Pretentii. Decizia nr. 99/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 19622/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 99
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.01.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE F. I.
JUDECĂTOR P. C.
JUDECĂTOR D. D. M.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant V. E. B., împotriva sentinței civile nr. 2171/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI, având ca obiect „pretenții-taxa de poluare – obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-reclamant, prin avocat D. A., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cererii de recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită instanței de judecată, în temeiul art. 483, coroborat cu art.486 și 496 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 2171 din 24.03.2014 pentru două motive de casare. Primul motiv constă în nerespectarea procedurii de citare, apreciind că au fost încălcate grav principiile citării în această pricină, în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 5 din codul de procedură civilă care atrage sancțiunea nulității sentinței recurate, iar al doilea motiv de casare este aplicarea și greșita interpretare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă. Primul motiv de casare se referă la faptul că reclamantul nu a fost citat pentru termenul de judecată la care s-a judecat pricina pe fond. Menționează că, la dosarul de fond, reclamantul a depus o cerere de alegere a locului unde să îi fie comunicate toate actele de procedură, această cerere fiind depusă prin serviciul registratură la data de 17.07.2013. La acea adresă au fost comunicate, pe rând, adresa de regularizare a cererii, întâmpinarea, hotărârea, însă citația pentru termenul de judecată nu i-a fost comunicată recurentului-reclamant. Despre termenul de judecată de la data de 24.03.2014 și despre faptul că pricina a fost judecată în lipsa sa, recurentul-reclamant a luat cunoștință de pe portalul instanțelor de judecată. De asemenea, precizează că, la acel termen instanța de judecată a invocat o excepție, din oficiu, pe care nu a pus-o în discuția părților, încălcând, astfel, principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. Apreciază că sunt încălcate grav art. 153 din Codul de procedură civilă, care prevede faptul că nu se poate proceda la judecarea unei pricini în lipsa citării părților, art. 155 pct. 6 care permite alegerea locului în care să fie comunicate actele de procedură, pentru acest motiv considerând că se impune ca sentința atacată să fie casată. Al doilea motiv de casare constă în faptul că există deja o practică la Tribunalul București de a se respinge cererile de recuperare a taxei auto, pe motiv că petentul nu s-ar fi adresat, mai întâi, la organul administrativ pentru restituirea taxei, ceea ce contravine Deciziei nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, orice fel de condiționare a petentului de a se adresa organului fiscal echivalând cu o procedură prealabilă. Ori, câtă vreme în această decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii se reține că nu este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile, coroborat cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd faptul că atunci când este vorba despre o ordonanță nelegală nu mai trebuie parcursă, în niciun caz, o procedură prealabilă, recurentul-reclamant nu trebuia să se adreseze mai întâi organului fiscal. Mai mult decât atât, arată că recurentul-reclamant nu se putea adresa organului fiscal pentru solicitarea restituirii unei sume pentru aplicarea eronată a legii, respectiv pe temeiul art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, câtă vreme, în prealabil, o instanță nu a constatat că, într-adevăr, acele norme au fost aplicate eronat. Recurentul-reclamant putea, cel mult, să conteste decizia prin care i-a fost calculată această taxă de timbru, însă, Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție îl scutește pe recurent de a contesta acea decizie. Astfel, recurentul-reclamant nu are temei de a se adresa, mai întâi, organului fiscal. Pentru aceste motive, apreciază că recursul formulat este întemeiat, recurentul-reclamant trebuind citat pentru a-și susține punctul de vedere pe excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei, apreciază cererea ca fiind întemeiată.
Interpelat fiind de către instanța de judecată, apărătorul recurentului-reclamant precizează că obiectul cererii constă în faptul că, în speță, sunt încălcate prevederile comunitare, respectiv art. 110 din Tratatul Uniunii Europene, fost art. 90, care prevăd că nu se pot aplica norme la nivel intern într-o țară care să discrimineze în vreun fel sau să descurajeze importul unor produse similare din statele Uniunii Europene.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr._ reclamantul V. E. Byliss a solicitat în contradictoriu cu pârâta AFP Sector 3 București, obligarea acesteia la restituirea sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisile poluante în cuantum de 1586 lei, cu cheltuieli de judecată
Prin Sentința civilă nr. 2171 din 24.03.2014, Tribunalul București a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. E.-B..
