Obligaţia de a face. Decizia nr. 484/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 484/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 34450/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 484
Ședința publică de la 29.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. G.
JUDECĂTOR: S. P.
JUDECĂTOR: R. M. V.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă G. I. C. împotriva sentinței civile nr. 1907/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți . P. C. C. M. – A. C..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 15.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea succesiv la 22.01.2015 și la data de astăzi când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1907/13.03.2014 Tribunalul București – Secția a II-a C. a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect excepția de nelegalitate a adreselor nr. 397/25.01.2012 și nr. 3013/14.05.2012. Tribunalul a respins în rest acțiunea formulată de reclamanta G. I. C. în contradictoriu cu pârâta . cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din data de 27.02.2014, a formulat recurs reclamanta, solicitând casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond să fie admisă acțiunea astfel cum a fost precizată la termenul din 05.12.2013.
În susținerea cererii, după expunerea situației de fapt și a evoluției procesuale, recurenta-reclamantă formulează următoarele motive de nelegalitate:
I: art.304pct.9C.pr.civ.: când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;
Totodată invocă art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art.267 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
II: art.304 pct. 5 C.pr.civ.: când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2.
Arată că din analiza conținutului adresei nr. 397/25.01.2012, fila 90, rezultă că pârâtul a transmis înștiințarea de plată nr. 114/09.01.2012, fila 82, emisă pe numele autorului defunct lonescu C. (tert), reclamantei spre plată: „Am luat decizia de a înainta înștiințarea de plată pe adresa dumneavoastră," ceea ce conferă acesteia calitatea de act administrativ fiscal, chiar dacă nu este redactat și transmis în condițiile impuse de lege.
Ulterior, pârâtul, eludând procedura legală, a adus la cunoștința reclamantei și spre plată, impozitul și majorările neachitate, datorate de autoarea defunctă lonescu V., folosindu-se de adresa eliberată sub formă de „Certificat de atestare fiscală", filele 120, 121 și 129.
Instanță de fond a reținut definiția actului administrativ din art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/ 2004 cu modificările și completările ulterioare, dar a omis cu bună știință dispozițiile art. 2 alin.(2): „Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim oh, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.”
Or, adresele nr.397/25.01.2012, fila 90, și nr. 3013/14.05.2012, fila 129, sunt acte administrative asimilate, în sensul dispozițiilor art. 2 alin.(2) din Legea nr. 554/2004, mai sus prezentate, respectiv "refuzul nejustificat de rezolvare a cererii", explicit, cu exces de putere, ce desemnează, de fapt, ilegalitatea subiectivă a refuzului.
Instanță de fond apreciază că „pentru a se putea invoca o excepție de nelegalitate este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, printre care și aceea a preexistenței unui litigiu în cadrul căruia aceasta să fie invocată” și reține că „reclamanta solicită pe capetele 1 și 3 ale acțiunii să se constate pe cale de excepție nelegalitatea adreselor nr. 397/25.01.2012 și nr. 3013/14.05.2012 în lipsa unui capăt de cerere având ca obiect anulare act administrativ, or textul legal, citat mai sus, [art. 4 alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 554/2004] stabilește fără putință de tăgadă că o excepție de nelegalitate poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces.”
Raționamentul instanței este nelegal întrucât susține că excepția de nelegalitate a unui act administrativ se invoca și se cercetează oricând în cadrul unui proces în care trebuie să existe și un capăt de cerere având ca obiect anulare (același) act administrativ, această ultimă condiție nefiind precizată în dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004. 18/22 -18-
In fapt, prezenta speță reprezintă un proces în care reclamanta, ca persoana vătămată într-un drept și într-un interes legitim privat de către pârât, autoritate publică, printr-un act administrativ, asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și prin nesoluționarea în termen, s-a adresat instanței de contencios administrativ competente, nu pentru anularea actului, ci pentru recunoașterea dreptului pretins și a interesului legitim privat (capătul de cerere nr. 5), dar și public (capătul de cerere nr. 7), și repararea pagubei ce i-a fost cauzată (capătul de cerere nr. 8), în conformitate cu dispozițiile art. 1 lin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocând excepții de nelegalitate, capetele de cerere nr.1 și nr. 3, formulate în baza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu privire la actele administrative, adresa nr.397/25.01.2012, fila 90, și adresa nr. 3013/ 14.05.2012, fila 129, răspuns la cele două Contestații, din 23.01.2012, filele 84-88, și 21.04.2012, filele 123-127, în mod intenționat redactate și emise fără forma actelor administrative fiscale prevăzute de normele legale în vigoare, respectiv de Decizie în sensul art.210 C.proc.fiscală, cu formă și conținutul impus de dispozițiile art. 211 C.proc.fiscală, în termen de 45 de zile de la înregistrare conform dispozițiilor art. 70 C.proc.fiscală, - deși pârâtul recunoaște că „subscrisa a formulat și transmis deja răspunsuri la ambele contestații sus menționate, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de lege (45 de zile), răspunsuri ce sunt contestate în cadrul prezentei acțiuni, prin invocarea excepției de nelegalitate (capetele 1 și 3 ale cererii precizatoare)" in NOTA DE ȘEDINȚA, fila 212, - a căror admitere determină aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: „(3) în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată."
