Obligaţia de a face. Decizia nr. 2726/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2726/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 35388/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2726
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE_ 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – L. S.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S. IFN, împotriva sentinței civile nr.5684 din 23.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice București, și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare, în eventualitatea prezentării părților.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care,
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.494 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CERERILE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti-sectia a II-a, la data de 04.11.2013 sub nr._, reclamanta B. S. IFN SA, prin împuternicit ., a solicitat obligarea pârâților S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 4.602 lei reprezentând taxe pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, plus dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data plății până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a cumpărat în anul 2013 două autovehicule folosite marca Iveco înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, iar în vederea înmatriculării în România a acestora a fost nevoită să achite două taxe pentru emisii poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 2.301 lei fiecare, conform deciziilor de calcul nr._/2013 și_/2013 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, taxe pe care le-a achitat prin ordinele de plată nr._/05.03.2013 și nr._/05.03.2013.
Reclamanta consideră că aceste taxă sunt nelegal aplicate, în condițiile în care dispozițiile interne contravin legislației Uniunii Europene, astfel că taxele trebuie restituite.
La data de 07.09.2014, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât, începând cu data de 01.01.2013 modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este aceeași, indiferent de statul de proveniență, neexistând vreo discriminare între autovehiculele second-hand provenite de pe piața națională și cele provenite din alte state ale UE.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.205 și urm. C.pr.civ., art.209 alin.1 lit.a, art.210 alin.1 și art.216 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, OUG nr.9/2013 și Legea nr.9/2012.
Pârâta a mai formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
Pârâta Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.5684/23.09.2014, tribunalul a respins actiunea ca neintemeiata si cererea de chemare in garantie ca lipsita de obiect.
Pentru a pronunta aceasta solutie tribunalul a retinut urmatoarele:
Reclamanta a achiziționat în anul 2013 două autovehicule folosite, marca Iveco, autoturisme importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, achitând cu prilejul înmatriculării acestora suma totală de 4.602 lei, prin ordinele de plată nr._/05.03.2013 și nr._/05.03.2013, taxă de emisii poluante ce a fost stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012 prin deciziile de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/2013 și_/2013.
După înmatricularea vehiculelor, reclamanta s-a adresat la data de 09.04.2013 Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili cu o cerere de restituire a taxelor de emisii poluante, cerere la care pârâta nu i-a comunicat răspuns.
Tribunalul reține, în ce privește admisibilitatea acțiunii în justiție, că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În înțelesul prezentei legi, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. 1 lit. i din aceeași lege). Art. 8 alin. 1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ prevede, de asemenea, că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Față de textele de lege citate, Tribunalul constată că cererea reclamantei este admisibilă, aceasta invocând existența unui refuz nejustificat al pârâtei de a da curs cererii sale de restituire a taxei pentru emisii poluante.
De asemenea, având în vedere că reclamanta solicită restituirea unei sume despre care pretinde că a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor dreptului Uniunii Europene, trebuie avut în vedere că, potrivit principiilor stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 (care a cuprins o reglementare similară sau cvasi-identică celei instituite prin Legea nr. 9/2012) raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
În ceea ce privește fondul cererii reclamantei, Tribunalul constată însă că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Obligația de plată a taxei pentru emisii poluante aferente primei înmatriculări în România a unui vehicul este prevăzută, după cum s-a arătat mai sus, de art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, normă juridică care nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, fiind astfel pe deplin aplicabilă.
Este adevărat că, în situația în care s-ar constata existența unei contrarietăți între norma internă și o normă aparținând dreptului Uniunii Europene, norma internă ar fi înlăturată de la aplicare, potrivit principiului priorității dreptului Uniunii, dezvoltat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în jurisprudența sa (Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, C-106/77) și statuat prin prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Prin două hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în cauzele T., nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N., C‑263/10, 7 iulie 2011), o taxă percepută anterior la momentul primei înmatriculări în România a unui autovehicul („taxa pe poluare” instituită prin OUG nr. 50/2008, în diversele sale variante), având o natură similară sau cvasi-identică cu taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, a fost declarată ca fiind contrară dreptului Uniunii Europene, respectiv art. 110 TFUE (fost art. 90 TCE). Această soluție a Curții de la Luxemburg s-a întemeiat însă pe aceea că, prin modul în care era așezată (se aplica autovehiculelor rulate aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind însă percepută pentru autovehiculele rulate înmatriculate deja în România și care fac obiectul unei vânzări), taxa pe poluare instituia un regim fiscal discriminator între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, descurajând punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Însă, acest efect discriminator nu mai poate fi reținut în privința reglementării instituite prin Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare începând cu data de 01.01.2013, deoarece, începând cu această dată, a încetat suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 (suspendare dispusă prin OUG nr. 1/2012). Astfel, începând cu data de 01.01.2013, taxa pentru emisii poluante s-a aplicat atât la prima înmatriculare în România a unui autovehicul (art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012), dar și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule (art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012). Instituirea obligației de plată a taxei pentru emisii poluante și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, care fac obiectul unei vânzări, este de natură să înlăture efectul descurajant pentru importul din alte state membre a unor produse de aceeași natură și orientarea consumatorului către produse de pe piața autohtonă, identificat de CJUE în hotărârile menționate în privința fostei taxe pe poluare.
