Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 30/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 2991/90/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR._
Ședința publică din 30 Ianuarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. A. - judecător
I. M. - judecător
C. D. - judecător
M. M. - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V., cu sediul în Rm.V., . nr.17, județul V., împotriva sentinței nr.2479/2012 din 19 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul C. C., cu domiciliul ales la C. A. B. R. în București, sector 1, ., .> La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant asistat de avocat R. B., lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus, prin departamentul registratură, la 29 ianuarie 2013, întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.
Apărătorul intimatului-reclamant precizează că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 27 iunie 2011, reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.215/28.12.2010, a deciziei de impunere nr._/20.05.2010, a deciziei de impunere nr._/15.12.2011 și a deciziei de impunere nr._/15.10.2010, emise de pârâtă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a efectuat o inspecție fiscală, în urma căreia a fost emisă decizia de impunere nr._/20.05.2010, prin care a fost stabilită calitatea sa de plătitor de TVA, TVA suplimentară în sumă de 109.953 lei, și majorări în sumă de 79.315 lei, sume stabilite eronat datorită interpretării greșite a prevederilor legale în materie.
Reclamantul a menționat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.405/3.03.2003, a achiziționat un teren în . de 17.500 mp, în indiviziune și părți egale cu numitul P. L. I.. Reclamantul a arătat, în continuare, că a achiziționat acest teren în scop personal nu pentru motive economice, cum greșit a reținut pârâta, intenția sa fiind cea de cultivare a acestui teren.
Începând cu anul 2007, reclamantul a început să parceleze terenul în vederea punerii sale în vânzare, fiindu-i imposibil a-l vinde în integralitatea sa.
Totodată, reclamantul a menționat că în mod eronat pârâta a reținut caracterul economic al tranzacțiilor efectuate de el acestea neavând un caracter continuu al activității sale. Astfel, baza de impozitare, pentru stabilirea valorii TVA în situația sa, reprezintă diferența dintre prețul cu care a cumpărat acest imobil și prețul cu care l-a vândut, în cadrul tranzacțiilor efectuate, sumă ce a depășit valoarea de 35.000 euro, motiv pentru care pârâta, prin decizia nr.215/2010, l-a declarat plătitor de TVA.
Prin cererea de la filele 202-204, reclamantul și-a precizat acțiunea principală, în sensul că înțelege să solicite anularea și a deciziei de impunere nr._/2010, precum și a deciziei de impunere nr._/2011, emise de pârâtă.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că reclamantul nu a respectat dispozițiile art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală și pe cele ale art.7 din Legea nr.554/2004, precum și excepția tardivității formulării contestației, cu motivarea că reclamantul în baza dispozițiilor art.205 alin.1 Cod procedură fiscală, raportat la dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ trebuia ca în termen de 30 de zile să se adreseze cu plângere organului emitent al actului contestat.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată.
Tribunalul V., Secția a II-a civilă, prin sentința nr.2479/19 iunie 2012, a respins excepția inadmisibilității și cea a tardivității invocate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V., a admis acțiunea și a anulat actele administrativ fiscale contestate, și anume: decizia nr.215/28.12.2010, decizia de impunere nr._/20.05.2010, decizia de impunere nr._/15.12.2011 și decizia de impunere nr._/15.10.2010, emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepțiile inadmisibilității și tardivității invocate de pârâtă prin întâmpinare sunt nefondate.
Prin decizia de impunere nr._/20.05.2010, emisă de pârâtă pe baza raportului de inspecție fiscală cu același număr și dată, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale de plată, în sumă de 109.953 lei, cu titlu de TVA și 79.315 lei accesorii.
S-a stabilit, cu ocazia inspecției fiscale, că vânzările de terenuri efectuate de reclamant în anii 2007 și 2008 sunt operațiuni pentru care acestea datorează TVA, conform art.127 și urm. din Legea nr.571/2003.
Decizia de impunere nr._/20.05.2010 este actul administrativ fiscal care dă naștere raportului de drept material fiscal.
