Anulare act administrativ. Decizia nr. 132/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 132/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 132
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2016
Curtea constituită din:
Președinte: D. M. D.
Judecător: R. M. C.
Judecător: C. P.
Grefier: M. G.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. P. M. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 27.10.2014 și a sentinței nr. 8353/15.12.2014 pronunțate de către Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. NAȚIONAL DE MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI, în cauza având ca obiect anulare contract administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că părțile nu au solicitat judecata în lipsă, după care:
Față de lipsa părților și având în vedere că niciuna nu a solicitat judecata în lipsă, Curtea rămâne în pronunțare asupra măsurii suspendării judecății.
Ulterior, în timpul ședinței de judecată, se prezintă apărătorul recurentei-pârâte, dna G. A., cu împuternicire avocațială la fila 64 din dosarul de fond.
Constatând că până la sfârșitul ședinței s-a prezentat una din părți, Curtea apreciază că nu se impune suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 411 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, casarea încheierii și a sentinței recurate și, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale active, deși art. 1 alin. 2 din OG nr. 70/2002 prevede expres că nulitatea absolută nu poate fi invocată decât de către Ministerul Sănătății. Mai arată că soluția de admitere a acțiunii a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/1998, care, la alin. 2, prevede posibilitatea încheierii contractului de închiriere și de către titularul dreptului de administrare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cereri de recurs, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 27.10.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către pârâtă la termenul de judecată din data de 24.10.2014.
Prin sentința nr. 8353/15.12.2014, Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de către reclamantul I. Național de Medicină Fizică și Balneoclimatologie București în contradictoriu cu pârâta S.C. P. M. S.R.L. și a anulat contractul de închiriere nr. 32/15.11.2006 și actele adiționale la acesta.
Împotriva încheierii și sentinței menționate, la data de 03.08.2015, a formulat recurs pârâta S.C. P. M. S.R.L., prin care a solicitat casarea acestora și respingerea acțiunii, în principal, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active, în condițiile în care reclamantul nu are calitatea de a invoca nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 32/15.11.2006, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OG nr. 70/2002, schimbarea destinației sau înstrăinarea bazei materiale a unităților sanitare publice, fără aprobarea Ministerului Sănătății, sunt nule, iar nulitatea se constată de instanța de judecată la solicitarea Ministerului Sănătății. Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art. 4-6 din OUG nr. 109/2000, prin care se prevede că I. este în subordinea Ministerului Sănătății.
De asemenea, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat nulitatea contractului de închiriere nr. 32/15.11.2006 și actelor adiționale la acesta, interpretând greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/1998 și ale art. 7 din OUG nr. 109/2000. Astfel, instanța de fond a redat trunchiat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/1998, neavând în vedere și prevederile alin. 2, care consacră posibilitatea încheierii contractului de închiriere și de către titularul dreptului de administrare. Recurenta a mai susținut că instanța de fond a nesocotit principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", în condițiile în care reclamantul își invocă propria culpă în încercarea de a anula un contract de închiriere, care nu-i afecta în niciun fel activitatea, dimpotrivă îi aducea venituri suplimentare.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei (fila 22).
Intimatul-reclamant I. Național de Medicină Fizică și Balneoclimatologie București a formulat întâmpinare la data de 08.10.2015 (filele 25-26), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, susținând că soluția recurată este legală sub toate aspectele analizate de instanța de fond.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/1998.
Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Examinând recursul, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente de drept:
Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că este legală soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, dată prin încheierea de ședință din 28.10.2014, instanța de fond reținând corect că prevederile OG nr. 70/2002 au ca obiect de reglementare administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local, nefiind așadar aplicabile în speță, întrucât intimatul-reclamant a fost declarat, prin HG nr. 1106/2002, unitate sanitară de interes public național.
Chiar și în ipoteza în care dispozițiile OG nr. 70/2002 ar fi fost aplicabile în cauză, Curtea arată că nu puteau fi primite susținerile recurentei, întrucât reglementarea de la art. 1 alin. 2, în sensul că nulitatea se constată de instanța de judecată la solicitarea Ministerului Sănătății, nu poate fi interpretată în sensul că doar ministerul are legitimitate procesuală într-o astfel de cauză. Dimpotrivă, rațiunea legiuitorului a fost de a reglementa explicit calitatea ministerului de a solicita nulitatea, în situația în care acesta nu este parte contractantă, iar nu de a suprima dreptul unei unități sanitare subordonate acestuia de a invoca nulitatea contractului pe care l-a încheiat în nume propriu.
Curtea reamintește că regula specifică dreptului administrativ este capacitatea de drept public, care diferă de personalitatea juridică specifică dreptului privat. În acest context, rezultă că o unitate sanitară publică de interes județean și local are capacitate de drept public și poate încheia singură contracte administrative, cu respectarea celorlalte condiții prevăzute de lege, situație în care, prin dispozițiile art. 1 alin. 2 din OG nr. 70/2002, legiuitorul a reglementat expres și dreptul Ministerului Sănătății, care, prin ipoteză, nu este parte contractantă, de a invoca nulitatea contractului.
Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentei, este legală și soluția pronunțată de tribunal pe fondul cererii, Curtea constatând că instanța de fond a aplicat corect normele de drept material cuprinse în art. 14 și art. 11 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora închirierea bunurilor proprietate publică a statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, sub sancțiunea nulității absolute.
Nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că, prin pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond ar fi nesocotit principiul„nemo auditur propriam turpitudinem allegans", întrucât dispozițiile legale precitate sunt imperative, astfel că nerespectarea lor se sancționează cu nulitatea contractului încheiat fără a fi aprobat prin hotărâre a Guvernului, indiferent de conduita procesuală a părților.
De asemenea, este greșită interpretarea dată de recurentă dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, întrucât acestea reglementează dreptul titularului dreptului de administrare de a încheia un contract de închiriere, fără însă a exclude de la aplicare dispozițiile art. 14 alin. 1, care prevăd că închirierea bunurilor proprietate publică a statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Cu alte cuvinte, alin. 2 al art. 14 nu este o excepție de la alin. 1, cum pare a interpreta recurenta, ci aceste două alineate reglementează două situații distincte: contractul de închiriere a unui bun proprietate publică a statului poate fi încheiat fie de titularul dreptului de proprietate, fie de titularul dreptului de administrare (alin. 2) și se aprobă, în toate cazurile, prin hotărâre a Guvernului (alin. 1).
Față de aceste considerente, constatând că motivul de casare invocat este neîntemeiat și că soluția recurată este legală, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 496 din Codul de procedură civilă, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă S.C. P. M. S.R.L., cu sediul ales în București, .. 76, parter, ., împotriva încheierii de ședință din data de 27.10.2014 și a sentinței nr. 8353/15.12.2014, pronunțate de către Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. NAȚIONAL DE MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 2, sectorul 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 ianuarie 2016.
Președinte Judecător Judecător
D. M. DrăghiciRaluca M. C. C. P.
Grefier
M. G.
Red./thred. DDM/ 4 ex/ 26.01.2016
Judecător fond: A. C., Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 150/2016.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 137/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
