Anulare act administrativ. Decizia nr. 805/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 805/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 7821/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.805/CA
Ședința publică din 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C.
Judecător I. M. Ș.
Judecător E. C. G.
Grefier C. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C., cu sediul în constanța ., jud.C., împotriva Sentinței civile nr.508/12.03.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. S. N., domiciliată în C., ., nr.128A, ., ., jud.C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata reclamantă avocat P. D. în substituirea av. B. D. conform delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele din NCPC.
Recursul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Avocat P. D. pentru intimata-reclamantă, precizează că nu mai are alte probe de administrat ori cereri prealabile de formulat. Depune la dosar practică judiciară.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat P. D., pentru intimata-reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea aflată la dosar. Arată că, la fond au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de neexercitarea dreptului în termenul general de prescripție, de 3 ani, prevăzut de Decretul nr.167/1958, coroborat cu prevederile art.21 alin.1 din OUG nr.148/2005. Termenul de prescripție începe să curgă de la data la care se naște dreptul de a obține executarea silită. Astfel, recurenta pârâtă trebuia să cunoască caracterul nelegal al încasării indemnizației încă din anul 2010, conform declarațiilor de venit obținute pe anul 2010, astfel încât emiterea Deciziei nr.904/2014, pentru plățile încasate în perioada ianuarie 2010 – noiembrie 2010, a fost făcută cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani, fiind prescris dreptul creditorului de a obține executarea silită.
In baza art.394 Cod procedură civilă, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 05.11.2014 și înregistrată sub nr._ reclamanta C. S. N. a chemat în judecată M.F.P.S.P.V. – A.N.P.I.S. – A.J.P.I.S. C. pentru anularea deciziei 904/2014 emisă de pârât prin care s-a decis recuperarea sumei de 41.039 lei cu titlu de indemnizație creștere copil în perioada 01.01._10.
Prin Sentința civilă nr.508/12.03.2015, pronunțată de Tribunalul C. – Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, dispunându-se anularea Deciziei nr. 904/25.04.2014 emisă de pârât, pârâta fiind obligată către reclamantă la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C.,care a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie cu invocarea temeiului de drept prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 NCPC.
Motivând recursul, recurenta pârâtă susține că prin decizia nr.904/25.04.2014 emisă de AJPIS C. a stabilit recuperarea sumei de 41.039 lei plătită necuvenit cu titlu de indemnizație creștere copil în perioada 01.01._10 către intimată.
Consideră că stabilirea debitului de către AJPIS C. s-a realizat cu respectarea termenului general de prescripție, care a început să curgă de la data luării la cunoștința de veniturile realizate.
Arată recurenta că potrivit art.12 alin.2 din OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului: "Plata indemnizației prevăzute la art.1 alin.1, respectiv la art.2, se suspendă începând cu ziua următoare cetei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare”.
Apreciază că nu are importanță natura veniturilor realizate, din activități independente sau din retribuții primite de la un angajator în calitate de salariat, colaborator etc. nici suma încasată nu are relevanță, deoarece intimata nu avea voie, potrivit legii, să realizeze astfel de venituri impozabile în perioada în care încasa și indemnizația pentru creșterea copilului.
Debitul a fost stabilit pe motiv că reclamanta a obținut venituri de natură salarială în perioada în care beneficia de indemnizația de creștere a copilului de la TSP ECOTERM SA, conform unei situații transmisă de Agenția Națională pentru Plați și Inspecție Socială după verificările efectuate la nivel național prin suprapunerea bazelor de date cu cele ale ANAF.
Venitul obținut nu poate fi încadrat în ipotezele prevăzute la art.12 alin.21, nefiind primit în baza unei legi, ori a contractului colectiv de muncă, nici în baza unei hotărâri judecătorești și nici în baza unei prevederi exprese din contractul individual de muncă. Această sumă este un venit impozabil potrivit prevederilor Legii nr.571/2003.
