Alte cereri. Decizia nr. 2644/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 2644/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 7121/91/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 2644/2014

Ședința publică de la 12 martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. L. P.

Judecător G. I.

Judecător V. M. D.

Grefier Filuța E. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul L. I., cu domiciliul în Focșani, ..2, ., . împotriva sentinței nr.1793 din 27.03.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._/91/2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind intimata INSTITUȚIA P. V. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR și recurentul L. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata a depus întâmpinare, după care;

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._ / 22.11.2012, reclamantul L. I. a chemat în judecata pârâtul INSTITUTIA P. JUDETULUI V. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR V. solicitând, în contradictoriu cu acesta, obligarea pârâtului la înmatricularea a autoturismului marca AUDI A4, cu număr de identificare WAUZZZ8E12A009981, fără plata taxei de poluare, prevăzută de Legea nr.9/2012 cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că obligația de a achita taxa respectivă este nelegală și contravine prevederilor art. 110 TCE cât și ale Tratatului de aderare a României la Comunitatea Europeana, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne.

Reclamantul a invocat și dispozițiile din Decizia nr.24 din 14.11.2011 a ÎCCJ prin care s-a decis admisibilitatea acțiunilor în justiție având ca obiect înmatricularea autovehiculelor fără obligația de plată a taxei de poluare.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1, art.7 alin.1, art.8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii, întrucât potrivit dispozițiilor art.7 din Ordinul MAI nr.1501/2006, printre documentele necesare pentru înmatricularea unui autovehicul figurează la litera j) dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule stabilită potrivit legii și decizia de calcul a acesteia.

Cât timp reclamantul nu face dovada plății taxei speciale reglementate de lege, a arătat că cererea sa nu poate fi admisă.

Prin sentința nr.1793/2013, Tribunalului V. a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La momentul sesizării instanței cu cererea de față, era în vigoare Legea nr.9/2012 privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Potrivit dispozițiilor art.1 scopul acestui act normativ era de a stabili cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumita in continuare taxă.

Prin O.U.G. nr.9 din 19 februarie 2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicule, legiuitorul a stabilit cadrul legal privind instituirea timbrului de mediu, iar prin art.19 abrogă în mod expres Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Această operațiune a intervenit în condițiile prescrise de art.16 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora „In vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresa a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.”

Prin urmare, la momentul la care instanța se pronunță nu mai există taxă de poluare invocată de către reclamant, astfel că operațiunea de înmatriculare vizată prin acțiunea de față nu mai poate fi condiționată legal de către pârâtă de plata taxei de poluare reglementată de Legea nr.9/2012.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.6 alin.2 din Codul civil „ Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor” iar aceste dispoziții ar impune tranșarea obligației de a face pretinsă de către reclamantă potrivit vechii legi, respectiv Legea nr.9/2012, dar hotărâre în sensul aplicării legii vechi ar fi fără efect.

O asemenea soluție nu ar conduce la efectul scontat de către reclamant, respectiv la înmatricularea efectivă a autovehiculului achiziționat, întrucât pe de-o parte nu mai este în ființă taxa criticată de reclamant prin acțiune, iar pe de altă parte potrivit dispozițiilor art.7 litera j) din Ordinul MAI nr.1501/2006 înmatricularea efectivă a autovehiculului este condiționată de dovedirea achitării taxei speciale fără a se indica tipul acesteia, iar la momentul actual pârâta în vederea înmatriculării poate solicita doar dovada achitării timbrului de mediu reglementat de OUG nr.9/2013.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul apreciind că este nelegală și netemeinică. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că taxa pe care trebuie să o achite a fost instituită de Legea 9/2012 care contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau export precum și alte taxe cu efect echivalent.

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul declarat de către reclamantă este fondat pentru următoarele motive:

Cererea reclamantului privind înmatricularea autovehiculului a fost formulată la data 22.11.2012, sub imperiul Legii nr.9/2012.

