Anulare act administrativ. Decizia nr. 1916/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1916/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 4530/113/2012**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 1916
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător dr. I. A.
Grefier A. M. S.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul S. Polițiștilor și Personalului Contractual din B. de Reparații Nave B., cu sediul în B., .. 1, jud. B., în calitate de reprezentant al numiților D. I., S. P., P. T., R. R., I. I., Lăcătuși R., G. P., C. L., G. R., M. V., B. V., Vașiu F., S. F., P. C., S. V.) împotriva sentinței nr. 2080/04.09.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat
pronunțarea cauzei la data de 19 februarie 2014.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului B., reclamantul S. Polițiștilor și Personalului Contractual din B. de Reparații Nave B., pentru membrii de sindicat D. I., S. P., P. T., R. R., I. I., Lăcătuși R., G. P., C. L., G. R., M. V., B. V., Vașiu F., S. F., P. C., S. V., a chemat în judecată pe pârâta B. de Reparații Nave B. solicitând anularea deciziilor de imputare nr._/7/19.03.2012, nr._/1/19.03.2012, nr._/2/19.03.2012, nr._/3/19.03.2012, nr._/4/19.03.2012, nr._/5/19.03.2012, nr._/6/19.03.2012, nr._/8/19.03.2012, nr._/9/19.03.2012, nr._/10/19.03.2012,nr._/12/19.03.2012, nr._/13/19.03.2012, nr._/16/19.03.2012, nr._/14/19.03.2012, nr._/15/19.03.2012.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că aceste decizii au fost emise în mod nelegal, nu a fost constatată o pagubă printr-o hotărâre judecătorească nefiind respectate dispozițiile Codului Muncii.
Pârâta a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței Tribunalului B. Secția a I a Civilă întrucât în cauză sunt aplicabile disp. O.G. nr. 12/1998, împotriva actelor emise în baza acestei ordonanțe putându-se formula acțiune în contencios administrativ. A mai arătat că în cauză nu a fost urmată procedura prealabilă prev. de art. 7 Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei a arătat că acțiunea nu este fondată, O.G. nr. 121/1998 și procedura recuperării prejudiciului prin decizii de imputare se aplică deopotrivă militarilor și salariaților civili.
Inițial cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B., Secția a I a Civilă, care prin sentința nr. 228/19.02.2013 a admis acțiunea și a anulat deciziile de imputare atacate reținându-se că încalcă disp. art. 169 Codul muncii.
Prin decizia nr. 1507/26.06.2013 a Curții de Apel G. Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost admis recursul declarat de pârâta B. de Reparații Nave B., a fost casată hotărârea Tribunalului B. și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul B. Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal reținându-se că deciziile nu au fost emise în baza Codul Muncii, ci în baza O.G. nr. 121/1998, așa încât competența aparține Secției de C. Administrativ și Fiscal.
Tribunalul în rejudecare a constatat în baza OG. nr. 121/1998 că acțiunea este prematur introdusă.
Astfel, conform deciziei Curții de Apel G. competența și cadrul procesual au fost stabilite cu titlu irevocabil respectiv: competența aparține Secției de C. Administrativ a Tribunalului B., iar litigiul vizează anularea unor decizii de imputare emise în baza O.G. nr. 121/1998. Așa fiind, în cauză este incidentă procedura instituită de acest act normativ. Potrivit art. 30-45 O.G. nr. 121/1998 deciziile emise sunt atacate în cadrul instituției, existând și o comisie de soluționare a acestora. Așadar, formularea unei acțiuni în contencios administrativ fără a fi urmată procedura instituită de această ordonanță este inadmisibilă.
Însă prevederile art. 42 instituie norma potrivit căreia persoanele interesate care, din motive întemeiate, nu au făcut uz de căile de atac prevăzute la art. 30, 31 și 35 pot cere repunerea în termen în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care le-a împiedicat să uzeze de acele căi de atac. Cererea de repunere în termen se soluționează de comandantul sau șeful unității ori de comisia care nu a fost sesizată în termen. Văzând aceste dispoziție și faptul că reclamantul nu a exercitat niciuna dintre căile de atac interne, Tribunalul a considerat că partea are posibilitatea de a solicita repunerea în termen, caz în care a respins acțiunea ca prematur formulată.
Cu privire la neefectuarea procedurii prealabile prev. de Legea nr. 554/2004, tribunalul a apreciat că această procedură nu este incidentă, având în vedere procedura specială de contestare prev. de O.G. nr. 121/1998.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, S. Polițiștilor și Personalului Contractual din B. de Reparații Nave B., pentru membrii de sindicat D. I., S. P., P. T., R. R., I. I., Lăcătuși R., G. P., C. L., G. R., M. V., B. V., Vașiu F., S. F., P. C., S. V..
În motivarea recursului recurentul arată că personalului civil din B. de Reparații Nave B. i s-au aplicat greșit prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor din unitățile M.A.I. datorită faptului că intră în conflict cu prevederile art.1 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Faptul că intimata susține că O.G. nr. 121/1998 este o lege specială, de strictă și imediată interpretare intră de asemenea în contradicție cu art.1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 care menționează că: „Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”.
