Pretentii. Decizia nr. 4005/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4005/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 12003/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4005
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.09.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 8209 din data de 09.12.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. F. D. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate, considerent pentru care, nefiind excepții de invocat sau cereri prealabile de formulat ori alte probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentinta civila nr. 8209/09.12.2014 a Tribunalului București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. F. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația S. 4 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, fiind obligată pârâta sa restituie reclamantului suma de 7.455,00 lei, reprezentând taxa de poluare, precum si dobânda fiscale aferenta sumei, începând cu data plății, până la data restituirii efective.
A fost admisă cererea de chemare in garanție formulată de pârâtă și a fost obligată chemata in garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU sa vireze la dispoziția pârâtei suma de 7.455,00 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE, arătând că Hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material (art.488 pct.8 Cod Procedura Civila).
Un prim motiv de recurs invocat în constituie greșita respingere a excepție lipsei calității procesuale pasive și a cererii de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu .
Arată recurenta că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu, aceasta fiind și beneficiarul final al sumei achitate de reclamant, astfel că e singura autoritate care deține calitate procesuală pasivă în cauză, având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației S. 4 a Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, iar prin achitarea taxei de poluare intre organul fiscal si intimata - reclamanta nu exista nici un raport juridic fiscal.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că OUG nr. 50/2008 nu are caracter discriminator și nu încalcă normele de drept comunitar, fiind în acord cu art. 110 TFUE.
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este de fapt inexistenta întrucât taxa de poluare urmează "a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, arată recurenta că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de casare invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1/În ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la lipsa calității procesuale pasive a recurentei – pârâte, Curtea reține:
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice și nu Administrația F. pentru Mediu.
2/ Pe fondul cauzei, se constată că recurenta a invocat greșita aplicare și interpretare a legii, motiv ce se circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C..
Cu privire la acest aspect, Curtea va constata că reclamantul a achiziționat din Germania un autoturism second hand, marca BMW, înmatriculat pentru prima dată în acest stat la data de 09.10.1996, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat să plătească taxa pe poluare instituită prin OUG nr.50/2008, în cuantum de 7455 lei.
În privința legalității instituirii și perceperii taxei de poluare de către recurenta pârâtă, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Pe de altă parte, se va mai reține și faptul că obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională.
În consecință, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond nu s-a dispus armonizarea legislației interne cu cea comunitară, ci s-a făcut aplicarea directă a unui principiu de drept comunitar, atribut atât al legiuitorului cât și al puterii judecătorești, așa cum s-a decis în hotărârile enunțate anterior.
În continuare, Curtea va reține că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Analizând reglementarea internă, incidentă în speță, Curtea constată că taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România – cauza 402/09-T.. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”, principiu la care s-a referit și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând neîntemeiat refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pe poluare, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
Nu în ultimul rând, Curtea va avea în vedere și aceea că, în cursul judecății, mai exact la data de 31.08.2015 a intrat în vigoare OG nr. 40/2015, potrivit căruia însuși legiuitorul a recunoscut în patrimonial plătitorilor de taxă în temeiul OUG nr. 50/2008 un drept de restituire integrală și necondiționată a acestei taxe.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând în mod legal și temeinic că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare, în speță nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin 1 pct. 8 NCPC.
3/ În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, Curtea observă că, deși în preambulul cererii de recurs există mențiuni cu privire la greșita soluționare a acesteia, în dezvoltarea motivelor de recurs astfel de critici nu au mai fost preluate.
Pe cale de consecință, observând în același timp că cererea de chemare în garanție a fost soluționată de instanța de fond în mod favorabil recurentei, Curtea nu va mai păși la analiza soluției pronunțate asupra acestei cereri, o astfel de analiză nefiind de natură a servi interesului recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulate împotriva sentinței civile nr. 8209 din data de 09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în sector 2, București, ., în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. F. D., cu domiciliul în București, ., nr. 53, ., ., sector 2, și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.
Președinte Judecător Judecător
M. M. P. M. D. A. P.
Grefier
P. C.
Red./Tehnored. A.P/.5 ex.
Data red.: 28.09.2015
Judecător fond – B. R., Tribunalul București
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2354/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 3784/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