Totuși instanța de fond a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere nr.1 și nr. 3, având ca obiect excepția de nelegalitate a adreselor nr. 397/25.01.2012 și nr. 3013/14.05.2012, hotărâre dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, ce încalcă dreptul reclamantei la un proces echitabil consacrat de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Toate celelalte capete de cerere (2, 4, 5, 7 și 8), fără a fi precizate individual și fără o judecată pe fond au fost respinse că neîntemeiate, consecință a admiterii excepției inadmisibilității capetelor de cerere nr.1 și nr. 3, ceea ce constituie o hotărâre dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și încalcă dreptul reclamantei la un proces echitabil consacrat de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtului să procedeze la deschiderea de rol fiscal pe numele acesteia și să calculeze impozitele cu respectarea termenului de prescripție, instanță de fond reține că „din Titlurile de proprietate nr._/14.04.1994, nr._/29.07.1999, nr._/04.04.1995, nr._/02.11.2002 și nr._/04.07.2005, filele 54, 107-109, rezultă că aceasta se află în indiviziune cu alte persoane, că moștenirea după defuncta lonescu V. nu a fost dezbătută, fila 50, astfel ca pârâta este în imposibilitate să soluționeze favorabil solicitarea reclamantei” și apreciază că „acesteia și celorlalți coproprietari revenindu-le obligația de a pune capăt stării de indiviziune și, până atunci să suporte împreună în mod egal datoriile moștenirii, potrivit disp. art. 249 alin. 4 din Codul fiscal”, în totală contradicție cu dispozițiile legale fiscale, ceea ce constituie o hotărâre dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și încalcă dreptul reclamantei la un proces echitabil consacrat de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Motivele invocate de pârât prin adresa nr. 908/12.02.2014, filele 226-228, nu constituie motive temeinice pentru încălcarea dispozițiilor legale fiscale în vigoare, cu atât mai mult cu cât art. 52 din Legea fondului funciar prevede fără echivoc caracterul administrativ-jurisdicțional al Comisiei județene de aplicare a legii, iar art. 55 permite implicit revocarea propriei hotărâri de către comisie, stipulând că „poate face obiectul plângerii modificarea sau anularea propriei hotărâri de către comisie”.
Totodată invocă art. 47 din CDFUE și art. 267 alin. (3) din TFUE respectiv soluționarea acțiunii prin aplicarea dreptului Uniunii Europene și chiar prin formularea unei trimiteri pentru pronunțarea unei decizii preliminare pentru prevenirea divergențelor în interpretarea dreptului [Uniunii Europene] pe care instanța națională trebuie să-l aplice, precum și garantarea acestei aplicări, oferind instanței naționale un mijloc de eliminare a dificultăților pe care le poate ridica cerința de a asigura efectul deplin al dreptului [Uniunii Europene] în cadrul sistemului judiciar al României, stat membru.
Încheierea de ședință din data de 27.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ /C./2012, fila 267, reține faptul că instanța de fond, în lipsa părților, și fără să existe la dosar nicio cerere de judecată în lipsă conform art. 242 alin (2) C.proc.civ., nici a reclamantei și nici a pârâtei, a judecat cauza, respectiv a încuviințat părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, în baza art. 167 C.proc.civ., și a reținut cauza în pronunțare asupra excepțiilor invocate și asupra fondului cauzei.
Precizează că mandatarul său a fost luat prin surprindere, de faptul că portalul justiției afișa în dosarul cauzei, fila 259, cu modificare efectuată în data de 26.02.2014, nu numai menționarea primarului comunei C. M., A. C., ca petent, cât mai ales de faptul că ședința publică din data de 27.02.2014 a fost amânată, în schimb apărând în data de 27.02.2014 ședința în camera de consiliu, și, luând de bune aceste informații, în data de 27.02.2014, nu s-a mai prezentat la ședința publică, prezentându-se numai la ședința din camera de consiliu, în jurul orei 13.
Președintele completului de judecată a precizat faptul că nu-l privește ședința din camera de consiliu iar la solicitarea acestuia, a amânat pronunțarea cu 7 zile.
