Obligaţia de a face. Decizia nr. 1001/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 1001/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 1852/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1001/R-C.

Ședința publică din 22 Martie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: S. U. - judecător

I. B. - judecător

A. A. T. - judecător

M. M. - grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș cu sediul în Curtea de Argeș, ., județul Argeș, în nume propriu, împotriva sentinței civile nr.1864 din data de 10 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, complet specializat contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. G. domiciliat în . și pârâta Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.

CURTEA

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.02.2012, reclamantul P. G. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș și Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 5.676 lei reprezentând taxă pe poluare.

În motivare, a arătat că a achiziționat un autoturism marca Opel, an fabricație 1998, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 5.676 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar. A mai precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă.

Pârâta A.F.P. Curtea de Argeș a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe considerentul că nu are competența de a acorda scutiri de plată, ci doar de a calcula valoarea taxei de poluare. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul că taxa de poluare nu contravine normelor comunitare.

Prin sentința civilă nr.1864/10.09.2012, Tribunalul Argeș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Curtea de Argeș, a admis acțiunea și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 5.676 lei, reprezentând contravaloare taxă de poluare.

Analizând actele și lucrările dosarului, atât sub aspectul excepției invocate, cât și în ceea ce privește fondul litigiului, instanța a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Curtea de Argeș, aceasta a fost respinsă, pe considerentul că această instituție a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.

În ce privește posibilitatea intimatei pârâte AFP să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel, an fabricație 1998, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 5.676 lei cu titlu de taxă de poluare (f. 4).

În speță, se invocă neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 1.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).

Prin Legea nr.157/2005, statul și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, se observă că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.

discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.

Or, prin Hotărârea din 7.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr.50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 1.07._08, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.

Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.

Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.

Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.

Decizia T. vs. România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.

În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.

În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, instanța a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de A.F.P.În criticile formulate, se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare. Administrația Finanțelor Publice Pitești, în calitate de autoritate fiscală competentă, are atribuții numai în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, pe baza documentelor din care rezultă elementele de calcul prezentate de persoana interesată, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației pentru Mediu.

Sunt invocate prevederile art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.

Se solicită judecata în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Opel achiziționat din Germania, înmatriculat pentru prima dată în anul 2008, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pe poluare prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.

Taxa a fost achitată la data de 4.11.2010. Ulterior reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare

Prin prisma dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.

De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.

Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.

Faptul că, în virtutea principiului disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.

Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu

Potrivit atât O.U.G. nr.50/2008 (art.8, 10 și 11), cât și Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.686/2008 (Capitolul VI), în vigoare la data la care reclamantul a făcut plata taxei, dar și la data la care a solicitat în justiție restituirea acesteia, restituirea valorii reziduale a autovehiculului și restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, acesta a fost virată la bugetul F. pentru mediu, administrat de A.F.M.

Aceleași obligații au fost impuse organului fiscal care a calculat și încasat taxa și prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (art.7 și art.12), care a abrogat actele normative menționate anterior.

Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci când restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.

În recursul în interesul legii s-a reținut că s-a stabilit cu claritate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin O.U.G. nr.117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr.17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art.110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.

Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.

Pe de altă parte, Curtea reține totodată că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).

Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.

De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.

Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art.14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.

Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CURTEA DE ARGEȘ cu sediul în ., județul Argeș, în nume propriu, împotriva sentinței civile nr.1864/10 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. G. domiciliat în . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 martie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

S. U.

Judecător,

I. B.

Judecător,

A. A. T.

Grefier,

M. M.

Red.S.U./27.03.2013

GM/2 ex.

Jud.fond: E.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 1001/2013. Curtea de Apel PITEŞTI