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat următoarele:
1. Prin hotărârea dată, instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod Procedura Civila.
1.1. NEINDEPLINIREA PROCEDURII DE CITARE PENTRU TERMENUL DE JUDECATA A PRICINII PE FOND DIN 24 MARTIE 2014
Recurentul a arătat că la data de 17 iulie 2013 a depus prin serviciul registraturii o cerere prin care, in temeiul art. 155 pct. 6 raportat la art. 158 Cod Procedura Civila, a instiintat instanța cu privire la LOCUL ALES IN VEDEREA CITĂRII SI COMUNICĂRII ACTELOR DE PROCEDURA. In data de 22 octombrie 2013 instanța i-a comunicat Adresa emisa la 16 octombrie 2013 privind regularizarea cererii introductive la locul ales in vederea citării si comunicării actelor de procedura din Bucuresti, Calea Rahovei nr. 328, ., ., sector 5. La data de 20 ianuarie 2014 i-a comunicat instanța si intampinarea depusa de către intimata la aceeași adresa din Bucuresti, Calea Rahovei nr. 328, ., ., sector 5.
Recurentul a arătat că, la un moment dat, vazand ca nu este citat pentru termenul de judecata, a căutat pe pagina de web a instanțelor judecătorești http://portal.just.ro/ sa afle in ce stadiu se afla cauza dedusa judecații. A aflat ca in data de 24 martie 2014 pricina fusese deja judecata, si cererea sa respinsa ca inadmisibila, desi nu a primit nicio citație pentru termenul respectiv.
In data de 17 iulie 2014 i-a fost comunicata Sentința civila atacata prin prezentul recurs, la locul ales in vederea citării si comunicării actelor de procedura din Bucuresti,Calea Rahovei nr. 328, ., ., sector 5.
A solicitat să se constate ca judecarea pricinii pe fond s-a făcut fara sa fi fost legal citat, deci cu încălcarea dispozițiilor art. 153 Cod Procedura Civila. Judecarea pricinii cu nesocotirea principiilor contradictorialitatii si a dreptului la apărare determina incidența in cauza a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod Procedura Civila, instanța de fond încălcând formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 174 alin. (3) Cod Procedura Civila.
1.2. ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI CONTRADICTORIALITATII SI A DREPTULUI LA APARARE PRIN INVOCAREA UNEI EXCEPȚII SI PRONUNȚAREA ASUPRA ACESTEIA F. A O PUNE IN DISCUȚIA PÂRTILOR LA TERMENUL DE JUDECATA DIN 24 MARTIE 2014
Recurentul a arătat că instanța, in lipsa citării sale pentru termenul din 24 martie 2014, a invocat din oficiu excepția inadmisibilitatii acțiunii la termeni din 24 martie 2014 si a ramas in pronunțare asupra acestui aspect la același termen.
Desi a constatat lipsa părtilor, instanța a invocat o excepție si a ramas in pronunțare asupra acesteia la același termen, fara a cita părțile pentru ca acestea sa poată puna concluzii la rândul lor. Practic instanța de fond a soluționat cauza invocând din oficiu o excepție fara a o pune in discuția părtilor, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului ce ar fi trebuit sa aiba loc la termenul din 24 martie 2014.
Recurentul a arătat că a fost împiedicat sa își formuleze apărările si observațiile in legătura cu excepția invocata de catre instanța din oficiu la termenul din 24 martie 2014 prin lipsa citării sale in acest sens.
A solicitat sa se constate ca judecarea pricinii pe fond s-a făcut cu incalcarea principiilor contradictorialitatii si a dreptului la apărare prin invocarea unei excepții si pronunțarea asupra acesteia fara a o pune in discuția părtilor la termenul de judecata din 24 martie 2014, aceasta determinând incidența in cauza a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod Procedura Civila.
2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod Procedura Civila, respectiv cu INTERPRETAREA SI APLICAREA GREȘITA A DECIZIEI NR. 24/2011 PRIVIND RECURSUL IN INTERESUL LEGII CE FORMEAZĂ OBIECTUL DOSARULUI NR. 9/2011 PRONUNȚATA DE Î.C.C.]