În aceste condiții, afirmația din Referatul din încheierea din 27.02.2014: „După reținerea cauzei în pronunțare, dar înainte de încheierea dezbaterilor s-a prezentat reclamanta prin mandatar G. P...." nu este corectă întrucât mandatarul s-a prezentat în timpul ședințelor de cameră de consiliu, după încheierea dezbaterilor în ședința publică, ceea ce impunea aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 242 alin. (1) pct.2 C.proc.civ..
În drept, a invocat dispozițiile art. 299-316 C. proc.civ., art.274 C.proc.civ. și pe dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 100 lei.
A anexat în copie certificată, dovada comunicării Hotărârii civile nr.1907 din data de 13.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ /C./2012 de către Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ si Fiscal, cu rec. nr._/26.09.2014 primită pe 29.09.2014
Intimata-pârâtă . depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 04.12.2014 recurenta a mai depus o cerere prin care a solicitat anularea înștiințării de plată nr. 8227/17.11.2014 emisă de pârâtă, apreciind că este nelegală.
La data de 15.01.2015 recurenta a depus note scrise prin care a invocat „excepția încălcării ordinii publice de drept intern, art. 20, art. 21, și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE) cu interpretarea acestor dispoziții în conformitate cu dispozițiile art. 51 și art. 52 din CDFUE”.
La ultimul termen de judecată din data de 15.01.2015 Curtea din oficiu a invocat excepția tardivității recursului formulat împotriva soluției date asupra excepției de nelegalitate a adreselor nr.397/25.01.2012 și nr.3013/14.05.2012.
Analizând cu prioritate această excepție, potrivit art. 137 alin. 1 C., Curtea reține următoarele:
Sentința civilă nr. 1907/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. a fost comunicată reclamantei la data de 29.09.2014. Termenul de recurs prevăzut de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la momentul sesizării instanței (30.08.2012), este de 5 zile de la data comunicării.
Dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.76/2012, se aplică numai în procesele începute după data de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare codul de procedură civilă aprobat prin Legea nr.134/2010, conform soluției de principiu adoptată în ședința judecătorilor Secției de C. Administrativ și fiscal din cadrul ICCJ la data de 20 mai 2013.
Ca atare, este greșită aprecierea recurentei în sensul că i se aplică termenul de recurs de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată după data de 15.02.2013, întrucât procesul a fost început anterior acestei date.
Reclamanta a depus recursul la data de 14.10.2014 – data poștei, cu depășind termenul de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 – forma în vigoare la momentul sesizării instanței. Astfel, ultima zi a termenului legal imperativ era 5 octombrie 2014, însă, fiind zi nelucrătoare (duminică), termenul se proroga până la data de 6 octombrie 2014.
Nerespectând termenul legal imperativ de formulare a recursului împotriva soluției pronunțate asupra excepției de nelegalitate, în mod evident acesta este tardiv, urmând a fi respins ca atare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.304 indice 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția invocată prin notele scrise depuse la data de 15.01.2015, respectiv „excepția încălcării ordinii publice de drept intern, art. 20, art. 21, și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE) cu interpretarea acestor dispoziții în conformitate cu dispozițiile art. 51 și art. 52 din CDFUE”, Curtea reține câteva aspecte:
- excepția invocată nu este prevăzută ca atare de Codul de procedură civilă, deși recurentul invocă art. 129 alin. 1 si art. 108 alin. 1 C.;
- părțile nu se pot folosi în cursul procesului de mijloace de apărare neprevăzute de lege;
- nefiind vorba de o excepție reglementată de Codul de procedură civilă invocat de recurent ori vreun mijloc de apărare prevăzut de același Cod, Curtea nu o poate soluționa în mod distinct, urmând a ține seama de susținerile recurentului în soluționarea pe fond a recursului.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate cu privire la greșita soluționare a cauzei de către instanța de fond, în lipsa părților, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Astfel, la termenul din data de 27.02.2014, deși la apelul nominal făcut în ședință publică, mandatarul reclamantei a lipsit, totuși în timpul ședinței acesta s-a prezentat, luând cunoștință de dispozițiile instanței, care i-a pus în vedere să formuleze concluzii scrise.
Procedând în acest fel, nu a fost încălcat nici principiul contradictorialității și nici dreptul la apărare al părții, de vreme ce i s-a dat posibilitatea să își susțină cererea în scris. De altfel, conform art. 68 alin. 2 și 4 C., „Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.
De asemenea asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorii când partea este reprezentată prin soț sau rudă până la al patrulea grad inclusiv.”
