Contestaţie act administrativ fiscal. Încheierea nr. 21/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 21/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 567/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 21.01.2016
Curtea constituită din:
Președinte: D. G. S.
Judecător: D. C. V.
Judecător: A. I. P.
Grefier: P. C.
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul – reclamant T. I. IFN SA și de recurentele –pârâte AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinței civile nr. 4825/24.06.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act administrativ ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul - reclamant, prin apărător ales cu împuternicire avocațială la dosarul de fond fila 5, lipsind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de judecată că:
- la data de 14.12.2015, recurenta – reclamantă la depus întâmpinare la cererea de recurs a Agenției Naționale De Administrare Fiscală;
- la data de 19.01.2016, recurentele – pârâte au depus la dosar răspuns la întâmpinare formulată de recurenta T. I. IFN SA.
La interpelarea instanței, apărătorul ales al recurentului menționează că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici nu solicită administrarea altor probe.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra fondului.
Reprezentantul recurentului – reclamant solicită admiterea propriei cereri de recurs, cu modificarea, în parte, a sentinței recurate în sensul anulării în totalitate a penalităților de întârziere privind obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa. Temeiul de drept al cereri de recurs îl reprezintă aplicarea greșită a legii, respectiv aplicarea greșită a art. XI din OG nr. 30/2011. Astfel, instanța de fond a aplicat alineatul 1 al articolului menționat fără a ține cont de alineatul 2 al aceluiași articol.
Prin urmare, la alin. 1 se stabilește reducerea cu 50 % a penalităților sau anularea în totalitate a acestora care se dispune atunci când plata obligațiilor fiscale principale și a dobânzilor se face până 31.12.2011.
În fapt, recurentul, prin intermediul apărătorului ales, susține că a achitat obligațiile fiscale principale până la 31.12.2011, iar dobânzile până la 26.01.2012.
În acest context, instanța de fond a stabilit că nu se poate realiza decât reducerea cu 50 % penalităților stabilite în sarcina T. I. IFN SA.
A.. 2 din art. XI introduce o excepție, respectiv pentru dobânzi, dacă obligația principală a fost achitată până la 31.12.2015, acestea se consideră achitate în același termen dacă decizia autorității administrativ-fiscale s-a emis după data de 31.12..2015, iar dobânda a fost achitată în termenul legal prevăzut de C.Pr. Fisc..
Ca atare, sunt incidente în speță prevederile anterior citate deoarece decizia nr. 202 a fost emisă la data de 30.12.2011 și comunicată la 13.01.2012. Scadența obligației de plată era 5.02.2012 dar sumele au fost achitate de recurent la data de 26.01.2012, în consecință, potrivit celor înscrise în paragraful de mai sus, acesta beneficia de anularea integrală a penalităților.
Totodată, apărătorul ales al recurentului solicită acordarea integrală a cheltuielilor de judecată de la fond, care au fost reduse de instanță ca urmare a admiterii în parte a acțiunii.
Cu privire la recursul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, recurentul – reclamant solicită instanței să constate nulitatea acestuia deoarece motivele invocate nu sunt motive de nelegalitate și se invocă doar o greșeală de judecată a instanței de fond care se referă la compatibilitatea sau nu a ordinului nr. 2604/2011 cu Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă sau cu compatibilitatea cu normele constituționale. Pentru acest motiv, recurentul menționează că nu este incident în cauză art. 488 pct. 8 C.Pr. Civ..
Dacă instanța va trece peste motivele de nulitate ale cererii de recurs a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, recurentul solicită respingerea acesteia deoarece ordinul invocat în motivarea cererii, care menționează ca obligațiile fiscale să nu fie doar restante ci și declarate până la 31.12.2011, adaugă nepermis la lege.
