Obligaţia de a face. Decizia nr. 2751/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2751/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 50/44/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2751/2014
Ședința publică de la 17 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător E. L. P.
Grefier Z. E.
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NATIONALE (M.E.C.T.S.) cu sediul în București, sector 1, ..28-30 împotriva sentinței nr.3125/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul M. Educației Nationale (M.E.C.T.S.) și intimații U. „S. Haret” București și S. A. și P. M.-S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în sensul că recursul este la primul termen de judecată, motivat, intimata U. „S. Haret” a depus întâmpinare ca a fost comunicată recurentului și în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA
Prin cererea înregistrata sub nr_, reclamantii S. A. si P. M.-S. in contradictoriu cu pârâtii U. „S. Haret „ București si M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului Bucuresti, au solicitat obligarea acestora la eliberarea diplomelor de licenta.
In motivarea acțiunii, reclamantii arata ca au îndeplinit procedura prealabila, însa nu a obținut nici un rezultat, paratele neîndeplinindu-si obligația de a elibera diploma de licența.
In continuare reclamanții auarătat ca au urmat cursurile Facultatii de Psihologie din București, specializarea Psihologie din cadrul Universitatii S. Haret, susținând si promovând examenul de licența, eliberându-li-se adeverințe in acest sens.
Mai arata ca sunt discriminați in raport cu ceilalți colegi care prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile si-au obținut diplomele de licența.
Au apreciat ca dispozițiile OG nr. 10 /2009 nu retroactivează.
In drept, reclamanții au invocat Legea nr 554/2004 .
La dosar reclamanții au depus in copie înscrisuri.
Legal citata, parata U. „S. Haret” Bucuresti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata, arătând ca si-a îndeplinit obligația fața de reclamant, respectiv i-a eliberat adeverința de absolvire a studiilor, valabila 12 luni. Mai arata ca a informat si Romdidac SA –compania de material didactic desemnata de MECTS, însă aceasta companie i-a comunicat faptul ca este nevoie de aprobarea scrisa a MECTS, sens in care s-a adresat acestuia din urma cu numeroase adrese prin care a solicitat aceasta aprobare.
Pârâta U. S. Haret a formulat si cerere de chemare in garantei a Ministerului Educatiei, Cercetării, Tineretului si Sportului, solicitând obligarea sa tipărească formularele tipizate constând in diploma de licența si suplimentul la diploma pentru reclamant, sub sancțiunea prevăzuta de art 24 alin 2 din Legea nr 554/2004, in cuantum de 200 lei /zi de întârziere,începând cu a 30 a zi de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
In motivarea cererii de chemare in garanție, universitatea parata arata in esența ca a fost înființata prin Legea nr 443/2002, iar prin HG nr 693/2003 si nr 676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, pentru forma de invatamant „ la zi” domeniile de licenta . In continuare parata arata ca MECTS nu a sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare, iar aprobarea in parte a necesarului de formulare solicitate, reprezintă din partea ministerului o recunoaștere ca a funcționat in cadru legal.
In drept, pârâta a invocat art. 60-63 C pr. Civ., art. 18, art.28 alin 1 din Legea nr. 554/2004 .
La dosar parata a depus in copie, înscrisuri.
Chematul in garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului București a formulat întâmpinare la cererea de chemare in garantie prin care a solicita respingerea acestei cereri ca nefondata, arătând in esența ca a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008,2009,2010 . Mai arata ca actele de studii pot fi eliberate numai absolvenților care au promovat examene de licența si care au urmat o specializare la o forma de invatamant acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu .
In drept, chemata in garantie a invocat c pr civ, HG nr 536/2011, Ordinul MECTS nr 295/2007, Legea nr. 84/1995, Ordinul ministrului educației nr 295/2007 ,nr 2284/2007, Legea nr 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 3125/12.11.2013 Tribunalul a admis în parte acțiunea în contencios administrativ privind pe reclamanții S. A., și P. M. S., și pe pârâtele U. S. Haret, M. Educației, Cercetării, Tineretului Și Sportului București, chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului Și Sportului București, având ca obiect „obligație de a face”.
A obligat U. „S. Haret” să elibereze reclamanților diploma de licență.
A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului.
A obligat pârâta U. „S. Haret”, să achite fiecărui reclamant câte 604,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului formulate de pârâta U. „S. Haret”.
A obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți.
A obligat chematul în garanție să achite pârâtei U. „S. Haret”, să achite suma de 1208,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi prevăzute de art.24 alin.2 din Legea 554/2004.
În motivare, a reținut că reclamanții au urmat cursurile Facultatii de Psihologie din București, specializarea Psihologie din cadrul Universității S. Haret, susținând si promovând examenul de licența susținând si promovând examenul de licența, sens in care parata U. „S. Haret” i-a eliberat adeverința nr 5054/23.07.2009 si 4999 /23.07.2009 . Aceste adeverințe au expirat după 12 luni de la data emiterii .