Ipoteza prevăzută de art. 68 alin. 3 C. nu se aplică întrucât mandatarul, după cum însuși a recunoscut în cadrul concluziilor scrise depuse la dosarul de fond, nu are studii juridice.
Prin urmare, instanța de fond a respectat drepturile procesuale ale reclamantei, amânând pronunțarea pentru a depune concluzii scrise, în condițiile în care soțul său mandatar, nelicențiat în drept, nu putea formula concluzii orale. Față de cele mai sus arătate, Curtea reține că nu se impunea aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C., astfel încât va respinge motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C..
Motivul invocat de către recurentă privind greșita aplicare a legii, conform art. 304 pct. 9 C., va fi respins, având în vedere următoarele:
În esență, recurenta-reclamantă este nemulțumită pentru că i-au fost comunicate mai multe certificate fiscale privind impozitele și taxele locale ce constituie obligații de plată la bugetul local ale defuncților I. V. (mama sa) și I. C., și că pe numele său nu au fost stabilite obligații fiscale, în calitate de proprietară de terenuri, rezultate din Titlurile de proprietate nr._/14.04.1994, nr._/29.07.1999, nr._/04.04.1995, nr._/02.11.2002 și nr._/04.07.2005.
Pârâta a explicat în cuprinsul adresei nr. 397/25.01.2012 că motivul pentru care i-a fost transmisă înștiințarea de plată nr. 114/09.01.2012 este acela că avea calitatea de moștenitor al numitului I. C. (bunicul patern) și figura înscrisă în toate titlurile de proprietate emise pe numele acestuia, iar adresa reclamantei era singura cunoscută de către Primărie. Această înștiințare de plată a fost anulată de pârâtă, după cum rezultă din adresa nr. 901/22.03.2012.
Certificatul de atestare fiscală nr. 3013/14.05.2012 emis pe numele I. V. a fost de asemenea declarat nul, după cum rezultă din adresa nr. 3655/08.06.2012 emisă de pârâtă, reținându-se că numita I. V. (sau V.) figurează cu următoarele imobile:_ mp din TP nr._/1999, 5000 mp din TP_/1994, cotă parte din 9500 mp din TP nr._/1999.
În mod corect a reținut instanța de fond că nu poate fi deschis rol fiscal pe numele reclamantei atât timp cât din Titlurile de proprietate nr._/29.07.1999, nr._/04.04.1995, nr._/02.11.2002 și nr._/04.07.2005 rezultă că recurenta se află în indiviziune cu alte persoane. În privința celorlalte 2 titluri de proprietate depuse la dosar, respectiv nr._/14.04.1994 și nr._/27.08.1999, Curtea observă că defuncta I. V. figurează singură în calitate de proprietar, dar chiar și așa nu se poate deschide rol fiscal pe numele reclamantei, întrucât moștenirea după defuncta I. V. nu a fost dezbătută, fiind mai multe persoane cu vocație succesorală, după cum rezultă din înscrisul de la pagina 110 din dosarul de fond (moștenitori prezumtivi fiind alături de reclamantă și sora acesteia P. A.-A. și numita S. G. – nepoata defunctei), astfel că pârâta este în imposibilitate să soluționeze favorabil solicitarea recurentei-reclamante.
Conform art. 256 alin. 4 din Codul fiscal, „În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv”.
Ca atare, pentru ca recurenta să poată fi înscrisă ca titular de rol fiscal pe partea care i se cuvine, aceasta are obligația ca împreună cu ceilalți coproprietari să pună capăt stării de indiviziune, iar până atunci vor suporta împreună în mod egal datoriile moștenirii.
În ceea ce privește cererea depusă la data de 04.12.2014 prin care recurenta a solicitat și anularea înștiințării de plată nr. 8227/17.11.2014 emisă de pârâtă, fiind vorba despre o cerere nouă formulată pentru prima oară în faza recursului, aceasta este inadmisibilă potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C..
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul promovat împotriva soluției privind excepția de nelegalitate a adreselor nr.397/25.01.2012 și nr.3013/14.05.2012, ca tardiv și, apreciind că în rest sentința pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității invocată din oficiu.
Respinge recursul promovat împotriva soluției privind excepția de nelegalitate a adreselor nr.397/25.01.2012 și nr.3013/14.05.2012, ca tardiv.
Respinge în rest recursul formulat de recurenta – reclamantă G. I. C. împotriva sentinței civile nr. 1907/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți . P. C. C. M. – A. C. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. E. G. S. P. R. M. V.
GREFIER,
C. O.
Red. și tehnored. jud. S.P./2 ex./18.02.2015
Jud. fond: D. S., Tribunalul București - SCAF
| ← Alte cereri. Decizia nr. 846/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 524/2015. Curtea de... → |
|---|