Art. 9 din O.G. nr. 121/1998 nu specifică în mod expres așa cum prevede art. 63 din Legea nr. 24/2000: „ Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula (prin derogare de la...), urmată de menționarea reglementării de la care se face derogarea...”
Faptul că în textul articolului 9 din O.G. nr. 121/1998 nu apare mențiunea „prin derogare de la...” intră de asemenea în conflict cu art.1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 care menționează că „Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii".
Astfel este evident faptul că, dacă aceste dispoziții din prevederile O.G. nr. 121/1998 nu derogă de la prevederile art. 1 din Legea nr. 53/2003, se aplică și în cazul personalului în cauză.
Recurentul mai arată că angajații din I.G.P.F. sunt funcționari publici cu statut special și salariați civili. Această instituție nu are militari, așa cum prevede O.G. nr. 121/1998, iar Statutul Polițiștilor nu face nici o referire la angajații civili.
Însă în art. 78 din Legea nr. 360/2002 se precizează că: (1) „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici”, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Ori Legea nr. 188/1999 prevede în art. 6 lit. a) următoarele: „Prevederile prezentei legi nu se aplică: a)personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica». Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii.
De aici reiese destul de evident ca acestei categorii de personal nu i se pot aplica formele de răspundere materială aplicată angajaților cu raporturi de muncă speciale (funcționari publici) și nici formele specifice acestora de recuperare a prejudiciului menționate în art. 84 lit. b) coroborat cu art. 85 alin. (l) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Din cele expuse se poate observa că această categorie de personal nu are calitatea specială necesară emiterii unor astfel de decizii, acestora aplicându-li-se prevederile 164 alin. (2) din Codul Muncii.
Lipsa calității speciale duce la nulitatea absolută a acestui act juridic și prin urmare solicită a se constata nulitatea de fond a acestuia cu consecințele ce decurg din aceasta (repunerea în drepturi a recurenților).
Intimata pârâtă B. de Reparații Nave B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că personalului contractual civil nu i se aplică prevederile Legii nr. 360/2002, ale Legii nr. 188/1999 și nici Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, în cauză fiind incidente numai dispozițiile derogatorii specifice din O.G. nr. 121/1998.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de apel reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din cuprinsul deciziilor de imputare contestate și actului adițional la contractul individual de muncă încheiat între pârâtă și reclamantul G. P. (fila 34 dosar fond), coroborate cu susținerile părților, rezultă că reclamanții au calitatea de salariați civili – personal contractual în cadrul unității pârâte B. de Reparații Nave B..
Rezultă din aceleași probe că pârâta este o unitate din structura Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, aflat în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
Potrivit prevederilor art. 2 din O.G. nr. 121/1998 „Răspunderea materială este angajată, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.”, iar art. 9 din acest act normativ prevede în mod expres că dispozițiile acestei ordonanțe se aplică și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2.
Potrivit prevederilor art. 10 din Codul muncii „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.”
În raport de aceste prevederi legale Curtea reține noțiunea de „salariați civili” cuprinsă în dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 121/1998 include și categoria de personal din care fac parte reclamanții din cauză, respectiv personal civil, angajat cu contract individual de muncă.
Deși acestei categorii de personal îi sunt aplicabile sub alte aspecte prevederile Codului muncii, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 121/1998, sub aspectul răspunderii materiale, îi sunt aplicabile prevederile acestui din urmă act normativ.
La această concluzie conduc chiar dispozițiile art. 1 alin. 2 din Codul muncii, invocate de recurenți, întrucât în ceea ce privește domeniul răspunderii materiale a acestei categorii de salariați există o lege specială – O.G nr. 121/1998, care cuprinde dispoziții specifice derogatorii de la norma generală.
În condițiile în care actul normativ special (O.G. nr. 121/1998) este anterior Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, este evident că dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 121/1998 nu puteau cuprinde sintagma „prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii”, astfel că lipsa unei asemenea mențiuni din acest text de lege nu poate conduce la concluzia susținută de către reclamanți; câtă vreme dispozițiile legii speciale au rămas în vigoare și ulterior adoptării Legii nr. 53/2003, acestea rămân aplicabile, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 53/2003.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că este lipsită de relevanță în cauză argumentația expusă de recurenți prin raportare la prevederile art. 78 din Legea nr. 360/2002 coroborate cu prevederile art. 6 și 84 și 85 din Legea nr. 188/1999.
Aceasta întrucât deciziile de imputare contestate în cauză nu au fost emise în temeiul prevederilor art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999, care reglementează răspunderea civilă a funcționarului public, ci în temeiul prevederilor legii speciale care reglementează procedura angajării răspunderii materiale a categoriei de personal din care fac parte și reclamanții.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. Polițiștilor și Personalului Contractual din B. de Reparații Nave B., cu sediul în B., .. 1, jud. B., în calitate de reprezentant al numiților D. I., S. P., P. T., R. R., I. I., Lăcătuși R., G. P., C. L., G. R., M. V., B. V., Vașiu F., S. F., P. C., S. V.) împotriva sentinței nr. 2080/04.09.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, dr. I. A. |
Grefier, A. M. S. |
Red. L.T./31.03.2014
Tehnored.A.M.S./2 ex./31.03.2014
Fond: C.R.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4914/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 3838/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