Recurentul a arătat că soluția data de instanța de fond ignora complet prevederile Deciziei nr. 24/2011 a I.C.C.J., pronunțata in recursul in interesul legii.
A susținut că instanța de fond considera ca trebuia sa fi formulat o cerere de restituire a taxei pe poluare direct la organul fiscal competent in temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) din O.G. 92/2003, in prealabil introducerii acțiunii in instanța, desi tot ea recunoaște ca sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul acțiunilor (...) care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, (...) nu este obligatorie plângerea prealabilă".
Este evident ca cererea de restituire adresata direct organului fiscal ar fi fost respinsa ca in toate celelalte cazuri, demersul respectiv tiind unul avut in vedere de către I.C.C.J la pronunțarea Deciziei nr. 24/ 2011. Mai mult decât atat, este inadmisibil sa formulezi o cerere de restituire direct la organul fiscal in afara procedurii prevăzute de către art. 205-218 din Codul de procedura fiscala. Insasi prevederile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod presupun ca in prealabil SA SE CONSTATE APLICAREA ERONATA a prevederilor legale INCIDENTE, si cum altfel decât pe calea atacării respectivelor dispoziții legale direct in fata instanței de contencios administrativ si fiscal.
A solicitat sa se constate ca judecarea pricinii pe fond s-a făcut cu interpretarea si aplicarea greșita a Deciziei nr. 24/2011 privind recursul in interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 9/2011 pronunțata de I.C.C.J, aceasta determinând incidența in cauza a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod Procedura Civila.
In drept: art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 Cod procedura civila, art. 496, art. 498 alin. (2), art. 153, art. 154 alin. (7), art. 159, art. 155 pct. 6, art. 158 alin. (1) Cod procedura civila.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 488 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Primul motiv de recurs se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod Procedura Civila, respectiv neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul de judecată a cauzei pe fond din 24 martie 2014.
Curtea constată că acest motiv de recurs este neîntemeiat, întrucât din examinarea dovezii de citare de la fila 54 dosar fond (verso), rezultă clar faptul că reclamantul a fost citat pentru termenul de judecată din data de 24 martie 2014 la domiciliul ales în vederea citării și comunicării actelor de procedură, pe dovada de citare fiind menționată corect și complet adresa din Bucuresti, Calea Rahovei nr. 328, ., ., așa cum a fost indicată prin cerere înregistrată la 17 iulie 2013 (fila 24 dosar fond), citația fiindu-i comunicată la această adresă, așa cum rezultă din procesul-verbal, la data de18.02.2014.
Prin urmare, nu se susține afirmația recurentului în sensul că nu a fost legal citat pentru termenul de judecată din data 24 martie 2014, dovada de citare de la fila 54 dosar fond probând contrariul și anume, faptul că procedura de citare cu reclamantul a fost legal îndeplinită la termenul de judecată iar adresa de citare este aceea la care, anterior, reclamantului i-au fost comunicate adresa din 16 octombrie 2013 privind regularizarea cererii introductive și întâmpinarea, înscrisuri pe care le-a primit, așa cum arată în cererea de recurs.
În concluzie, Curtea constată că în etapa judecății de fond au fost respectate atât dispozițiile art. 153 din Codul de procedură civilă, întrucât reclamantul a fost citat pentru termenul de judecată din data 24 martie 2014, cât și dispozițiile art. 155 pct. 6 și art. 158 din același cod, în sensul că citarea s-a făcut la domiciliul ales, respectiv în București, Calea Rahovei nr. 328, ., sector 5. Mai mult decât atât, Curtea constată și împrejurarea că a fost respectat și termenul prevăzut de art. 159 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care citația s-a comunicat la data de 18 martie 2014 pentru termenul din 24 martie 2014, procedura de citare fiind legal îndeplinită și sub acest aspect.
Pe cale de consecință, procedura de citare fiind legal îndeplinită, nu poate fi reținută nici critica recurentului privind pretinsa nesocotire a principiilor contradictorialității si a dreptului la apărare, nefiind așadar incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civilă.
