Alte cereri. Decizia nr. 46/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 46/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 789/113/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 46/2014

Ședința publică de la 12 noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. P.

Judecător M. B.

Grefier Filuța E. D.

.-.-.-.-.-.-.--.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelului declarat de reclamanta S.C. „T. R.” S.R.L. cu sediul în București, Calea Plevnei, nr. 53, cam. A, ., împotriva sentinței nr. 266/2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2014 care au fost consemnate în încheierea din aceiași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 12 noiembrie 2014.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ a Tribunalului B. reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții C. B. SA- SUCURSALA B., S.C. A. P. S.A. și C. NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII "C.N.I." S.A.. pentru ca în contradictoriu cu acestea să se constate nulitatea absolută a contractelor de cesiune de creanțe încheiate între ..A în calitate de cedent și C. B. SA - SUCURSALA B. în calitate de cesionar și de asemenea să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 1.010.913, 31 lei reprezentând 9,4% din valoarea totală a contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 527 din 28 octombrie 2008.

În fapt, reclamanta susține că la data de 01.09.2008 Asocierea ..A și . a depus oferta în procedura de atribuire a Contractului de proiectare și execuție de lucrări privind Proiectul „Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localități de până la 50.000 de locuitori”, subproiect „Reabilitare rețete de distribuție apa în Municipiul Moreni, jud. Dâmbovița” organizată de Autoritatea Contractantă – Achizitor C. Națională de Investiții C.N.I. S.A.

Conform Acordului de asociere semnat între părțile consorțiului, obligațiile aferente Liderului și Antreprenorului General au fost asumate de către ..A, . fiind responsabilă pentru lucrările de proiectare și supraveghere, participând la beneficii și pierderi cu un procent de 9,4% din valoarea totală a ofertei 1.117.609,31 RON inclusiv TVA.

Oferta depusă de consorțiul ..A - . a fost declarată câștigătoare prin comunicarea transmisă de către Autoritatea Contractantă prin adresa nr. 8084/30.09.2008.

Autoritatea contractantă C.N.I SA a procedat la semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 527/28.28.10.2008 cu ..A în calitate de lider al asocierii ..A - ., asociere declarată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire.

Ca urmare a semnării Contractului nr. 527/28.10.2008, între părțile asocierii a fost semnat Contractul de proiectare și asistență tehnică nr. 246 din data de 16.11.2008, în cuprinsul căruia se face referire în mod expres la faptul ca Asocierea prin intermediul Liderului sau . a semnat Contractul de proiectare și execuție nr. 527 din 28.10.2008 încheiat cu C.N.I SA.

Ulterior, semnării Contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 527/28.10.2008, astfel cum rezultă din Adresa din data de 05.11.2009, C. B. SA – Sucursala B. a notificat C.N.I SA că ., prin contracte de cesiune de creanță, în calitate de cedent, a cesionat către C. B. SA prin sucursala B., în calitate de cesionar, toate drepturile, titlurile și beneficiile, prezente și viitoare, în legătură cu primirea sumelor datorate în baza Contractului de proiectare și execuție de lucrări nr. 527/28.10.2008.

., în calitate de asociat al Asocierii ..A - ., nu și-a manifestat niciodată acordul în vederea cesionării drepturilor sale, nu și-a exprimat acordul și nici nu a fost notificat cu privire la încheierea cesiunii nici de către cedent și nici de către cesionar..

Având în vedere faptul că . a îndeplinit toate obligațiile asumate prin Acordul de Asociere din data de 28.08.2008 respectiv Contractul de proiectare și asistență tehnică nr. 246 din data de 16.11.2008 și faptul că ..A a cesionat către C. B. SA inclusiv drepturile aparținând . iar urmare acestei cesiuni ..A nu și-a îndeplinit față de . obligațiile cu privire la plata cotei parte din sumele încasate în baza Contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 527/28.10.2008, reclamanta a procedat la convocarea la conciliere directă a . – Sucursala B. pentru data de 08.02.2013, banca care a încasat de la C.N.I și contravaloarea lucrărilor efectuate de către . îmbogățindu-se astfel fără just temei.

Referitor la constatarea nulității absolute a Contractului de cesiune de creanțe aduse în gaj nr.76 din 04.03.2009 încheiat între . în calitate de cedent și C. B. SA – Sucursala B., în calitate de cesionar reclamanta susține din toate documentele Contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 527/28.10.2008 rezultă cu certitudine faptul că asocierea ..A - . are, rezultă așadar că are calitatea de Executant prin încheierea valabilă a contractelor de cesiune de creanțe trebuia să existe acordul prealabil și al asociatului ..