Față de cele precizate anterior, consideră că în mod legal și întemeiat a fost emisă Decizia nr.904/25.04.2014 privind recuperarea unor sume plătite cu titlu de indemnizație creștere copil, cu respectarea termenului general de prescripție și a dispozițiilor OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Instanța de judecată a fondului a reținut că în cauza deși a invocat dispozițiile art.12 alin.2 din OUG nr.148/2005, nu a emis o decizie de suspendare a plații indemnizației către reclamantă ori un astfel de act se emite atunci când beneficiarul care realizează venituri se află în plată, adică până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului și AJPIS ia la cunoștință de aceste venituri în acest timp nu ulterior, ca în cazul de față.
Apreciază greșită interpretare legii din partea instanței de fond, deoarece o astfel de decizie nu se mai putea emite acum, după ieșirea din plată întrucât nu am fi avut ce prestație să suspendăm, plata indemnizației către reclamantă fiind încetată. De asemenea, decizia de suspendare nu a fost emisă deoarece AJPIS C. nu cunoștea veniturile realizate de reclamantă, aceste venituri fiind descoperite în anul 2013 prin suprapunerea bazelor de date pe care le dețin cu datele transmise de către ANAF, realizată la nivel național de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Arată recurenta că AJPIS Constanta nu avea cum să ia la cunoștință de veniturile realizate în anul 2010, ele fiind declarate la ANAF, instituție care nu avea obligația de a i le comunica.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursul astfel cum a fost formulat, respingerea excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de reclamanta C. S. N., modificarea Sentința civilă nr.508/12.03.2015 a Tribunalului C. în sensul respingerii acțiunii îndreptate împotriva AJPIS C., ca nefondată.
Având în vedere că sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile disp. art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit.b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”
Analizând cauza sub aspectul motivului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În pronunțarea hotărârii recurate instanța de fond a reținut că, în speță, pârâta trebuia să cunoască caracterul nelegal al încasării indemnizației încă din 2010, în condițiile în care, declarația veniturilor obținute este întocmită de intimată pe anul 2010, astfel încât, emiterea Deciziei nr. 904/2014 pentru plăți încasate necuvenit în perioada ianuarie 2010 – noiembrie 2010, a fost făcută cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani, excepția prescrierii invocată de intimată fiind întemeiată.
S-a mai reținut că, în speță, dreptul pârâtei de a emite decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit începe să curgă de la data declarațiilor de venit (fila 49), dată la care reclamanta a încasat necuvenit indemnizația de creștere a copilului, iar termenul de prescripție este de 3 ani motiv pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei în sensul că termenul de prescripție a început să curgă în 2013 ca urmare a verificărilor efectuate.
Instanța a avut în vedere și faptul că pârâta putea să ia cunoștință de situația constatată în 2013, încă de la data când reclamanta a completat declarația privind venituri realizate din România în anul 2010.
Pârâta invocă verificarea suprapunerii bazelor de date realizate în cadrul ANP în subordinea căreia se află, însă, s-a apreciat că acest aspect nu suspendă sau întrerupe termenul de prescripție ce a început să curgă încă din februarie 2010 dată la care s-a reținut că reclamanta a beneficiat de indemnizație în mod nelegal în condițiile în care a realizat venituri din activități independente.
Curtea constată că singurul motiv de nelegalitate a deciziei contestate în cauză vizează prescrierea dreptului pârâtei de a recupera suma reprezentând indemnizație creștere copil, acordată în mod nelegal reclamantei în perioada ianuarie 2010 – noiembrie 2010.
Conform art.21 alin.1 din OUG nr.148/2005, „Sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al direcției teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripție.”, ceea ce înseamnă că termenul de prescripție este cel stabilit de dispozițiile generale de drept civil.
