Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 158/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1097/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 158

Ședința publică din 12 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Judecător A. P.

Judecător G. P.

Grefier S. D.

S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurentul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN) cu sediul în București, ..28-30, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.2007/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. HARET, cu sediul în București, ..13, sector 3 și intimata M. (D.) M., cu domiciliul în C., ..25, județ C. și cu sediul ales de comunicare a actelor de procedură la C..av.Hamed R., București, ., ., . și sediul procesual ales cu prilejul judecății cauzei la fond la BM D. C. în București, ..23, ., ., având ca obiect obligare emitere act administrativ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, precum și faptul că:

- recursul este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța . nr._ (87)/07.11.2014 în cuantum de 200 lei (fila 36 dos);

- s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.223 NCPC.

Curtea, luând act că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.223 NCPC, apreciază cauza în stare de judecată conform dispozițiilor art.394 NCPC și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

P. acțiunea adresată Tribunalului Constanta și înregistrată sub nr._ /11.02.2014, reclamanta M. (D.) M., a chemat în judecată pe pârâta U. S. HARET (USH) solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea paratei USH la eliberarea diplomei de licență si a suplimentului de diplomă;

- obligarea USH potrivit disp.art.453 NCPC la plata cheltuielilor de judecată,

cu motivația în esență că, a urmat cursurile universității pârâte, susținând și promovând examenul de licență, și că USH a eliberat reclamantei adeverința de studiu, prin care i-a atestat acesteia titlul de licențiat, fără însă a-i elibera diploma și suplimentul de diplomă.

P. Sentința civilă nr.2007/09.09.2014, Tribunalul C. a admis acțiunea și cererea de chemare in garanție a MEN, obligând pârâta USH către reclamantă la eliberarea diplomei de licență, a suplimentelor de diplomă si a foii matricole și pe chematul în garanție MEN, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență, a suplimentelor la diploma si a foii matricole de pentru reclamantă, pentru ca în baza art.453 NCPC să fi obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - taxa timbru, precum și pe chematul in garanție, la plata către pârâtă a sumelor stabilite in sarcina acesteia, pentru a fi achitate reclamantei și la plata sumei de 670 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - taxa timbru, onorariu avocațial.

Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs recurentul MEN, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prev.de art.488 pct.4 și pct.8 NCPC, Legea nr.288/2004, OUG nr.75/2005, Legea nr.84/1995, HG 1011/2001, HG 536/2011, HG nr.1418/2006, cu următoarea motivație, în esență:

1.„Greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a MEC, hotărârea fiind lipsită de temei legal prin raportare la prevederile art.488 pct.8 NCPC” , deoarece în astfel de situații, chematul în garanție ar trebui să se subroge în obligațiile celui ce l-a chemat în garanție, recurentul neavând atribuții privind completarea și eliberarea diplomelor care să ateste parcurgerea unor cursuri, care nu numai că, nu au fost organizate de MEN, dar au fost organizate în ignorarea legislației.

Nu există interdependență între obligația universității de a emite diploma și obligația recurentului de a aviza tipărirea formularelor tipizate, universitatea având obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate sau neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.

Se arată că, recurentul – chemat în garanție nu poate fi redus la un simplu organism de executare a comenzilor înaintate de universități, în sensul de a aproba orice număr de diplome și a accepta ca legală, o formă de învățământ care nu a parcurs procedura de acreditare/autorizare.

Precizează recurentul că, și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului, în vederea achiziționării tipizatelor de către intimata USH și că, dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa ministerului.

2. „Instanța de fond și-a depășit atribuțiile sale, conferind legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal, dând o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești, fiind astfel incidente prevederile art.488 pct.4 NCPC”, deoarece în motivarea sentinței instanța de fond a comis o gravă eroare afirmând c,ă există interdependență între obligația pârâtei USH de a emite diploma și obligația MEN de a aviza tipizarea formularelor tipizate.

Se arată că, o diplomă este avizată de MEN dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate, era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv.

Concluzionând chematul în garanție precizează că, obligația USH de a elibera diploma de licență nu este corelativă obligației MEN de a aviza tipărirea ei, pentru simplul fapt că ministerul nu este obligat să avizeze un număr de diplome peste cel prevăzut în cifra de școlarizare.

Instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și a admis în mod nelegal și netemeinic acțiunea reclamantei care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.

