Pretentii. Decizia nr. 3614/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3614/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 21973/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 3614/2013
Ședința publică din 05 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: N. S. Păștin, judecător
Judecător: C. P.-I.
Judecător: L. I.
Grefier: T. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.990 din 11 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, intimatul-reclamant P. A. și intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-au depus la 22.10.2013, prin serviciul de registratură, concluzii scrise din partea intimatului-reclamant P. A., însoțite de chitanța . nr.035 din 20.08.2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual Mărcoșanu A., privind achitarea onorariului de avocat și că atât recurenta-pârâtă cât și intimatul-reclamant P. A. au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul P. A. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumei de 5.439 lei, reprezentând taxă pe poluare.
Reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Opel Astra, an fabricație 2000, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 5.439 lei cu titlu de taxă de poluare, taxă ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. Principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană, 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență acestui principiu.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești a solicitat respingerea acțiunii, arătând că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.990/11.02.2013 a fost admisă acțiunea și au fost obligate pârâtele să restituie suma de 5.439 lei, cu dobânda conform art.124 Cod procedură fiscală în condițiile art.117 Cod procedură fiscală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, pe care a apreciat-o ca nefondată, cu motivarea că această instituție a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa de poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor sume plătite de către contribuabili.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel Astra, an fabricație 2000, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 5.439 lei cu titlu de taxă de poluare.
Referitor la neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară, tribunalul a reținut că România este stat membru U.E. începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică dispozițiile art.148 alin.2 și alin.4 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe.
Prin Legea nr.157/2005, România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Art.110 are ca scop general acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând prevederile O.U.G. nr.50/2008, instanța a constatat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre U.E., înmatriculat anterior tot în România, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa pe poluare, dar se percepe această taxă pentru un autoturism din țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
S-a apreciat că O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru U.E., favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or prin hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr.50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia la 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p.I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (paragrafele 34, 35) că articolul 110 are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p.I‑4981, punctul 66).
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de acțiune în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate, în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28, 30 și 34 T.F.U.E.
Constatând că taxa de poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale U.E., fiind contrară art.110 T.F.U.E., rezultă că taxa percepută în speță este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs. România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al U.E., iar raporturile juridice să fie născute după aderare. În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În fine, tribunalul a apreciat că Legea nr.9/2012, intrată în vigoare la data de 12.01.2012 nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de C.E.J., nu erau îndeplinite.
Pentru toate aceste considerente, acțiunea a fost admisă, conform celor arătate mai sus.
În termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat recurs împotriva sentinței tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
A susținut recurenta că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești, cu toate că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 și ale Legii nr.9/2012, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, air administrația finanțelor publice are atribuții numai în ce privește calculul taxei de poluare, iar prin trezorerie încasează taxa și o virează în contul Administrației F. pentru Mediu.
Așadar, numai această ultimă instituție are calitate procesuală pasivă în cauză.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că în speță calitatea procesuală pasivă a A.F.P. Pitești este justificată în privința restituirii taxei pe poluare.
Astfel, potrivit art.8, art.10 și art.11 din O.U.G. nr.50/2008 și cap.VI din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.686/2008, în vigoare la data la care reclamantul a făcut plata taxei, restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Ca atare, Administrația Finanțelor Publice Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.990 din 11 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. A. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă.
Președinte, N. S. Păștin | Judecător, C. P.-I. | Judecător, L. I. |
Grefier, T. G. |
Red. L. I.
2 ex./06.11.2013
Jud. fond E. M.-C.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3787/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1417/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|