Din motivarea recursului Agenției Naționale de Administrare Fiscală reiese că se raportează la un ordin asemănător celui anterior menționat emis de Casa Națională De Asigurări De Sănătate cu nr. 894/2011. Acest ultim ordin cu nr. 894/2011, care este similar celui invocat de recurentele - pârâte, a fost declarat nelegal de Înalta Curte De Casație Și Justiție.
Apărătorul ales al recurentului - reclamant solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 8.420,17RON, atașând la dosar factura ., nr._/31.08.2015.
Curtea declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 28.01.2016
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. G. S. D. C. V. A. I. P.
GREFIER,
P. C.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 28.01.2016
Curtea constituită din:
Președinte: D. G. S.
Judecător: D. C. V.
Judecător: A. I. P.
Grefier: P. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul – reclamant T. I. IFN SA și de recurentele –pârâte AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinței civile nr. 4825/24.06.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act administrativ ”.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 04.02.2016
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. G. S. D. C. V. A. I. P.
GREFIER,
P. C.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 567
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.02.2016
Curtea constituită din:
Președinte: D. G. S.
Judecător: D. C. V.
Judecător: A. I. P.
Grefier: P. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul – reclamant T. I. IFN SA și de recurenta –pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinței civile nr. 4825/24.06.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act administrativ ”.
Dezbaterile pe fondul recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2016, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2016 și apoi la data de 04.02.2016, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin recursul formulat, recurentul – reclamant T. I. IFN SA a criticat sentința civile nr. 4825/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, arătând că instanța de fond nu a analizat apărările sale privind neconcordanța Ordinului MF nr. 2604/2011 cu OG nr. 30/2011 și că a încălcat dispozițiile art. XI alin. 1 lit. A coroborate cu art. XI alin. 2 din OG nr. 30/2011 și art. 111 din Codul de procedură fiscală.
Prin recursul declarat, recurenta – pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI au invocat motivul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C.p.c., arătând că sentința a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. A din OMFP nr. 2604/2011 raportat la art. XI alin. 1 lit. B din OG nr. 30/2011. Acestea au mai solicitat reducerea cheltuielilor de judecată raportat la faptul că litigiul are un grad de dificultate redus, iar procesul s-a judecat la primul termen de judecată.
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă, excepție invocată prin întâmpinare de recurenta-reclamantă, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, constatând că prin recursul formulat recurentele au invocat motivul de casare prev. de art. 488 pct. 8 NCPC, argumentele invocate în susținerea acestuia raportându-se la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material – în cauză dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. A din OMFP nr. 2604/2011 raportat la art. XI alin. 1 lit. B din OG nr. 30/2011. Prin urmare, chiar dacă recurentele invocă interpretarea greșită de către prima instanță a normelor de drept material, motivele invocate în susținerea recursului sunt subsumate motivului de casare prev. de art. 488 pct. 8 NCPC.
Analizând sentința recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Art. XI din OG nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (în forma în vigoare la data emiterii deciziei de impunere contestată în prezenta cauză), prevedea următoarele:
(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:
a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;
b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.
(2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).
(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare.
Prin urmare, pentru a beneficia de aceste facilități fiscale, se impunea a fi îndeplinite două condiții: obligațiile fiscale să fie restante la 31.08.2011 și obligațiile fiscale principale și dobânzile aferente acestora să fie plătite voluntar sau prin compensare până la 31.12.2011.
În aplicarea acestor dispoziții legale, art. 2 din Ordinul MFP nr. 2604/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, prevedea următoarele:
(1) Pentru obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se acordă următoarele facilități:
a) anularea penalităților de întârziere, precum și anularea unei cote de 50% din majorările de întârziere aferente acestor obligații fiscale principale, dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora, administrate/stabilite de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1 alin. (2), sunt stinse prin plată sau compensare până la data de 31 decembrie 2011, cu excepția obligațiilor prevăzute la alin. (2);
b) reducerea cu 50% a penalităților de întârziere, precum și reducerea cu 50% a unei cote de 50% din majorările de întârziere aferente acestor obligații fiscale principale, dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora, administrate/stabilite de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1 alin. (2), sunt stinse prin plată sau compensare până la data de 30 iunie 2012, cu excepția obligațiilor prevăzute la alin. (2).
(2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală.
Art. 3 din OMFP nr. 2604/2011 definește obligațiile fiscale principale restante la data de 31 august 2011 ca fiind obligații fiscale care sunt individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată, pentru obligațiile fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală; sau obligații fiscale individualizate în înscrisuri care constituie titluri de creanță comunicate contribuabilului până la data de 31 august 2011, pentru obligațiile fiscale stabilite de direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Întrucât, prin raportare la art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile conținute în OMFP nr. 2604/2011 trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de OG nr. 30/2011, în executarea căreia a fost emis, art. 3 menționat anterior nu poate fi interpretat în sensul excluderii obligațiilor fiscale care erau restante la data de 31.08.2011, au fost achitate până la data de 31.12.2011, însă au fost individualizate în declarații fiscale sau decizii anterioare datei de 31.08.2011.
Prin urmare, în mod corect prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile OMFP nr. 2604/2011, reținând că acesta are o forță juridică inferioară ordonanței, recursul formulat de recurenta-pârâtă urmând să fie respins ca nefondat.
Cât privește recursul formulat de recurenta-reclamantă, Curtea reține că aceasta a îndeplinit obligația de plată principală până la 31.12.2011, decizia de impunere privind penalitățile și dobânzile aferente acesteia emisă la data de 30.12.2011.
Astfel cum rezultă din extrasul depus la fila 50 din dosarul de fond, recurenta-reclamantă a achitat dobânzile stabilite prin decizia de impunere la data de 26.01.2012, înăuntrul termenului de 30 de zile prev. de art. 111 alin. 2 din OG. Nr. 92/2003.
Or, potrivit art. XI alin. 2 din OG nr. 30/2011, pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția prev. de alin. 1 se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, recurenta-reclamantă beneficiază de anularea penalităților în integralitate, fiind incidente dispozițiile art. XI alin. 1 lit. a din OG nr. 30/2011 întrucât obligația principală a fost stinsă până la data de 31.12.2011, iar dobânzile, comunicate prin decizie emisă ulterior acestei date, au fost achitate cu respectarea termenului scadent.
Pentru aceste considerente, constatând că în mod greșit prima instanță a făcut aplicarea art. XI alin. 1 lit. b din OG nr. 30/2011, Curtea va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă, va casa sentința recurată, și, în rejudecare, va anula în parte Decizia nr. 202/2011 în sensul anulării penalităților de întârziere, menținând soluția primei instanțe privind anularea deciziei nr. 325/2014.
Cât privește cheltuielile de judecată, față de complexitatea și valoarea obiectului cauzei, Curtea apreciază că nu se impune reducerea onorariului avocatului, pârâta urmând să plătească cheltuieli de judecată la fond în cuantum de_, 2 lei (taxă de timbru și onorariu de avocat) și 8340, 17 lei în recurs (taxă de timbru și onorariu de avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția nulității recursului formulat de A..
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta A., cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 4825/24.06.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._
Admite recursul formulat de recurenta . SA, cu sediul ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen, cu sediul în București, Bucharest Business Park, Șoseaua București – Ploiești nr. 1A, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4825/24.06.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Casează sentința și rejudecând:
Admite actiunea.
Anulează în parte Decizia referitoare la obligația de plată accesorii nr. 202/30.12.2011 în sensul anulării penalităților de întârziere.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de_,2 lei.
Menține soluția primei instanțe privind anularea deciziei nr. 325/2014.
Obligă recurenta-pârâtă A. să plătească recurentei reclamante cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 8340,17 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. G. S. D. C. V. A. I. P.
GREFIER,
P. C.
Red./Tehnored. /A.I.P./5 ex.
Data red.: 09.02.2016
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Încheierea nr. 21/2016.... → |
|---|
