Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 653/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 653/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 1151/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 653/CA
Ședința publică din data de 21 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – E. G.
JUDECĂTOR – R. N. B.
JUDECĂTOR - M. C. E.
GREFIER – A. A.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal promovat de recurenții pârâți M. A. INTERNE cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1 A, sector 1 și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA cu sediul în localitatea Tulcea, ., județ Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2113/20 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații reclamanți S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOT ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN C. M.A.I. - BIROUL TERITORIAL DIN C. INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, S. D., M. C., N. V., S. G. M., N. G., M. A. F., C. M., B. I., M. A., Z. D., P. S., B. D., C. V. E., F. C. M., P. D., L. V., F. D., V. NICUȘOR, M. D. IO., M. T., D. E. M., I. G., C. D., P. D., S. L., D. R., D. G., G. C., Ș. M., S. V., I. V., P. D. M., C. S., C. F. G., P. TINCUȚA, I. E., C. A., N. E., S. I. B. prin S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOT ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN C. M.A.I. - BIROUL TERITORIAL DIN C. INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA cu sediul în localitatea Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, prin raportare la dispozițiile art. 396 alin 1 NCPC, a amânat pronunțarea la data de 7 mai 2015 și 21 mai 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA :
Prin cererea înregistrată la data de 4 iunie 2014 sub nr._, reclamanții au solicitat obligarea pârâților, Ministerului A. Interne și Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, în solidar, la calcularea și la plata drepturilor salariale către membrii de sindicat în funcție de locul de muncă din localitățile din rezervația biosferei "Delta Dunării", cu titlul de spor de izolare de până la 60% din salariul de bază (nu la salariul de funcție, așa cum s-a calculat de către M.A.I. conform Ordinului nr. 664/1997), la timpul efectiv de lucru exprimat în ore de la data de 01.05.2011 până în prezent, în conformitate cu prevederile art. 5, alin. l din O.G. nr. 27/1996, actualizate cu coeficientul de inflație, de la data de 01.05.2011, până la plata efectivă, precum și la plata pe viitor, către membri de sindicat, a drepturilor salariale, cu titlul de spor de izolare de până la 60% din salariul de bază, în funcție de locul de munca din localitățile din rezervația biosferei "Delta Dunării", pe perioada în care actul normativ (O.G. nr. 27/1996) este în vigoare.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că Ordonanța nr. 27 din 05 august 1996, republicată, privind acordarea de facilități persoanelor care lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei “Delta Dunării", prevede la art. 5 că personalul instituțiilor publice și al unităților de cult, încadrat în funcții care necesită studii superioare și medii de specialitate, cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei Delta Dunării prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, precum și persoanele care ocupă funcții eligibile, beneficiază de un spor de izolare de până la 60% din salariul de bază, diferențierea sporului de izolare pe localități făcându-se de către Consiliul Județean Tulcea cu avizul prefecturii, nefiind aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare.
Se mai arată că în aplicarea acestui act normativ a fost emis Ordinul M.A.I. nr. 664/1997, care prevede la art. 2, că „sporul de izolare se calculează la solda de funcție pentru cadrele militare; acest ordin însă încalcă în mod flagrant dispozițiile legale în vigoare și modifică de la sine putere dispozițiile emise de Parlamentul României, întrucât ordonanța la care s-a făcut referire a fost aprobată prin Legea nr. 96 din 10 iunie 1997.
Se mai susține că la art. 6 alin. (3) din ordonanță se prevede că personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare, astfel că M. A. Interne nu putea stabili alte criterii de acordare a sporului de izolare decât în baza prevederilor art. 5 din O.G. nr. 27/1996, republicată.
Se mai învederează că în anul 2003 a fost emisă O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stipulează la art. 20 că pentru activitatea desfășurată în unități izolate ori unde încadrarea personalului se face cu dificultate, polițiștii beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază. Criteriile de stabilire a localităților și a zonelor izolate, categoriile de personal și mărimea concretă, se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.
