Alte cereri. Hotărâre din 18-06-2014, Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 2721/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6383/2014
Ședința publică de la 18 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. J.
Judecător L. C.
Judecător V. M. S.
Grefier F. B.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent –reclamant P. I., împotriva sentinței civile nr. 460 din 19.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata –pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, că recursul este motivat și legal timbrat și că s-a solicitat judecata în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul P. I. a solicitat anularea deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule nr. 682/20.05.2013, restituirea taxei de 1.627 lei actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă și cheltuieli de judecată în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Municipiului B..
În motivarea acțiunii arată că suma de 1.627 lei cu titlu timbru de mediu pe care a plătit-o nu este datorată fiindcă România este un stat ce face parte din Comunitatea Europeană iar impunerea unei taxe cu efect echivalent pentru autoturismele aduse din cadrul comunității încalcă normele comunitare vizând libera circulație a mărfurilor prin restricționarea importurilor și protejarea indirectă a sectoarelor de producție naționale. În drept invocă disp. art.148 al.2 Constituția României, art. 110 Tratat, art. 1, 2, 8 Legea 554/2004, OUG.9/2013. Depune înscrisuri prin care face dovada calculului taxei, plății taxei, proveniența comunitară a bunului și înmatricularea mașinii.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B.- actual Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. nu a depus în faza procedurii scrise întâmpinare.
Prin sentința civilă 460/Fca/2014 a Tribunalului B. s-a respins ca nefondată acțiunea reținându-se următoarele:
Astfel, Tribunalul a reținut incidența în cauză a disp art. 4 OUG. 9/2013 care instituie obligativitatea plății timbrului de mediu o singură dată: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare. La lit. c) și d) sunt prevăzute de asemenea aceste obligații pentru proprietari cu ocazia transcrierii dreptului pentru autovehiculele rulate și pentru care nu s-au achitat taxele conform legislației anterioare și cu ocazia transcrierii drepturilor asupra autovehiculelor, în condițiile în care anterior s-a dispus într-o procedură judiciară restituirea taxelor către petenți sau înmatricularea auto fără plata taxei.
Având în vedere că România este un stat al Comunității Europene în cadrul căreia se percepe timbrul de mediu la înmatricularea autovehiculelor produse aici cât și pentru autoturismele produse și înmatriculate în alte state cât și pentru transcrierea dreptului de proprietate - cu excluderile prev. expres de art. 8 OUG.9/2013, nu se constată diferență de tratament și discriminare față de art. 110 Tratatul FUE și nu se încălcă principiul liberei circulații a mărfurilor, nefiind în nici un caz o măsură protecționistă luată de statul român. Astfel timbrul de mediu se aplică atât autovehiculele noi produse în România cât și autovehiculele noi importate dar și autovehiculele vechi în momentul transcrierii dreptului de proprietate fără a mai exista nicio distincție între autovehiculele ce provin din spațiul CE și cele produse sau existente deja în parcul auto din România.
De altfel, în însăși preambulul OUG. 9/2013 se prevede că acest act normativ are drept scop asigurarea protecției mediului, îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Această taxă nu poate fi considerată o taxă cu efect echivalent interzisă de art. 23-24 C.E. nefiind aplicată doar mărfurilor care trec frontiera ci indiscutabil tuturor autovehiculelor supuse înmatriculării, de la data intrării sale în vigoare, indiferent de proveniența lor .
De altfel, taxa plătită de reclamant nu se regăsește nici în cadrul impus de jurisprudența comunitară sub aspectul incompatibilității disp. OUG.50/2008 cu art. 90 (actual 110) TFUE de cauza C‑402/09 I. T. împotriva Statului român. În această cauză CJUE. a hotărât la 07.04.2011 că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Așa fiind, se constată că statul român prin noul act normativ nu mai descurajează prin timbrul de mediu cumpărarea de vehicule de ocazie din state membre ale comunității.
În aceste condiții decizia nr. 682/20.05.2013 a fost în mod corect emisă, taxa plătită este corect calculată și este în mod legal datorată, așa încât nu va fi restituită .
Așa fiind, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței civile 460 Fca/2014 a tribunalului B. a declarat recurs reclamantul invocând faptul că OUG 9/2013, încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor instituit prin Titlul II din Partea a III-a a Tratatului de Funcționare a UE, principiul nediscriminării fiscale prev. de Constituția României și OG 137/2000, dreptul de proprietate prev. de art. 44 din Constituție, principiul neretroactivității legii civile reglementat de C.civil și Constituție.
Se menționează că legiuitorul nu a urmărit respectarea principiului invocat (nediscriminarea fiscală) și pentru celelalte discriminări vădite pe care OUG 9/2013 le instituie. Este evident că în forma modificată, OUG NR. 9/2013 perpetuează o discriminare vădită față de cei ce înmatriculează pentru prima dată un autoturism și care datorează timbrul de mediu și cei care nu-și înstrăinează mașina și care, deși poluează mediul înconjurător în aceeași măsură ca cei dintâi, nu plătesc taxa.
Subliniază că o hotărâre de respingere a recursului ar genera p practică neunitară la nivel național pe problema de drept în discuție.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Curtea observă că decizia de stabilire a taxei de poluare a fost emisă sub imperiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013 – 15.03.2013, la această din urmă dată fiind abrogată de OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru vehicule.
Trebuie examinat în ce măsură dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt în acord cu dreptul comunitar, deoarece actele normative anterioare prin care s-a introdus taxa de poluare au avut deficiențe sub acest aspect.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008, Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății taxei nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească taxa de poluare, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de Legea nr. 9/2012, fie în formele anterioare.
Instanța constată că, în forma prev. de Legea nr. 9/2012, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, taxa de poluare prev. de Legea nr. 9/2012 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează taxa de poluare, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea părții reclamante este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, taxa de poluare nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-97/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității Legii nr. 9/2012 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, partea reclamantă va putea formula o cerere de restituire a taxei plătite sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurent –reclamant P. I., împotriva sentinței civile nr. 460 din 19.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2014.
Președinte, R. J. | Judecător, L. C. | Judecător, V. M. S. |
Grefier, F. B. |
Întocmit susținerea -F.B. 24 Iunie 2014
Red. LC-25.06.2014
Tenhored. FB-5ex-25.06.2014
Fond-Tribunalul B.-jud. C.R.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3838/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 6364/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