Prin urmare, s-a susținut că ..A și C. B. SA au acționat în fraudă reclamanta . parte în contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 527/28.10.2008 cesionat, procedând la cesionarea a mai mult decât deținea potrivit

Contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 527/28.10.2008 și documentele aferente acestuia, respectiv Acordului de asociere din data de 28.10.2008 și în consecință C. B. SA – Sucursala B. s-a îmbogățit fără just temei cu 9,4 % din Contract care îi revenea ..

În virtutea disp. art. 1391-1398 și 1402-1404 cod civil solicită să se constate nulitatea absolută Contractelor de cesiune de creanțe indicate dat fiind faptul că au fost perfectate cu nesocotirea condițiilor de valabilitate pentru încheierea lor valabilă și prin urmare să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor.

Cât privește obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 1.010.913,31 lei, reprezentând 9,4 % din valoarea totală a Contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 527/28.10.2008 susține că C. B. SA – Sucursala B. a încheiat contractele de cesiune de creanțe în deplină cunoștință de cauză, asumându-și eventuala constatare a nevalabilității acestora și pe cale de consecință potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans nu poate invoca netemeinicia pretențiilor ., îmbogățindu-se fără just temei cu suma de 1.010.913,31 lei.

Prin urmare a solicitat să se dispună obligarea . în solidar cu pârâtele la plata către reclamanta . a sumei de 1.010.913,31 lei.

De asemenea notificată fiind cu privire la Cesiunile de Creanță între . și C. B. SA, C.N.I avea obligația să verifice legalitatea acestora, în raport de părțile co-contractante în cadrul Contractului de proiectare și execuție de lucrări nr. 527/28.10.2008 și să-și manifeste dezacordul cu privire la executarea plății către cesionar.

Față de atitudinea culpabilă a C.N.I SA a solicitat obligarea acesteia la plata în solidar cu pârâtele a sumei de 1.010.913,31 lei.

În drept, și-a întemeiat cerere pe prevederile OUG nr. 34/2006, art. 998-999 cod civil, art. 1391-1398 și 1402-1404 cod civil, art. 82, 112, 274 cod procedură civilă.

În dovedirea acțiunii formulate reclamanta a depus la dosar Acordul de Asociere, Contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 527/28.10.2008, contract de proiectare și asistență tehnică nr. 246/16.11.2008 și contractul de cesiune creanțe aduse în gaj nr. 76/04.03.2009.

Legal citat pârâtul C. B. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.

Pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității pasive față de cel de al doilea capăt de cerere întrucât reclamanta nu a făcut dovada calității procesual pasive a C. B. SA.

Pe fond, s-a susținut că reclamanta nu face referire la nici una din cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 948 cod civil.

Pe de alte parte, Banca a fost de bună credință la încheierea contractului, neavând cunoștință de relațiile contractuale existente între reclamanta . și pârâta ..A. În acest sens, precizează că la data la care pârâta C. B. SA a încheiat contractul de cesiune de creanțe aduse în gaj nr. 76/04.03.2009, ..A nu a prezentat nici un document care să ateste vreo legătură cu ...

În data de 10.03.2009, C. B. și-a făcut opozabilă față de terți, inclusiv față de .., garanția constând în contractul de cesiune aduse în gaj nr. 76/04.03.2009, prin înscrierea respectivei garanții la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

În avizul înscris la A.E.G.R.M, este precizată clar creanța cesionată, cea pe care ..A o avea de primit „de la debitorul său C.N.I în baza contractului nr. 527/28.10.2008, pentru Reabilitare rețele de distribuție apă în Municipiul Moreni, jud. Dâmbovița”.

Prin înscrierea garanției Băncii la A.E.G.R.M, respectiva garanție a devenit opozabilă încă din data de 10.03.2009, C. B. neprimind nici un punct de vedere, nicio opoziție, în legătură cu garanția respectivă, în decurs de aproape 4 ani.

Referitor la al doilea capăt de cerere, obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 1.010.913,31 lei pârâta a susținut că în ceea ce privește contractul la care face referire reclamanta, respectiv Contractul de Proiectare și Asistență tehnică nr. 246 din data de 16.11.2008, care are data de intrare/ieșire, de la ..A, la 23.04.2009 a fost încheiat între reclamanta . în calitate de prestator și pârâta ..A în calitate de Beneficiar, C. B. nefiind parte în aceasta și neavând cunoștință de existența lui, până la data convocării la conciliere 17.12.2012.