În aplicarea acestui act normativ a fost emis Ordinul M.A.I. nr. 132/2003, care prevede la anexa 3, punctul IV că “Polițiștii care au locul de muncă în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", beneficiază în mod corespunzător de prevederile O.M.I. nr. 664/20.06.1997, modificat prin Ordinul M.I.R.A. nr. S/629/30.09.2008”, care menționează că potrivit avizului Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 644/16.02.2008 prevederile art. 5 din O.G. nr. 27/1996 republicată, privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării" aprobată prin Legea nr. 96/1997, se aplică și polițiștilor încadrați pe funcții care necesită studii superioare și studii medii de specialitate și care au locul de muncă în unitățile din unele localități situate în Rezervația Biosferei Delta Dunării.
Se mai arată că în localitățile din Rezervația Biosferei "Delta Dunării”, cotele procentuale ale sporului de izolare ce se acordă sunt următoarele: S., C., Periprava, Sf. G., CA. Rosetti, M. 23, Caraorman - 60%, C.-50%, Maliuc, Pardina, Ceatalchioi — 45%, Băltenii de Jos, Suburbia T. V. - 30%.
Sporul de izolare menționat se prevede în ordinul/dispoziția de numire în funcție, se calculează la salariul pentru funcția îndeplinită și nu se acordă pe timpul cât polițiștii nu sunt prezenți în unitate, iar polițiștilor cărora li se acordă sporul nu pot beneficia de sporul de izolare prevăzut în anexa nr. 3 din prezentul ordin.
Se mai susține că singura condiție prevăzută de art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/1996 este ca personalul să aibă locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei "Delta Dunării", Ordinul M.A.I. nr. S/629/30.09.2008 venind să condiționeze acordarea sporului de izolare doar în timpul când polițiștii sunt prezenții în unitate, astfel că printr-un ordin nu se poate condiționa un drept stabilit printr-o ordonanță de urgență, ordinul fiind un act normativ de nivel inferior.
Se mai menționează că prin calcularea sporului de izolare la salariul funcției îndeplinite și nu la salariul de bază, așa cum prevede legea, reprezentanții M.A.I încalcă prevederile legale, iar în conformitate cu art. 2 din O.G. nr. 137/2000, personalul din cadrul M.A.I este discriminat față de celălalt personal din alte instituții publice (categorii de persoane care se găsesc în situații similare), care au locul de muncă în localități din Rezervația Biosferei "Delta Dunării", cărora li se calculează sporul de izolare la salariul de bază.
Se mai precizează că reclamanții nu se află în situația de a dovedi procedura prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece acest articol se referă la un drept sau un interes legitim stabilit printr-un act administrativ unilateral, în speță fiind vorba de acte normative ,și întrucât se află în termenul de prescripție prevăzut de art. 171 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii cu modificările și completările ulterioare.
În drept, reclamanții își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția României, O.G. nr. 27/1996 republicată, Legea nr. 330/2009 privind salarizarea personalului din sistemul bugetar în anul 2010, O.U.G. nr. 1/2011, Legea nr. 284/2011 privind salarizarea personalului din sistemul bugetar în anul 2011, art. 109 din Legea nr. 188/199 republicată, art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000, republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În apărare, pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne și excepția prescripției dreptului la acțiune și au solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 2113/20 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ s-au respins excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant, a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne și excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondate.
Totodată, a fost admisă cererea formulată de reclamantul S. Național al Polițiștilor și personalului Contractual din cadrul M.A.I.-Biroul Teritorial din cadrul I.P.J., în numele membrilor săi, în contradictoriu cu pârâții Ministerului A. Interne, Inspectoratul de Poliție al județului Tulcea, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, cu consecința obligării pârâților Ministerului A. Interne și I. Județean de Poliție Tulcea să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând diferența dintre sporul de izolare acordat, calculat la salariul funcției, și sporul de izolare cuvenit, calculat la salariul de bază – corespunzător coeficientului aplicabil fiecărui reclamant în parte și pentru perioada relativ la care avea dreptul la spor de izolare și s-a aflat în unitate – începând cu data de 01.05.2011 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizate cu rata inflației la data achitării efective precum și la plata și pe viitor a drepturilor salariale cu titlu de spor de izolare corespunzător coeficientului aplicabil fiecărui reclamant în parte și pentru perioada relativ la care are dreptul la spor de izolare și se afla în unitate, calculat la salariul de baza pe perioada in care O.G.nr.27/1996 este in vigoare.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Relativ la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant s-a reținut că la dosar au fost atașate cererii de chemare în judecată împuternicirile prin care membrii de sindicat au mandatat S. Național al Polițiștilor și personalului Contractual din cadrul M.A.I.-Biroul Teritorial din cadrul I.P.J. să promoveze acțiuni privind drepturile salariale, astfel încât excepția lipsei dreptului de a reprezenta este nefondată.