Astfel fiind, neputându-se reține încălcarea dreptului Uniunii prin reglementarea instituită prin Legea nr. 9/2012, aplicabilă de la 01.01.2013, nu se pune nici problema înlăturării de la aplicare a normei interne de către dreptul UE. Cum, în speță, reclamanta a solicitat înmatricularea în România a autovehiculelor la data de 26.02.2013, cererii sale îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare la această dată, act normativ cu privire la care nu se poate reține că ar fi contrar dreptului UE. Rezultă deci că suma achitată de reclamant cu titlu de taxe pentru emisii poluante a fost datorată în mod legal, iar refuzul pârâtei de a o restitui nu poate fi calificat ca nejustificat. Acțiunea reclamantei va fi astfel respinsă ca neîntemeiată.
Față de soluția dată cererii principale, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
RECURSUL
Reclamanta B. S. IFN SA. a introdus apel (calificat de instanta drept recurs) impotriva sentintei de mai sus, afirmand:
Considerentele care au stat la baza emiterii hotărârii recurate sunt contrarii Ordonanței din 03.02.2014 a Curții Europene pronunțata in cauzele conexate CE-97/2013, cauza C., CE-2014/13, cauza C..
Realizând o analiza a legalității taxei pentru emisii poluante, reglementata de Legea nr. 9/2012, respectiv a variantei acestei legi aplicabila in perioada 01 ianuarie -14 martie 2013, prin raportarea la o . hotărâri pfonuntate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, se constata incompatibilitatea reglementarii naționale cu art. 110 TFUE.
Asa cum a menționat Curtea in repetate rânduri art.l 10 TFUE trebuie interpretat in sensul ca aceasta se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca aceasta măsura fiscala este stabilita astfel incat descurajează punerea in circulație in acel stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
Incepând cu 13.01.2012 s-a încercat punerea in acord a reglementarii naționale cu dreptul european prin abrogarea in întregime a O.U.G. nr.50/2008, aceasta fiind înlocuita cu Legea nr. 9/2012. Noul act normativ a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr.50/2008, taxa fiind determinata prin raportare la cricterii precum capacitatea cilindrica, vechimea autoturismului si valoarea emisiilor de C02.
La data de 31.01.2012 a încetat perioada de suspendare stabilita de către O.U.G. nr. 1/2012, iar incepand din data de 01.01.2013 s-a revenit la aplicarea primei variante a Legii nr.9/2012.
Prin Ordonanța din 03.02.2014, C.J.U.E. s-a pronunțat in sensul ca varianta taxei pentru emisii poluante aplicabile in perioada 13-31.01.2012 este incompatibila cu Art. 110 TFUE, reținând ca nu exista nici o diferența intre taxa pentru emisii poluante si vechea taxa de poluare reglementata prin OUG nr. 50/2008.
Aceeași soluție trebuie adoptata si in ceea ce privește varianta taxei pentru emisii poluante aplicabile in România, in temeiul Legii nr.9/2012, in perioada 01.01-14.03.2014.
Din cuprinsul Hotărârii din data de 09.03.1995, Nunes Tadeu, C-345/93 p.I-479, punctul 20, al Hotărârii din 20.02.2001, Gomes Valente, C-393/98 p.I-1327, punctul 23, al Hotărârii Tulliasiames si Siilin, punctul 55, se va concluziona faptul ca in opinia Curții exista o încălcare a art. 110 TFUE, atunci cand valoarea acestei taxe aplicata unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru depășește valoarea reziduala a taxei respective, incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare, deja înmatriculate pe teritoriul național.
