Obligaţia de a face. Decizia nr. 279/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 279/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 5025/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 279
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: D. N.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI REPREZ. DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3390/08.05.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. N. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant prin apărător C. N., care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind recurenta-pârâtă și intimata-chemată în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul-reclamant, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală; solicită respingerea primului motiv de recurs ca nefondat, întrucât soluția primei instanțe privind respingerea excepției este temeinică și legală. Referitor la al doilea motiv, solicită respingerea acestuia ca nefondat. Depune concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3390 din 07.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul I. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice prin DGRFP București, a fost anulată Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/16.08.2012 și obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4638 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și să-i plătească suma de 493,6 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privind plata dobânzii și a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, fiind obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4.638 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Renault având nr. de identificare VF1JA0L_, înmatriculat pentru prima dată în Austria la data de 23.06.1997 (fila 28). Pentru înmatricularea în România a acestui autovehicul reclamantul a fost obligat la plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 4.638 lei, conform deciziei nr._/16.08.2012 emise de AFP Sector 6 (filele 23-24).
După plata taxei reclamantul a depus la AFP Sector 6 o cerere prin care a solicitat restituirea taxei de 4.638 lei (fila 25). Cererea a fost respinsă de AFP Sector 6 prin adresa nr._/14.11.2012 cu motivarea că organul fiscal nu poate dispune cu privire la aplicarea prioritară a dispozițiilor comunitare față de dispozițiile dreptului intern (fila 26).
Tribunalul apreciază că obligația stabilită în sarcina reclamantului de plată a taxei pentru emisiile poluante încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3, N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Conform art. 4 alin. 1 obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Art. 4 alin. 2 prevede că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
OUG nr. 1/2012 publicată în M.Of. 79/31.01.2012 a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la data de 1 ianuarie 2013 și restituirea sumelor plătite în temeiul acestor dispoziții în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și data intrării în vigoare a OUG nr. 1/2012.
Rezultă că la data emiterii deciziei nr._/16.08.2012, ca urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante era datorată numai pentru autovehiculele pentru care se făcea prima înmatriculare în România, nu și pentru cele înmatriculate anterior și aflate deja în circulație în România.
Problema care se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă Legea nr. 9/2012 este compatibilă cu dispozițiile legislației comunitare.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012 (după suspendarea art. 4 alin. 2 prin OUG nr. 1/2012), rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că în mod nelegal a fost stabilită în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicul, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va anula decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/16.08.2012 emisă de pârâta Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice și va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4.638 lei reprezentând contravaloarea taxei pentru emisii poluante.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată având în vedere că prin cererea de restituire a taxei adresată AFP Sector 6 reclamantul nu a solicitat de la aceasta și acordarea dobânzii (fila 25).
Conform art. 124 C.pr.fisc. acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar potrivit art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ poate fi sesizată în cazul refuzului nejustificat de soluționare a cererii administrative sau al nesoluționării în termenul legal a unei cereri de către autoritatea pârâtă.
Cât timp dobânda nu a fost solicitată pârâtei prin cererea administrativă, aceasta nu poate fi solicitată direct prin cererea adresată instanței, neexistând un refuz nejustificat din pârâtei sau o nesoluționare în termen a unei cereri privind acordarea dobânzii, care să fie cenzurată de instanță.
În baza art. 274 și 276 C.pr.civ., față de soluția de admitere în parte a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice, tribunalul va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 493,60 lei (43 lei taxă judiciară de timbru, 0,6 lei timbru judiciar și 450 lei onorariu avocat din onorariul total de 500 lei – fila 22).
Tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice și va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 4.638 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Tribunalul reține că potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012, taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Astfel, pârâta Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, întrucât a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, iar bugetele administrațiilor finanțelor publice sunt distincte de bugetul F. pentru mediu.
H.G. nr. 9/2012 privind normele de aplicare a Legii nr. 9/2012 prevede că restituirile se fac de către unitățile Trezoreriei Statului din contul „Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", iar în cazul în care soldul creditor al acestui cont nu este suficient, AFM va vira suma solicitată de unitățile Trezoreriei Statului din contul "Disponibil al F. pentru mediu".