Reglementată în modul prevăzut de Legea nr.9/2012, astfel cum a fost modificata prin O.U.G nr.1/2012, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Curtea apreciază ca Legea nr.9/2012, astfel cum a fost modificată prin O.U.G nr.1/2012 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum și cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România . Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 alin.1 din Tratat face parte, de la data de 01.01.2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești, în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din Germania.

În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurentei dintre autovehiculele de ocazie care se afla deja pe piața naționala și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât România, trebuie comparate efectele accizelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale accizelor reziduale care se aplica primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare.

Într-adevăr, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât daca este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă, în nici un caz, efecte discriminatorii (hotărârile Haahr Petroleum si din 23 octombrie 1997, Comisie/G., C-375/95).

Nu în ultimul rând, se observa că C.J.C.E., în cauza Michel Humblot, similară speței de față care vizează taxa specială din legislația româneasca, a arătat că ”statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circula pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie sa intre sub incidenta articolului 90 din Tratatul C.E., adică sa nu fie discriminatoriu”. Față de faptul ca la vânzarea autovehiculelor second hand pe teritoriul României și deja înmatriculate in România nu se percepe aceeași taxa ca pentru autovehiculele second hand înmatriculate pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene și importate, spre utilizare, înmatriculare, în România, se încalcă principiul discriminării.

Trebuie subliniat că, în ceea ce privește principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, potrivit art.220 din Tratatul C.E. „Curtea de Justiție a Comunităților Europene asigură interpretarea tratatelor, iar interpretarea acestei instanțe este obligatorie pentru statele membre”.

Nu poate fi acceptat punctul de vedere al pârâtei în sensul că prevederile noii reglementări – Legea nr.9/2012, astfel cum a fost modificată prin O.U.G nr.1/2012, au fost armonizate cu legislația europeană, atât timp cât plata taxei pe poluare condiționează prima înmatriculare a autovehiculului în România, iar pentru autovehiculele deja înmatriculate nu este percepută, deși în mod evident și acestea poluează.

În acest sens, instanța reține Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza C-524/07, Comisia c. Austriei prin care s-a constatat încălcarea obligațiilor prevăzute de art.28 CE prin impunerea, cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul Austriei, a unor condiții mult mai stricte în privința valorilor limită a emisiilor poluante și zgomotului, autovehiculelor anterior înmatriculate în alte state membre, în vreme ce vehiculele cu aceleași caracteristici nu erau supuse unor asemenea exigențe în cazul reînmatriculării lor.

Pe de altă parte la data la care reclamanta s-a adresat instanței Legea nr. 9/2012 era suspendată prin OUG 1/2012.

Față de toate cele mai sus expuse, instanța observă că taxa de poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, ale Tratatului C.E., dar și cu principiile instituite de C.J.C.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre.

Față de cele mai sus arătate și apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre susceptibilă de modificare, urmează a fi admis recursul reclamantului, modificată sentința și în rejudecare obligată pârâta la înmatricularea autovehiculului fără plata taxei pentru emisii poluante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul L. I., cu domiciliul în Focșani, ..2, ., . împotriva sentinței nr.1793 din 27.03.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._/91/2012.

Modifică sentința recurată.

Admite acțiunea formulată de reclamantul L. I. în contradictoriu cu pârâta INSTITUTIA P. V. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatricularea Vehiculelor pentru înmatriculare autoturism fără plata taxei pentru emisii poluante.

Obligă pârâta Instituția P. la înmatricularea autoturismului marca AUDI A4 cu nr. de identificare WAUZZZ8E12A00981, fără plata taxei pentru emisii poluante.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 martie 2014.

Președinte,

E. L. P.

Judecător,

G. I.

Judecător,

V. M. D.

Grefier,

Filuța E. D.

Red.PEL/03.04.2014

Tehnored.FED/03.04.2014/2ex.

Fond – F.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 2644/2014. Curtea de Apel GALAŢI