3. „Greșit instanța de fond a obligat chematul în garanție la plata cheltuielilor de judecată”, atâta timp cât pârât în cauză nu este MEN ci USH, iar faptul că s-a admis cererea de chemare în garanție a MEN, nu plasează ministerul în locul pârâtului, MEN fiind chemat în garanție pentru o obligație de a face și nu pentru o obligație de a da.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat, conform art.249 NCPC, potrivit căruia:„Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, și deoarece sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, Curtea reține că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.499 NCPC, potrivit cu care „P. derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins”, astfel că, văzând și dispozițiile art. 496 alin.1 NCPC., Curtea apreciază în sensul respingerii recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente în esență:

Instanța a fost investită la data de 11.02.2014 de reclamanta M. (D.) M., cu soluționarea cauzei având ca obiect:

- obligarea paratei USH la eliberarea diplomei de licența și a suplimentului de diplomă, și

- obligarea pârâtei, potrivit disp.art.453 NCPC la plata cheltuielilor de judecată, cu motivația rezultată din acțiune.

Deoarece Curtea se află în situația de a examina cauza, sub aspectul și în limitele motivelor de casare arătate și având în vedere dispozițiile art.499 NCPC, Curtea, examinând recursul, reține:

În referire la motivele de recurs privind:

1.„Greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a MEC, hotărârea fiind lipsită de temei legal prin raportare la prevederile art.488 pct.8 NCPC” 2.„Greșit instanța de fond a obligat chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată”,

3. „Greșit instanța de fond a obligat chematul în garanție la plata cheltuielilor de judecată”,

Curtea reține că atribuțiile MEN - sunt prevăzute în HG nr.536/2011, iar potrivit art.2 din Legea nr.288/2004, „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior cu aprobarea MEN”, astfel că, în mod legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere că reclamanta este absolventă a examenului de licența organizat de USH și s-a adresat cu cerere pentru eliberarea diplomei de licența, întrucât a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea 2009, fapt atestat de adeverința nr.1059/13.07.2009, depusă la dosar, ce menționează în cuprinsul său că, are valabilitate „până la eliberarea diplomei de licență”, reclamanta adresându-se instituției de învățământ, - Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene din București a USH, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene - formă de învățământ frecvență redusă - cu solicitarea de eliberare a Diplomei de licență (fapt necontestat), demersul rămânând fără rezultat, fapt pentru care, a investit instanța cu soluționarea acțiunii.

În atare situație, Curtea consideră că, aprecierea asupra condițiilor legale pe care pârâta trebuie să le îndeplinească pentru ca dreptul invocat de reclamantă să fie unul legitim, ține de legalitatea și temeinicia pe fond a soluției pronunțate, iar nu de încălcarea normelor de competență generale, stabilite în favoarea instanțelor de judecată.

Totodată, reține Curtea că, într-adevăr, legea prevede organizarea studiilor universitare pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licență, studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat, iar potrivit art.2 din Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”

În conformitate cu art.6 alin.1 din același act normativ „Diploma acordată după finalizarea studiilor universitare de licență atestă că titularul acesteia a dobândit cunoștințe și competențe generale și de specialitate, precum și abilități cognitive specifice profesiei”, fiind eliberată, în condițiile art.15 din Ordinul MECTS nr.295/2007 privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învățământul superior, de către instituția organizatoare.

În executarea dispozițiilor Legii învățământului nr.84/1995, prin Ordinul MECT nr.2284/2007, reține Curtea a fi fost aprobat Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, care prevede la art.11 alin.1 că „Activitatea de completare a formularelor actelor de studii - referitoare la studii parțiale sau complete - se efectuează în termen de maximum 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea, prin ordin al ministrului, a titlului științific de doctor - în cazul diplomelor de doctor”.

De asemenea, art.8 din același act normativ, stabilește că formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, iar conform art.7 „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”

Față de procedura astfel reglementată, reține Curtea că, refuzul pârâtei USH de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă, este strâns legat de refuzul chematului în garanție MEN de a aproba tipărirea formularelor tipizate corespunzătoare, „refuz” pe care instanța de fond l-a apreciat în mod corect, ca fiind unul „nejustificat”.

Astfel, reține Curtea că, reclamanta M. (D.) M. a urmat cursurile Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene din București a USH, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, susținând și promovând examenul de licența organizat în sesiunea iulie 2009 de pârâta USH, sens în care, i-a fost eliberată adeverința nr.1059/13.07.2009 (fila 10 dos.fond),

Adeverința prin care pârâta atestă că reclamanta a susținut și promovat examenul de licență, valorificată la completarea dosarului personal care i-a servit la angajare, avea - potrivit art. 20 alin 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, termen de valabilitate de maximum 12 luni, astfel că, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat asupra admisibilității acțiunii.