Astfel, daca cuantumul taxei de inmatriculare aplicata vehiculelor de ocazie importate depășește valoarea reziduala a acesteia incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similara deja înmatriculate pe piața naționala, aceasta ar putea avea ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale si descurajarea in acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
Din cele expuse rezulta ca art. 110 TFUE se opune unei taxe precum cea prevăzuta de legea in discuție daca si in măsura in care cuantumul acestei taxe aplicata vehiculelor de ocazie importate cu ocazia înmatriculării lor in România depășește valoarea reziduala cea mai mica a acesteia incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate in același stat membru.
Astfel, un autoturism din categoria Ml, fabricat in anul 2005 cu o capacitate cilindrica de 1968 cm3, emisii C02 -149, inmatriculat pentru prima data in UE, de exemplu Franța, la data de 11.01.2006. La inceputul anului 2013 autoturismul a fost achiziționat din Franța in vederea înmatriculării in România. Insa, ca o condiție prealabila înmatriculării in România proprietarul a fost obligat la plata taxei pentru emisii poluante in cuantum de 5.092 RON, taxa stabilita in temeiul Legii nr. 9/2012, in vigoare la data de 05.03.2013, data achitării taxei.
Având in vedere faptul ca autoturismul a fost inmatriculat pentru prima data in Franța in 11.01.2006, comparația trebuie sa vizeze doua puncte:
- taxa pentru emisii poluante achitata cu ocazia înmatriculării in România, in anul 2013, a autoturismului provenit din Franța;
- valoarea reziduala a taxei de inmatriculare achitata pentru un autoturism cu aceleași caracteristici tehnice inmatriculat in România la 11.01.2006.
Efectuând aceasta comparație in lumina jurisprudentei din afacerile similare din Polonia si Olanda se vor concluziona următoarele:
1. Taxa pentru emisii poluante achitata la data de 05.03.2013 sub imperiul Legii nr. 9/2012 este de 5.092 lei.
2. Valoarea reziduala a taxei de inmatriculare este 0, intrucat in anul 2006 nu s-a datorat si nu s-a achitat nici o taxa de inmatriculare.
Pentru aceste considerente, instanțele naționale trebuie sa constate incompatibilitatea taxei pentru emisii poluante aferente Legii nr.9/2012, forma in vigoare in perioada 11.01-14.03.2013, cu prevederile art. 110 TFUE.
De asemenea, instanțele naționale au sarcina si in același timp obligația de a depasi limitele impuse de hotărârile pronunțate de curte in afacerile I. T. si I. N., completând aceasta jurisprudenta cu îndrumările date de instanța de la Luxemburg in cauze precum Krauwczynsky, C-426/07, Nunestadeu, C-345/93, Gomez Valente, C-393/98, toate confirmate prin hotatarea pronunțata in afacerea X, C-437/2012 din 19.12.2013
Inalta Curte de Casație si Justiție considera relevante concluziile la care a ajuns instanța de la Luxembourg in Cauza 106/77, Simmenthal II: "Instanța naționala care a fost invitata sa aplice dreptul comunitar are obligația de a aplica aceste dispoziții in plenitudinea lor si sa refuze din oficiu aplicarea oricărei norme juridice naționale contrare, chiar daca este ulterioara si nu are nevoie ca . caz saastepte intervenția prealabila a unor instrumente legislative, constituționale sau procedurale."
Având in vedere faptul ca Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost promulgata si produce efecte, cu referire directa la Decizia nr. 24 a ICCJ din dosarul nr.9/2011, RIL, raportat la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, Constituția României, Convenția Europeana Pentru Apărarea Drepturilor Omului si libertăților Fundamentale,Legislatie UE in primul rand dar fara a exclude si alte acte normative incidente, se pot constata următoarele:
Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de Ia autovehicule, incalca principiul „POLUATORUL PLĂTEȘTE", nu se poate aplica fiind discriminatorie, abuziva si confuza.
Elementul de discriminare sesizat de instanțele de judecata naționale raportat Ia constatările Instanței Europene, reținute in Decizia înaltei Curți de casație si Justiție nr. 24, a rămas si produce aceleași efecte in mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe Teritoriul României fata de cele ce urmează sa fie înmatriculate si respectiv importate.
Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este in totala contradicție atat cu legislația UE cat si cu legislația naționala in vigoare;
Art.4 aliniatul (2) din Legea nr.9/2012: "...(2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării. ..."
