Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 829/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 829/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 23267/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 829

Ședința publică de la 12.02.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Z. G. L.

JUDECĂTOR: D. G.

JUDECĂTOR: Ș. A.

GREFIER: M. I.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. I. împotriva sentinței civile nr. 4081/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul București– SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită; părțile solicitând judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 al.1 pct. 2 C.proc.civ., după care,

Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.411 alineat 2 C.pr.civ. și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alineat 1 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4081/02.06.2014, Tribunalul București- Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.

Împotriva hotărârii Tribunalului București-Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A. I., înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 21.07.2014, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate în sensul restituirii sumei privind taxa de poluare, plătită în vederea înmatriculării autovehiculului marca CITROEN JUMPER, în cuantum de 3159,58 lei.

Arată că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate faptul că „Reclamanta nu s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a taxei pe poluare, contestația depusă la dosar nefiind înregistrată la AFP Sector 5, formulând acțiunea în pretenții direct la instanța de judecată, pretinzând că taxa a fost nelegal percepută”.

Recurentul arată că au fost anexate la dosarul instanței atât plângerea prealabilă depusă, împreună cu respectiva confirmare de primire, cât și răspunsul primit din partea pârâtei. Este inadmisibil ca acțiunea sa să fie respinsă pe acest considerent, întrucât și-a îndeplinit toate obligațiile, a fost de bună-credință și singura solicitare a fost de restituire a taxei pe care a achitat-o, cu titlu de taxă pe poluare, întrucât a fost nelegal percepută și, prin urmare, achitată cu titlu nedatorat.

Potrivit sentinței civile menționate, „prin art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului, următoarele sume: a) plătite fără existența unui drept de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”. Consideră că se află în oricare dintre aceste situații, astfel încât trebuie să îi fie recunoscut dreptul de a putea beneficia de restituirea sumei în valoare de 9021, achitate cu titlu nedatorat.

De asemenea, se statuează că, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul Comunităților Europene, niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

În ceea ce privește taxa de primă înmatriculare, „este evident că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, republicată, încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzelor C./Enel (1964) și Simmenthal (1976), potrivit căreia judecătorul național are obligația de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară”.

De asemenea, arată că instanța a mai reținut faptul că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Potrivit acestei legi, de ratificare a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român, astfel încât dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul supremației dreptului comunitar.

În acest sens s-a pronunțat și CJUE prin Hotărârile T. (C-402/09) și N. (C-263/2010) stabilită că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări într-un stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. A.. 4 din aceleași articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.

În drept, recurentul-reclamant a invocat art. 148 din Constituția României, art. 110 TFUE, OUG nr. 50/2008, art. 299 și urm. Codul de procedură civilă.

Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată următoarele:

Tribunalul a avut în vedere la soluționarea excepției inadmisibilității faptul că actele depuse la dosar nu fac dovada cererii prealabile, Decizia nr. 317/07.05.2013 referindu-se la o Decizie pentru stabilirea taxei de poluare, nr._/27.12.2012, care nu are legătură cu prezenta cauză.

Curtea constată că, într-adevăr, acțiunea are ca obiect restituirea taxei de poluare al cărei cuantum, 9021 lei, a fost stabilit prin decizia nr._/13.04.2010.

Reclamantul a depus la dosarul de fond copia plângerii prealabile formulate, dar nu și dovada înregistrării acesteia la autoritatea pârâtă, Decizia nr. 317/07.05.2013 privind contestația formulată împotriva altei decizii, nr._/27.12.2012, privind taxa pentru emisiile poluante în sumă de 1624 lei.

Recurentul reclamant a depus în recurs dovada comunicării plângerii prealabile împotriva deciziei nr._/13.04.2010 (decizia nr. 438/18.06.2013).

În cuprinsul cererii de revocare a deciziei de calcul al taxei pe poluare se regăsește și cererea de restituire a sumei de 9021 lei, transmisă prin poștă la data de 02.04.2013 și înregistrată la Administrația Finanțelor Publice sector 5 la 04.04.2013, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată- 28.06.2013.

Având în vedere aceste considerente, față de prevederile art. 498 alin. 2 C.p.civ., Curtea va admite recursul și va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. I. – CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 5 și cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat Colțuc M. din București, sector 5, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., împotriva sentinței civile nr. 4081/2.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2 și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Z. G. L. D. G. Ș. A.

GREFIER

M. I.

Red. AȘ/ 5 ex.

Jud. fond B. C. A. – Tribunalul București

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 829/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI