Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 56/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 56/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 56/2016
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.56
Ședința publică de la 14.01.2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
GREFIER – N. G. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna F. N. - procuror în cadrul Parchetulului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Y. F. ABDUL HAMEED AL LAHHAM în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL P. IMIGRĂRI, având ca obiect ” litigiu privind regimul străinilor”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL P. IMIGRĂRI prin consilier juridic D. V., care depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare, lipsind reclamantul Y. F. ABDUL HAMEED AL LAHHAM.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, în baza art. 131 C.pr.civ. pune în discuție competența sa generală, materială și teritorială în soluționarea cauzei de față.
Pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL P. IMIGRĂRI, prin consilier juridic, învederează instanței că în opinia sa, Curtea de Apel București are competența generală, materială și teritorială să soluționeze prezenta cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită a se constata faptul că această instanță este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza de față în raport de dispozițiile art. 85 din OUG nr.194/2002.
Curtea, după deliberare, constată competența sa generală, materială și teritorială în soluționarea prezentei cauze în conformitate cu dispozițiile art. 85 din O.U.G. nr.194/2002.
În baza art. 238 C.proc.civ. Curtea estimează durata necesară cercetării procesului la o lună.
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Pârâta MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL P. IMIGRĂRI, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile care deja au fost depuse la dosarul cauzei.
Curtea deliberând, în conformitate cu dispozițiile art. 255 și art. 258 C.pr.civ. va încuviința proba cu înscrisurile care deja au fost depuse la dosarul cauzei.
Curtea pune în discuție recalificarea excepției prematurității invocată de pârâtă ca fiind o excepția inadmisibilității.
Pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL P. IMIGRĂRI, prin consilier juridic, este de acord cu recalificarea excepției prematurității ca fiind excepția inadmisibilității.
Curtea acordă cuvântul cu privire la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL P. IMIGRĂRI, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției tardivității formulării contestației, având în vedere că decizia de returnare putea fi contestată de către reclamant în termen de 10 zile de la data comunicării. Astfel, decizia i-a fost comunicată la data de 27.08.2015 iar contestația de față a fost înregistrată la data de 09.09.2015, cu depășirea termenului legal prevăzut de lege.
În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a primului și ultimului capăt de cerere, solicită admiterea acestei excepții având în vedere că reclamantul a păsăit teritoriul României de bună voie și apoi a reintrat în țară pe baza unei noi vize.
Cu privire la inadmisibilitatea capătului de cerere privind acordarea prelungirii dreptului de ședere, solicită admiterea acestei excepții întrucât reclamantul nu s-a adresat cu o astfel de cerere pârâtei conform art. 51 alin.1 din OUG nr.194/2002, ci direct instanței.
Reprezentantul Ministerului Public,pune concluzii de admitere a excepției tardivității formulării contestației, având în vedere că reclamantul a depășit termen legal de 10 zile în care ar fi putut formula contestația de față.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea prelungirii dreptului de ședere, precizează că solicită admiterea acestei excepții întrucât cetățeanul străin nu a respectat prevederile art. 51 alin.1 din OUG nr.194/2002, în sensul că nu s-a adresat cu o astfel de cerere pârâtei ci în mod direct instanței.
În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere, solicită admiterea acestei excepții, deoarece cetățeanul străin a îndeplinit de bună voie decizia emisă de România, acesta părăsind teritoriul României la data de 15.09.2015.
De asemenea, cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării măsurii de îndepărtare până la soluționarea contestației, solicită să se constate că acest capăt de cerere este lipsit de interes întrucât prin introducerea contestației de față, conform dispozițiilor art. 85 alin.3 din OUG nr.194/2002, se suspendă executarea deciziei de returnare.
Pe fondul contestației, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, apreciind că decizia contestată fiind emisă de pârâtă cu respectarea tututor prevederilor legale prevăzute de OUG nr.194/2002.
Curtea rețijne cauza în pronunțare pe excepții.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, reclamantul Y. F. ABDUL HAMEED AL LAHHAM a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București - Serviciul Depistări si Combaterea Șederii si Muncii Ilegale a Străinilor București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._ din 27.08.2015; obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României; suspendarea executării măsurii de părăsire a teritoriului României până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauza.
In motivarea cererii, a arătat următoarele:
Contestă măsura îndepărtării de pe teritoriul României, întrucât se află în România pentru a fi alături de fiica sa, care este cetățean al Uniunii Europene.
Împreuna cu fiica sa dorește să se stabilească pe teritoriul României, unde desfășoară mai multe activități comerciale (în calitate de asociat si administrator al mai multor societăți).
Prin urmare, consideră ca decizia de returnare este nelegala și netemeinică întrucât pârâtul ar fi trebuit să dispună prelungirea dreptului său de ședere pe teritoriul României, în calitate de membru de familie al unui cetățean European.
A arătat că fiica sa si-a efectuat studiile in România.
Totodată, a menționat faptul ca întreprinde toate demersurile legale în vederea obținerii dreptului de ședere pe teritoriul României, însa aceasta procedura este destul de anevoioasa și de lunga durata. P. toate aceste considerente, a solicitat acordarea unei perioade de timp, necesara procurării tuturor documentelor aferente obținerii dreptului de ședere pe teritoriul României.
P. toate aceste considerente a solicitat instanței sa dispună anularea deciziei de contestate si obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere temporara pe teritoriul României.
De asemenea, a solicitat instanței să se pronunțe asupra permisiunii de a rămâne pe teritoriul României pana la soluționarea definitiva si irevocabila a prezentei plângeri.
