Alte cereri. Hotărâre din 07-05-2014, Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 3017/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4417/R
Ședința publică din data de 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
Judecător S. B.
Judecător I. A. B.
Grefier E. M.
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 3760/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, în cauza civilă având ca obiect „restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, este timbrat și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta P. A. a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. (actuala Administrația Județeană a Finanțelor Publice G.) solicitând:
- anularea Deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 8820/20.02.2013 și obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.061 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda legală calculată conform art.124 C.proc.fiscală, începând cu data plății taxei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței că a cumpărat dintr-un stat aparținând Uniunii Europene un autovehicul second-hand, deja înmatriculat în țara respectivă. Pentru înmatricularea autoturismului a fost nevoit să achite taxa pentru emisiile poluante, potrivit Legii nr.9/2012, însă în cauză se aplică prioritar tratatele constitutive ale Uniunii Europene.
Se mai afirmă că această taxă încalcă prevederile art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care are efect direct, astfel că taxa a fost încasată ilegal.
Reclamanta a depus în probațiune: cererea de restituire, răspunsul pârâtei la cererea de restituire, contract de vânzare-cumpărare, actele autoturismului, decizia de calcul al taxei, chitanța privind achitarea taxei.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că taxa pentru emisii poluante a fost introdusă prin Legea nr.9/2012, în vigoare la data de 13.01.2012 și reprezintă opțiunea legiuitorului român ca urmare a abrogării OUG nr.50/2008. De asemenea, a arătat că taxa pentru emisii poluante pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată pentru un autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”.
Totodată, pârâta a invocat excepția inadmisibilității.
Pârâta a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art.1 alin.1 din OUG nr.50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Fiind introdusă în cauză, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare. Prin sentința civilă 3760/2013 a Tribunalului G. s-au respins acțiunea și cererea de chemare în garanție ca nefondate.
Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității, s-a constatat, față de motivarea acesteia, că ea are caracterul unor apărări de fond, motiv pentru care va fi respinsă ca și excepție.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Reclamanta a cumpărat dintr-un stat aparținând Uniunii Europene un autoturism, deja înmatriculat în țara respectivă. Pentru înmatricularea vehiculului în România, în temeiul Legii nr.9/2012 și al deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, emisă de organul fiscal, reclamanta a fost nevoit să plătească suma de 1.061 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante achitată de reclamantă cu chitanța din data de 21.02.2013, la Trezoreria Municipiului G..
Legea nr.9/2012 a abrogat OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, și a introdus o nouă taxă denumită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În vederea eliminării caracterului discriminatoriu al taxei de poluare, pe care a înlocuit-o în fapt, noua taxă se aplică, potrivit art.4, în următoarele cazuri:
a)Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
b)La repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art.3 și 8.
c)La reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.7.
Potrivit al.2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Rezultă astfel că această taxă se aplică nu numai pentru autovehiculele second-hand cumpărate din străinătate și neînmatriculate în România, dar și celor cumpărate din țară și deja înmatriculate în România.
În această formă, noua taxă își pierde caracterul discriminatoriu, prevederile nou introduse, cu privire la plata taxei și pentru vehiculele deja înmatriculate în România, au fost suspendate de la aplicare, potrivit art.1 din OUG nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013. În aceste condiții taxa pentru emisii poluante nu se mai colectează ca și în cazul vechii taxe, lucru care nu mai încalcă prevederile comunitare mai sus citate.
Instanța a apreciat că prevederile legale interne la momentul emiterii deciziei de calcul a taxei pe emisii poluante și la momentul achitării de către reclamant a sumei pretinse, nu au mai menținut discriminarea invocată de reclamant întrucât efectele suspendării aplicării dispozițiilor alin.2 al art.4 din Legea nr.9/2012 dispuse prin OUG nr.1/2012 au încetat la data de 01 ianuarie 2013.
Astfel, potrivit prevederilor art.1 din OUG nr.1/2012, aplicarea dispozițiilor art.2 lit.i și art.4 alin.2, precum și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012 s-a suspendat până la data de 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, la momentul calculului taxei pe emisii poluante efectuat de pârâtă și la momentul achitării acelei sume de către reclamant erau aplicabile disp. art.2 lit.i coroborate cu art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, care impun condiția achitării taxei pentru emisii poluante la momentul primei înmatriculări în România a unui autovehicule rulat.
Potrivit prevederilor art.2 lit.i din Legea nr.9/2012, prima transcriere a dreptului de proprietate reprezintă în înțelesul legii „primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art.11 alin.2 lit.b din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit prevederilor art.4 alin.2 „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Regimul de impozitare instituit prin Legea nr.9/2012 nu face nicio deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor și nici între proprietarii de vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
De asemenea o garanție a neutralității taxei rezidă și din faptul că modalitatea de impozitare a unui vehicul importat este aceeași cu a unui vehicul similar de pe piața națională.
În concluzie, instanța a reținut că începând cu data de 1 ianuarie 2013 taxa pentru emisii poluante instituită prin Legea nr.9/2012 s-a aplicat atât autovehiculelor de pe piața internă cât și a „produselor similare” de același tip cu aceleași caracteristici și uzură, fiind de fapt o taxă de mediu astfel cum reiese din art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012.
În concluzie, taxa pentru emisii poluante este datorată în temeiul textelor legale amintite mai sus, neputând fi reținute susținerile reclamantei referitoare la un caracter nelegal al taxei în discuție.
Pentru toate aceste motive, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, instanța a apreciat că față de modul de soluționare a cererii principale și în temeiul art.74 c.p.c. s-a impus respingerea acesteia.
Împotriva sentinței civile 3760/2013 a Tribunalului G. a declarat recurs reclamanta invocând faptul că Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru.
După aderarea României la Uniunea Europeană această soluție nu este admisibilă întrucât norma fiscală națională diminuează consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Mai mult decât atât în acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexe C97/13 și C – 124/13, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel București.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Curtea observă că decizia de stabilire a taxei de poluare a fost emisă sub imperiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013 – 15.03.2013, la această din urmă dată fiind abrogată de OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru vehicule.
Trebuie examinat în ce măsură dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt în acord cu dreptul comunitar, deoarece actele normative anterioare prin care s-a introdus taxa de poluare au avut deficiențe sub acest aspect.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008, Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății taxei nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească taxa de poluare, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de Legea nr. 9/2012, fie în formele anterioare.
Instanța constată că, în forma prev. de Legea nr. 9/2012, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, taxa de poluare prev. de Legea nr. 9/2012 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează taxa de poluare, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea părții reclamante este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, taxa de poluare nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-97/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității Legii nr. 9/2012 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, partea reclamantă va putea formula o cerere de restituire a taxei plătite sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. A. împotriva sentinței civile nr. 3760/19.12.2013 de Tribunalul G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, în cauza civilă având ca obiect „restituire taxă poluare”
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2014.
Președinte, L. C. | Judecător, S. B. | Judecător, I. A. B. |
Grefier, E. M. |
Red. LC/19.05.2014
Tehnored. decizie EM
5ex/06.06.2014
Fond – Tribunalul G. – judecător:V. D.
..06.2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 926/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 5033/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