Conform prevederilor contractului nr. 246/16.11.2008 răspunderea neîndeplinirii obligațiilor asumate îi revine „beneficiarului” ., parte în contractul semnat.

Reclamanta nu a făcut dovada emiterii facturilor și a solicitării sumelor datorate, de către pârâtul ..

Prin actul adițional nr. 1 din 02.11.2009, la contractul nr. 246/16.11.2008, a fost modificat paragraful 4.2.1 din contractul 246/2008, Beneficiarul, ..A, obligându-se ca „un procent de 90% din contravaloarea documentației de proiectare se va achita cu OP, în termen de 7 zile lucrătoare de la data încheierii prezentului act adițional la contract. Diferența, în procent de 10% din contravaloarea documentației de proiectare, se va achita în termen de 7 zile lucrătoare de la data încasării de către . a sumelor plătite.

Contrar celor afirmate, reclamanta . nu este parte a contractului de proiectare și execuție de lucrări nr. 527/28.10.2008 din care rezultă creanțele cesionate C. B., respectivul contract fiind încheiat între C.N.I SA, în calitate de achizitor și ., în calitate de executant.

La rândul sau parata „C.N.I” SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive raportat la nulitatea contractului de cesiune de creanța la care nu a fost parte.

Pârâta C.N.I SA a avut calitatea de debitor cedat în raport de cesiunea de creanță efectuată de co-pârâta . cu C. B., astfel încât o cerere în constatarea nulității absolute a acestei creanțe nu se poate judeca în contradictoriu cu o terță parte fata de cesiune.

În speță, reclamanta nu a făcut dovada justificării calității procesuale pasive a subscrisei pârâte înțelegând să-și motivele cererea în judecată a Companiei Naționale de Investiții pe obligația Autorității contractante de a verifica legalitatea cesiunilor de creanță încheiate între . și C. B. și de a-și manifesta dezacordul cu privire la executarea plății către cesionar, deși legea nu reglementează o asemenea obligație în sarcina debitorului cedat, calitate pe care a avut-o ca urmare a cesionării de către . a creanțelor pe care le avea de primit de la C.N.I în baza contractului de proiectare și execuție de lucrări nr. 527/28.10.2008.

Dacă pârâta . nu și-a onorat obligațiile de plată față de reclamanta, conform propriului angajament asumat prin Contractul de proiectare și asistență tehnică nr. 246/16.11.2008 (C.N.I nefiind parte în acesta) și nu a obținut acordul reclamantei în privința cesiunilor încheiate, aceste fapte nu pot fi imputate C.N.I, motiv pentru care solicită să se constate lipsa calității procesuale pasive a C.N.I în raport cu cererea de chemare în judecată formulată și să se dispună respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

O alta excepție invocata de C. Națională de Investiții S.A a fost aceea a prematurității acțiunii întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabila de conciliere încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 720/1 c.p.c.

În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere „obligarea in solidar a paratelor la plata sumei de 1.010.913,31 lei” parata C.N.I SA a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.

In acest sens, s-a susținut ca a plătit liderului asociației contravaloarea lucrărilor de proiectare la data de 12.08.2009 conform OP (f.100 – 102). Acesta la rândul său trebuia sa facă plata către reclamanta a primei transe reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanta si asistenta tehnica la data de 30.08.2009.

In aceste condiții, având cunoștință de termenul la care trebuia sa-i fie achitata o prima transa de bani pentru serviciile de consultanta si asistenta, parata susține ca dreptul la acțiune al reclamantei privind solicitarea la plata sumei de 1.010.913,31 lei este prescris.

Pe fondul cauzei parata a solicitat respingerea acțiunii întrucât in ceea ce privește nulitatea cesiunii de creanțe, reclamanta nu invoca nici o cauza de nulitate iar in ceea ce privește pretențiile formulate, conform contractului de proiectare si asistenta tehnica nr. 246/16.11.2008 parata . este răspunzătoare pentru plata serviciilor de proiectare prestate de reclamanta.

Cea de-a treia parata . societate aflata in faliment prin lichidator judiciar a formulat de asemenea întâmpinare.

F. de excepția lipsei calității procesual pasive invocata de C. B. SA si C.N.I. S.A a solicitat respingerea acesteia susținând ca raporturile juridice dintre părți sunt evidente si legimitatea procesuala a părților este dovedita in condițiile in care se invocă nulitatea absoluta a actelor ce instituie obligații in sarcina fiecărei părți.

