Anulare act administrativ. Decizia nr. 60/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 60/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 5716/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 60

Ședința publică din 08 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. C.

Grefier C. G.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta ., cu sediul în C., ..189, ., ., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., ., nr.18, jud.C., având ca obiect anulare act administrativ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele NCPC.

În referatul supra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează că acțiunea, declinată de la Tribunalul C., este motivată și timbrată cu taxa de timbru de 100 lei (filele 38 și 39 din dosarul Tribunalului C.).

S-a mai menționat că reclamanta . nu a răspuns la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată conform dispozițiilor art.394 NCPC rãmâne în pronunþare, luând act că se solicitã judecata cauzei în lipsã, conform art.223 NCPC.

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de față.

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.07.2014 pe rolul Tribunalului Constanta - Secția de contencios administrativ si fiscal sub nr._, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. GALATI- AJFP CONSTANTA - anularea Ord. ANAF 2024/2.05.2011 prin care s-a dispus măsura inactivității fiscale a societății mai sus menționate ca nelegală, indicator de interogare_, publicată la data de 17.05.2011 și declarată inactivă la data de 18.05.2011; repunerea în termenul de contestație împotriva unui act administrativ întrucât din motive ce nu țin de reclamanta aceasta nu a putut contesta decizia emisă .

Învederează că, la data de 29.06.2014 reprezentantul societății și-a depus documentația la Primăria C. – Serviciul Transport Local și Organizare Evenimente pentru obținerea vizei pe 5 ani (prelungire) a Autorizației de Transport, unde i s-a adus la cunoștință că figurează cu societatea de transport ca inactiv fiscal.

I s-a solicitat un certificat de atestare fiscală și astfel a aflat că a fost declarat inactiv din anul 2011 de către AJFP C., situație în care i s-a acordat viza pe Autorizația de Transport.

În anul 2011 procedura de declarare a inactivității unei firme potrivit art.78 alin. 5 lit. a din OG 92/2003 cu modificările ulterioare erau declarați inactivi contribuabilii persoane juridice care nu depuneau nicio declarație de-a lungul unui semestru al anului calendaristic și cei cărora nu li se aproba la cerere, de către organul fiscal competent vreo măsura privind îndeplinirea obligațiilor fiscale declarative .

Conform Ordinului 3347/2011 emis de ANAF privind procedura declarării inactive a unui contribuabil persoana juridica Anexa nr. 1 – organul fiscal avea obligția să notifice reclamanta cu privire la măsura ce ar fi luat-o daca nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale de depunere a declarațiilor fiscale .

Arată că nu s-a aflat într-o asemenea situație sens în care fără notificare, din eroare organul fiscal dispune abuziv luarea acestei măsuri.

În conformitate cu prevederile art.781 din OG nr.92/2003 cu modificările ulterioare organul fiscal avea obligația de a o notifica cu privire la măsura ce urma a-i fi aplicată în cazul în care nu și-ar fi îndeplinit obligațiile fiscale impuse șu un termen de grație de 15 zile pentru a complini aceste lipsuri.

In drept, au fost invocate dispozițiile art.78, 781 OG 92/2003, Ordinul ANAF nr 450/2013, Lg 554/2004 .

In temeiul art. 201 alin 2 cu ref. la art.205 C. proc. Civ., pârâta a formulat și depus întâmpinare ( f 45 ), prin care invocă excepția necompetentei materiale a Tribunalului Constanta – în raport de dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004; excepția lipsei calității procesual pasive; excepția inadmisibilității .

Prin Sentința civilă nr.5/09.01.2015, Tribunalul C. a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Constanta și a declinat cauza spre competenta soluționare în favoarea Curții de Apel Constanta.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 06.02.2015 sub nr._ .

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei raportat la obiectul litigiului dedus judecății, Curtea o apreciază ca întemeiată motiv pentru care o va admite.

Potrivit art. 21 din Constituție "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.”

Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește.

Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (1) și (2) din Constituția României revizuită:

(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.

(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

Art.73 alin. (3) lit. k) din Constituția României prevede ca lege organică Legea contenciosului administrativ.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 - „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său și într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente”.

Art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede că - „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Potrivit dispozițiilor art.36 din NCPC „ Calitatea procesuala rezultă din identitatea dintre părți si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecații. Existenta sau inexistenta drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

Cum obiectul acțiunii vizează anularea Ord. nr.2024/2.05.2011 emis de ANAF prin care s-a dispus măsura inactivității fiscale a societății reclamante Curtea constată că excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâtă este întemeiată, în condițiile în care aceasta nu este autoritatea emitentă a actului administrativ contestat de reclamantă.

Pe cale de consecință Curtea va admite excepția invocată de pârâtă și va respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta D. GALATI- AJFP CONSTANTA ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocatã de D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., ., nr.18, jud.C., și respinge acțiunea reclamantei ., cu sediul în C., ..189, ., ., în contradictoriu cu această pârâtă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi 08 Aprilie 2015

Președinte,

N. C.

Grefier,

C. G.

Red.jud.N.C./02.05.2015

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 60/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA