Pretentii. Decizia nr. 3570/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3570/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 28683/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3570
Ședința publică din data de 24 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. A. F.
JUDECĂTOR - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
GREFIER – P. A.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 7796/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a de C. administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. M. și intimata chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, faptul că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, după care,
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7796/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, a fost admisă cererea formulată de reclamantul O. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice prin DGRFPB, a fost anulată decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/30.11.2010, pârâta fiind obligată la restituirea sumei de 9.559 lei catre reclamanta, reprezentand taxa de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă sumei începând cu data plății, 30.11.2010, pana la data restituirii efective, a fost admisă cererea de chemare în garanție, chemata în garanție a fost obligată să vireze la dispoziția pârâtei suma de 9.559 lei, pârâta fiind obligată la către reclamant și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice în condițiile în care obligația administrării și gestionării bugetului constituit din colectarea taxelor pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu. De asemenea, recurenta a criticat soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat în esență că textele legale care reglementează taxa pe poluare nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România. S-a menționat că în cazul acelorași specificații tehnice taxa de înmatriculare în România are același cuantum, indiferent dacă este vorba despre autovehicule din producția internă sau cele produse în spațiul comunitar.
Pe de altă parte, recurenta a criticat capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 124 din OG nr. 92/2003.
Recurenta a mai criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, susținând că pentru a putea fi acordate doar dacă procesul să fi fost câștigat irevocabil. Recurenta a mai susținut că reclamantul avea posibilitatea de a solicita restituirea taxei judiciare de timbru, conform art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, astfel încât instanța de judecată nu trebuia să o oblige la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C.pr.civ., OG nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 554/2004, OMFP nr. 1899/2004, OMEF nr. 418/2007, Legea nr. 157/2005, Constituția României, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica formulată de recurenta Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că este neîntemeiată în condițiile în care raporturile administrativ-fiscale s-au stabilit între intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă, aceasta fiind autoritatea care a emis decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. De asemenea, Curtea reține că nu prezintă relevanță sub acest aspect destinatarul final al sumelor colectate cu titlu de taxă pe poluare, ci autoritatea publică care a perceput taxa, în cauza de față Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice.
Analizând motivele invocate pe fondul cauzei, reținând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantului, iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că, deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
De asemenea, Curtea apreciază că sunt nefondate și criticile referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii calculate conform art. 124 din OG nr. 92/2003. Astfel, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Nu în ultimul rând, în condițiile în care prevederile art. 453 C.pr.civ. nu condiționează acordarea cheltuielilor de judecată de rămânerea definitivă a deciziei, o eventuală schimbare a soluției în calea de atac producând efecte directe și implicite și asupra acestora, Curtea reține că motivele de recurs prin care se critică soluția instanței de fond cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitor la o ipotetică îmbogățire fără justă cauză a intimatului-reclamant întrucât acesta are posibilitatea de a formula o cerere de restituire a taxei judiciare de timbru, conform OUG nr. 80/2013, Curtea constată că este nefondată. Astfel, recurenta nu a indicat în concret care este situația ce se circumscrie prevederilor art. 45 alin. 1lit. f) din OUG nr. 80/2013 și care ar da dreptul intimatului-reclamant să solicite restituirea taxei judiciare de timbru. În plus, Curtea observă că în cauză nu s-a făcut dovada că o astfel de cerere a fost efectiv formulată de către intimatul-reclamant și că ar fi fost încuviințată de instanța de judecată.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 488 C.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pe de altă parte, Curtea observă că potrivi art. 453 C.pr.civ., partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Însă, pentru a putea beneficia de aceste dispoziții legale, intimatul-reclamant avea obligația de a face dovada realității efectuării cheltuielilor de judecată solicitate în recurs. Or, în cauza de față, intimatul-reclamant nu și-a îndeplinit această obligație, nedepunând la dosar nicio dovadă din care să rezulte că a efectuat cheltuieli de judecată în faza procesuală a recursului și cuantumul acestora.
Prin urmare, Curtea va respinge ca nefondată cererea intimatului-reclamant de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în sector 2, București, ., împotriva sentinței civile nr. 7796/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a de C. administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. M. cu dom. ales la . SRL - sector 6, București, ., .>și intimata chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independentei nr. 294, . nefondat.
Respinge cererea intimatului-reclamant de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2015.
P. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. A. F. M. M. P. M. D.
GREFIER
A. P.
Red./thred. MD -5 ex./09.07.2015
Jud. fond – B. R.
Tribunalul București - Secția a II a de C. administrativ și Fiscal
L. 3 .>
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 19/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 927/2015. Curtea de... → |
|---|