De asemenea a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocata de parata C.N.I. S.A invocând in acest sens disp. art. 36 si 40 din Legea 85/2006. Astfel ca acțiunea promovata împotriva sa se suspenda de drept, prescripția dreptului la acțiune fiind suspendata pe toata durata procedurii.

Tot pe cale de excepție susține ca si parata C.N.I. S.A prematuritatea cererii de chemare in judecata in condițiile disp. art. 720/1 C.p.c referitoare la convocarea la conciliere.

In ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea contractului de cesiune a invocat lipsa de interes a reclamantei.

Așa cum rezulta din contractul nr. 527/28.10.2008 calitatea de executor aparține exclusiv .. Contractele de cesiune încheiate între . și C. B. SA a căror anulare se cere, au ca obiect dreptului executantului A. P. de a încasa prețul lucrării de la achizitor C.N.I SA.

Relația contractuală între . și reclamanta este stabilită prin contractul de proiectare și asistență tehnică nr. 246 din 16.11.2008. Deși clauzele acestui contract se raportează la prevederile contractului de execuție, cele două acte juridice între ele sunt distincte și stabilesc în mod distinct drepturi și obligații între părțile contractante, fără a exista interdependență.

În aceste condiții, anularea contractului de cesiune prin care . cedează sumele ce îi revin cu titlu de preț din contractul de execuție, creditorului sau C. B., nu afectează în nici un fel dreptul de creanță pe care reclamanta . îl are împotriva societății falite – beneficiarul contractului proiectare și asistență tehnică.

Și în fine pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât reclamanta nu indică în concret cauzele de nulitate a contractului de cesiune pentru a putea fi analizate prin prisma materialului probator administrat in cauza si a dispozițiilor legale incidente.

Cât privește pretențiile reclamantei privind plata sumei de 1.010.913,31 lei reprezentând 9,4% din valoarea totala a contractului de proiectare si execuție lucrării nr. 527/28.10.2008, parata susține ca fiind supusa dispozițiilor Legii 85/2006 in cauza devin incidente dispozițiile art. 36 operând de drept suspendarea, reclamanta având posibilitatea înscrierii la masa credală cu aceasta creanța.

În urma analizării probelor administrate, prin sentința civilă nr.266/12.12.2013 Tribunalul B. a respins excepțiile invocate de pârâta C. Națională de Investiții cât și acțiunea reclamantei ca nefondată reținându-se, în esență, faptul că aceasta nu a invocat nici un motiv legal de nulitate a contractului de cesiune creanței iar între reclamantă și pârâta S.C.”A. P.” S.A. nu au fost emise facturi pentru serviciile prestate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care a susținut faptul că pârâta S.C.”A. P.” S.A. nu putea aduce garanție întreaga creanță atâta timp cât era în vigoare contractul de proiectare și execuție nr.527/2008 iar încheierea contractului de gaj s-a făcut cu încălcarea drepturilor ei.

Curtea analizând apelul de față prin prisma probelor administrate cât și disp.art.295 din C.proc.civ., urmează să-l respingă pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.

Așa cum rezultă din conținutul acțiunii reclamantei, aceasta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de cesiune creanțe încheiate între C.E.C. B. S.A. – Sucursala B. și S.C.”A. P.” S.A., fără însă a indica și temeiul juridic în faza căruia să se dispună acest lucru.

Din susținerile apelantei rezultă că pârâta S.C.”A. P.” S.A. îi datorează un procent de 9,4% din valoarea totală a ofertei în sumă de 1.117.609,31 lei, astfel că nu se justifică constatarea nulității contractului de cesiune de creanță încheiat între pârâtele S.C.”A. P.” S.A., și LEK B. SA, neexistând nici un temei legal pentru anularea acestuia.

Considerăm că nici admiterea celui de-al doilea capăt de cerere nu se justifică în condițiile în care în cauză sunt aplicabile disp.art.36 din Legea nr.85/2006, reclamanta fiind înscrisă în tabloul creditorilor cu suma pretinsă de la pârâtă.

În acest context, Curtea, văzând și disp.art.296 din C.proc.civ., va respinge ca nefondat apelul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. T. R. S.R.L. cu sediul în București, Calea Plevnei, nr. 53, cam. A, ., împotriva sentinței nr. 266/2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 12 noiembrie 2014.

Președinte,

G. P.

Judecător,

M. B.

Grefier,

Filuța E. D.

Red/PG/25.11.2014

Tehno FED/25.11.2014

Ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 46/2014. Curtea de Apel GALAŢI