Pretentii. Decizia nr. 107/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 1291/87/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 107
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.01.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE F. I.
JUDECĂTOR P. C.
JUDECĂTOR D. D. M.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant L. M. I., împotriva sentinței civile nr. 431/5.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, având ca obiect „pretenții-restituire timbru mediu”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentului-reclamant de judecare a cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 431/5.06.2014, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C. a respins, ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității invocate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman; a respins acțiunea formulată de reclamantul L. M. I., CNP:_, cu domiciliul în A., .. 92, jud. Teleorman împotriva pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., jud. Teleorman, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul L. M. I. care a arătat că instanța de fond nu se raportează la actele care susțin acțiunea dedusă judecății, deși acestea au fost încuviințate ca probe, în principal cartea de identitate a mașinii unde apar toți proprietarii; evident aceștia nu puteau fi înscriși în carte în lipsa plății taxei impusă de legea română.
Apreciază recurentul-reclamant că soluția primei instanțe este greșită, întrucât în cauză nu este ipoteza unei „prime înmatriculări” a autoturismului, ci în ipoteza „înmatriculării subsecvente, în România” în cauză fiind incidente dispozițiile art. 110 din Tratatul UE și nu reglementările interne.
A arătat recurentul-reclamant că susține acest lucru întrucât timbrul de mediu care a înlocuit fosta taxă pe emisii poluante – fosta taxă de poluare – fosta taxă de primă înmatriculare, este nelegal pretins și încasat de Statul Român, el fiind în realitate o taxă – mascată – pe tranzacție – nicidecum o taxă pe emisiile poluante care să susțină principiul „poluatorul plătește”.
Apreciază recurentul-reclamant că timbrul de mediu instituit prin OUG nr. 9/2013 este de fapt o taxă pe tranzacție, nicidecum o taxă de mediu, așa încât ea este nelegală.
Prin OUG nr. 9/2013, legiuitorul a încercat înlăturarea văditei diferențe de tratament fiscale față de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România și produsele naționale, stabilind faptul că timbrul de mediu se va datora și pentru produsele naționale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare, respectiv art. 4 alin. 1 lit.c din OUG 9/2013, precum și pentru acele autovehicule pentru care chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obținut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare – art. 4 alin. 1 lit. d din OUG 9/2013.
A precizat recurentul-reclamant că, într-o interpretare per a contrario a dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 9/2013, timbrul de mediu nu se va datora pentru produsele naționale cu privire la care s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare.
Timbrul de mediu nu se va datora pentru acele autovehicule pentru care, dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală nu au obținut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare.
De asemenea, a arătat recurentul-reclamant că, timbrul de mediu nu se datorează cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care nu s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
A arătat recurentul-reclamant că, în cauză, trebuie analizată situația incidentă cauzei, în raport de dispozițiile art. 4 din OUG nr. 9/2013.
Având în vedere că taxa de primă înmatriculare a fost achitată și nerestituită față de dispozițiile art. 4 din OUG nr. 9/2013, a arătat recurentul-reclamant că nu mai datora timbrul de mediu întrucât există un principiu fiscal, acela al evitării dublei impuneri, care interzice taxarea dublă.
Deși a achitat timbrul pentru a putea înmatricula mașina și a o putea folosi, apreciază recurentul-reclamant că această taxă este încasată nelegal de Statul Român așa încât ea trebuie să i se restituie.
Pentru aceste motive, a solicitat recurentul-reclamant admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând pe fond, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, urmând a se obliga pe pârâtă să îi restituie suma de 3672 lei încasată cu titlul de timbru de mediu actualizată cu inflația de la data plății, respectiv 26.11.2013, și până la data achitării efective, la plata dobânzilor fiscale aferente, conform OG 92/2003 de la data plății și până în momentul achitării efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa de timbru, onorariu avocat.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 din Noul Cod de procedură civilă.
La data de 1.10.2014, intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și, în consecință, menținerea sentinței atacate.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între legea internă care impune plata timbrului de mediu, și anume OUG nr. 9/2013 și cea a Uniunii Europene - art.110 TFUE, a cărei aplicare prioritară este în competența instanței interne în conformitate cu dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României.