Relativ la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că perioada vizată în cererea promovată cuprinde exact trei ani anteriori sesizării instanței, reclamanții precizând expres intervalul de timp, contrar susținerilor intimaților care au arătat prin întâmpinare că drepturile salariale vizează o dată anterioară, respectiv 03.07.2010.
În referire la termenul de 3 ani, termenul general al prescripției, aplicabil în cauza dedusă judecății, a început să curgă ulterior datei de 01.06.2011, întrucât drepturile salariale aferente lunii mai 2011 au devenit exigibile în cursul lunii iunie, astfel încât termenul de prescripție extinctiva se va calcula în raport de aceasta dată.
Din aceste considerente, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, instanța a avut in vedere dispozițiile art.7 alin.2 din OUG nr.30/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Administrației si Internelor, potrivit cărora”ministrul Administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite”, îndeplinind atribuțiile prevăzute de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, având sarcina repartizării creditelor bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite.
În conformitate cu anexa nr.10 la Ordinul M.A.I. nr. S/263/08.08.2007 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I., șeful Inspectoratului Județean al Politiei de Frontiera Tulcea are calitatea de ordonator terțiar de credite. Anexa nr.17 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M.A.I. conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordona cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzuta în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-sef.
Ori, în lipsa fondurilor a căror repartizare se realizează de ordonatorul principal, ordonatorul terțiar de credite nu poate ordona nici o cheltuială în legătură cu drepturile solicitate de reclamanți, atât timp cat respectiva cheltuială nu este prevăzută în mod expres într-un act normativ pe care nu îl poate emite, neavând competenta.
Pe fondul cauzei, în raport cu probele administrate, instanța a reținut că potrivit art. 5 din O.G. nr. 27/1996, personalul instituțiilor publice și al unităților de cult, încadrat în funcții care necesită studii superioare și medii de specialitate, cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei Delta Dunării, prevăzute în anexa la H.G. nr. 395/1996, precum și persoanele care ocupă funcții eligibile beneficiază de un spor de izolare de până la 60% din salariul de bază; diferențierea sporului de izolare pe localități se face de către Consiliul Județean Tulcea, cu avizul prefecturii.
În aplicarea actului normativ menționat, s-a emis Ordinul Ministrului de Interne nr. 664/20.06.1997 prin care s-a stabilit că atât cadrele militare în activitate, precum și salariații civili încadrați în funcții ce necesită studii superioare și medii de specialitate, care au locul de muncă în unități din localitățile situate în Rezervația Biosferei Delta Dunării beneficiază de un spor de izolare diferențiat pe localități și categorii de personal, spor care se calculează la solda de funcție pentru cadrele militare și la salariul de bază pentru personalul civil.
Respectând principiul ierarhiei actelor normative, un ordin al ministrului nu poate modifica o ordonanță de urgență în aplicarea căreia a fost emis, neputând prevedea dispoziții contrare actului normativ cu forță juridică superioară, condiții în care, indiferent de dispozițiile Ordinului nr. 664/20.06.1997, aplicabile erau prevederile legii speciale, polițiștii beneficiind de sporul de izolare calculat la salariul de bază.
În continuare, prin Legea nr. 360/2002 s-a stabilit că polițiștii sunt funcționari publici cu statut special, iar salarizarea acestei categorii speciale a fost reglementată prin O.U.G. nr. 38/2003 ce, în art.20, a stipulat că pentru activitatea desfășurată în unități situate în localități sau în zone izolate ori unde încadrarea personalului se face cu dificultate, polițiștii beneficiază de un spor de până la 20 % din salariul de bază, iar criteriile de stabilire a localităților și a zonelor izolate, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.
Ordinul M.I.R.A. nr. S/629/2008, intrat în vigoare ulterior, a prevăzut, în același mod, respectiv că prevederile art. 2 (devenit art. 5 după republicare) din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei Delta Dunării aprobată prin Legea nr. 96/1997, se aplică și polițiștilor încadrați pe funcții care necesită studii superioare și medii de specialitate și care au locul de muncă în unități din unele localități situate în Rezervația Biosferei Delta Dunării, sporul de izolare urmând a se calcula la salariul pentru funcția îndeplinită.