Reclamanții au îndeplinit procedura prealabila prevăzuta de art 7 din Legea nr 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Pârâta U. S. Haret Bucuresti are obligația ca ulterior eliberării adeverințelor de studii care atesta absolvirea Facultății de Psihologie din București, specializarea Psihologie, susținerea si promovarea examenului de licența sesiunea iulie 2009, precum si dobândirea titlului de licențiat in psihologie de către reclamanți, sa elibereze acestora si diploma de licența.
Aceasta obligație nu poate fi dusa la îndeplinire, întrucât pârâtul MECTS București a refuzat tipărirea formularelor tipizate necesare. Chiar daca acesta a arătat ca a aprobat o astfel de tipărire, nu a făcut dovada ca actul solicitat de reclamantă a primit o astfel de aprobare.
Așa cum a reținut si Inalta Curte de Casatie si Justiție in multitudinea de cauze având același obiect, reclamanții, ca licențiați in psihologie, pot pretinde eliberarea diplomei de licența, cu atât mai mult cu cat actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată este in ființa, nefiind revocat ori, după,caz, anulat . Instanța, in aceeași ordine de idei, retine ca paratul MECST București nu a solicitat in instanța anularea adeverințelor de studii 5054/23.07.2009 si 4999 /23.07.2009 eliberate de parata U. S. Haret București.
Așadar, acțiunea principala formulata de reclamanți in contradictoriu cu parata U. S. Haret București a fost admisă in sensul ca a fost obligată parata sa elibereze reclamantilor diplomele de licența.
In baza art. 274 cod procedura civila a obligat pârâta U. ,, S. Haret,, sa achite fiecărui reclamant câte 604,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu privire la cererea de chemare in garanție a MECTS, formulata de parata U. S. Haret București, instanța a apreciat-o ca fiind fondata, și a admis-o, cu consecința obligării ministerului de a aproba formularele tipizate constând in diploma de licența si suplimentul la diploma pentru reclamant. Astfel, instanța a apreciat ca obligația pârâtei U. S. Haret București este corelativa cu obligația MECTS de a aproba aceste formulare tipizate .
Așadar, in baza dis part 60-63 c pr civ, aceasta chemare in garanție formulata de parata a fost admisă .
De altfel aceasta este si soluția imbratisata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in astfel de cauze. Instanța a mai retinut ca in Cauza B. contra Românie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat statul roman pe motiv ca sistemul judiciar romanesc nu asigura stabilitatea circuitului juridic prin faptul ca permite pronunțarea in cauze identice a unor soluții contradictorii si diametral opuse.
Reținând faptul ca potrivit jurisprudenței constante a CEDO, incertitudinea jurisprudențiala este de natura a reduce încrederea justițiabililor in justiție si contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminentei dreptului, instanța va da eficienta hotărârii CEDO amintite, in sensul admiterii acțiunii si a cererii de chemare in garanție.
Instanta a obligat chematul in garantie să achite pârâtei U. ,, S. Haret,, să achite suma de 1208, 6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Întrucât obligația eliberarea efectiva a diplomei de licența pe numele reclamantei cade doar in sarcina Univesitatii S. Haret Bucuresti, instanța a respins ca nefondată acțiunea principala formulata in contradictoriu cu MECTS .
De asemenea, Tribunalul a respins capătul de cerere formulat de pârâta U. S. Haret Bucuresti privind obligarea chematului in garanție a unei amenzi, întrucât din actele depuse la dosar nu rezultă faptul că MECTS refuză să avizeze tipărirea diplomelor, această instituție susținând că a aprobat tipărirea diplomelor cerute de U. S. Haret București.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs chematul în garanție M. EDUCATIEI NATIONALE, invocând, în esență, încălcarea și aplicarea greșită a legii și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Arata recurentul ca, in conformitate cu art. 2 din Legea nr. 288/2004, organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit MECTS, ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.
Apreciaza recurentul ca instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS. Totodata, sustine recurentul, instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile speței. Astfel, dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MECTS, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamanți este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare. Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și, ulterior, prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare, insa instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare HG nr. 535/1999 și HG nr. 1011/2011. Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; or aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. S. Haret.
Arata recurentul ca, potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ. Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizare cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă. Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr. 1418/2006 proceduri de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau în vigoare la data înmatriculării reclamanților. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern. Nu există nici un temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel constată următoarele:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Curtea constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Curtea reține că U. S. Haret a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr. 693/2003 (M.Of. nr. 466/30.06.2003) și HG nr. 676/2007, au fost acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatică și altele.
In cauza, instanța de fond nu a fost învestită să analizeze dacă specializarea și/sau forma de învățământ erau sau nu acreditate/autorizate, ci în raport de obiectul cererii și de reglementările în vigoare care se referă la aprobarea formularelor tipizate, ce se regăsesc în ordinele de ministru nr. 2284/2007 și nr. 3404/2006, să constate dacă chematul în garanție și-a respectat propriile reglementări.
