Anulare act administrativ. Decizia nr. 425/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 425/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 5756/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.425/CA
Ședința publică din 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător M. C.
Judecător N. C.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta reclamantă M. V., cu domiciliul în C., ., nr.12, ., ., împotriva sentinței civile nr.2569 din 7.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimatul pârât PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN C., C., ., județul C., având ca obiect anulare act administrativ - suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 153 și urm. din NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual.
Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se solicită judecata în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta Mirica V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Președintele C. Județean, ca în temeiul dispozițiilor art.15 alin.1 din Legea 554/2004 să se dispună suspendarea executării dispoziției de imputare nr.349/06.06.2014, până la soluționarea definitiva a cauzei; in temeiul art.18 alin.1- anularea dispoziției; repunerea in situația anterioara, respectiv restituirea sumelor reținute in baza dispoziției contestate, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat s-a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.14 cu ref. la art.15 alin 1 din Legea 554/2004.
Potrivit actului administrativ individual contestat in prezenta cauză, paratul a dispus „ recuperarea prejudiciului creat prin plata unor drepturi bănești, in suma de 6458 lei brut, din care 4557 lei brut; 150 lei net pentru cheltuieli materiale.
Solicita a se avea in vedere că sumele imputate, prevăzute in dispoziția contestata sunt menționate fără o justificare a temeiului de drept al nașterii prejudiciului și fără precizarea modului de calcul al acestora, ceea ce conduce la riscul ca aceste sume să nu fie certe si conforme cu realitatea.
Pe fondul cauzei având ca obiect anularea dispoziției privind stabilirea si recuperarea prejudiciului cauza de plata unor drepturi bănești acordate nelegal in anul 2013, in baza referatului Direcției Economico – Financiare nr. 8385/07.05.2014 si a dispozițiilor art.84 lit b si art.85 din Legea 188/1999, art. 104 alin 2 lit b si art.106 din Legea 215/2001 republic .
Prin sentința civilă nr.2569 din 7.11.2014 Tribunalul C. a respins excepția lipsei de interes invocata de parat, ca nefondată, și a respins cererea formulata de reclamanta Mirica V., în contradictoriu cu Președintele C. Județean Constanta, ca nefondata.
Împotriva acestei hotărârii, în termen legal a formulat recurs reclamanta M. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele:
1. În ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ, instanța de fond nu a apreciat ca fiind dovedite cele două condiții și anume cazul bine justificat, iminența producerii unei pagube, dar se face dovada existenței unui caz bine justificat, care rezultă din art.2 lit.t din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, din împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, act care se bucură de o prezumție legală de validitate.
Astfel din înscrisurile depuse de recurentă rezultă o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Condiția privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art.2 lit.ș din Legea contencios administrativ, în aparență prejudiciul patrimonial pe care l-ar suferi prin executarea acestui act, și anume o pierdere bănească lunară de până la o treime din salariul net, ar fi în aparență ușor de reparat prin exercitarea unei acțiuni în pretenții, totuși, în contextul crizei economice naționale și al împrejurării că recurenta suportă deja o diminuare salarială, o asemenea diminuare lunara a veniturilor o pune într-o situație economică dificilă, cu repercusiuni asupra calității vieții zilnice, a sa și a familiei mele.
În consecință, consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.
2. În ceea ce privește anularea Dispoziției nr.349/06.06.2014, apreciază că dispoziția de imputare emisă cu privire la recurentă este nelegală și netemeinică.
Instanța de fond a apreciat în mod eronat că în mod nelegal angajații funcționari publici din aparatul de specialitate al C. Județean au beneficiat prin Acordul colectiv de muncă aprobat prin HCJC nr.397/2011, începând cu anul 2011, de acordarea unor drepturi speciale salariale și neprevăzute în actele normative ce reglementează în mod strict salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acordul colectiv de muncă invocat a fi încheiat între părți nefiind de natură a înlătura aplicarea prevederilor legale în materia salarizării.
Dispozițiile art.84 din Legea nr.188/1999 și art.148 din Legea nr.62/2001, își regăsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, întrucât potrivit art.117 din Legea nr.188/1999, dispozițiile acesteia se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civil, administrativ sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
În temeiul raporturilor de serviciu, recurenta își desfășoară activitatea în cadrul aparatului de specialitate al C. Județean C., și ca urmare, beneficiază de toate drepturile și obligațiile ce-i sunt conferite aferent statutului de funcționar public.