In drept, a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor in România, republicata cu modificările si completările ulterioare, precum si orice alte dispoziții aplicabile în materie.
In dovedirea cererii, a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția tardivității formulării contestației și excepția rămânerii fără obiect al primului și ultimului capăt de cerere având în vedere că reclamantul a părăsit teritoriul național la data de 15.09.2015 prin P.T.F Aeroport Otopeni, conform evidențelor intrări/ieșiri în/din România, gestionate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, respectând astfel obligația de returnare impusă în sarcina sa, prin decizia de returnare nr._ din 27.08.2015, aceea de a părăsi teritoriul României.
La data de 25.10.2015 cetățeanul iordanian a reintrat în țară în baza unei vize de scurtă ședere, împrejurare care vine să întărească cele arătate cu privire la faptul că prin decizia de returnare contestată s-a instituit doar obligația de a părăsi teritoriul României în considerarea faptului că cetățeanul străin nu mai era titularului unui drept de ședere, devenind astfel incidente prevederile art. 4, alin.4, coroborate cu cele ale art. 11 alin. l din O.U.G 194/2002.
Totodată, Inspectoratul General pentru Imigrări a invocat excepția prematurității față de capătul doi al cererii prin care, reclamantul solicită instanței să oblige instituția la prelungirea dreptului sau de ședere în România, cu toate că pe de o parte nu a investit instituția cu o astfel de cerere, conform art. 51 alin 1 din O.U.G 194/2002, iar pe de altă parte recunoaște în cuprinsul acțiunii sale, că în prezent întreprinde "demersurile legale în vederea obținerii dreptului de ședere pe teritoriul României, însă această procedură este destul de anevoioasă și de lungă durată ", solicitând în același timp "acordarea unei perioade de timp, necesară procurării tuturor documentelor aferente obținerii dreptului de ședere pe teritoriul României. " Aceste aspecte relevă faptul că până la acest moment străinul nu a demarat procedura de prelungire a dreptului de ședere, un drept care nu are caracter absolut, el fiind acordat doar la cerere și doar cu îndeplinirea condițiilor generale și speciale prevăzute de norma juridică care reglementează regimul străinilor în România. Prin urmare o astfel de solicitare adresată instanței, anterior solicitării prelungirii dreptului de ședere în condițiile art.51 alin. 1 din O.U.G 194/2002 nu poate fi analizată, deoarece nu îndeplinește condițiile instituite de Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța având atributul de a analiza legalitatea procedurii de acordare sau prelungire a dreptului de ședere, or în situația de față nu a existat o astfel de procedură sau vreo altă solicitare în acest sens.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002.
Pârâtul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației, invocată prin întâmpinare:
Conform art. 85 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 194/2002, „decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare.”
Reclamantului i-a fost comunicată decizia contestată la data de 27.08.2015 (fila 8).
Cererea de chemare în judecată a fost depusă de către reclamant la instanță, la data de 9.09.2015, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 85 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 194/2002.
În consecință, Curtea va admite excepția tardivității, invocată prin întâmpinare, și va respinge capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de returnare nr._/27.08.2015, ca tardiv.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României:
Conform dispozițiilor art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară se depune personal de către solicitant, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat șederea, la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări de la locul de reședință.
Iar potrivit alineatului (4) al aceluiași text legal, cererea va fi soluționată în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia.
Art. 52 alin. (2) din ordonanță stabilește că decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare.
P. a admite cererea de obligare a pârâtului la prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, este necesar ca instanța să constate existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de prelungire, exprimat de către pârât.
În cauză, reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi adresat cu o astfel de cerere autorității pârâte.
În lipsa unei astfel de cereri, sesizarea instanței este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile art. 51 din O.U.G. nr. 194/2002.
În consecință, Curtea va admite excepția inadmisibilității și va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României ca inadmisibil.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de către reprezentanta Ministerului Public, la termenul din 14.01.2016, referitor la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării obligației de returnare:
Potrivit art. 85 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, contestația împotriva deciziei de returnaresuspendă executarea obligației de returnare.
Prin urmare, ca efect al introducerii contestației, obligația de returnare este suspendată în temeiul legii, capătul de cerere fiind lipsit de interes.
În consecință, Curtea va admite excepția invocată și va respinge capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării măsurii de îndepărtare ca lipsit de interes.
Prin raportare la aceste soluții, Curtea constată că nu se mai impune examinarea excepției lipsei de obiect a capetelor 1 și 3 de cerere sau a fondului cauzei.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția tardivității capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de returnare nr._/27.08.2015.
Respinge capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de returnare nr._/27.08.2015, formulată de reclamantul Y. F. ABDUL HAMEED AL LAHHAM, cu domiciliul ales la avocat I. M., în București, ., ., ., sector 2 în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL P. IMIGRĂRI, cu sediul în București, . C. nr. 15A, sector 5, ca tardiv.
Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României.
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României ca inadmisibil.
Admite excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării măsurii de îndepărtare.
Respinge capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării măsurii de îndepărtare ca lipsit de interes.
Definitivă în ceea ce privește soluția asupra capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de returnare nr._/27.08.2015.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare în ceea ce privește soluția asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării măsurii de îndepărtare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare în ceea ce privește soluția asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României.
Calea de atac se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. I. C. N. G. S.
Red. C.R.I.
Tehn. C.R.I./N.G.S.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 314/2016. Curtea de... | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 217/2016.... → |
|---|
