Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4696/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4696/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 4696/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 4696
Ședința publică din data de 12.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 7625/19.11.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. Ș. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare.”
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 alin. 2 N.C.p.c., după care:
Curtea, pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr. 7625/19.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. S., cu domiciliul ales în București, sector 3, .. 2-8, CNP_, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, . și ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, .. 294, .>
A fost anulată decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/24.07.2008.
Au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 1.154 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data restituirii efective.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 43,6 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru.
Pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației S. 3 a Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 2, legal reprezentata, a formulat în temeiul art. 488 pct.8 și următoarele din Codul de procedura civila, recurs împotriva sentinței civile nr.7625/19.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul mai sus menționat, prin care instanța a admis în parte acțiunea formulata de reclamantul A. Ș., cu domiciliul ales în București, sector 3, ..2-8 și a obligat parata sa restituie reclamantei sumele de 1.154 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu dobânda aferenta de la data plații și pana la data restituirii efective, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 43,6 lei, solicitând modificarea sentinței mai sus menționata, pentru următoarele motive:
1. Hotărârea pronunțata a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material - art. 488 C.pr.civ.
În fapt, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Administrația S. 3 a Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună restituirea sumei de 1.154 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legala din momentul plații și pana la data restituirii efective.
Recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice.
De asemenea, a învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitate de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia îi revine obligația administrării și gestionarii acestui buget în calitate de titular, este Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru proiecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit. a) și b) din HG 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului în cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 arătându-se încă o dată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Totodată, recurenta-pârâtă a mai învederat faptul că actul normativ în baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arată și expune pe larg în cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea în care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv:
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având în vedere faptul că taxa de poluare achitată de către intimatul-petent nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice S. 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre recurenta-pârâtă și intimatul-reclamant nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru recurenta-pârâtă a solicitat admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecata, în sensul restituirii sumei de 1.154 lei, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond si-a format o convingere greșita ținându-se cont că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt în vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat, considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat. Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Față de prevederile constituționale ale art. 148, recurenta-pârâtă a precizat următoarele:
Potrivit art.l-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, recurenta-pârâtă a precizat faptul că alin.2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art.9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene, acestea se refera la "interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent”, or, taxa de prima înmatriculare nu intra în aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate în România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantului că taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie, recurenta-pârâtă a apreciat ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că în cazul în care sunt în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația română prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă este vorba de autoturismele /autovehiculele din producția interna sau din cele produse în spațiul comunitar.
Astfel, recurenta-pârâtă a învederat că argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context, trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, recurenta-pârâtă a precizat că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Recurenta-pârâtă a precizat că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru). Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri și cele care aduc în tara bunuri din spațiul comunitar. Față de cele menționate mai sus, recurenta-pârâtă a învederat faptul că obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea speciala, prevăzuta de art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că trebuie reținut și faptul ca nu se află în prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci în prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât, potrivit art.126 alin.2 din Constituția României "Competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel, recurenta-pârâtă a arătat ca nici o lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene și sa adopte hotărâri în consecința. Având în vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal, recurenta-pârâtă a considerat ca suma nu poate fi restituita.
Totodată, recurenta-pârâtă a învederat că, potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, în condițiile legii, direct în fața instanței.
Astfel că pentru contestarea actelor administrativ fiscale există doua cai:
- fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ-fiscale, în condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației, poate ataca în fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații în fata organului fiscal, atacata în fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile.
Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
Recurenta-pârâtă a arătat: corespondenta adresata acesteia, reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fără a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că în situația în care aceasta nu ar fi emis decizia de calcul al taxei de poluare și ar fi încasat taxa de poluare fără existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească, se putea ataca în fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
În prezenta speța, exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere. În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, recurenta-pârâtă a reiterat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).Totodată, recurenta-pârâtă a menționat că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel: "(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fără dubii ca reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care recurenta-pârâtă a solicitat să se consideră că taxa de poluare achitata de reclamant este legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Cu privire la obligarea Administrației S. 3 a Finanțelor Publice la plata dobânzii aferenta sumei de 1.154 lei, reprezentând taxa de poluare, recurenta-pârâtă a arătat ca sentința este netemeinica și nelegala.