Analizând textul acestui articol se poate observa ca „ .. unii poluatori nu plătesc desi poluează folosind autovehiculul... „ pentru o perioada nedefinita, adică pana la primul transfer de proprietate ...
Cum aceasta perioada nu este definita, iar in acest timp nu exista nici o obligație de plata pentru poluare, discriminarea este evidenta si nu este justificata ....
Principiul legii „ Poluatorul plătește" este încălcat.
Cu alte cuvinte, tranzacțiile de autovehicule interne sunt favorizate fata de importuri atâta timp cat cele interne care privesc autovehiculele pentru care nu s-a achitat nici o taxa pe poluare pot ocoli cu ușurința transferul „oficial de proprietate" astfel ca si taxa sa fie ocolita, in defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de transfer de proprietate nu se pot ocoli in mod legal.
Elementul de discriminare este evident atat fata de legislația interna, cat si de cea UE.
Un alt element de discriminare nejustificata este fata de categoria de autovehicule poluante la care face referire art. 14 din Codul Rutier, categorie necuprinsa in lege si care lasa loc de interpretări si abuzuri nejustificate, lasand Administrațiile locale in postura de a „inregistra" ( pentru a strânge bani la buget) diferite tipuri de autovehicule pe baza de declarație, atâta timp cat art.3 si 8 din Legea nr.9/2012 nu definește clar si aceasta categorie.
Art.2 litera d. din Legea nr.9/2012 conține un element de discriminare nejustificata si confuz prin precizarea „ cu excepția casării si dezmembrării" .
Este de notorietate faptul ca un autovehicul casat si/sau dezmembrat nu mai circula, deci este scos din parcul auto național. Nu se justifica aceasta excepție fata de dreptul pe care il conferă legea pentru valoarea reziduala.
Art.2 litera h din Legea nr.9/2012 - definirea înmatriculării este diferita fata de definirea prevăzuta de Codul Rutier, ceea ce poate produce confuzii si interpretări diferite sau arbitrare.
Art.2 litera j si k din Legea nr.9/2012 face trimitere la legi abrogate si ilegale (contrare UE) care nu mai produc efecte si care de drept nu mai exista ca referința fata de legislația noastră. Trimiterea la aceste acte normative pot produce confuzii, abuzuri si erori.
Art.ll din Legea nr.9/2012 produce o confuzie si o deruta a cetatenului si nu numai, prin trimiterea Ia instanța de contencios, urmata de specificatiea „competente potrivit legii" fara o precizare clara, imperativa. Norma este eliptica si lasa loc de intrepretari mai ales din partea autorităților fata de cetățean.
Art.12 nu conține măsura imperativa a restituirii taxei incasate nelegal prin actele normative găsite ilegale de către instanțele naționale si Instanța europeana, fiind astfel in contradicție si cu Decizia înaltei Curți.
Art.12 alin. (2) prevede ca restituirea se va face plătitorului taxei ceea ce este ilegal deoarece, autovehiculul este purtătorul taxei si nu cetățeanul. Daca acesta a instrainat autovehiculul intre timp, instrainarea s-a făcut cu tot cu taxa, iar daca restituirea se va face celui ce a vândut autovehiculul, acesta este favorizat nejustificat fata de cumpărător. Nu se justifica intervenția acestei legi . vânzare cumpărare prin favorizarea uneia dintre parti.
Art.12 alin. (3) impune un termen de prescripție care vine in contradicție cu decizia înaltei Curți precum si cu Jurisprudenta Curții Europene.
Art..l3 vine in totala contradicție cu O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările si completările ulterioare. Acest articol produce o confuzie totala deoarece face trimitere la cheltuieli bănești stabilite de instanțe si cheltuieli ocazionate de executarea silita cu norma generala si nu specifica.
Conform acestui articol ( art.13 din L.nr. 9/2012) taxa incasata nu este in drept si fapt doar venit la Fondul de Mediu ci este si un fond de despăgubire pentru „ cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecata prin hotărâri definitive si irevocabile in sarcina statului, precum si orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silita, ceea ce vine in totala contradicție cu scopul principal al legii definit prin „expunerea de motive".
Art. 13 din lege, contrazice art 1 alin. (2) din aceeași lege (L. Nr. 9/2012)
Prin art.16 din Legea Nr.9/2012 se abroga parțial H.G. nr.686/2008 deoarece nu este specificat ca abrogarea se refera si la modificările si completările ulterioare, ceea ce poate produce confuzii, abuzuri si interpretări vădit deferite de aplicabilitate.