S-a constatat din nou că dispozițiile unui act normativ cu forță juridică superioară sunt modificate printr-un ordin al ministrului, ceea ce contravine dispozițiilor Legii nr. 24/2000 ce reglementează normele de tehnică legislativă.
Situațiile anexate de către I.P.J. Tulcea relevă că modalitatea de calcul a sporului de izolare prevăzută de pct. 15.8 din anexa nr. 1 la Ordinul M.I.R.A. nr. S/629/2008 este nelegală, fiind în contradicție cu dispozițiile O.G. nr. 27/1996 și restrângând, în mod nejustificat, dreptul conferit de lege, condiții în care reclamanții sunt prejudiciați.
De altfel, au fost atacate în contencios administrativ Ordinele M.A.I. nr. 275/2002 și nr. S/6219/30.09.2008, Curtea de Apel C., prin Sentința civilă nr. 651/CA/21 decembrie 2009, definitivă, dispunând anularea în parte, în ceea ce privește anexa 5, pct. 5 lit. b subpunctul 1, respectiv pct. 15.9.
Instanța a constatat că pârâții au acordat reclamanților sporul de izolare calculat în mod greșit la salariul pentru funcția îndeplinită și nu la salariul de baza conform legii, situație în care sunt obligați să plătească diferențele salariale în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. 1 lit. a din Legea nr. 360/2002.
Având în vedere principiul reparației integrale a prejudiciului și ținând cont de faptul ca prin neachitarea acestor drepturi bănești la data la care acestea se cuveneau, reclamanții au suferit daune datorate devalorizării monedei naționale, urmează ca aceste sume să fie actualizate cu indicele de inflație.
Pentru toate aceste considerente instanța a admis cererea formulată de reclamantul S. Național al Polițiștilor și personalului Contractual din cadrul M.A.I. - Biroul Teritorial din cadrul I.P.J., în numele membrilor săi, în contradictoriu cu pârâții Ministerului A. Interne, Inspectoratul de Poliție al județului Tulcea, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici și a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne și excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA și M. A. INTERNE, criticând-o ca fiind nelegală din perspectiva art. 488 alin. 1 punctele 6 și 8 NCPC.
Recursul promovat de către INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA:
Referitor la Ordinele MAI nr. 275/2002 și nr. S/629/30.09.2008 față de care instanța de fond afirmă că ,, au fost atacate în contencios administrativ, iar Curtea de Apel C., prin sentința civilă nr. 65l/CA/21.12.2009, definitivă, a dispus anularea în parte, în ceea ce privește Anexa 5, pct. 5, lit. b), subpunctul 1, respectiv punctul 15.9. ", se arată că prin Decizia nr. 5126 din data de 18 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu M. A. Interne, a admis recursul formulat de către M. A. Interne, a constatat legalitatea pct. 15.9 din cuprinsul Ordinului MAI nr. S/629/2008 și a Anexei nr. 5, pct. 5 lit. b), subpunctul 1 din cuprinsul Ordinului MAI. nr. 275/2002, în raport de prevederile O.G. nr. 27/1996 și a dispus respingerea cererii formulate de organizația sindicală menționată de anulare parțială a celor două acte administrative cu caracter normativ indicate.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 5126 din data de 18 noiembrie 2010 (în raport de plenitudinea sa de competență) faptul că „recurentul - pârât a emis în mod legal cele două ordine atacate ,în virtutea funcției normative în cadrul marjei de apreciere de care beneficiază, și că dispozițiile acestora nu sunt contrare prevederilor O.G. nr. 27/1996 republicată, în condițiile în care acest act normativ, ce are caracter special, față de legea generală, se aplică situațiilor reglementate ce exced acestor prevederi. Sporul de izolare acordat pentru salariații ce lucrează în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate și sporul de izolare de care beneficiază personalul cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei „Delta Dunării", sunt evidențiate distinct și pentru alte categorii de personal din sectorul bugetar, nu numai pentru cadrele militare în activitate și polițiști, fiind prevăzute în acte normative distincte."
Astfel, consideră că se impune constatarea principiului autorității de lucru judecat care corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.