Taxa pe poluare a fost reglementată în România prin OUG nr. 50/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si OUG nr. 117/2009 și reprezenta suma de bani calculată după criteriile indicate în actul normativ pentru o anumită categorie de autovehicule care se înmatriculează în România, nefăcând distincție între autovehiculele noi și cele vechi.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza I. T. c. Statul R. prin Ministerul Economiei si Finantelor, Directia Generala a Finantelor Publice Sibiu, Administratia Finantelor Publice Sibiu, Administratia Fondului pentru Mediu si Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE al taxei pe poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008. Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-402/09 T. contra Romaniei, a decis că “articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 TFUE din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 si O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
In opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectiva este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția natională.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Prin Legea nr. 9/2012 ce a reglementat taxa pentru emisii poluante a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 si înlăturat efectul protecționist constatat, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012 că: (1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7; (2) obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin ordonanța din 3 februarie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă în perioada de suspendare a dispozițiilor art. 4 alin. (2), și anume până la data de 01.01.2013, este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
Instanța europeană a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Prin urmare, concluzia Curții în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă pe perioada de suspendare a art. 4 alin. (2) este incompatibilă cu art. 110 TFUE este fundamentată tocmai pe împrejurarea că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013.
La data de 15.03.2013 au intrat în vigoare dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (în temeiul căreia a fost stabilită și taxa plătită de recurentul-reclamant din prezenta cauză), act normativ ce cuprinde o soluție legislativă esențial diferită de cea din OUG 50/2008 și de cea din Legea 9/2012 din perioada de suspendare a aplicării art. 4 alin (2).
Astfel, se constată că noul act normativ impune obligația de plată a timbrului de mediu, o singură dată, atât pentru autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre decât România, cât și pentru vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Deopotrivă, se mai reține că prin Decizia nr. 13 din data de 20.10.2014 pronunțată în dosar nr._ /HP/C Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat sesizarea din dosarul nr._ al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, statuând în sensul că dispozițiile art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.37/2014, cu modificările ulterioare, și ale art.1 alin.(2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.88/2013, se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează și în situația transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piața internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007.
Decizia este obligatorie, potrivit dispozițiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Ca urmare, la acest moment, timbrul de mediu se datorează pentru orice autoturism rulat, indiferent că este achiziționat din străinătate sau deja înmatriculat în România.
O astfel de reglementare înlătură efectul protecționist subliniat de CJUE în cauza C-402/09, T., C-263/10, N. sau în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), întrucât, atât timp cât pentru autoturisme cu aceleași caracteristici se datorează aceeași taxă, indiferent dacă la momentul achiziționării au fost deja înmatriculate în România ori sunt achiziționate dintr-un stat membru UE, nu mai este încurajată punerea în circulație a celor achiziționate de pe piața internă, în detrimentul celor achiziționate de pe piața Uniunii Europene, ci ambele categorii de autovehicule se află în aceeași situație juridică.
În sfârșit, recursul nu poate fi soluționat favorabil nici în raport de Hotărârea Curții de la Luxemburg în cauza C-331/13 N., din data de 15.10.2014, prin care se statuează în sensul că dreptul Uniunii se opune unei taxe precum timbrul de mediu instituit prin OUG nr. 9/2013, de moment ce prin cererea de interpretare a dreptului Uniunii, instanța de trimitere nu a solicitat Curții să stabilească dacă acesta se opune unei taxe precum timbrul de mediu, ci doar dacă acest drept se opune unui sistem precum cel instituit prin OUG nr. 9/2013 și care prevede restituirea taxei percepute în nod nejustificat în temeiul OUG nr. 50/2008.
Pentru aceste considerente, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.496 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant L. M. I., domiciliat în A., .. 92, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 431/5.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., județ Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G.-D.
Red./Tehnodact. . I.F./4 ex.
Tribunalul Teleorman – Secția C.
Jud. fond N. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 253/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 279/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