Anexele 1-3 din lege conțin termenul „euro" si nu „contravaloarea in euro" cum este legal deoarece in România toate plățile către sistemul de stat se fac in moneda naționala cu referire la contravaloarea in euro. Acest aspect poate produce confuzii in interpretare si aplicare in defavoarea cetățeanului, ori scopul acestei legi este altul".
Pe de alta parte, Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu poate fi aplicata deoarece la ora actuala exista mai multe categorii de autovehicule:
- autovehicule neinmatriculate pentru care urmează sa se plătească taxa;
- autovehicule înmatriculate aflate in posesia cetățeanului pentru care nu s-a achitat taxa si pentru care urmează sa se achite taxa la primul transfer de proprietate;
- autovehicule pentru care instanțele au dispus înmatricularea fara plata taxei pe poluare aflate in posesia cetățeanului care a sesizat instanța;
- autovehicule pentru care instanțele au dispus înmatricularea fara plata taxei pe poluare care nu se mai afla in posesia cetățeanului care a sesizat instanța;
- autovehicule pentru care instanțele au dispus restituirea taxei pe poluare si care se afla in posesia cetățeanului care a sesizat instanța;
- autovehicule pentru care instanțele au dispus restituirea taxei pe poluare si care nu se afla in posesia cetățeanului care a sesizat instanța;
Având in vedere ca Administrațiile Financiare Teritoriale au o firava evidenta a plătitorilor de taxe pe poluare/prima inmatriculare dupa Codul Numeric Personal si nu dupa codul unic de identificare al autovehiculului, evidenta categoriilor susmenționate, nu exista.
Legea nr.9/2012 nu prevede cine este cel ce tine evidenta clara pentru aplicarea cu obiectivitate a normei de drept.
Nefiind o astfel de evidenta este cert ca „anumiți poluatori" nu plătesc si poate ca nu vor plați niciodată, ceea ce vine in contradicție cu legea insasi, Constituția României, legislația UE si jurisprudenta CEDO.
Instanța poate constata o „atomizare a legislației" care produce efecte interne nedorite, confuzie, generează abuzuri si discriminări, coroborat cu o incalcare flagranta a jurisprudentei Curții Europene de Justiție.
Legiuitorul nu a ținut cont de faptul ca vechea legislație in domeniu a fost găsita ilegala, contrara legislației UE, si care pe plan național a produs un val de acțiuni in instanța, unele definitivate altele in curs de definitivare iar prin aplicarea acestei legi se incalca si dreptul la un proces echitabil.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art, 2 lit. i), ale art. 4 alin., (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Astfel, la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt in continuare actuale, fiind menținută discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate fata de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează ca prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede ca intre alte instituții, autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la U.E., statul nostru asumandu-si obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Potrivit art. 11 alin 1 si 2 din Constituția României, revizuita in anul 2003 „ S. roman se obliga sa îndeplinească întocmai si cu buna-credinta obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare... Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la indeplinire a obligațiilor rezultate din actul Aderării si din prevederile alineatului 2."
Potrivit art. 8 alin.l teza a Il-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrative si cel care se considera vătămat . interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
In considerarea celor expuse, solicita instanței de apel admiterea apelului astfel: in principal, modificarea hotărârii apelata ca fiind netemeinica si nelegala si a admiterii acțiunii; in subsidiar, desființarea hotărârii cu rejudecare, având consecința admiterea acțiunii.
In drept, recurenta invocat art. 470 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizata, art. 139 alin. 1 din Constituție, art. 110 TFUE.
Intimata-parata Agenția Naționala de Administrare Fiscala a depus intampinare prin care a solicita respingerea recursului ca neintemeiat, afirmand:
Pe baza documentației depusa de către . SA, organul fiscal a emis Deciziile privind stabilirea sumei reprezentând taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/2013 si nr._/2013. prin care s-a calculat suma totala de 4.602 lei, reprezentând taxa pe emisiile poluante, deci in drept spetei fiindu-i aplicabile prevederile art. 4 din legea nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Legiuitorul a stabilit în cuprinsul art.3 din"Legea nr.9/2012 că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei - excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.
Taxa pe emisiile poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 este temeinică, legală și în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de către Comisia Europeană sau alt organism comunitar, taxă care există și se plătește legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc...).
