Alte cereri. Decizia nr. 7773/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 7773/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 7542/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 7773/2014

Ședința publică de la 22 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. J.

Judecător L. C.

Judecător V. M. S.

Grefier L. I.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta –pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 1205 din 23.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta –pârâtă, intimatul –reclamant M. G. și intimata –chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, că recursul este motivat și scutit de taxă judiciară de timbru și că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1205 din 23.06.2014 a Tribunalului­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­ G. s-au respins excepțiile ca nefondate

S-a admis actiunea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. G., PRIN AV. D. C-T. C. din G., ., ., ., și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județul G. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp. A, sector 6 București, având ca obiect anulare act administrativ

A fost obligată parata Administratia Finantelor Publice G. – actualmente Administrația Judeteana a Finantelor Publice G. sa restituie reclamantului suma de 7210 lei reprezentand timbru de mediu reactualizat cu dobanda legală calculată de la data de 30.09.2013 si până la data restituirii efective .

A fost obligată pârâta sa-i plateasca reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a admis cererea de chemare in garantie formulată de parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice G. .

A fost obligată chemata in garanție Administratia F. pentru Mediu catre parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice G. la plata sumei de 7210 lei reprezentand timbru de mediu reactualizat cu dobanda legală calculată de la data de 30.09.2013 si până la data plății efective si suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtă Administrația Județeană A Finanțelor Publice G..

Recurenta –pârâtă critică soluția pronunțată în ceea ce privește excepțiile inadmisibilității si prematurității acțiunii arătând că potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de judecată, reclamantul avea obligația de a urma procedura prealabilă administrativă de contestare a actului administrativ fiscal .

Pe fondul cauzei, arată că masurile stabilite de lege corespund pe deplin prevederilor din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, Comisia Europeană acceptând principiile acestei formule de calcul a taxei propuse de Guvern .

Verificând legalitatea sentinței nr. 1205/23.06.2014 Tribunalului G., prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța de control judiciar reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.

Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.

Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.

Potrivit art. 4 OUG 9/2013, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare înainte de 01.01.2013, OUG 9/2013 stabilește obligația plății timbrului nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.

Concret, în speța de fata decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule a fost emisa la data de 29.03.2013, iar reclamanta recurenta a achitat taxa la data de 14.05.2013 .

Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească timbrul de mediu, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.

Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de OUG 9/2013, fie în formele anterioare și nu au obținut restituirea ei.

Instanța constată că, în forma prev. de OUG 9/2013, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.

Așadar, în opinia instanței, timbrul de mediu prev. de OUG 9/2013 nu încalcă dreptul comunitar.

Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează timbrul de mediu, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.

În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.

Cererea reclamantului M. G. este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, timbrul de mediu nu încalcă dreptul comunitar.

Curtea reține că, în cauza C-331/13 - I. N. N. împotriva Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității OUG 9/2013 cu dreptul comunitar.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și temeinică, care se impune a fi reformată.

Pentru aceste motive, urmează să admită recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., va casa sentința nr. 1205/23.06.2014 a Tribunalului G. și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată ca nefondată și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta –pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 1205 din 23.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._ .

Casează sentința civilă 1205/2014 a Tribunalului G. și în rejudecare:

Respinge acțiunea ca nefondată și respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2014.

Președinte,

R. J.

Judecător,

L. C.

Judecător,

V. M. S.

Grefier,

L. I.

Red. VMS-17.11.2014

Tehnored -F.B.-5ex- 17 Noiembrie 2014

Fond –Tribunalul G. –jud. L.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 7773/2014. Curtea de Apel GALAŢI