Obligaţia de a face. Decizia nr. 562/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 562/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 2344/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.562/R-C.
Ședința publică din 20 februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R., judecător
G. C., președinte secție
S. U., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 1226 din 31 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. R., domiciliat în comuna Coșești, . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
La data de 23.03.2012, reclamantul C. R. a chemat în judecată pe pârâtele M. Finanțelor - Administrația Finanțelor Publice Pitești, Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 5.477 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legala.
În motivare, a arătat că a achiziționat un autoturism, marca BMW 520D, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 5477 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană-1 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
La data de 25.05.2012, A.F.P. Pitești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive precum și excepția inadmisibilității formulării cererii.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.1226/31 mai 2012, a respins excepțiile, a admis acțiunea și a obligat pe pârâte la restituirea sumei de 5.477 lei plus dobânda legală, către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petentul a achiziționat un autoturism, marca BMW 520D, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 41.000 lei, cu titlu de taxă de poluare .
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În ce privește posibilitatea intimatei pârâte A.F.P. să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
În privința excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut că rezultatul procedurii administrative, este absolut previzibil și ineficient pentru reclamanta, contestația administrativă a acesteia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 1.01.2007, astfel că de atunci se aplică dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea nr.157/2005, statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, s-a apreciat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, aceasta este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Pin Hotărârea din 7.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30% din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, sub aspectul respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a recurentei și a inadmisibilității:
- conform art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel încât recurenta nu are atribuția de a gestiona taxa de poluare;
- sub aspectul inadmisibilității s-a arătat că aceasta se impunea a fi reținută câtă vreme se contestă un titlu de creanță care presupune parcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, așa cum este ea precizată în disp.art.205-218 din Codul de procedură fiscală;
- taxa pe poluare nu contravine normelor legale comunitare, aplicându-se tuturor autoturismelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. Nu este o taxă impusă pentru trecerea frontierei. De asemenea, respectă principiul „poluatorul plătește”, principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene și practicat de mai multe state. O.U.G. nr.50/2008 a cunoscut mai multe modificări legislative tocmai pentru a fi pusă în acord cu dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
- restituirea sumelor în conformitate cu dispozițiile art.117 din O.G. nr.92/2003 nu se putea dispune de vreme ce situația de fapt nu se încadrează în niciuna din situațiile la care se referă art.117 lit. a-h.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat de D.G.F.P. Argeș în numele A.F.P. Pitești nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Legitimarea procesuală pasivă reținută în sarcina recurentei se impune față de dispozițiile art.8 din H.G. nr.686/2008 de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, dispoziții potrivit cărora cererea de restituire a taxei se depune la organul fiscal competent, care derulează procedura la care se referă textul precitat.
Sub aspectul excepției inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia în interesul Legii nr.24/14.11.2011, obligatorie potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, în sensul că „procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G.nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
În recursul în interesul legii s-a reținut că s-a stabilit cu claritate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin O.U.G. nr.117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr.17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art.110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Înalta Curte a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită. Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că “este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere (...) pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit (...) pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal (...) și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza (...) beneficiul regimului”.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv a art.13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Referitor la fondul cauzei, specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, C-402/09, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea Europeană a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, CJUE a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta faptul că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene nu vizează criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea Europeană a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea Europeană a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Sub aspectul încadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h) Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art.117 lit.d), conform cărora ”Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Codul de procedură fiscală, potrivit art.12 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile OMFP nr.1899/2004.
Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Pentru cele expuse, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1226/31 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. R., domiciliat în comuna Coșești, . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, G. C. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.S.U./22.02.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: M.P.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 3175/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 2858/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