În ceea ce privește aplicarea în timp a normelor ce reglementează prescripția, art.6 alin.4 din Codul civil astfel cum a fost modificat prin Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil prevede că „Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”
Ori, având în vedere că momentul începerii prescripției se situează înainte de . noului cod civil, respectiv înainte de 1.10.2011, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului 167/1958, care stabilesc un termen general de prescripție de 3 ani și care prevăd la art.7 că „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”, iar la art.8 alin.1, că „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.”
Prin urmare, problema care se pune este de a stabili data de început a curgerii termenului general de prescripție de 3 ani, respectiv a momentului de la care păgubitul, respectiv Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C., a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba – plata necuvenită și pe cel care a pricinuit-o – beneficiarul plății necuvenite.
Curtea constată că, într-adevăr, astfel cum a reținut și prima instanță, momentul rezonabil de la care se putea cunoaște despre existența atât a pagubei, cât și a persoanei care a produs-o este momentul depunerii Declarației informative 205 privind impozitul reținut la sursă, pe beneficiari de venit, pentru anul 2010, respectiv data de 28.02.2011 și nu 2010 cum s-a reținut prin hotărâre.
Momentul începerii curgerii prescripției nu poate fi considerat ca fiind nici momentul la care reclamanta a încasat indemnizația, dar nici momentul în care pârâta a efectuat cercetările prin suprapunerea bazei de date cu cea primită de la ANAF, respectiv în anul 2013, conform dispozițiilor date de Curtea de Conturi prin Decizia nr.20/V/29.08.2013.
În conformitate cu atribuțiile stabilite în sarcina agențiilor teritoriale ale AJPIS prin art.4 din HG nr.151/2012 privind aprobarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, pârâta desfășoară activități de control, precum și de monitorizare a modului în care sunt stabilite și acordate beneficiile de asistență socială la nivel teritorial (lit.b) și dispun în cazul autorităților administrației publice, precum și în cazul persoanelor fizice și juridice, publice și private controlate, acordarea, suspendarea sau încetarea, după caz, a drepturilor sociale atunci când se constată că acestea nu au fost acordate în conformitate cu prevederile legale (lit.g).
Se consideră astfel că pârâta nu se poate apăra în cauză prin invocarea propriei turpitudini, respectiv a faptului că nu a avut posibilitatea de a cunoaște, mai înainte de anul 2013, că plata indemnizației pentru creșterea copilului către reclamantă s-a făcut în mod nelegal pentru perioada ianuarie 2010 – noiembrie 2010; în virtutea obligațiilor sale legale, trebuia să cunoască, cel mai târziu de la data depunerii de către angajator a declarației 205 la ANAF, că reclamanta desfășoară activități din care obține venituri impozabile, situație de natură a atrage suspendarea plății indemnizației pentru creșterea copilului.
Un astfel de moment poate fi apreciat ca fiind rezonabil și obiectiv pentru începerea curgerii prescripției, orice altă interpretare conducând la concluzia că momentul începerii curgerii prescripției nu este limitat în timp, fiind lăsat la latitudinea exclusivă a instituției pârâte, împrejurare ce ar afecta în mod evident securitatea vieții juridice.
Având în vedere momentul astfel determinat, stabilit greșit de prima instanță ca fiind anul 2010 și nu 2011 când s-a depus declarația de venit pentru anul 2010, Curtea reține că la data emiterii deciziei de recuperare a sumei – 25.04.2014 – termenul de prescripție de 3 ani era împlinit, acesta împlinindu-se la 28.02.2014.
În atare situație, instanța de recurs constată că soluția de anulare a deciziei este legală iar criticile aduse de recurentă neîntemeiate, motiv pentru care în temeiul art.496 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C., cu sediul în constanța ., jud.C., împotriva Sentinței civile nr.508/12.03.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. S. N., domiciliată în C., ., nr.128A, ., ., jud.C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 24 Iunie 2015.
Președinte, N. C. | Judecător, I. M. Ș. | Judecător, E. C. G. |
Grefier, C. G. |
Red.hot.jud. M.C.
Red.dec.jud.N.C./08.07.2015
Ex.4
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 13/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 293/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
