acestea – lipsită de temei legal.
4. Pentru a da însă deplină eficiență Ordonanței CJUE, pronunțată pe parcursul soluționării prezentului recurs, instanța va menține soluția tribunalului în ce privește obligarea la înmatriculare, însă pentru considerentele arătate mai sus.
O atare soluție și parcursul prezentului diferend exclud orice culpă a instituției recurente, al cărei refuz, la momentul exprimării lui, era justificat, astfel că instanța de recurs apreciază ca nelegală soluția tribunalului de obligare a pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată, nefiind întrunită ipoteza art. 274 C.pr.civ.
Văzând considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, curtea - în temeiul art. 312 alin. 1C.pr.civ. – va admite prezentul recurs și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii pretențiilor reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul-pârât INSTITUȚIA P.- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 1949/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. C. .
Modifică în parte sentința recurată în sensul respingerii pretențiilor reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. M.N./2 ex.
Jud. fond P. A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 717/2015.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 244/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