În acest sens, a menționat faptul ca, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, rezultă că în cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la obligarea pârâtei A.F.P. S. 3 la plata sumei de 43,6 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, recurenta-pârâtă a învederat că, prin sentința recurată, instanța de fond a obligat Administrația Finanțelor Publice S. 3 la plata sumei de 697 lei - cheltuieli de judecată către reclamant.
Recurenta-pârâtă a considerat ca instanța nu a aplicat corect dispozițiile legii, respectiv art.45 din OUG nr.80/2013.
Potrivit art.45 alin. (1) lit. f din OUG nr.80/2013. ,,sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: când contestația a fost admisă, iar hotărârea a rămasă irevocabilă".
Prin urmare, instanța de fond, pronunțând admiterea contestației trebuia să dispună restituirea taxei de timbru către contestatoare, iar nu obligarea AFP S. 3 la plata acesteia.
În cazul în care AFP S. 3 nu ar formula prezentul recurs și s-ar conforma hotărârii instanței de fond, plătind reclamantului taxa de timbru, aceasta, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile recurate, ar beneficia, la cerere, și de restituirea taxei de timbru, îmbogățindu-se fără just temei.
Reclamantul poate solicita instanței restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta fiind restituită de instituția care a încasat-o, respectiv Direcția de Impozite și Taxe Locale S. 3 - organ al administrației publice locale (Primăria S. 3), care este diferit de Administrația Finanțelor Publice S. 3, instituție fără personalitatea juridică din cadrul Agenției Naționale de Administrarea Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește onorariul de avocat, reclamantul nu a făcut dovada acestuia, iar instanța este obligata, conform legii sa verifice daca acest onorariu este în concordanta cu volumul de munca, cu munca depusa de avocat în acest dosar.
De asemenea, cheltuielile de judecata se admit numai după rămânerea irevocabila a hotărârii, ceea ce în speța de față nu este cazul.
Față de argumentele prezentate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
În drept, recurenta-pârâtă și-a întemeiat prezenta pe art.488 pct.8 și art.4881din Noul Cod de procedura civila, O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr.418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
În conformitate cu dispozițiile art.411 alin.(2) din Codul de procedura civila, pentru cazul în care nu se va putea prezenta la termenul când se va soluționa cauza, recurenta-pârâtă a solicitat și judecarea în lipsa.
Intimatul reclamant A. Ș., CNP_, cu dom. ales în București, sector 3, .. 2-8, cont bancar RO25BTRL04101201U32920XX, Banca Transilvania, în contradictoriu Direcția Generala a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației S. 3 a Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 2, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind nefondat.
În mod eronat, recurenta a afirmat ca nu a parcurs procedura prealabila de a solicita suma contestata la AFPS3 București, iar prin răspunsul acestora s-a respins restituirea sumei de_ lei prin decizia_/05.04.2011, astfel că după acest refuz, reclamantul a formulat acțiune în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 la Tribunalul București.
De asemenea, intimatul-reclamant a arătat că sentința civila nr. 7625/19.11.2014 este temeinica și legala, fiind pronunțata în conformitate cu practica judiciara în materie, cu respectarea normelor de drept material.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 492 noul Cod Procedură Civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 noul Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, sentința recurată, potrivit art. 496 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, privind lipsa calității sale procesual pasive, este lipsit de temei. Curtea are în vedere faptul că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a faptului că suma aferentă taxei pe primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către ea, ca organul fiscal competent, independent de destinația ulterioară a sumei, astfel încât excepția invocată sub acest aspect, este neîntemeiată.
Referitor la secundul motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 al.1 pct. 8 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la dosarul de fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand, marca BMW, având număr de identificare WBAGM21020DR59225, an fabricatie 2004, acesta fiind inmatriculat pentru prima data . al Uniunii Europene, la data de 06.08.2004.