De altfel, așa cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu împotriva României, cauza A. împotriva României), dreptul la un proces echitabil în fata unei instanțe judecătorești garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părți.
Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care reclamă, între altele, că soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanțele judecătorești să nu mai fie pusă în discuție.
Deși în hotărârile sus menționate s-a avut în vedere faptul că la acea dată dreptul român permitea desființarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de o instanță superioară în baza unei cereri introduse de un oficial al statului, respectiv procedura recursului în anulare, s-a apreciat că același principiu și anume cel al securității raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminentei dreptului și în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, se opune posibilității stabilirii printr-o hotărâre judecătorească a unei situații de fapt contrare celei stabilite deja cu putere de lucru judecat.
Pentru a avea o prezentare cât mai clară a istoricului succesiunii actelor normative incidente prezentei cauze, precizează următoarele:
Începând cu anul 1997, potrivit Ordinului Ministrului de Interne nr. 664/1997 pentru acordarea sporului de izolare cadrelor militare în activitate și salariaților civili care au locul de muncă în unități din localitățile situate în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", cu modificările și completările ulterioare, cadrele militare în activitate din unitățile Ministerului A. Interne din unele localități situate în Rezervația Biosferei "Delta Dunării" beneficiază de sporul de izolare (până la 60%) prevăzut la art. 5 din O.G. nr. 27/1996, în baza avizului nr. 5.889/1997 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale emis în temeiul art. 13 din H.G. nr. 0282/1993 cu privire la salarizarea personalului militar și civil din M. Apărării Naționale, M. de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Art. 13 din H.G. nr. 0282/1993 prevedea faptul că "dispozițiile legale prin care sunt stabilite sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, pentru activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau se desfășoară în condiții deosebite de muncă, pentru condiții grele de muncă, pentru activitatea desfășurată în schimb de noapte, precum și alte reglementări, se aplică și personalului militar care se află în situații similare cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale".
Potrivit avizului nr. 5.889/1997 emis de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, "calculul sporului de până la 60% urmează a se face la solda de funcție a cadrelor militare respective iar diferențierea procentului se face cu aprobarea conducerii ministerului, ținând seama de procentul aprobat pentru celelalte funcții din sectorul bugetar din localitatea respectivă".
În contextul modificării cadrului normativ privind salarizarea cadrelor militare în activitate, în speță, odată cu apariția Legii nr. 138/1999, M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale emite, în temeiul art. 27 din legea respectivă (prevederi similare cu cele de la art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 0282/1993, avizul nr. 1.959/26.08.1999 completat prin avizul nr. 17.064/1999, conform căruia personalul militar din unitățile Ministerului A. Interne din unele localități situate în Rezervația Biosferei "Delta Dunării" beneficiază de sporul de izolare (până la 60 %) prevăzut la art. 5 din O.G. nr. 27/1996, modul de calcul al acestui spor fiind cel folosit până la acea dată (la solda de funcție).
În situația demilitarizării structurilor de poliție din cadrul M.A.I., în anul 2002, când cadrele militare în activitate din aceste unități au dobândit calitatea de funcționar public cu statut special (polițist), în temeiul prevederilor art. 23 din O.G. nr. 38/2003, M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, s-a avizat cu nr. MS 644/16.02.2003 acordarea sporului în cauză pentru polițiștii din unitățile Ministerului A. Interne din unele localități situate în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", fapt pentru care dreptul în cauză se acordă acestei categorii de personal la salariul pentru funcția îndeplinită, element de salarizare similar soldei de funcție cuvenită cadrelor militare în activitate.
Arată că în avizele sus-menționate, M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale face referire la sporul de izolare (până la 60 %) prevăzut la art. 2 din O.G. nr. 27/1996 (forma inițială înainte de republicare), dar prin republicarea ordonanței respective în Monitorul Oficial al României nr. 194/13.08.1997, acest articol a fost renumerotat, fiind art. 5 în actul normativ republicat.