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice prin DGRFP București solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta invocă faptul că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFPS6, deși nu există un raport juridic fiscal între această pârâtă și reclamant, titularul bugetului în care a fost încasată taxa de poluare, fiind AFM.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta arată că obligația reclamantului de a achita taxa pentru emisiile poluante rezultă din dispozițiile Legii 9/2012 care a înlăturat orice formă de discriminare cu privire la plata acestei taxe și a prevăzut că se restituie doar diferența dintre taxa de poluare a achitată în baza OUG nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante.
Recurenta critică și soluția date pe capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, arătând că trebuia să se dispună restituirea taxei conform art. 23 alin. 1 lit. e din Legea 146/1997.
Prin concluziile scrise depusă de intimatul-reclamant D. I. s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, Curtea o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că litigiul dedus judecății vizează refuzul nejustificat de restituire a taxei pentru emisii poluante solicitată pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, prin cererea formulată de reclamant și înregistrată de pârâtă sub nr._ din data de 28.09.2012. De asemenea, taxa pentru emisii poluante a cărei restituire se solicită a fost calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice Sector 6, în temeiul Legii 9/2012, astfel că acestei autorități îi revine obligația de restituire a sumei încasată cu acest titlu. Împrejurarea că sumele reprezentând taxă pentru emisii poluante constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu nu este de natură să lipsească organul fiscal de calitate procesuală pasivă în cauză.
Curtea apreciază că este neîntemeiată și critica recurentei privind soluția dispusă de instanța de fond pe cererea de restituire a sumei de 4638 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, întrucât această taxă a fost percepută reclamantului potrivit Legii 9/2012, cu încălcarea art. 110 din TFUE.
În acest sens trebuie avută în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. c. României și N. c. României care a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În considerentele cauzei N. c. României, Curtea Europeană de Justiție precizează că OUG nr. 50/2008 cu modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de cele reținute de Curtea Europeană de Justiție în cauzele de mai sus, instanța de recurs apreciază că taxa pentru emisii poluante percepută reclamantului în baza prevederilor Legii 9/2012 contravine art. 110 din TFUE care interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, întrucât taxa de poluare este percepută, cu prilejul primei înmatriculări în România, doar autoturismelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu și autoturismelor înmatriculate deja în România și pentru care nu s-a achitat taxa de poluare la momentul primei înmatriculări.
În acest sens, Curtea reține că autoturismul reclamantului are data primei înmatriculări la data de 23.06.1997, dată la care în România nu se percepea vreo taxă pentru înmatricularea autoturismelor, astfel că autoturismele similare cu ale reclamantului înmatriculate anterior anului 2007 în România și aflate pe piața națională nu sunt supuse taxei achitată de reclamant, de unde provine caracterul discriminatoriu al acestei taxe.
Curtea reține și că instanțele judecătorești au competența de a stabili conformitatea unei legi naționale cu legislația europeană, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” precum și alin. 4 al aceluiași articol care prevede că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).”
De asemenea, Curtea reține că restituirea taxei pentru emisii poluante întemeiată pe neconcordanța legii române cu legislația comunitară se încadrează în prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, acest aspect rezultând și din cuprinsul deciziei nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii.
În ceea ce privește soluția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, Curtea o apreciază ca întemeiată întrucât pârâta este cea care a căzut în petenții și trebuie să suporte cheltuielile de judecată potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă. De asemenea, textul invocat de către recurentă, și anume art. 23 alin. 1 lit. e din Legea 146/1997 nu este aplicabil în cauza de față întrucât se referă la cauze care au ca obiect contestații la executare silită, ci nu cauze administrativ fiscale.
Față de toate cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant și cheltuielile de judecată efectuate în recurs în cuantum de 300 lei reprezentate de onorariu de avocat achitat cu chitanța nr. 220/19.01.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI REPREZ. DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în sector 2, București, ., împotriva sentinței civile nr. 3390/08.05.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. N., cu sediul în sector 6, București, . și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 294, . nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. C. P. I. C. G.
GREFIER, D. N.
Red./tehnored./I.C.G../2015/ 2 ex.
Tribunalul București – S. S. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 107/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
