Anulare act administrativ. Decizia nr. 595/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 595/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 5663/90/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 595/R-C.
Ședința publică din 22 Februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T., judecător
Judecător I. B.
Judecător A. A. T.
Grefier I. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea .., cu sediul în Rm. V., .. 7, ., mezanin, județul V.,împotriva sentinței nr. 4005 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă în dosarul nr._, intimată fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns administrator E. G. și avocat U. G. pentru recurenta-contestatoare ., lipsă fiind intimata DGFP V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2,00 lei, achitată conform chitanței nr._/18.02.2013, eliberată de Primăria Rm. V. și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, la data de 14.02.2013, din partea recurentei-contestatoare, note de ședință și borderou cu înscrisuri.
Apărătorul recurentei-contestatoare depune la dosar împuternicire avocațială și dovada timbrării recursului. Totodată, solicită proba cu înscrisurile deja depuse la dosar.
Instanța încuviințează, în temeiul disp. art. 305 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-contestatoare, pe teza probatorie a motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-contestatoare arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Față de această susținere, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei-contestatoare . solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul reducerii accesoriilor datorate bugetului de stat de la suma de 83.349 lei, reținută de organul fiscal, la 31.427 lei, cât a recunoscut contestatoarea la plată prin declarațiile fiscale depuse. Arată că nici expertiza întocmită și nici instanța de fond nu au luat în seamă actele justificative existente în evidențele contabile ale societății.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
S-a înregistrat la nr._ contestația formulată de către contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V. împotriva deciziei nr.256/28.09.2011 emisă de intimată, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea acesteia ca nelegală și netemeinică.
În motivare, contestatoarea arată că în luna iulie 2011 a făcut obiectul unei inspecții fiscale în urma căreia s-a stabilit în sarcina sa TVA suplimentară în sumă de 259.002 lei și accesorii aferente acestei taxe în sumă de 83.349 lei.
Arată în continuare contestatoarea că a formulat recurs administrativ numai cu privire la accesoriile în sumă de 83.349 lei, contestația fiind respinsă de către intimata D.G.F.P. V. prin decizia nr.256/28.09.2011.
Consideră contestatoarea din prezenta cauză că accesoriile în sumă de mai sus au fost stabilite greșit, organele de control neținând seama de operațiunile contabile efectuate în legătură cu facturile enumerate în contestație, ceea ce a condus la calculul unor penalități mult mai mari decât cele reale.
Un alt motiv al contestației îl constituie neluarea în seamă de către organul de control a cererii sale de îndreptare materială referitoare la suma de 259.002 lei ce reprezintă TVA aferentă lunii martie 2011, aceeași sumă reprezentând TVA de recuperat în luna aprilie 2011.
În sfârșit, arată contestatoarea, în urma controlului care a stabilit că . datorează bugetului statului suma de 83.349 lei, intimata D.G.F.P. V. a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile aparținând societății, mai exact asupra spațiilor comerciale în care își desfășoară activitatea, conducând astfel la destabilizarea sa economico-financiară.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că în perioada noiembrie 2009 – martie 2011 . a emis către contestatoarea din prezenta cauză facturi fiscale care aveau înscrisă mențiunea „precontractare lucrări de consultanță” și pe care, aceeași societate, le-a stornat, de regulă, în ultima lună din trimestrul în care facturile au fost emise.
Arată în continuare intimata, că . a înregistrat în contabilitatea proprie facturile emise de către . fără ca TVA aferentă să fie declarată prin deconturile de TVA ale perioadei calendaristice respective.
La baza facturilor stornate, susține intimata, a stat contractul de prestări servicii nr._ încheiat între contestatoare și . însă contestatoarea nu a prezentat organului fiscal documentele justificative care să ateste efectuarea lucrărilor ce au făcut obiectul contractului: consultanță tehnică, întocmire documentație autorizări ISCIR, întocmire și urmărire documente protecția muncii și PSI, lansare și urmărire comenzi de lucru.
