Alte cereri. Decizia nr. 4242/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 4242/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 3002/113/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 4242/2014

Ședința publică de la 06 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. A.

Judecător G. P.

Judecător M. B.

Grefier S. H.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul B. F. V. I. domiciliat în B., . împotriva sentinței nr. 2396/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: recurentul B. F. V. I. și reprezentanții intimatelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI B. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR - REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A VEHICULELOR B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că de la data suspendării cauzei a trecut mai mult de 1 an de zile.

Curtea reține cauza în vederea soluționării pe excepția perimării.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Prin sentința civilă nr. 2396/19.09.2012 a Tribunalului B., s-a respins ca nefondată acțiunea modificată de reclamantul B. F. V. I..

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul B. F. V. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 09.04.2013 părțile, deși legal citate, nu au fost prezente și nici nu au cerut judecata în lipsă, conform art. 242 Cproc.civ., astfel încât s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților, în temeiul prevederilor legale menționate.

Potrivit prevederilor art. 248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată contestație, apel, recurs, revizuire și orice alte cereri de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 1 an.

Aliniat ultim al art. 148 C.proc.civ. prevede că în materie comercială termenul de perimare este de 6 luni.

Constatând că în intervalul de timp de la suspendare până la repunerea pe rol părțile nu au îndeplinit nici un act de procedură, în sensul art. 249 C.proc.civ., Curtea va constata recursul perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de declarat de reclamantul B. F. V. I. domiciliat în B., . împotriva sentinței nr. 2396/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2014.

Președinte,

I. A.

Judecător,

G. P.

Judecător,

M. B.

Grefier,

S. H.

Red. G.P.

Dact. H.S. 2 ex./ 23 Mai 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 4242/2014. Curtea de Apel GALAŢI