Dispozițiile art.1 din Legea nr. 9/2012 stabilesc cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă care se face venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
In conformitate cu 3 alin.1 (1) din Legea nr.9/2012 " Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția:
a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României;
b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri;
d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Cu privire la cadrul legal incident, arata ca prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante, a fost abrogată OUG nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatată, art. 4 alin. 2 din lege, prevăzând în mod expres că obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Potrivit explicației oferite de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, "Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării".
Susținerea recurentei- reclamante potrivit căreia legislația internă incidență speței deduse judecății în temeiul căruia a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene contravine prevederilor legislației comunitare, este neîntemeiată și contrazisă de dispozițiile legale incidente.
Dacă până la data de 01.01.2013 potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, indubitabil obligația achitării taxei pe emisiile poluante intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care a generat o discriminare între vehiculele second-hand achiziționate în România și vehiculele second-hand achiziționate din afara țării, Legea nr. 9/2012 în forma modificată prin OUG nr. 1/2012, dispoziții legale incompatibile cu art. 110 TFUE, dupa aceasta data obligația de plata a taxei revenea inclusiv proprietarilor care inmatriculau autoturisme rulate si care anterior au fost inmatriculate in România.
Interpretarea dată de CJUE în cauza C-_ cauza N. privește compatibilitatea cu art. 11 TFUE a taxei de poluare percepută în temeiul OUG nr. 50/2008 în forma sa inițială aplicată pentru perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, textul art. 110 din tratatul CE referindu-se la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori S. Român percepe taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule produselor naționale similare, respectiv pentru incompatibilitatea cu art. 110 TFUE, jurisprudența instanțelor naționale fiind constantă și în consonanță cu jurisprudența comunitară, instanțele de judecată apreciind că discriminarea reținută în afacerile anterioare este accentuată de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 modificată prin OUG nr. 1/2012, taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule și anume autovehiculelor înmatriculate în România anterior datei de 01.01.2007, autovehiculelor pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, respectiv taxa de poluare potrivit OUG nr. 50/2008, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior în tot sau în parte, de la S. Român.
După data de 01.01.2013 însă, dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 raportat la art. 1 din OUG nr. 1/2012 devin incidente tocmai urmare a încetării efectelor OUG nr. 1/2012.
Astfel, după această dată, nu se mai poate retine existența discriminării despre care s-a făcut vorbire mai sus, intrucat in cazul autovehiculelor deja înmatriculate în România de aceeași categorie, cu ocazia vânzărilor ulterioare și reînmatriculării lor pe numele noului proprietar, aceștia aveau obligația de a plați aceeași taxa.
Prin încetarea efectelor suspensive ale O.U.G. nr 1/2012, taxa pentru emisiile poluante pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din impprt, din statele comunitare ori produse în
România, situație care nu contravine legislației comunitare la care recurenta- reclamanta face trimitere.
Intrucât dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule au fost suspendate așa cum s-a arătat, până la data de 31.12.2012, astfel că începând cu data de 01.01.2013 dispozițiile Legii nr. 9/2012 se aplică mutatis mutandis, prevederile legii nefiind declarate de către instanțele naționale ca neconforme cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Așa fiind, modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este aceeași, indiferent de statul de proveniență, neexistând vreo discriminare între autovehiculele second-hand provenite de pe piața națională și cele provenite din alte state ale UE, întrucât nu mai persistă discriminarea dată prin aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i, art. 4 alin. 2 și ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind prima transcriere a dreptului de proprietate.
Din inscrisurile depuse de către recurenta -reclamanta reiese faptul ca a achiziționat autovehiculele marca Iveco Stralis având seriile cărților de identitate J624981 si J675230, autovehicule de tip autoutilitare/autocamioane pentru transport marfa categoria N3, cu prima înmatriculare în UE la data de 03.05.2007 respectiv data de 17.04.2007, iar pentru înmatricularea în România a acestora au fost emise de către Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, deciziile de calcul a taxei pe emisii poluante pe seama recurentei -reclamante în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autovehiculelor.
în concret, taxa pentru emisiile poluante este prevăzută de un act normativ în vigoare la momentul la care recurentei-reclamante i s-au calculat taxele pentru emisiile poluante prin deciziile nr._/2013 si nr._/2013, emise de instituția noastră, aceasta le-a plătit la data de 05.03.2013, potrivit dovezilor de la dosar și apoi a formulat în prealabil cererea de restituire a taxei în discuție către pârâtă, adică după încetarea efectelor OUG nr. 1/2012.