Recurentul a mai criticat și faptul că instanța de fond, in lipsa citării sale pentru termenul din 24 martie 2014, a invocat din oficiu excepția inadmisibilitatii acțiunii si a rămas in pronunțare asupra acesteia la același termen.
Curtea constată că nici sub acest aspect nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civilă, întrucât, așa cum s-a reținut anterior, din cuprinsul dovezii de citare de la fila 54 dosar fond, rezultă clar faptul că reclamantul a fost citat pentru termenul de judecată din data de 24 martie 2014 la domiciliul ales în vederea citării și comunicării actelor de procedură, respectiv la adresa din Bucuresti, Calea Rahovei nr. 328, ..
În condițiile în care reclamantul a fost legal citat și ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța de fond în mod legal a invocat din oficiu excepția inadmisibilității și a rămas în pronunțare asupra acesteia, neavând obligația de a mai acorda un termen pentru a pune excepția în discuția părților. Împrejurarea că reclamantul nu a pus concluzii pe această excepție nu este imputabilă instanței de fond, în condițiile în care, deși legal citat, acesta nu s-a prezentat la termenul de judecată din 24 martie 2014, solicitând judecarea în lipsă și asumându-și astfel riscul de a nu participa la dezbaterile din ședința publică, cu toate consecințele ce decurg din acesta, inclusiv cea constând în imposibilitatea de a combate eventualele excepții de ordine publică invocate din oficiu de către instanța de judecată.
Argumentele prezentate de recurentul-reclamant în susținerea acestui motiv de recurs ar fi fost valabile exclusiv în ipoteza în care nu ar fi fost legal citat la termenul de judecată din 24 martie 2014, or, în condițiile în care s-a reținut că procedura de citare a fost legal îndeplinită pentru acest termen și că s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea constată că în mod legal a procedat instanța de fond, în sensul că a invocat din oficiu excepția inadmisibilitatii acțiunii si a rămas in pronunțare asupra acesteia, neputându-se reține încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
Următorul motiv de recurs vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedura civila – recurentul invocând interpretarea și aplicarea greșită a Deciziei nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea constată că instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea recurentului-reclamant având ca obiect restituirea taxei pe poluare, reținând, în esență, faptul că aceasta s-a adresat direct instanței de judecată, fără a formula, în prealabil, o cerere de restituire adresată organului fiscal.
Criticile formulate de recurentul- reclamant mai vizează și faptul că, în raport de normele dreptului Uniunii Europene care trebuie aplicat cu prioritate, lipsa unei cereri de restituire a taxei adresate organului fiscal, nu poate constitui un fine de neprimire, întrucât soluția de respingere a cererii de restituire era previzibilă, potrivit practicii administrative.
Din analizarea argumentelor prezentate de recurentul-reclamant, Curtea observă că acesta face confuzie între parcurgerea procedurii prealabile aferente cererii de anulare a deciziei de calcul a taxei pe poluare (act administrativ-fiscal) și cererea de restituire a taxei pe poluare adresată organului fiscal în temeiul dispozițiilor art. 117 din Codul de procedură fiscală.
În esență, problema de drept ce urmează a fi dezlegată de instanța de control judiciar este aceea dacă parcurgerea procedurii constând în cererea de restituire a taxei pe poluare adresată organului fiscal, înainte de a sesiza instanța competentă, este compatibilă cu principiul autonomiei procedurale naționale, principiu fundamental al dreptului european.
Curtea reține că potrivit principiului autonomiei procedurale naționale, astfel cum este reflectat de practica Curții Europene de Justiție, este de competența ordinii juridice interne a fiecărui stat membru să desemneze instanțele competente și să reglementeze modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție destinate să asigure salvgardarea drepturilor pe care justițiabilii le întemeiază pe dreptul comunitar, cu condiția ca, pe de o parte, aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern, (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, ca acestea să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (principiul eficienței) – Cauza C-228 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato.