Împotriva acestei decizii și a raportului de inspecție fiscală, reclamantul a formulat contestație înregistrată la pârâtă sub nr._/29.06.2010.
Reclamantul, în contestația formulată, critică în fond actele administrativ-fiscale.
Prin introducerea contestației, în temeiul art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, ia naștere un alt raport de drept și anume un raport de drept procesual fiscal.
Prin decizia nr.128/13.08.2010, se dispune desființarea celor două acte și refacerea acestora cu singura motivare că situația de fapt prezentată nu corespunde cu precizările din decizia de impunere la motivul de fapt.
Organul jurisdicțional nu soluționează fondul contestației, nepronunțând o soluție de admitere sau respingere a contestației, ci emite ulterior deciziei de impunere, vizând aceleași aspecte de fapt și de drept și indicarea acelorași obligații fiscale în același cuantum, ultima decizie de impunere fiind cea cu nr._/15.12.2011.
Singura concluzie care se desprinde este aceea că toate deciziile de impunere emise ulterior deciziei nr._/20.05.2010, nu sunt acte de sine stătătoare, neaducând nimic în plus față de această decizie în ceea ce privește situația de fapt, tipul și cuantumul obligației având pur și simplu caracterul unor acte de corectare a actului care a dat naștere raportului de drept material fiscal. Pentru aceste considerente, atât excepția inadmisibilității cât și cea a tardivității au fost respinse ca nefondate.
Având în vedere cele de mai sus, s-a constatat că soluția dată prin decizia nr.215/28.12.2010 este fundamental greșită, organul de soluționare pierzând din vedere rapoartele juridice născute între părți.
În ceea ce privește fondul contestației, instanța de judecată a reținut următoarele:
Reclamantul, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.405/3.03.2003, a cumpărat împreună cu numitul P. L. I., în cote de ½ fiecare, un teren în suprafață de 17.500 mp., situat în ..
Art.1251 alin.1 pct.4 din Legea nr.571/2003 (Codul fiscal) prevede că „activitatea economică” are înțelesul prevăzut la art.127 alin.2.
Art.127 alin.2 Cod fiscal stabilește că, în sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
A..1 al art.127 reglementează situația în care o persoană este considerată impozabilă, ca fiind orice persoană care desfășoară de o manieră independentă și indiferent de loc activități economice de natura celor prevăzute la alin.2.
S-a reținut că reclamantul nu se încadrează în nicio categorie indicată de alin.2 art.127, ale cărei activități să fie considerată în mod legal ca fiind o activitate economică.
Prin urmare, s-a concluzionat, față de dispozițiile alin.1, că acesta nu reprezintă o persoană impozabilă, în sensul Codului fiscal și deci nu datorează TVA, deciziile de impunere prin care s-a stabilit o astfel de obligație în sarcina reclamantului fiind contrare dispozițiilor Codului fiscal indicate mai sus.
Față de toate acestea prima instanță a admis acțiunea și a dispus anularea deciziilor contestate.
Împotriva sentinței nr.2479/19.06.2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V., criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul pârâtei a fost motivat în drept pe dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă, dar după modul cum a fost formulat, poate fi încadrat în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V. a susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, deși reclamantul nu a respectat dispozițiile art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală și pe cele ale art.7 din Legea nr.554/2004, precum și excepția tardivității formulării contestației, deși reclamantul în baza dispozițiilor art.205 alin.1 Cod procedură fiscală, raportat la dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, trebuia ca în termen de 30 de zile să se adreseze cu plângere organului emitent al actului contestat.