In drept, intimata-parata a invocat art. 205 din Cod proc. civ., Legea nr. 9/2012.
Recurenta-reclamanta B. S. IFN S.A. a depus raspuns la intampinare, afirmand ca niciunul dintre motivele de fapt si de drept invocate de către intimata-parata prin întâmpinarea la recurs nu sunt incidente, relevante in cauza.
Din lecturarea întâmpinării formulata in cauza, rezulta caracterul formal, superficial al apărărilor formulate de ANAF in dosarele având obiect cerere restituire taxa de poluare.
Aceasta pentru ca in prezenta cauza este vorba de declararea caii de atac a apelului, astfel incat nu poate fi solicitata respingerea recursului formulat.
CURTEA
Asa cum in mod corect a retinut prima instanta, restituirea taxelor speciale de prima inmatriculare/taxelor pe poluare/taxelor pe emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezinta o modalitate de reparare a incalcarii principiului egalitatii de tratament fiscal intre produsele nationale si produsele comunitare, ca expresie a uniunii vamale urmarite de Uniunea Europeana.
Or, in speta, se constata ca autoritatile nationale nu au aplicat un tratament fiscal discriminatoriu, intre autovehiculul achizitionat de reclamant din Uniunea Europeana si un autovehicul similar ce ar fi putut fi achizitionat de pe piata interna.
Aceasta, deoarece in data de 01.01.2013 a incetat suspendarea aplicarii art.4 din Legea nr.9/2012, astfel incat dupa aceasta data vor fi supuse platii taxei atat autovehiculele provenite din Uniunea Europeana si inmatriculate pentru prima data in Romania, cat si autovehiculele care circula deja pe piata interna nationala si care sunt vandute si reinmatriculate pe numele cumparatorului.
In consecinta, nu mai exista niciun temei pentru restituirea taxei pe emisiile poluante, in privinta autovehiculelor provenite din Uniunea Europeana si inmatriculate pentru prima data in Romania dupa aceasta data.
Or, autovehiculele din speta sunt . situatie, ele fiind inmatriculat in Uniunea Europeana in anul 2007 (17.04.2007 si 03.05.2007) si inmatriculate pentru prima data in Romania dupa data de 26.02.2013.
Cu referire la criticile invocate de recurent, aceasta sustine ca esential este ca legislatia interna sa nu descurajeze importurile din Uniunea Europeana, insa sustinerea este eronata, deoarece dreptul comunitar nu interzice supunerea produselor din import unei serii de taxe, aceasta fiind o chestiune ce tine de suveranitatea fiecarui stat, ci impune conditia ca aceste taxe sa fie aplicate nediscriminatoriu, adica in acelasi fel ca pentru produsele interne similare.
Cu alte cuvinte, nu stabilirea unei taxe, ci stabilirea unei taxe care favorizeaza produsele interne, este ceea ce se interzice prin art.110 TFUE.
In ceea ce priveste Ordonanta CJUE din 03.02.2014, pronunta in cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, C. si C., se constata ca instanta comunitara a retinut, . nr.9/2012 cu art.110 TFUE, inclusiv pentru perioada 13.01._12, dar pe considerentul ca OUG nr.1/2012 a prevazut restituirea taxelor pe emisii poluante percepute in periaoda 13.01._12, la transferul dreptului de proprietate al autovehiculelor second-hand existente deja pe piata interna si pentru care nu se achitase taxa taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule prevazuta de OUG nr.50/2008.
Este, de asemenea, de remarcat faptul ca autovehiculele achizitionate de petentii C. si C., fusesera inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana in anii 1999 si 2004.
Ca atare, autovehiculele de pe piata interna, cu care intrau in concurenta, constau in autovehicule de acelasi tip, inmatriculate pentru prima data in Romania, in anii 1999 si 2004, deci autovehicule pentru care la acel moment nu se achitase nici taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, nici taxa pe poluare pentru autovehicule prevazuta de OUG nr.50/2008 (taxe ce au fost instituite in anul 2007).
Ca atare, aceste autovehicule de comparatie, de pe piata interna, intrau in sfera de aplicare a art.4, alin.2 din Legea nr.9/2012, in varianta in vigoare in perioada 13.01.-31.01.2012, in sensul ca, la o revanzare a lor pe piata interna, era obligatorie plata taxei pe emisiile poluante, ceea ce le punea in acelasi regim fiscal cu autovehiculele similare, pe care petentii la importasera din Uniunea Europeana, eliminand orice discriminare fiscala intre ele.