Totodată, ținând cont de prevederile art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 27 / 1996, conform cărora diferențierea sporului de izolare (până la 60 %) pe localități se face de către Consiliul Județean Tulcea, cu avizul prefecturii, menționează că datele înscrise în Anexă la Ordinul ministrului de interne nr. 664/1997 cu modificările și completările ulterioare și la pct. 15.8.1. din Anexa nr. 1 la Ordinul MAI nr. S/629/2008 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor din M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, referitoare la localitățile din Rezervația Biosferei "Delta Dunării" și cotele procentuale ale sporului de izolare (30%-60%) de care beneficiază cadrele militare în activitate (șj polițiștii, sunt în strictă concordanță cu procentele stabilite în anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Județean Tulcea nr. 3/1997 cu privire la stabilirea coeficientului pentru acordarea sporului de izolare în baza art. 2 (actual art.5) din O.G. nr. 27 / 1996.
Instanța de fond nu a făcut altceva decât să își însușească aprecierea eronată a intimatului-reclamant potrivit căreia instituția recurentă ar fi stabilit, prin acte normative interne, acordarea sporului de izolare pentru zona Deltei Dunării, în alte situații decât cele reglementate de prevederile O.G. nr. 27/1996, republicată, făcând o gravă confuzie între prevederile legale care stabilesc metodologia/modalitatea de abordare a sporului de izolare de care beneficiază atât cadrele militare în activitate, cât și polițiștii din M.A.I, pentru activitatea desfășurată în unități situate în localități sau în zone izolate ori unde încadrarea personalului se face cu dificultate ,cu dispozițiile legale în baza cărora se acordă sporul de izolare pentru personalul cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei "Delta Dunării" (reglementat conform Ordinului ministrului de interne nr. 664 /1997 cu modificările și completările ulterioare și pct. 15.8, 15.9, 15.10 din Anexa nr. 1 la Ordinul MAI nr. S/629/2009, cu modificările și completările ulterioare).
Deosebirea dintre aceste două sporuri, respectiv dintre sporul de izolare acordat pentru salariații ce lucrează în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate și sporul de izolare de care beneficiază personalul cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei Delta Dunării", este evidențiată distinct și pentru alte categorii de personal din sectorul bugetar, nu tocmai pentru cadrele militare în activitate și polițiști, prin prisma faptului că aceste sporuri se prevăd în acte normative diferite, respectiv la art. 8 lit. d) în H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare (forma în vigoare înainte de apariția Legii cadru nr. 330/2009) și la art. 5 din O.G. nr. 27/1996, republicată.
Mai mult decât atât, solicită a se avea în vedere că intimatul-reclamant a solicitat sporul de izolare de până la 60%, de la data de 01.05.2011 până la plata efectivă, fapt pentru care arată că la data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 9 noiembrie 2009, care conform pct. 9 al alin. (1) din art. 48, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003. aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, în anul 2010, conform pct.7 din anexa nr.4 la Ordinul MAI nr.255/2010 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din M.A.I., modalitatea de calcul a sporului de izolare prevăzut la pct.7 din anexa nr. IV/2 la Legea - Cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu se aplică.
În anul 2011, conform pct.19.2 din anexa nr. l la Ordinul MAI. nr. S/214/2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din M.A.I., modul de stabilire a sporului de izolare prevăzut la art.25 din capitolul II al anexei nr.VII la Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu se aplică.
În anul 2012, conform pct.10.3 din anexa la Ordinul MAI nr.S/108/2012 privind modificarea și completarea Ordinul MAI . nr. S/214/2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea (personalului militar, polițiștilor și personalului civil din M.A.I., "cuantumurile sporurilor, indemnizațiilor, compensații/or și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte din salariul lunar brut, se mențin la același nivel cu cel acordat polițiștilor pentru luna decembrie 2011, în măsura în care aceștia își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
În anul 2013, conform pct.10.3 din anexa la Ordinul MAI. nr. S/122/2013 privind modificarea și Completarea Ordinului MAI nr. S/214/2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din MAI, "cuantumurile sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte din salariul lunar brut, se mențin la același nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2012, în măsura în care aceștia își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
În anul 2014, conform art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările și completările ulterioare, „ cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se mențin la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că Ordinul ministrului de interne nr. 664/1997 este emis în limitele actului normativ în executarea căruia a fost emis. Astfel, acesta nu conține dispoziții contrare celor cuprinse în O.G. nr. 27/1996 și nu depășește limitele impuse de acest act normativ, așa cum prevede Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Mai arată că este nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond ținând cont de toate dispozițiile legale aplicabile în materie, cererea reclamantului este nejustificată, sporul de izolare de care beneficiază membrii acestuia, în temeiul O.G. nr. 27/1996, fiind corect calculat și plătit, respectiv în raport de salariul de funcție, element salarial echivalent salariului de bază la care face referire ordonanța, așa cum s-a susținut în întâmpinare și în concluziile formulate în fața instanței de fond.
