Pretentii. Decizia nr. 8336/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8336/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 1580/44/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 8336/2014
Ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. S.
Judecător - D. V.
Judecător – C.-R. M.
Grefier Z. E.
.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI cu sediul în G., . B, împotriva sentinței nr. 468/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06 noiembrie 2014 care au fost consemnate în încheierea din aceiași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 13, 20 și 27 noiembrie și 04 decembrie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.468/2009 a Tribunalului G. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI G. în contradictoriu cu pârâta S.C.S. G. SRL G., având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 172.283,68 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, în speță, nu sunt întrunite condițiile pentru a se angaja răspunderea contractuală a pârâtei.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegală și netemeinică.
În motivare recurenta arată că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, și printr-o insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile H.G. nr.925/2006, respectiv art.97 alin.4 „ modul concret de ajustare a prețului contractului de achiziție publică trebuie să fie stabilit, pe cât posibil, înainte de inițierea procedurii care va fi aplicată pentru atribuirea contractului de achiziție publică. Autoritatea contractantă va preciza, atât în documentația de atribuire, cât și în contractul care urmează să fie încheiat, informații/clauze speciale în acest sens. Lipsa respectivelor informații/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică. Modul de ajustare a prețului contractului de achiziție publică nu trebuie să conducă în nici un caz la alterarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractului respectiv a fost declarat câștigător în urma finalizării procedurii respectivei proceduri”.
Modalitatea de ajustare a prețului contractului ce face obiectul prezentului dosar, peste nivelul ratei inflației stabilită a Institutului Național de S., nu a fost indicată nici în documentația de atribuire și nici în contractul încheiat.
În această situație se constată că cele două acte adiționale întocmite ulterior, respectiv Actul adițional nr.146/C/31.10.2007 și Actul Adițional nr.28/C din 16.01.2008 au fost încheiate cu încălcarea art.17.2 din Contractul de prestări servicii nr.104/C/2007, întrucât articolul 17 nu a fost modificat, prin cele două acte adiționale, în sensul stabilirii formulei de calcul de ajustare a prețului, ceea conduce la anularea celor două acte adiționale.
Instanța de fond nu reține nici un aspect cu privire la dispozițiile legale invocate privind ajustarea prețului, respectiv nu reține faptul că lipsa clauzelor clare din contract a modului concret de ajustare a prețului, determină inaplicabilitatea prevederilor ulterioare de ajustare a acestuia.
De asemenea, legat de același aspect privind temeiul acțiunii, așa cum s-a solicitat, în baza dispozițiilor O.U.G. nr.34/2006, pe care instanța de fond o consideră nejustificată, însăși O.U.G. nr.34/2006 stipulează, potrivit art.287 alin.2, că „dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Legii nr.554/2004, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt contrare”.
Instanța de fond a apreciat că art.297 din O.U.G. nr.34/2006 stipulează potrivit art.287 alin.2, că „dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Legii nr.554/2004, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt contrare”.
Instanța de fond a apreciat că art.297 din O.U.G. nr.34/2006 stabilește că în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun iar legea specială prevede reglementări derogatorii numai în legătură cu modalitatea de contestare a organizării licitației și atribuirii contractului de servicii precum și în legătură cu acordarea de despăgubiri solicitate de persoana care se consideră vătămată prin actele administrative emise în cadrul organizării acestei proceduri. În acest sens instanța face trimitere la dispozițiile art.969, 970 și 977 cod civil dar această opinie vine în contradicție cu dispozițiile art.287 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006, care face trimitere la faptul că un contract de achiziție publică este un contract administrativ.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041 Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Contrar susținerilor recurentei, prima instanță a reținut în mod corect că pornind de la natura juridică a izvorului despăgubirii pretinse de reclamantă nu se poate discuta despre răspunderea contractuală a pârâtei.
Din conținutul acțiunii reclamantei rezultă faptul că pârâta a solicitat majorarea tarifului a aferent prestării se4rviciilor de la 4.033 lei/oră față de T.V.A. la 6 lei/oră fără T.V.A. încheindu-se Actul adițional nr.146/31.10.2007 și apoi, din nou, la prețul de 9 lei/oră fără T.V.A. încheindu-se Actul adițional nr.28/C/16.01.2008, cu justificarea că s-a majorat salariul minim de încadrare a salariaților, cheltuielile aferente activității au crescut în raport de creșterea salariului, prețul inițial de 4,033 lei/oră fiind insuficient pentru acoperirea tuturor acestora.
Astfel, pârâta s-a prevalat de art.18.1 din contract care prevede „ Părțile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adițional, numai în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului”, prevedere care, practic, o reia pe cea din dispozițiile art.97 alin.2 și 3 din HG nr.925/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr.34/2006.
Sub acest aspect pârâta nu a încălcat niciuna din obligațiile care îi reveneau prin încheierea contractului nr.104/C/04.06.2007, inclusiv cea de a demonstra că solicitarea de majorare a prețului serviciilor s-a datorat influenței exercitate de creșterea prețurilor elementelor constitutive, dovedită pe baza evoluției indicilor de preț publicate de instituții abilitate, cea mai bună dovadă că situația a fost verificată de reprezentanții reclamantei și constată ca fiind reală, reprezentând-o acceptarea acestor solicitări prin semnarea celor două acte adiționale.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI cu sediul în G., . B, împotriva sentinței nr. 468/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2014.
Președinte, Judecător, Pt.Judecător,
V. S. D. V. C.-R. M.
aflat în c.o.cf.art.261 alin.2 C.p.c.
PREȘEDINTE,
M. N.
Grefier,
Z. E.
Red VD/06.01.2015
Tehno ZE/06.01.2015 Ex.2 Fond: I.D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 303/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 6876/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