Cum insa prin OUG nr.1/2012, legiuitorul roman a prevazut restituirea taxei pe emisiile poluante platite in perioada 13.01.-31.01.2012, pentru autovehiculele rulate provenite din piata interna si revandute in aceasta perioada, discriminarea a redevenit actuala.
Or, in speta de fata, situatia este diferita, deoarece, dupa cum s-a aratat mai sus, autovehiculele importate de reclamanta au fost inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana in datele de 17.04.2007 si 03.05.2007.
Ca atare, autovehiculele de comparatie, de pe piata interna, cu care intra in concurenta, sunt autovehicule care au fost inmatriculate, ca noi, pentru prima data in Romania la aceleasi date, respectiv 17.04.2007 si 03.05.2007.
Or, la aceste date, in Romania exista taxa speciala de prima inmatriculare, astfel incat aceste autovehicule au fost supuse la momentul respectiv acestei taxe.
Ca atare, se observa ca, de principiu, nu va exista niciun tratament fiscal discriminatoriu intre autovehiculele importate de reclamanta si autovehiculele de comparatie, din moment ce primele vor fi supuse taxei pe emisiile poluante prevazute de Legea nr.9/2012, iar ultimele au fost supuse taxei speciale de prima inmatriculare prevazute de C.fiscal, taxa ce se va regasi in pretul de revanzare.
Curtea retine ca exemplul teoretic propus de recurenta, care vizeaza un autovehicul inmatriculat pentru prima data in Franta, in anul 2006 si inmatriculat pentru prima data in Romania in data de 05.03.2013, sub imperiul Legii nr.9/2012, exemplu similar cu situatia din cauzele C. si C., nu poate fi aplicat prin analogie la speta de fata, pentru simplul motiv ca autovehiculele din speta sunt inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana in anul 2007, an in care in Romania exista taxa speciala de prima inmatriculare.
In ceea ce priveste celelalte cauze din jurisprudenta CJUE, recurentul nu a indicat aspectele care ar trebui extrase din acele hotarari si care ar putea sa exitinda sfera de aplicare a hotararilor din cauzele T. si N..
In continuare, recurenta releva unele posibile discriminari intre diverse categorii de autovehicule, sustinand ca toate polueaza, dar sunt taxate diferit, iar unele sunt chiar scutite de taxa, inclusiv faptul ca autovehiculele de pe piata interna polueaza pana la momentul unui transfer de proprietate, transfer care poate sa nu intervina niciodata.
Curtea retine insa ca problema ridicata de recurenta nu are nicio legatura cu discriminarea intre autovehiculele interne si cele din Uniunea Europeana si deci nicio legatura cu aplicarea Tratatului de Functionare a Uniunii Europene si cu legislatia comunitara.
Chestiunile relevate pot ridica eventual probleme de justa asezare a sarcinilor fiscale sau de discriminare intre cetatenii romani aflati in situatii similare, aspecte care tin de conformitatea OUG nr.9/2013 cu Constitutia Romaniei si nu cu uniunea vamala din cadrul Uniunii Europene.
De asemenea, problema poate ridica dubii cu privire la scopul real al instituirii taxei pe emisiile poluante, acesta parand a nu fi combaterea poluarii, ci taxarea unei simple operatiuni administrative, chestiune care nu are legatura insa cu o discriminarea fiscala.
Instanta retine ca celelalte critici aduse Legii nr.9/2012 de catre recurenta nu au legatura cu pretentiile deduse judecatii si nici nu au fost invocate in cadrul cererii de chemare in judecata, constituindu-se . cauzei actiunii, modificare produsa direct in recurs, interzisa de art.494 Cpr.civila raportat la art.478, alin.3 C.pr.civila.
In consecinta, curtea va respinge recursul ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B. S. IFN, împotriva sentinței civile nr.5684 din 23.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice București, cu sediul în, București, ., sector 5 și intimata-pârâtă chemată în garanție Administrația F. p
entru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi,14.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. L. S.
GREFIER
G. P.
Red A.J. – 5 ex/2015
Tribunalul București - Secția a-II-a – jud. A. M. P.
Comunicat: 3 exemplare la data de
| ← Pretentii. Decizia nr. 1821/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3913/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