De asemenea, apreciază ca fiind nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond și sub aspectul obligării pârâților la plata și pe viitor a drepturilor salariale cu titlu de spor de izolare, calculat la salariul de bază, fapt ce ar determina un mod diferit de calcul și plată a sporului în cadrul aceleiași categorii de personal.
Având în vedere cele menționate, solicită admiterea recursului formulat de instituția recurentă și pe cale de consecință, respingerea acțiunii Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ca neîntemeiată.
Recursul promovat de către M. A. INTERNE:
Recurentul critică respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a MAI.
Calitatea de pârât în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
În context, arată faptul că membrii de sindicat pe care intimatul-reclamant SNPPC - Birou Teritorial din cadril IPJ Tulcea îi reprezintă în prezentul proces, au calitatea de funcționari publici cu statut special (polițiști) în cadrul Inspectoratului de Politie Județean Tulcea, instituție a statului cu personalitate juridică, ordonator terțiar de credite, subordonată direct Inspectoratului General al Poliției Române (ordonator secundar de credite). Calculul și plata oricăror drepturi bănești către membrii intimatului-reclamant s-a făcut și se va face exclusiv de către I.P.J. Tulcea, unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
În cauza dedusă judecății, ordonatorul principal de credite are doar obligația legală de a repartiza creditele bugetare alocate cu o astfel de destinație către ordonatorul secundar de credite care, așa cum s-a precizat mai sus, aprobă bugetele de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite subordonați.
Referitor la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune formulează următoarele critici:
Având în vedere faptul că intimatul-reclamant solicită drepturile bănești de la data de 01 mai 2011, susține că aplicabile prezentei cauze sunt dispozițiile art.l alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă care stipulează: „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege."
În aceste condiții, având în vedere că data înregistrării acțiunii la instanța de judecată este 04.06.2014, apreciază că se impune constatarea prescripției dreptului la acțiune al intimatului-reclamant pentru perioada 01.05._11.
Raportat la fondul cauzei,recurentul M. A. Interne susține aceleași aspecte ca și recurentul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea solicitând admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOT ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN C. M.A.I. - BIROUL TERITORIAL DIN C. INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
Curteaanalizând în mod unitar cele două recursuri din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, Curtea apreciază că prima instanță s-a raportat la calitatea reclamanților de funcționari publici cu statut special (polițiști) în cadrul Inspectoratului General al Politiei Române – IPJ Tulcea, respectiv de calitatea Ministerului A. Interne, de ordonator principal de credite.
Împrejurarea că plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți se va face exclusiv de către I. General al Poliției Române –ordonator secundar de credite - nu este de natură a ilustra lipsa îndrituirii legale a pârâtului M. A. Interne de a sta în judecată, date fiind atribuțiile ce decurg din calitatea acestuia de ordonator principal de credite. Așa cum a arătat acesta prin motivele de recurs, în sarcina sa stă obligația de repartizare a creditelor bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, se constată că aceasta a fost invocată doar pentru perioada 01.05._11.
În mod corect a reținut prima instanță că drepturile salariale aferente lunii mai 2011 au devenit exigibile în cursul lunii iunie, astfel că și această lună se situează în termenul general de prescripție de 3 ani, excepția fiind corect soluționată.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că reclamanții critică aplicarea sporului de izolare de până la 60% prevăzut de OG 27/1996 la salariul de funcție și nu la salariul de bază, așa cum prevede expres textul legii, în condițiile în care salariul de funcție este o componentă a salariului de bază.
Din perspectiva art. 488 punctul 8 NCPC, recurenții apreciază că instanțele de judecată s-au pronunțat irevocabil asupra legalității ordinelor MAI nr. 275/2002 și S/629/30.09.2008 prin decizia nr. 5126/18.11.2010 a ÎCCJ.