Totodată, intimata arată prin aceeași întâmpinare că organul de control a constatat existența diferenței între evidența contabilă și cea fiscală, adică între TVA înregistrată în contabilitatea contestatoarei și cea declarată la organul fiscal teritorial ca urmare a faptului că nu a putut fi justificată prestarea serviciilor facturate de către ., stabilindu-se astfel TVA suplimentară în sumă totală de 259.002 lei.
Susține intimata că pentru TVA suplimentară în suma de mai sus, însușită de către contestatoare, s-au calculat accesorii în sumă de 83.349 lei, cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală.
În cauză s-a efectuat de către expert O. B. V. o expertiză de specialitate având ca obiectiv stabilirea cuantumului accesoriilor aferente TVA suplimentară, concluziile acestuia aflându-se la fila 78 dosar.
Împotriva raportului de expertiză a formulat obiecțiuni contestatoarea, solicitând refacerea acestuia cu motivarea că a pus la dispoziția expertului, contrar concluziilor acestuia, devizele financiare întocmite de către . și care reprezintă de fapt oferta acestei societăți.
Lucrările nefiind însă executate, arată contestatoarea, s-a procedat la stornarea facturilor.
Prin Sentința Civilă nr. 4005/2012, Tribunalul Argeș a respins contestația, reținând următoarele:
În cursul lunii iulie 2011 contestatoarea din prezenta cauză a făcut obiectul unei inspecții fiscale privind modul de determinare a TVA de plată sau TVA de recuperat și s-a constatat că în perioada cuprinsă între octombrie 2009 – martie 2011 . a emis către . o . facturi dintre care unele, la rubrica „denumire bunuri și servicii” aveau înscrisă mențiunea „precontractare lucrări de consultanță”, facturi care, în ultima lună din trimestrul în care au fost emise au fost ștornate parțial de către societatea emitentă – . prin emiterea de facturi cu semnul minus.
Aceste facturi, inclusiv cele stornate au fost înregistrate în contabilitatea . la data la care au fost emise și astfel, în perioada cuprinsă între 01.10.2009 – 31.03.2011 . a înregistrat în evidența contabilă TVA de colectat în sumă de 436.191 lei și TVA deductibilă în sumă de 380.697 lei.
În schimb, contestatoarea a transmis organului fiscal „Fișa fiscală pe plătitor” în care a înscris TVA de colectat în sumă de 442.104 lei și TVA deductibilă în sumă de 645.612 lei.
Cu ocazia controlului fiscal reprezentanții intimatei au constatat existența unei diferențe între evidența contabilă și cea fiscală, adică între TVA înregistrată în contabilitate și TVA declarată la organul fiscal, sesizând totodată că . nu a prezentat documente justificative care să ateste prestarea serviciilor facturate de către . și care să o îndreptățească pe contestatoare să beneficieze de dreptul de deducere TVA.
Pentru acest motiv, organul fiscal a stabilit TVA suplimentară în sumă de 259.002 lei pentru care a calculat accesorii în sumă de 83.349 lei.
Pentru aceste obligații, s-a emis decizia de impunere nr.F-VL331/18.07.2011 care a fost contestată pe cale administrativă numai în privința accesoriilor aferente TVA nu și cu privire la această taxă.
În motivarea contestației adresată D.G.F.P. V., contestatoarea a arătat că organul fiscal nu a ținut cont de facturile emise de către . în baza contractului 01/2004 și în baza căruia această societatea a făcut o estimare a serviciilor de consultanță ce urmau a fi prestate către .>
A arătat contestatoarea că o parte din aceste facturi au fost ulterior stornate, valoarea lucrărilor executate fiind de numai 9.300 lei.
În soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere, D.G.F.P. V. a pronunțat decizia nr.256/28.09.2011 prin care s-a respins contestația.
Decizia cu numărul de mai sus, este legală și temeinică, deoarece TVA suplimentară în sumă de 259.002 lei a fost însușită de către contestatoare, această taxă fiind cea care a generat calculul accesoriilor în sumă de 83.349 lei.
