Pretentii. Decizia nr. 5060/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5060/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 1695/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5060/2014
Ședința publică de la 20 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător I. A.
Judecător G. P.
Grefier C. M. D.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de autoritatea pârâtă ADMINISTRAȚIE JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 20/09.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P., prin cabinet avocat P. C., B., . nr. 32, .>
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul dedus judecății este la primul termen, motivat, scutit de taxa de timbru, prin Serviciul registratură, la data de 12.05.2014, intimatul reclamant, prin avocat C. P. a depus concluzii scrise și împuternicire avocațială, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
După verificarea tuturor înscrisurilor Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._ reclamantul T. P. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. pentru a se dispune anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr._/26.02.2013 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea sumei de 5425 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule achitată, cu dobânda legală la data plății efective.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Skoda tip O. pentru înmatricularea căruia în România a plătit o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule în valoare de 5425 lei, stabilită prin Decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante nr._/26.02.2013.
S-a apreciat că taxa de poluare stabilită este ilegală deoarece prevederile Legii nr. 9/2012 contravin dispozițiilor art.90 (110) paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminări produselor importate față de produsele interne.
În consecință, prevederile menționate limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Esențial este că perceperea taxei se face numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, în timp ce aceasta nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în țară taxa aplicându-se doar în situația în care acestea își schimbă proprietarul.
Principiul discriminării este încălcat prin aceea că persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 13.01.2012 nu a plătit taxa pentru emisiile poluante în timp ce persoanele care solicită înmatricularea autoturismelor după această dată plătesc taxa, deși este evident că toate autoturismele poluează nu doar cele înmatriculate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
discriminarea este realizată de legiuitor prin aceea că a legat plata taxei pentru emisii poluante de faptul înmatriculării ,deși din conținutul legii rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului .Astfel deși toate autoturismele poluează doar cele care se înmatriculează pentru prim dată în România și cele care își schimbă proprietarul plătesc taxa.
Cum dispozițiile din Tratatul de Instituire a Comunității Europene fac parte de la data de 01 ianuarie 2007 din ordinea de drept intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat restituirea taxei ilegal încasate.
În dovedirea acțiunii s-a administrat proba cu acte, respectiv: Decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, chitanța de plată, acte de proveniență, dovada efectuării procedurii prealabile.
La dosar s-a depus întâmpinare de către ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Prin sentința nr. 20/09.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. a fost admisă acțiunea, anulată decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/26.02.2013emisă de AFP B., obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5425 lei, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante actualizată cu rata dobânzii legale de la data de 26.02.2013 până la data plății efective și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că Reclamantul este proprietarul autoturismului marca Skoda tip O. potrivit actelor de proveniență depuse la dosar. Prin decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr._/26.02.2013emisă de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei 5425 lei, reprezentând taxă pe emisii poluante achitată de acesta prin chitanța depusă la dosar. Reclamantul a făcut dovada efectuării procedurii prealabile.
Se reține că până la data de 31.06.2008 prima înmatriculare în România a autoturismelor a fost condiționată de plata taxei speciale reglementate de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și a normelor date în aplicare.
La data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2013 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, obligația de plată intervenind potrivit art. 4 al. 1 lit. a și al. 2 cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
De asemenea obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Instanța reține că taxa pe poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, instituindu-se astfel un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, unde urmau a fi reînmatriculate, ca și cel proprietatea reclamantului. . În același sens se reține că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din L 9/2012 care prevăd că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării au fost suspendate în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Se constată în acest mod încălcarea principiul comunitar al liberei circulații a mărfurilor, impunându-se restituirea taxei plătite în baza dispozițiilor Legii nr. 9/2012.
Potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene… au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar conform alineatului 4 ”autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.
În acest sens instanța constată că dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocate de reclamant prevăd că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.
Cum Legea nr. 9/2012 conține dispoziții contrare, conform principiului efectului direct al dreptului comunitar, instanța constată că taxa pe poluare pentru autovehicule instituită este ilegală, încălcând prevederile art.28 și art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, care prevăd că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin acestea și prin actul de aderare.
Se constată astfel că instituire taxei pe poluare reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative, incompatibilă în principiu cu obligațiile rezultând din art.28 CE, ce nu poate fi justificată în mod obiectiv prin unul din motivele de interes general enumerate de art.30 CE. Deși scopul declarat al adoptării L n 9/2012 îl reprezintă asigurarea protecției mediului, normele edictate nu au această finalitate, cuprinzând măsuri restrictive discriminatorii.
În acest sens instanța reține Hotărârile Curții Europene de Justiție pronunțate în Cauzele C-409/09 T. și C-263/10 N. potrivit cărora art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că actul normativ care reglementează taxa la data plății era Legea 9/2012 care armonizează legislația internă cu prevederile comunitare.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Curtea observă că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamant la data de 29.03.2013, iar taxa a fost plătită la data de 6.03.2013, sub imperiul OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru vehicule, care a abrogat Legea 9/2012.
Trebuie examinat în ce măsură dispozițiile OUG 9/2013 sunt în acord cu dreptul comunitar, deoarece actele normative anterioare prin care s-a introdus taxa de poluare au avut deficiențe sub acest aspect.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008, Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății taxei nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească taxa de poluare, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de Legea nr. 9/2012, fie în formele anterioare.
Instanța constată că, în forma prev. de Legea nr. 9/2012, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, taxa de poluare prev. de Legea nr. 9/2012 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează taxa de poluare, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
Potrivit art. 4 OUG 9/2013, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se observă că, spre deosebire de dispozițiile OUG nr. 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare înainte de 01.01.2013, OUG nr.9/2013 stabilește obligația plății timbrului nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească timbrul de mediu, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prevăzută de OUG 9/2013, fie în formele anterioare și nu au obținut restituirea ei.
Instanța constată că, în forma prevăzută de OUG nr.9/2013, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, timbrul de mediu prevăzut de OUG nr.9/2013 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează timbrul de mediu, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea reclamantului este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, timbrul de mediu nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-97/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității Legii nr. 9/2012 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, partea reclamantă va putea formula o cerere de restituire a taxei plătite sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, care se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de autoritatea pârâtă ADMINISTRAȚIE JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 20/09.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P., prin cabinet avocat P. C., B., . nr. 32, .>
Modifică in tot sentinta atacata si, in rejudecare:
Respinge actiunea formulată de reclamantul T. P. în contradictoriu cu autoritatea pârâtă A.J.F.P. B., ca nefondata.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2014.
Președinte, M. B. | Pt. Judecător, I. A. aflat în C.M. conform disp. art. 426 alin. 4 N.C.pr.civ. PREȘEDINTE COMPLET, Judecător M. B. | Judecător, G. P. |
Grefier, C. M. D. |
PG/DMC/2 ex/18.06.2014 Fond: L. M. V.
| ← Alte cereri. Sentința nr. 2097/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 5056/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