Instanța de recurs a avut în vede faptul că ÎCCJ a analizat legalitatea Ordinului MAI nr. 275/2002 exclusiv în raport de dispozițiile din Anexa 5 pct. 5 lit. b subpunct. I, menționând expres că Ordinul a fost contestat doar sub acest aspect. Prin dispoziția criticată s-a menționat că unitățile care pot acorda sporul de izolare și mărimea concretă a acestuia se stabilesc după următoarele criterii: „spor de 12% pentru unități situate în localități sau zone izolate din Delta Dunării”.
În consecință, ÎCCJ a stabilit irevocabil că este legală dispoziția privind unitățile care pot stabili mărimea sporului și modul de diferențiere între localități, în timp ce în prezenta speță se pune în discuție nu procentul stabilit ci modul de calcul al acestuia, în funcție de salariul de bază sau salariul de funcție.
Se constată astfel nefondată susținerea potrivit cu care ÎCCJ a stabilit legalitatea măsurii de stabilire a sporurilor prin raportare la salariul de funcție iar această măsură se bucură de autoritate de lucru judecat, atâta timp cât obiectul cercetării judecătorești din cauza amintită a fost diferit de cel din prezenta cauză.
În cauză sunt incidente prevederile art. 5 din OG 26/1997, care reglementează sporul de izolare de până la 60% din salariul de bază de care beneficiază personalul instituțiilor publice (…) cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei „Delta Dunării”. Potrivit art. 5 alin. 3, personalului prevăzut la alin. 1 nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare.
Recurentul a emis mai multe ordine în aplicarea acestor dispoziții legale, respectiv nr. 664/20.06.1997, nr. S/629/2008 și nr. 275/2002, prin care s-a stabilit calcularea acestui spor de izolare prin raportare la salariul pentru funcția îndeplinită. În același sens sunt și avizele emise de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin care s-a apreciat că dreptul în cauză se acordă polițiștilor din unitățile Ministerului A. Interne din unele localități situate în Rezervația Biosferei „Delta Dunării” la salariul pentru funcția îndeplinită.
Potrivit art. 4 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ”1)Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte.
(2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi.
(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.”
În cazul din speță, prin acte normative de o forță juridică inferioară, date în executarea OG 26/1997, s-a dat o reglementare diferită față de actul în a căror executare au fost emise (producându-se astfel o modificare a legii printr-un ordin emis în vederea executării ei).
Susținerea recurentului privind confundarea de către prima instanță a prevederilor legale relative la sporul de izolare de care beneficiază polițiștii din MAI pentru activitatea desfășurată în unități situate în localități sau în zone izolate și dispozițiile legale aplicabile sporului de izolare pentru personalul cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei Delta Dunării este greșită.
Astfel, analiza hotărârii recurate relevă verificarea de către prima instanță, în raport de obiectul litigiului și motivele acțiunii, a modalității de respectare de către pârâți a dispozițiilor OG nr. 26/1997.
Pentru toate aceste considerente, instanța de recurs constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, apreciind asupra priorității prevederilor ordonanței referitoare la sporul de izolare de care beneficiază polițiștii din unitățile Ministerului A. Interne din unele localități situate în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, ordinele de punere în aplicare, norme cu forță juridică inferioară, stabilind o situație contrară.
Împrejurarea intrării în vigoare a legii nr. 330/2009 este lipsită de relevanță în raport de obiectul acțiunii deduse judecății, sporul acordat fiind reglementat de OG 26/1997, în vigoare în perioada de referință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenții pârâți M. A. INTERNE cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1 A, sector 1 și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA cu sediul în localitatea Tulcea, ., județ Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2113/20 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații reclamanți S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOT ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN C. M.A.I. - BIROUL TERITORIAL DIN C. INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, S. D., M. C., N. V., S. G. M., N. G., M. A. F., C. M., B. I., M. A., Z. D., P. S., B. D., C. V. E., F. C. M., P. D., L. V., F. D., V. NICUȘOR, M. D. IO., M. T., D. E. M., I. G., C. D., P. D., S. L., D. R., D. G., G. C., Ș. M., S. V., I. V., P. D. M., C. S., C. F. G., P. TINCUȚA, I. E., C. A., N. E., S. I. B. prin S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOT ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN C. M.A.I. - BIROUL TERITORIAL DIN C. INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA cu sediul în localitatea Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. G. R. N. B. M. C. E.
Grefier,
A. A.
Red jud EG/ 08.06.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 481/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 650/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