Potrivit art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi. Iar potrivit art. 29 al. 3 din OG nr. 75/2005, in învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Totodata, in aplicarea dispozitiilor Legii nr. 84/1995, MECTS a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2: admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate, iar la art. 8 se prevede că formele de învățământ cu frecvența redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.
In acelasi timp, potrivit legislatiei specifice, recurentul chemat in garantie avea obligații evidente de a monitoriza activitatea instituției. Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 443/2002, pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de M. Educației și Cercetării, care se aprobă prin ordinul ministrului educației și cercetării.
Instanta retine ca după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 precum si după emiterea HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, sau după . OUG nr. 75/2005 – privind asigurarea calității educației, MECTS nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei, autorizând eliberarea de diplome de licență pentru absolvenții formei de învățământ la distanță din anii anteriori, mai puțin pentru absolvenții care au obținut diploma de licență de la nivelul anului 2009.
In acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în considerentele Deciziei nr. 2874/1 iunie 2010, a reținut că finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret București, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome, presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată de către M. Educației, Cercetării și Inovării; menționatul refuz nu poate acoperi lipsa de acțiune a instituției publice cu atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care OUG nr. 75/2002 obligă pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual ARACIS rapoarte anuale de evaluare internă; iar instituția de interes public național menționată are obligatia să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la standardele de calitate, urmând ca în cazul în care și al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program.
In cauza, chematul în garanție nu a dovedit ca anterior anului 2009, a inițiat sau finalizat atari demersuri, și pe cale de consecință, încălcându-și propria conduită abordată constant până în anul 2009, a refuzat eliberarea diplomelor pentru absolvenții din acel an la forma ID.
Se mai retine totodata si faptul ca, la momentul 2002, anul înființării universității, era în vigoare Legea 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, precum și HG nr. 535/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, dată în temeiul art. 3 din Legea nr. 88/1993, la al cărui art. 5 face trimitere și recurentul chemat în garanție. Potrivit acestui din urma articol, invățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.
In acelasi timp insa, potrivit art. 4, se prevede ca autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare.
În aceste condiții, U. S. Haret, avea dreptul să organizeze forma de învățământ ID, atâta timp cât ulterior acreditării, nici prin Ordonanța 75/2005 nici prin alt act normativ nu s-a instituit obligația autorizării/acreditării formelor de învățământ. Mai mult, art. 32 al. 2 din Ordonanța 75/2005 precizează ca organizația furnizoare de educație, acreditată, este parte a sistemului național de educație, cu toate drepturile și obligațiile conferite de lege iar art. 33 al. 3 din același act normativ prevede ca organizația furnizoare de educație și programele de studii acreditate ale acesteia se supun periodic, din 5 în 5 ani, evaluării externe de către ARACIP, respectiv ARACIS, sau de o altă agenție agreată de acestea, potrivit legii.
Or, recurentul chemat în garanție nu a făcut dovada supunerii Universității S. Haret vreunui nou proces de evaluare externă în condițiile Ordinului 75/2005. De asemenea, prevederile OUG nr. 75/2005, nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci pentru fiecare program din ciclul de licență care duce la o calificare universitară distinctă. În acest sens sunt și dispozițiile HG nr. 1418/2006, care în Partea a III-a – Evaluarea externă a calității instituțiilor de învățământ superior.
Ca urmare, U. S. Haret are in cauza obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiate în drept al reclamanților, să elibereze și diploma de licență. Or, in cauza, obligația nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece recurentul chemat în garanție MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate de licență, refuz care, in speta este justificat de chematul in garantie, in realitate, prin invocarea propriei turpitudini, astfel cum s-a aratat. În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J. prin Decizia nr. 5656/24 noiembrie 2011 pronuntata în dosar nr._ .
Se mai retine totodata ca actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiat pentru reclamanti este în ființă, nu a fost revocat /anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ și produce efecte juridice. Nu s-a constatat în nici un fel nulitatea studiilor urmate de către reclamanți, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nesolicitand in instanță anularea adeverinței sau analizarea criteriilor.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga recurentul căzut în pretenții să plătească intimatei U. S. HARET suma de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat) și intimaților-reclamanți S. A. și P. M. – S. câte 300 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul - chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NATIONALE (M.E.C.T.S.) cu sediul în București, sector 1, ..28-30 împotriva sentinței nr.3125/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Obligă recurentul M. Educației Naționale (M.E.C.T.S.) la 620 lei cheltuieli de judecată către intimata U. „S. Haret” București.
Obligă recurentul M. Educației Naționale (M.E.C.T.S.) să plătească intimaților-reclamanți S. A. și P. M.-S. câte 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, E. L. P. |
Grefier, Z. E. |
Red/Tehno /MCR/12.05.2014
Tehno ZE/12.05.2014
Ex.2
Fond: L.C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1328/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 7773/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








