Obligaţia de a face. Decizia nr. 1071/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1071/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 11990/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1071
Ședința publică de la 23.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – Z. G. L.
JUDECĂTOR - P. C. F.
JUDECĂTOR - I. M. C.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 5926/30.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. L. C. SRL și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită; părțile solicitând judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 411 alin. 2 C.proc.civ., după care,
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 411 alineat 2 C.pr.civ. și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alineat 1 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sent.civ. nr. 5926/30.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea completata, formulata de reclamanta S.C. L. C. SRL în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
A obligat parata sa restituie reclamantei suma de 9.252 lei reprezentând taxa pe poluare, la care se adăuga dobânda fiscala calculata începând cu data când a fost achitată taxa pana la data plății efective.
A obligat parata sa plătească reclamantului suma de 739, 30 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
A respins cererea de chemare in garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 18.11.2014, prin care a formulat, în esență, următoarele critici:
1) În mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei Administrația Finanțelor Publice S. 3, taxa a cărei restituire se solicită fiind încasată în conturi deschise pe numele Administrației F. pentru Mediu; ca urmare, între intimatul-reclamant și recurentă nu s-a stabilit un raport juridic fiscal;
2) Decizia anulată în mod nelegal de prima instanță a fost emisă în concordanță cu dispozițiile OUG nr. 50/2008, dispoziții care, la rândul lor, sunt în concordanță cu dispozițiile dreptului european, nefiind discriminatorii;
3) Se critică greșita obligare a recurentei la plata dobânzii legale;
4) Se critică totodată greșita obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acesteia nu i se poate imputa nicio culpă procesuală.
Ca urmare, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt rezultă din cuprinsul sentinței recurate, la care Curtea face trimitere, fără a fi necesară reluarea acesteia, de vreme ce recursul este o cale extraordinară de atac, care privește exclusiv motive de nelegalitate.
Excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată în condițiile în care Administrația Finanțelor Publice S. 3 București este autoritatea emitentă a actului juridic prin care se individualizează obligația concretă ce revine proprietarului autovehiculului supus înmatriculării- decizia de calcul al taxei de poluare.
Potrivit art.5 din OUG nr.50/2008, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Pârâta are competențe în ce privește restituirea sumelor conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal și la Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aceasta fiind cea care emite nota de restituire.
Curtea constată că nu sunt fondate criticile recurentei cu privire la neîndeplinirea obligației de contestare a actului administrativ pe calea recursului administrativ prealabil. Prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Nefondată este critica referitoare la acordarea dobânzii legale, întrucât prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
În ce privește cheltuielile de judecată în fond, acestea au fost legal acordate, față de dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC, întrucât recurenta a pierdut procesul, aflându-se în culpă procesuală.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 496 alin. 1 NCPC, va respinge recursul ca nefondat, constatându-se că nu au fost formulate critici cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. 5926/30.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. L. C. SRL, cu sediul în București, .. 6, ., ., sector 3 și cu sediul procesual ales la C.. Av. G. L. M., în A., ., ., . și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Z. G. L. P. C. F. I. M. C.
GREFIER
M. I.
Red. ZGL/5 ex.
Jud. fond I. C. - Tribunalul București
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 457/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Încheierea nr. 5/2015. Curtea de... → |
|---|