In ceea ce privește suplimentul la diploma de licență, conform Ordinului MECTS nr.5289/2008, universitățile eliberează gratuit suplimentul la diplomă, ca document însoțitor al diplomei de licență, eliberate după finalizarea studiilor universitare de licența (ciclul I), în conformitate cu structura introdusă prin reorganizarea studiilor universitare pe cicluri, acesta nereprezentând un substitut al diplomei originale, în condițiile în care, el este redactat bilingv (în limba română și într-o limbă de largă circulație), pentru a asigura transparența sistemului de formare universitară din România și pentru a facilita comparabilitatea titlurilor, diplomelor și certificatelor care pot fi obținute în învățământul superior românesc.

Totodată, reține Curtea că, atâta vreme cât, au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantei la obținerea actului de recunoaștere a studiilor fiind un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept, face a nu fi posibil un tratament discriminatoriu între reclamantă și alți absolvenți, câtă vreme, în cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, pârâta USH, în mod legal și temeinic, reține Curtea, a fost obligată să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă, odată ce, U. S. HARET este instituție de învățământ superior înființată prin Legea 443/2002, fiind prevăzut la art.3 că „După . prezentei legi în structura UNIVERSITĂȚII "S. HARET" din București, „vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”

Fără a se contesta acreditarea universității pârâte, în ceea ce privește specializarea - Relații Internaționale și Studii Europene - formă de învățământ frecvență redusă, refuzul chematului în garanție MEN de a aproba eliberarea tipizatului pentru diplome în favoarea reclamantei, motivat prin aceea că, „acreditarea vizează exclusiv forma de învățământ de zi, în timp ce reclamanta a urmat o formă de învățământ neacreditată, respectiv frecvență redusă/la distanță”, este în accepțiunea Curții netemeinic, fapt pentru care, în mod legal și temeinic, având în vedere dispozițiile art.72 – art.74 NCPC, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a MEN.

Că soluția instanței de fond este legală și temeinică, rezultă din împrejurarea că, reclamanta a făcut dovada promovării examenului de licență, situație atestată și prin adeverința eliberată de USH, iar diploma face dovada parcurgerii formei de învățământ superior, astfel că, în mod corect, a apreciat instanța de fond că, în raport de dispozițiile art.1 din Legea 554/2004, reclamanta și-a justificat un drept legal, ce este necesar a fi recunoscut de pârâta USH, nu doar la nivel declarativ, ci prin emiterea diplomei de licență și în egală măsură, de către pârâta MEN, prin aprobarea tipizării diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, motiv pentru care, apreciază Curtea că, legal și temeinic, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.

In ceea ce privește cererea de chemare în garanție, reține Curtea că, pârâta USH C. a făcut demersurile necesare obținerii tipizatelor în vederea eliberării diplomelor de licență, prin adresele repetate, U. comunicând MEN necesarul de tipizate pentru diplomele de studii destinate absolvenților promoției 2009 și, întrucât ministerul nu și-a îndeplinit aceasta obligație, universitatea a revenit cu adrese, arătând necesarul de tipizate, și menționând faptul că, „absolvenții a două promoții, respectiv 2009-2010, nu au primit actele de studii”.

În atare situație, Curtea reține că, deoarece în conformitate cu dispozițiile art.29 alin.3 din OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.”, cu referire la art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995, ce prevede că „activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi", este de netăgăduit că universitatea pârâtă USH a organizat forme de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, pentru specializarea Relații internaționale și studii europene, fără ca recurentul MEN, considerând că, nu sunt respectate standardele de calitate, să ia măsurile prevăzute de art.34 din OUG nr.75/2005, pentru încetarea definitivă a școlarizării, în cadrul programului respectiv de studii.

În egală măsură, apreciază Curtea că instanța nu a fost învestită cu analiza existenței sau valabilității autorizării/acreditării programului de studiu urmat de reclamantă, astfel că, apărările recurentului chemat în garanție MEN în acest sens, nu pot fi avute în vedere.

Mai mult, instanța supremă a statuat în mod constant că, admiterea cererii de chemare în garanție asigură punerea efectivă în executare a hotărârii, în condițiile în care, eliberarea diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate, a acestor acte, de către MEN, în calitate de autoritate competentă.

Spre exemplificare, Curtea reține jurisprudența ÎCCJ reprezentată de Deciziile nr.690/2012, nr.953/2012, nr.1638/2012, nr.3302/2012, precum și soluția unificării jurisprudenței pronunțată de instanța supremă în același sens în ședințele din 28.10.2013 și din 07.11.2013.