Este adevărat că pentru a beneficia de dreptul de deducere TVA legislația fiscală impune ca operatorul economic să justifice realizarea efectivă a serviciilor facturate, însă în speță nu se contestă taxa în sine ci numai cuantumul accesoriilor aferente acesteia, situația în care urmează a fi analizat momentul la care taxa devine exigibilă.
Potrivit dispozițiilor art.119(1) Cod procedură fiscală „pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere”.
Instanța a reținut că în speță, facturile au fost emise de către . înainte de prestarea serviciilor iar în această situație, potrivit dispozițiilor art.145 alin.1 din Codul fiscal dreptul de deducere a TVA ia naștere la momentul emiterii facturii, moment care coincide cu momentul exigibilității TVA.
De altfel, . nu contestă momentul exigibilității TVA de la care se calculează accesoriile ci numai faptul că nu au fost luate în considerare operațiunile efectuate în contabilitatea proprie, mai exact modul de înregistrare al facturilor, care în speța ce privește numai accesoriile nu prezintă importanță.
În soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere, D.G.F.P. V., emitenta deciziei în litigiu nr.256/28.09.2011, a verificat nu numai momentul de la care curg penalitățile, dar a urmărit și evoluția legislației cu privire la nivelul dobânzilor de întârziere, dobânzi care pentru perioada cuprinsă între 01.07.2010 – 01.10.2010 au fost stabilite în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere, iar începând cu data de 01.10.2010 au fost stabilite în procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, făcând în cauză o corectă aplicare a dispozițiilor art.119 și 120 din OG nr.92/2003.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În motivare, a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 146 C.pr.fisc., deoarece contestatoarea deține facturi pentru servicii care i-au fost ori urmau sa-i fie prestate, în conformitate cu aceste dispoziții legale, iar organul de inspecție fiscală nu a ținut cont de aceste facturi.
Tribunalul nu a luat în seamă actele justificative existente în evidențele contabile ale contestatoarei. Facturile emise de ., însoțite și de devize financiare, sunt emise în conformitate cu art. 155 C.fisc.
Acestea au fost luate în calculul TVA de colectat pentru emitenta Ercomi, însă nu au fost luate în calculul TVA deductibilă pentru E. SRL.
În mod greșit instanța de fond a menționat că fișa fiscală pe plătitor a fost depusă de contestatoare și a reținut că modul de înregistrare a facturilor nu prezintă importanță pentru calculul accesoriilor.
Analizând recursul formulat, prin prisma art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor expune:
Critica referitoare la faptul că organele fiscale și instanța de fond nu au luat în considerare facturile emise de Ercomi este nefondată, deoarece facturile au fost stornate, astfel că, în mod corect, ele nu puteau fi luate în considerare sub aspectul exercitării dreptului de deducere prevăzut de art. 146 C.fisc, fiind fără relevanță faptul că acestea îndeplineau condițiile prevăzute de art. 155 C.fisc., câtă vreme prestațiile facturate nu au fost realizate.
Faptul că facturile ar fi fost luate în calculul TVA de colectat pentru emitenta Ercomi este un aspect care excede cadrului procesual de față.
Nu are nicio relevanță că fisa fiscală a fost întocmită de organele fiscale, ceea ce este determinant este faptul că a fost dedusă TVA în sumă mai mare decât ar fi trebuit, ceea ce atrage obligația de plată a TVA suplimentar, cu accesorii.
Recurentul mai critică faptul că nu s-a ținut cont de modul de înregistrare a facturilor; critica nu este întemeiată, deoarece atât organele fiscale, cât și expertul cauzei au ținut cont de operațiunea stornării, intervenită cu privire la anumite facturii.
Așa fiind, se constată că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins, în baza art. 312 al. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea .., cu sediul în Rm. V., .. 7, ., mezanin, județul V., împotriva sentinței nr. 4005 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă în dosarul nr._, intimată fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, I. P. |
Red. TAA
RDH/2 ex/01.03.2013
Jud. fond:M. V.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1339/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 162/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