Așadar, urmează a se analiza dacă normele dreptului intern constând în prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, care fundamentează soluția instanței de fond, respectă exigențele impuse de principiul enunțat.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „Persoana vătămată . de lege sau . printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plangerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat . interes legitim al său prin nesoluționarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”
În conformitate cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, ținând cont și de Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă persoanelor care au achitat taxa pe poluare care contravine dreptului european, este, în limitele prescripției dreptului la acțiune, cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat, acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare nu trebuie confundată plângerea prealabilă formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin care se solicită revocarea deciziei de calcul a taxei pe poluare, procedură cu privire la care, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011, a stabilit că nu este obligatoriu să fie urmată, cu cererea de restituire a taxei pe poluare adresată organului fiscal, în temeiul prevederilor art. 117 lit. d) din OG nr. 92/2003, cu precizarea că refuzul organului fiscal de restituire a taxei reprezintă actul administrativ asimilat supus cenzurii instanței de contencios administrativ. Cu alte cuvinte, ceea ce atrage competența materială a instanței de contencios administrativ de a judeca litigiile având ca obiect restituirea taxei pe poluare este tocmai refuzul organului fiscal de a restitui această taxă la cererea contribuabilului, acest refuz constituind actul administrativ asimilat a cărui legalitate este analizată în cadrul litigiului. Dacă s-ar accepta interpretarea recurentului-reclamant, în sensul că cererea de restituire a taxei pe poluare se adresează direct instanței de judecată, ar trebui să se accepte faptul că în acest caz nu ar mai exista nici un temei pentru ca litigiul să fie judecat în contencios administrativ, întrucât, în lipsa existenței unui refuz de restituire din partea organului fiscal, ar fi vorba despre o simplă acțiune în pretenții care s-ar judeca potrivit dreptului comun, de instanța competentă după valoare.
Dealtfel, raționamentul recurentului-reclamant este în contradicție chiar cu aspectele reținute în considerentele Deciziei de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011, pe care le citează în cererea de recurs, instanța supremă arătând în mod clar faptul că sunt incidente dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală și că este suficientă formularea unei cereri de restituire adresată organului fiscal, fără a fi necesar să se parcurgă procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare.
În ceea ce privește această modalitate procedurală de recuperare a taxei pe poluare, respectiv formularea unei cereri adresate organului fiscal, Curtea constată că respectă principiul echivalenței, întrucât nu este mai puțin favorabilă decât procedurile similare prin care se recuperează taxele și impozitele achitate de contribuabili ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în toate situațiile acțiunea în contencios administrativ fiind condiționată de cererea de restituire adresată, în prealabil organului, fiscal, instanța competentă cenzurând actul administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de restituire.
Referitor la principiul eficienței, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului, că este respectat de procedura internă constând în formularea la organul fiscal a unei cereri de restituire, întrucât aceasta nu face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor, practica judiciară confirmând faptul că acțiunile întemeiate pe refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui contribuabililor taxa pe poluare contrară dreptului european constituie un remediu efectiv și eficient, soluțiile pronunțate fiind de admitere a acțiunilor formulate.
Dealtfel, în considerentele Deciziei de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 se face distincție dintre procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, pe care instanța supremă a considerat-o ineficientă, în sensul dreptului Uniunii Europene, și procedura prevăzută de art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003 (cererea de restituire adresată organului fiscal), reținându-se că nu este necesară plângerea prealabilă împotriva refuzului de restituire, însă premisa esențială pentru existența refuzului nejustificat care este supus cenzurii instanței constă în formularea unei cereri de restituire de către persoana interesată.
În concluzie, Curtea reține că, spre deosebire de procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 care este ineficientă, procedura administrativă care presupune formularea unei cereri de restituire, adresată organului fiscal, în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003, înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ competentă, răspunde pe deplin exigențelor principiului autonomiei procedurale naționale, sub cele două aspecte – echivalența și eficiența.
În aceste condiții, Curtea, în acord cu instanța de fond, apreciază că, întrucât reclamantul s-a adresat direct instanței judecătorești, fără a fi solicitat, în prealabil, organului fiscal competent, conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, restituirea taxei pe poluare, acesta constituie un fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă fiind legală și temeinică, prin urmare nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedura civila
Din aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant V. E. B., cu domiciliul ales în București, Calea Rahovei nr. 328, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2171/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, . intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, .. 13, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G.-D.
Red./Tehnored. C.P.
Jud fond C. A. B.
Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal
| ← Pretentii. Decizia nr. 2/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 744/2015. Curtea... → |
|---|