Recurenta-pârâtă susține că, drept urmare, incidente în cauză sunt dispozițiile art.207 alin.1 Cod procedură fiscală și cele ale art.103 alin.1 Cod procedură civilă, urmând să se constate că reclamantul se află în situația de decădere din dreptul de a mai formula contestație administrativă, pentru că nu a respectat termenul de 30 de zile de la comunicarea actelor administrativ contestate, respectiv decizia de impunere nr._/15.10.2010, precum și decizia de impunere nr._/15.12.2011. În cazul în care se va trece peste excepția inadmisibilității, recurenta-pârâtă solicită să se admită excepția tardivității formulării contestației împotriva actelor administrativ-fiscale contestate.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii intimatului-reclamant, ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta-pârâtă susține că reținerea instanței de fond, potrivit căreia în cauză sunt incidente dispozițiile art.1251 alin.1 pct.4 și art.127 alin.1 și 2 din Legea nr.571/2003 și în consecință, intimatul-reclamant nu este o persoană impozabilă în sensul Codului fiscal și deci nu datorează TVA, este neîntemeiată și nesusținută legal, instanța dând o interpretare subiectivă dispozițiilor legale susmenționate.
Recurenta-pârâtă arată că, după data aderării la UE, respectiv 1.01.2007, vânzarea de construcții și terenuri este scutită de TVA, cu excepția vânzărilor de terenuri și construcții noi, conform art.141 alin.2 lit.f din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, dar în perioada 2007-2009, intimatul-reclamant a realizat că a încheiat 17 contracte de vânzare-cumpărare imobile, în valoare totală de 688.653 lei, tranzacții imobiliare care au caracter de continuitate și nu intră în cadrul administrării normale a unui patrimoniu familial, fapt pentru care avea obligația să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, să aplice taxa pe valoare adăugată aferentă vânzărilor de bunuri imobile și să îndeplinească toate obligațiile ce decurg din această calitate; din punct de vedere fiscal, operațiunile au caracter de continuitate atunci când nu pot fi considerate operațiuni ocazionale.
Referitor la reținerea instanței de fond, potrivit căreia, față de dispozițiile art.127 alin.1 și 2 din Codul fiscal, reclamantul nu poate fi considerat persoană impozabilă, întrucât nu a desfășurat activitate economică, nefiind nici comerciant și nici producător sau prestator de servicii, și nici nu a desfășurat activitate de exploatare a bunurilor corporale sau necorporale, activitate care să aibă caracter de continuitate, recurenta-pârâtă susține că această reținere nu este întemeiată, raportată la prevederile legale mai sus menționate, din care rezultă că pentru a determina dacă o persoană fizică devine impozabilă, în sensul art.127 din Codul fiscal, pentru livrările de construcții noi, de părți ale acestora sau terenuri construibile, respectiv dacă aceasta obține venituri cu caracter de continuitate, trebuie avut în vedere cuantumul și repetabilitatea tranzacțiilor derulate, care generează venituri din transferul proprietăților imobiliare. Or, susține recurenta-pârâtă, prin încheierea unui număr de 17 contracte de vânzare-cumpărare, intimatul-reclamant a realizat venituri cu caracter de continuitate, având calitatea de persoană impozabilă pentru tranzacțiile respective, operațiuni taxabile din punct de vedere taxei pe valoare adăugată.
Pentru aceste motive, solicită admiterea în totalitate a recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind, în principal, inadmisibilă și tardivă, iar în subsidiar, neîntemeiată, cu consecința menținerii actelor administrative fiscale contestate ca temeinice și legale.
Recursul formulat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod greșit, prin sentința atacată, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii privind atacarea deciziilor de impunere nr._/15.10.2010, precum și nr._/15.12.2011, pentru lipsa procedurii prealabile.
În baza dispozițiilor art.205 alin.1 Cod procedură fiscală, raportat la dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, reclamantul trebuia ca în termen de 30 de zile să se adreseze cu plângere organului emitent al actului contestat. Potrivit dispozițiilor art.207 alin.1 Cod procedură fiscală și ale art.103 alin.1 Cod procedură civilă, reclamantul este decăzut din dreptul de a mai formula contestație administrativă, pentru că nu a respectat termenul de 30 de zile de la comunicarea actelor administrativ contestate, respectiv decizia de impunere nr._/15.10.2010, precum și decizia de impunere nr._/15.12.2011.