Astfel, raportat la textele de lege de mai sus, solicită a se constata că în condițiile în care drepturile bănești și celelalte drepturi acordate în anul 2013 au avut la bază Contractul colectiv de muncă menționat anterior, contract valabil încheiat și aflat în vigoare, și acesta reprezintă lege pentru părți, așa cum a mai arătat, executarea acestuia era obligatorie pentru părți, respectiv și pentru Consiliul Județean C., în calitate de parte contractantă.
În plus, Contractul colectiv de muncă al angajaților din aparatul de specialitate al C. Județean C. a fost aprobat prin Hotărârea CJC nr.460/20.12.2012 și înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă C. sub nr.310/29.12.2012, astfel și-a produs forța obligatorie între părți, iar faptul că legalitatea sa a fost pusă la îndoială de Direcția Generală Economico-Financiară din cadrul C. Județean C., nu echivalează cu întrunirea condițiilor impuse de art.84 din Legea nr.188/1999R, pentru a fi angajată răspunderea civilă a recurentei.
În contextul în care contractul colectiv de muncă este în vigoare, nefiind contestat sub aspectul existenței și al eficacității acestuia, indemnizațiile acordate au fost realizate în acord cu dispozițiile asimilate legii, prevăzute în contracte colective.
D. urmare, aceste acte juridice, au intrat în circuitul civil, ele bucurându-se de efectele juridice ale principiului securității circuitului civil, și în consecință, ele sunt recunoscute ca valabile și executorii, până la o eventuală anulare a lor, în condițiile legii.
În cazul de față, nu s-a făcut nicio dovadă, în sensul că Contractul/Acordul - cadru care a stat la baza acordării drepturilor bănești și celorlalte drepturi de care a beneficiat în anul 2013, să nu fi fost valabil, și nici să fi fost anulată hotărârea C. Județean C. susmenționată prin care a fost validat și aprobat acesta.
D. urmare, apreciază că stabilirea si imputarea sumelor prin dispoziția contestată, s-a făcut fără existența prealabilă a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care să se constate nelegalitatea Contractului/Acordului Cadru susmenționat pentru anul 2013 sau a hotărârii C. Județean C., prin care a fost aprobat acesta.
În întreaga perioadă, de când se află în raport de serviciu cu Consiliul Județean C., recurenta nu a produs niciun prejudiciu patrimoniului acestuia, iar toate sumele încasate i-au fost plătite în mod cuvenit, în baza legii și a celorlalte acte administrați în vigoare.
Aspectele menționate mai sus dovedesc neîndoielnic că recurenta nu a beneficiat necuvenit de sumele imputate prin dispoziția contestată în cauză, ci dimpotrivă, plata acestor drepturi a avut un temei legal, ceea ce dovedește netemeinicia actelor administrative contestate în cauză.
Din înscrisurile depuse rezultă că a beneficiat de drepturi bănești și de celelalte drepturi echivalente celor din Contractul/Acordul colectiv de muncă și anterior anului 2013.
D. urmare, întrucât de drepturile acordate în anul 2013 a beneficiat și înainte de acest an, solicită a se constata că se bucură de protecția principiului dreptului câștigat, consfințit în materie de legislația muncii.
Solicită admiterea recursului și în consecința să se anuleze în tot dispoziția de imputare, cu consecința exonerării recurentei de la plata sumelor imputate prin aceasta, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză și repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumelor reținute în baza dispoziției contestate.
În drept: dispozițiile art.84 lit. b,art. 85 și art. 117 din Legea nr.188/1999, art.229 Codul muncii, art.662 Cod procedură civilă, art.1350 și 1470 Cod civil, art.1 și 148 din Legea nr.62/2011 a dialogului social, cu modificările și completările ulterioare, art. 1,8 și următoarele, art.15 din Legea nr.554/2004, H,C.J.C. nr.460/20.12.2012, art.486 NCPC.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cererea de suspendare a fost in mod judicios soluționată de către prima instanța. Deși, în recurs, se susține îndeplinirea condițiilor prev. de art.14 din Legea 554/2004 recurenta reclamantă nu a dovedit sub aspect probator existența cazului bine justificat astfel cum acesta este definit în cuprinsul art.2, lit.t din Legea contenciosului administrativ.
Aprecierea unui caz ca fiind bine justificat se face în raport de toate circumstanțele cauzei, de situațiile de fapt și de drept existente, situații de natură a crea o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat iar, în cauză, nu s-a invocat un motiv de nelegalitate a deciziei de imputație de natură de a induce judecătorului o îndoială asupra legalității acestui act.
Nici condiția pagubei iminente nu poate fi reținută cât timp recurenta reclamantă a primit sume de bani pe care trebuie să le restituie fiind primite fără drept. Recurenta reclamantă nu trebuie să achite această sumă ca un prejudiciu nou creat ci,să restituie o sumă primită necuvenit.
2. Dispozitia de imputare atacata își are ca temei încasarea unor drepturi de natura salariala în cursul anului 2013 prevăzute în Acordul colectiv de muncă pentru anul 2013 încheiat între Consiliul Județean Constanta și Sindicatul din Administrația Publică Locală Constanta aprobat prin HCJ 460/2002.
Curtea va achiesa statuărilor instanței de fond conform cărora cheltuielile materiale si drepturile salariale suplimentare au fost incluse în Acordul colectiv de muncă cu încălcarea disp.art.12 alin.l din L.130/l996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cărora prin acest act nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Hotărârea C. Județean prin care a fost aprobat Acordul colectiv privind raporturile de serviciu nu are suport legal în ce privește acordarea unor sporuri suplimentare întrucât Consiliul Județean, prin atribuțiile conferite de Legea nr.215/2001 a administrației publice locale nu are competenta de a hotărî asupra drepturilor salariale pentru personalul din administrația publică locală.
În ceea ce privește legalitatea sumelor imputate Curtea reține că art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o pare și salariați, reprezentați prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
Potrivit art.12 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare al drepturile ale căror acordare și cuantum cuprinse și în art.3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 trebuie coroborat cu Legea nr. 330/2009, astfel că după data de 01.01.2010 nu se pot negocia prin contractele colective de muncă clauze care să prevadă plata unor drepturi salariale care exced drepturilor salariale stabilite prin legea specială.
De asemenea, începând cu 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 care stabilește la art. 1, alin. 2, că “Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.
Astfel, conform dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.330/2009, „Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.”, iar potrivit art.2 al.(1) lit.a dispozițiile acestui act normativ se aplică „a) personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;”
În acest sens, prin OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în vigoare de la 25.01.2010 s-a prevăzut la art.3 că „Prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009”, iar prin art.10 s-a stabilit că „În conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.”
Soluția instanței de fond în ce privește criticile aduse, este temeinică și nelegală, întrucât ordonatorul de credite a efectuat plăți de natură salarială în afara prevederilor incidente cu privire la salarizarea personalului bugetar pentru anul 2013.
Faptul că drepturile speciale au făcut obiectul unui acord colectiv de muncă nu este suficientă pentru a acorda legitimitate plăților făcute, deoarece deși există un acord încheiat, el se află sub imperiul unei legislații care conține norme prohibitive în legătură cu drepturile de natură salarială ce puteau fi acordate funcționarilor publici, plătiți de la bugetul statului.
Cum la data de 20.12.2012,când a fost aprobat acest contract, erau în vigoare dispozițiile Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevăd, în art.37alin.1 că: „Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi” prima instanță a apreciat corect nelegalitatea sumelor încasate.
Din considerentele sentinței recurate nu rezultă că s-ar fi procedat la analiza valabilității acordului de muncă și nici faptul că instanța a constatat nulitatea clauzelor din contractul de muncă astfel încât, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare pe care o susține recurenta reclamantă.
În contextul în care,Curtea de conturi a constat nelegalitatea achitării drepturilor speciale prevăzute în acordul de muncă și a impus măsura recuperării prejudiciului în mod corect prima instanță a analizat legalitatea acestor plăți raportat la dispozițiilor legale în vigoare la data plății.
Pe cale de consecință, față de toate aceste considerente și de dispozițiile art.496 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta reclamantă M. V., cu domiciliul în C., ., nr.12, ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.2569 din 7.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimatul pârât PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN C., C., ., județul C., având ca obiect anulare act administrativ - suspendare executare act administrativ, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 aprilie 2015.
Președinte, G. P. | Judecător, M. C. | Judecător, N. C. |
Grefier, M. N. |
Jud.fond:L.V.M.
Red.dec.jud.M.C.
4 ex./02.06.2015
Gref.M.N.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 369/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI.... → |
|---|