Totodată, Curtea reține că toate susținerile recurentei chemate în garanție nu pot fi primite, ele fiind lipsite de fundament, atât timp cât, conform jurisprudenței constante sus-indicate a ÎCCJ – Secția contencios administrativ și fiscal, s-a statuat faptul că: „În situația în care MECTS nu a solicitat în instanță anularea adeverinței emise de către pârâta USH, aferentă atestării titlului de licențiat și nici nu a invocat neregularități în ceea ce privește organizarea de către pârâtă a studiilor reclamantului, se impune ca absolvenților USH să le fie eliberate documentele legale aferente studiilor universitare absolvite”, considerându-se astfel de Curte că, o asemenea măsură se impune și în prezenta cauză, fiind urmarea directă a aplicării principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În referire la motivele de recurs privind

3. „Greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentei chemate în garanție la plata cheltuielilor de judecată”,

văzând și disp.art.496 alin.1 NCPC, Curtea apreciază în sensul respingerii și a acestui motiv de recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:

Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală, de aceea este firesc ca acestea, să achite anticipat anumite cheltuieli, iar la sfârșitul dezbaterilor, ele să fie suportate de partea care a pierdut procesul, în condițiile în care, cheltuielile de judecată au fost efectuate din vina părții datorită căreia s-a promovat acțiunea.

Cu alte cuvinte, reține Curtea că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, respectiv partea din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea ce câștigă, fiind irelevantă susținerea „bunei credințe a părții care a pierdut procesul”, sau „îndeplinirea obligațiilor”, aceasta în condițiile în care, cheltuielile de judecată nu pot fi limitate la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală, ele având și rolul de a despăgubi partea ce câștigă.

În acest context, apreciază Curtea că în mod legal și temeinic, constatând culpa procesuală a pârâtei și chematei în garanție, instanța de fond, a dispus obligarea acestora către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 670 lei, reprezentând taxa timbru și onorariu de avocat, știut fiind că, acordarea cheltuielilor de judecată de către instanță, nu se poate face decât în măsura în care se demonstrează efectuarea lor.

P. aceasta, instanța națională a înțeles a respecta jurisprudența consacrată atât prin hotărârile instanțelor românești, precum și cea consacrată prin cele pronunțate de CEDO – spre exemplificare: Hotărârea din cauza T. T. împotriva României, publicată în M.O. nr.778/2009; Hotărârea din cauza M. împotriva României, publicată în MO nr.752/2010; Hotărârea în cauza Turuș împotriva României, publicată în MO nr.141/2010, Hotărârea în cauza Faimblat împotriva României, publicată în MO nr.141/2009.

În egală măsură, având în vedere dispozițiile art.453 NCPC conform cu care: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuielile de judecată”, Curtea apreciază că, în speță, au fost produse dovezi de către USH privind cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului în calea de atac – recurs (fila 46- 48dos.).

Așa fiind, și respectând jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, la rândul său, Curtea, ca instanță de control, procedează la examinarea îndeplinirii criteriilor avute în vedere de toate instanțele, în momentul examinării/acordării acestor cheltuieli și anume:

-proporționalitatea;

-amplitudinea și complexitatea activității depuse de apărător;

-necesitatea efectuării cheltuielilor;

-cuantumul acestora sub aspectul rezonabilității,

ori, în speță, se constată că, acestea îndeplinesc condițiile impuse de lege, odată ce, pentru susținerea căii de atac intimata pârâtă USH a achitat:

- suma de 620 lei cu Ordinul de Plată nr.1592/12.11.2014 la Raiffaisen Bank, în baza Contractului de asistență juridică . nr._ din 11.11.2014.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, Curtea, văzând dispozițiile art.496 alin.1 NCPC, apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul în contencios administrativ formulat de recurentul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN) cu sediul în București, ..28-30, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.2007/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. HARET, cu sediul în București, ..13, sector 3 și intimata M. (D.) M., cu domiciliul în C., ..25, județ C. și cu sediul ales de comunicare a actelor de procedură la C..av.Hamed R., București, ., ., . și sediul procesual ales cu prilejul judecății cauzei la fond la BM D. C. în București, ..23, ., ..

Obligă recurentul la plata către intimata U. S. HARET (USH) a sumei de 620 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu apărător.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 Februarie 2015.

Președinte,

C. R.

Judecător,

A. P.

Judecător,

G. P.

Grefier,

S. D.

Jud.fond: D.R.C.

Jud.red. G.P.

Dact.DS/04.03.2015

5 ex.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3/2015....		Anulare act administrativ. Decizia nr. 80/2015. Curtea de Apel... →

Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA