Obligaţia de a face. Decizia nr. 3633/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3633/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 2759/109/2013
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3633/R-C.
Ședința publică din 18 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: S. U., judecător
Judecător: I. B.
Judecător: A. T.
Grefier: G. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), reprezentând pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței nr.2945 din 21 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, în dosar nr._, intimate fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 și reclamanta . SRL prin reprezentant legal T. I., CUI_, cu sediul în Pitești, cart.G. III, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului,
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 14.03.2013 și precizată ulterior, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._/31.08.2012, a chitanței nr._/2012 și restituirea sumei de 5.407 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca Skoda an fabricație 2009, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 5.407 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.2945/21.05.2013 a admis în parte acțiunea precizată, a anulat decizia de calcul nr._/2012 și a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 5.407 lei, cu dobânda prevăzută de art.117 Cod procedură fiscală.
Cererea privind anularea chitanței a fost respinsă.
În termen legal, împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în numele Administrației Finanțelor Publice Pitești, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr.civ de la 1865.
Față de indicarea greșită a temeiurilor de drept procedurale din cererea de recurs, în raport de data sesizării instanței 14.03.2013 când erau în vigoare dispozițiile noului cod de procedură civilă, la termenul din 18 noiembrie 2013, Curtea, față de dispozițiile art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004, reținând completarea prevederilor Legii contenciosului administrativ cu cele ale Noului Cod de procedură civilă, a pus în discuție temeiul de drept al recursului și a constatat îndeplinite condițiile formale ale recursului, potrivit art.486 NCPC.
Curtea reține, în temeiul art.22 NCPC, că motivele invocate de recurent sunt încadrabile în dispozițiile art.488 alin.1 pct.8 NCPC.
În criticile din recurs se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare. Sunt invocate prevederile art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
În ce privește excepția de inadmisibilitate se arată că în mod eronat instanța de fond a considerat că este neîntemeiată deoarece solicită restituirea plății nu ca urmare a anulării unui act administrativ fiscal ci ca o consecință a nelegalității impunerii obligației de plată.
Taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor europene, în interpretarea CEJ reținându-se că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea unor mărfuri naționale sau străine deoarece traversează o frontieră. Or, în cazul taxei speciale pe poluare, discriminarea nu este fundamentată pe niciun argument de către reclamantă.
Art.90 din Tratat nu interzice o asemenea taxă, ea fiind plătită de către toți proprietarii. Textul se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei reprezentând taxa specială de poluare, pentru autovehicule și autoturisme, recurenta arată că restituirea acestei sume de al buget se face în condițiile art.117 din O.U.G. nr.92/2003, însă titlul cu care se solicită restituirea nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute de art.117 lit.a)-h).
Se critică și acordarea dobânzii la suma datorată, taxa fiind achitată benevol. Recurenta critică și acordarea cheltuielilor de judecată, pe care le apreciază ca fiind acordate în mod nelegal întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, în sensul că nu se poate reține culpa procesuală în sarcina recurentei-pârâte.
Se solicită și judecata în lipsă, în temeiul art.223 NCPC.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Skoda, achiziționat din spațiul Comunității Europene. înmatriculat pentru prima dată în anul 2009, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice decizia de calcul a taxei pe poluare prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 20.09.2012. Ulterior, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Prin urmare, excepția de inadmisibilitate invocată de D.G.F.P. Argeș atât în întâmpinarea de la fond, cât și în recurs, nu poate fi primită.
Totodată, Curtea, reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei AFP. Faptul că, în virtutea principiului disponibilității, reclamanta a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
În primul rând, din punct de vedere procesual reclamanta se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
De altfel, tribunalul nu a dispus obligarea ambelor pârâte la restituirea
taxei achitate de către reclamantă, ci numai AFM., calitatea procesuală pasivă a AFP fiind reținută față de cererea de anulare a deciziei de calcul a taxei pe poluare.
Calitatea de accipiens, potrivit Codului civil, nu are relevanță în speță, de vreme ce însăși legea prevede că o autoritate încasează taxa pentru altă autoritate.
Asupra fondului, complinind argumentele primei instanțe, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Mai mult, art.2 din O.U.G. nr.1/2012, care a dispus suspendarea aplicării textului, prevede posibilitatea restituirii taxei achitate de către contribuabili, pentru autovehicule, ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Caracterul temporar al acestei măsuri nu înlătură concluzia că, până la reaplicarea textului suspendat, discriminarea produselor din Uniunea Europeană se menține, atâta vreme cât autoturismele deja înmatriculate anterior aderării României la U.E. nu achită această taxă și mai mult, cei care au achitat-o în scurta perioadă de aplicare a legii, pot solicita restituirea.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art.110 TFUE.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Sub aspectul neîncadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h) Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art. 117 lit.d), conform cărora ”Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”. Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Ca atare, în condițiile în care taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 nu respectă dispozițiile art. 110 TFUE, fost art. 90 alin. 1 TCE, ea a fost percepută nelegal, prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale comunitare.
Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Cât privește plata dobânzii legale, înțelegându-se prin aceasta dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală, Curtea constată că tribunalul a procedat în mod corect dispunând obligarea pârâtelor la restituirea sumei și la plata dobânzii respective. Câtă vreme tribunalul a decis că taxa pe poluare a fost percepută cu nerespectarea dispozițiilor art.110 TFUE, este evident că reclamanta a plătit în mod nelegal suma de 5.407 lei, iar cel care a primit plata este obligat să restituie suma astfel încât să acopere și pierderea suferită de reclamantă prin nefolosirea banilor proprii.
Având în vedere că cererea de restituire se încadrează în dispozițiile art.117 lit.a-h Cod procedură fiscală, cum s-a arătat mai sus, dobânda legală în acest caz nu poate fi decât cea prevăzută de art.124 din același act normativ. Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine. Plata taxei pe poluare s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Astfel, în sentință s-a făcut numai trimitere la aplicarea textului art.124 Cod procedură fiscală, care consacră condițiile în care se acordă dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.
Legea arată că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 și 21 sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Or, în cauză s-a reținut incidența art.117 Cod procedură fiscală, iar reclamanta a solicitat obligarea la plata dobânzii, instanța dispunând acordarea acestora în condițiile art.117 Cod procedură fiscală, fără a realiza un calcul în acest scop, acesta urmând a se efectua în faza de executare.
Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine. Plata taxei pe poluare s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Cât privește obligarea organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică. Astfel, potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Obligația se impune a fi stabilită în faza procesuală în care au fost realizate respectivele cheltuieli și în care s-a cerut plata lor.
În speță, organul fiscal, în calitate de pârât, a pierdut procesul în fața reclamantei, ceea ce înseamnă că a „căzut în pretențiile” acesteia din urmă. Afirmația că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare s-au făcut în temeiul unui act normativ nu atrage exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată în justiție că nu au fost respectate dispozițiile art.110 TFUE, care, potrivit art.148 alin. 2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Pentru aceste considerente în baza art.496 alin.1 NCPC se va respinge recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), reprezentând pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), împotriva sentinței nr.2945/21 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr._, intimate fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 și reclamanta . SRL prin reprezentant legal T. I., CUI_, cu sediul în Pitești, cart.G. III, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, S. U. | Judecător, I. B. | Judecător, A. T. |
Grefier, G. C. |
Red.S.U./29.11.2013
GM/5 ex.
Jud.fond: M.C.-E.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3639/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1594/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