Astfel, acțiunea reclamantului se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă în ceea ce privește atacarea deciziilor de impunere nr._/15.10.2010 și nr._/15.12.2011, emise de pârâtă.
Pe fond, în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului și anulate actele administrativ-fiscale contestate, reținându-se, în esență că, reclamantul nu reprezintă o persoană impozabilă în sensul Codului fiscal și nu datorează TVA, deciziile de impunere atacate fiind contrare dispozițiilor legale în această materie.
Potrivit art.126 din Codul fiscal (cu precizarea că trimiterea se face la forma actului în vigoare la data realizării operațiunilor), pentru a intra în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, operațiunile trebuie să întrunească cumulativ mai multe cerințe. Ultimele cerințe din alin.1 privesc calitatea de persoană impozabilă, așa cum este ea definită art.127 alin.1 și condiția ca livrarea de bunuri să rezulte din activități economice prevăzute la art.127 alin.2.
Potrivit art.127 „(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin.(2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. (2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.”
Așadar, poate fi persoană impozabilă orice persoană fizică sau juridică care desfășoară activități economice în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, cu sublinierea că sunt activități economice și exploatările de bunuri corporale sau necorporale, respectiv livrările de bunuri așa cum sunt ele definite de art.128 alin.1 („Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar”).
Așadar, vânzarea imobilelor este o activitate economică și, în măsura în care persoana care o desfășoară o face cu continuitate pentru obținerea de venituri, ea are datoria să se supună normelor privind obligația de plată a TVA în urma înregistrării ca plătitor.
În ceea ce privește caracterul de continuitate, urmează a se observa numărul tranzacțiilor privind imobilele, ce nu au servit anterior nevoilor reclamantului și care corespund definiției la care se referă art.141 alin.2 lit.f) din Codul fiscal, în forma sa în vigoare de la data primei tranzacții și potrivit căreia scutirea se aplică pentru livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil. De altfel, potrivit pct.1 din H.G. nr.44/2004, „În sensul art.127 alin.(2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art.127 alin.(2) din Codul fiscal.”
În concluzie, se apreciază că reclamantul este persoană impozabilă, a obținut venituri din vânzarea imobilelor, aceste vânzări au avut caracter de continuitate, fiind vorba de 17 tranzacții pe perioada 2007-2009, în valoare totală de 688.653 lei, și astfel deveneau incidente prevederile art.152 și art.153 din Codul fiscal.
Potrivit art.152 alin.(1) „Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie, poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art.126 alin.(1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art.143 alin.(2) lit.b).”, iar potrivit alin.(6) „Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin.(2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art.153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art.153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art.153.”.
Așadar, reclamantul era obligat să se declare plătitor de TVA și să achite sumele aferente la momentul realizării pragului de 35.000 euro, moment identificat de organele fiscale ca fiind 21.12.2007, odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.1379/21.12.2007, în valoare de 224.495,04 lei.
Concluzionând, în sensul că efectuarea unor activități economice, sub forma vânzării unor imobile de natura celor deținute de reclamant, are caracter de continuitate și scopul obținerii unor venituri, că astfel intimatul-reclamant a devenit persoană impozabilă obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, era de natură să impună efectuarea unei asemenea operațiuni fiscale și plata obligațiilor aferente, se apreciază că sunt fondate criticile formulate.
Față de aceste considerente, în baza art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâtă și va modifica sentința atacată, în sensul că pe fond, va respinge acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm.V., . nr.17, județul V., împotriva sentinței nr.2479/19 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul C. C., cu domiciliul ales la C. A. B. R. în București, ., ..
Modifică sentința de mai sus, iar pe fond, respinge acțiunea reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, G. A. | Judecător, I. M. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. M. |
Red.I.M./11.02.2013
GM/4 ex.
Jud.fond: E.M.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2602/2013. Curtea de Apel... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 3175/2013. Curtea de... → |
|---|
