Pretentii. Decizia nr. 3347/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3347/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 20609/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3347/R-C.
Ședința publică din 31 octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. Batrânu, judecător
A. T., judecător
S. U., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, cu sediul în Curtea de Argeș, ., județul Argeș (în prezent, Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013),, împotriva sentinței civile nr. 3919 din 21.12.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul O. I. C., domiciliat în Curtea de Argeș, ..A.2, ., județul Argeș și pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din OUG nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), cu sediul în Pitești, .,județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6.09.2012 reclamantul O. I. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Administrația F. pentru Mediu, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și obligarea pârâților la restituirea taxei pentru emisii poluante în cuantum de 3.938 lei.
În motivarea cererii s-a arătat că a achiziționat autoturismul Opel și că cu ocazia înmatriculării a fost obligată să plătească taxă de poluare deși aceasta contravine art.90 TUE.
La data de 18.12.2012 a fost depusă întâmpinare de DGFP Pitești prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității.
La data de 17.12.2012 a fost depusă întâmpinare de către intimata AFP Curtea de Argeș prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.3919/21.12.2012, Tribunalul Argeș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Curtea de Argeș, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Argeș și a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și a fost respins capătul de cerere privind anularea actelor administrative ca inadmisibil.
A fost admisă în parte, cererea de chemare în judecată și a fost obligate pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș să restituie reclamantului suma de 3.938 lei, precum și să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 43,3 lei.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Curtea de Argeș s-a reținut că este adevărat că, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ). Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș, tribunalul a reținut că această instituție nu are atribuții în operațiunea de colectare a taxei de poluare.
În ce privește excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art.1 alin.(1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Acțiunea în contencios administrativ nu poate fi exercitată, însă, decât în condițiile și termenele stabilite de această lege. Stabilind natura juridică administrativă a deciziei de impunere nr.69/21.12.2010 emisă de către pârâtă, devin incidente dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, sus menționate. Din interpretarea literară a celor două texte de lege, rezultă fără putință de tăgadă că procedura plângerii prealabile este obligatorie, atât în cazul actului administrativ cu caracter normativ, cât și în privința actului administrativ cu caracter individual și poate fi invocată de pârâtă prin întâmpinare conform dispozițiilor art.109 alin.3 c.pr.civ., sub sancțiunea decăderii. Potrivit art.109 al.2 cod procedură civilă coroborat cu art.7 din L.nr.554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.
În ce privește excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare s-a reținut că dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. În consecință, dreptul național trebuie să ofere o cale eficientă prin care impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar să fie restituite. Într-o atare situație, nu pot fi primite criticile referitoare la admisibilitatea acțiunii reclamantului, din perspectiva prevederilor art.205 și urm. Cod procedură fiscală, având în vedere imperfecțiunile legislației naționale din perspectiva art.13 din C.E.D.O. și care ar putea duce, în final, la situația în care acesta ar fi lipsit de dreptul la un recurs efectiv.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Opel Vectra pentru care a fost obligat să achite taxa de poluare pentru autovehicule în cuantum de 3.938 lei, deși acest autoturism a fost înmatriculat mai întâi într-un alt stat membru.
O.U.G. nr.50/2008 a instituit taxa de poluare pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3, astfel cum acestea sunt definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice transporturilor și locuinței nr.211/2003.
Obligația de plata taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a) fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele provenite din afara acesteia (noi sau second hand).O.U.G. nr.50/2008 a intrat în vigoare începând cu data de 01 iulie 2008 (art.14 alin.1) și ca atare, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, fără ca această taxă să fie datorată și pentru cele deja aflate în circulație și înmatriculate în țară.
Prin O.U.G. nr.208/2008 s-a dispus că autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc. și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U.E. începând cu data de 15 decembrie 2008, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv. Prevederile O.U.G. nr.208/2008 au fost abrogate prin O.U.G. nr.218/2008 privind modificarea O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Conform art. III alin.1 autovehiculele M1, cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc. precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România, sau în alte state membre ale U.E., în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare, stabilită de O.U.G. nr.50/2008.
S-a reținut astfel că reglementările legale menționate creează un tratament fiscal diferențiat între autoturismele noi și cele vechi, înmatriculate în România, după . O.U.G. nr.50/2008. Dispozițiile art.90 din T.C.E. (art.110 din T.U.E.) interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind din piața internă și care sunt de natură similară.
Prin O.U.G. nr.1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 1.01.2013 aplicarea dispozițiilor art.2 lit.i), ale art.4 alin.(2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art.5 alin.(1) din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
Fiecare instituție are personalitate juridică proprie, neputând fi chemată în judecată pentru actele și faptele celeilalte.
Autoritatea pârâtă nu poate decât să respecte întrutotul legea, care prevede că la solicitarea înmatriculării trebuie prezentată dovada achitării taxei pe poluare, operațiunea tehnică a înmatriculării autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nefiind posibilă fără plata taxei.
Se solicită judecata în lipsă.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pentru autoturismul marca Opel an fabricație 2006, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2006, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante din 8.08.2012 (fila 5 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pentru emisii poluante, datorat.
Taxa a fost achitată la data de 8.08.2012, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 6).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Curtea reține totodată că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, aplicabilă ipotezei de față, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei AFP.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legea nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, astfel că pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă (filele 25-26 dosar fond).
Asupra fondului, complinind argumentele primei instanțe, reținând dispozițiile legale incidente, în raport cu data achitării taxei, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011.
Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 fiind suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de A.F.P. Curtea de Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, cu sediul în Curtea de Argeș, ., județul Argeș (în prezent, Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței civile nr.3919/21.12.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul O. I. C., domiciliat în Curtea de Argeș, . A.2, . și pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ (în prezent Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), cu sediul în Pitești, .,județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. B. | Judecător, A. T. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.A.T./5.11.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: V.T.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2662/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2602/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