De asemenea, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază criticile ca neîntemeiate și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Pe de altă parte, Curtea are în vedere și faptul că art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012 reglementează cazuri de restituire a taxei de poluare legal achitată, situație care nu se regăsește în prezenta speță, în care este vorba despre o taxă încasată cu încălcarea dreptului comunitar, deci în mod nelegal. De asemenea, Curtea precizează că intimatul reclamant a solicitat restituirea taxei pe poluare prevăzute de OUG nr.50/2008 și care a fost calculată prin Decizia de calcul al taxei de poluare nr._/24.07.2008 (a cărei plată nu a fost contestată prin cererea de recurs, ci dimpotrivă a fost confirmată, ea fiind dovedită la fond, potrivit chitanței de la fila 12 dosar fond), astfel că nu sunt incidente dispozițiile privind taxa pentru emisiile poluante reglementate de Legea nr.9/2012.
Totodată, în acest context, Curtea are în vedere și prevederile art.12 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr.40/2015, potrivit cărora „Contribuabilii care au achitat taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia prin cerere adresată organului fiscal competent, în termenul de prescripție prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Practic, prin adoptarea prevederilor art.12 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr.40/2015, s-a recunoscut dreptul contribuabililor la restituirea în întregime a taxei pe poluare pentru autovehicule achitate.
De asemenea, Curtea observă că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale sunt neîntemeiate.
De asemenea, întrucât cererea de restituire formulată de către intimatul reclamant vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
În privința criticilor legate de dobânda legală fiscală imputată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, iar nu la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011.
Pe de altă parte, este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele sunt reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”.
Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Prin urmare, dobânzile solicitate de intimata reclamantă, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.
Totodată, aspectul că art.124 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, prevede că dobânzile se acordă „la cererea contribuabililor” nu poate fi interpretat în sensul restrictiv propus de recurentă (respectiv, că solicitarea acordării dobânzilor trebuie adresată, exclusiv, organului fiscal competent), deoarece legea nu prevede o astfel de distincție (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus). De altfel, chiar dacă legea ar fi făcut distincția invocată, ea ar fi privit doar ipoteza solicitării dobânzilor pe cale principală, iar nu și situația solicitării dobânzilor odată cu debitul principal, când se aplică principiul accesorium sequitur principale, în caz contrar încălcându-se principiile generale de drept.
De asemenea, având în vedere împrejurarea că recurenta a pierdut procesul atât în primă instanță, cât și în recurs, având așadar culpă procesuală din perspectiva dispozițiilor art. 453 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că în mod corect a fost impusă în sarcina acesteia obligația procesuală de a plăti cheltuielile de judecată ale intimatului. Nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul lipsei culpei sale pe motiv că taxa pe poluare a fost încasată în temeiul legii, deoarece dreptul U.E., conform art.148 al.2 și 4 din Constituție, se aplică direct și în mod prioritar față de toate normele interne, iar respectarea acestor principii incumbă tuturor autorităților și instituțiilor publice, inclusiv recurentei. Totodată, art. 453 Cod Procedură Civilă obligă instanța să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată indiferent de caracterul irevocabil sau nu al hotărârii pe care o dă, critica recurentei sub acest aspect fiind neîntemeiată. De asemenea, nu este pertinentă în cauză invocarea dispozițiilor art.45 alin. (1) lit. f din OUG nr. 80/2013, deoarece acest articol are în vedere contestația la executare (vizând titlul executoriu, respectiv actul administrativ fiscal definitiv), în timp ce acțiunea prezentă este una în anularea actului administrativ ca titlu de creanță.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.496 noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva sentinței civile nr. 7625/19.11.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. Ș., cu domiciliul ales în București, sector 3, .. 2-8, și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Spaliul Independenței, nr. 294, . nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. B. C. V. H.
GREFIER
E. S. M.
Red./Thred. V.H.
Jud. fond I. M. /T.B. – Secția a II-a C.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 157/2016.... | Anulare act administrativ. Încheierea nr. 8/2015. Curtea de... → |
|---|
