Obligaţia de a face. Decizia nr. 1851/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1851/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 1637/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR.1851/R-C.
Ședința publică din 24 mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. - judecător
I. B. - judecător
A. T. - judecător
F. I.-G. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1393/2012 din 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr. _ , intimată fiind reclamanta . M. GROUP SRL, cu sediul în Pitești, ., ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat L. A. E. pentru intimata reclamantă, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul intimatei reclamante depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul din 25 ianuarie 2013, precizând că nu are alte cereri prealabile de formulat. De asemenea, precizează că a renunțat la judecată față de Agenția Națională de Administrare Fiscală, la instanța de fond.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față,
Constată că la data de 17.02.2012, reclamanta D&G D. M. Group SRL Pitești a chemat în judecată pe pârâtele ANAF și DGFP Argeș, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei nr.354/19.09.2011 prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziei nr.447/_/24.10.2008 și restituirea sumei de 6.893 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu OP nr.515/29.10.2008.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat dintr-o membră a Uniunii Europene un autoturism marca Ford, an fabricație 2007, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 6.893 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă la 19.04.2012, DGFP Argeș a solicitat respingerea contestației împotriva deciziei nr.354/2011 ca tardiv formulată, iar pe fond a susținut că taxa pe poluare este conformă cu normele Comunității Europene, fiind instituită tocmai în scopul armonizării legislației interne cu normele comunitare.
La data de 21.05.2012 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că solicită chemarea în judecată și a pârâtei AFM conform art.1 din OUG nr.50/2008, în ceea ce privește restituirea taxei, cu dobânda aferentă precum și obligarea ambelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, la 17.05.2012, pârâta DGFP Argeș în numele AFP Pitești a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești.
Prin sentința nr. 1393/18.06.2012, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia nr.354/2012 și a obligat pe pârâte să restituie acesteia suma de 6.983 lei, reprezentând taxă de poluare, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanta a achiziționat un autoturism, marca Ford, an fabricație 2001, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 6.893 lei, cu titlu de taxă de poluare .
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În ceea ce privește posibilitatea intimatei pârâte AFP să restituie suma, în speță s-a apreciat că este aplicabilă procedura prev. de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Excepția tardivității formulării acțiunii a fost, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată, deoarece în cauză sunt incidente prevederile Codului de procedură fiscală, potrivit cu care termenul de prescripție pentru recuperarea creanțelor bugetare este de 5 ani.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Or, prin Legea 157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând disp.OUG 50/2008, modificată ulterior, s-a observat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Tribunalul a apreciat că OUG 50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, s-a desprins concluzia că regimul de impozitare nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții a fost considerat ca fiind valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Tribunalul a constatat că art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzută la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, a rezultat că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru AFP Pitești, criticând-o pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, conform art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. AFP Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art. 5 din OUG 50/2008, astfel că cererea reclamantei este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pe fond, s-a susținut că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că AFP Pitești nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare; recurenta-pârâtă a susținut și că acest capăt de cerere se impune a fi respins ca nefondat, întrucât reclamanta-intimată a achitat această taxă în mod benevol și nu a contestat în termen legal decizia de calcul a taxei.
În fine, s-a învederat că restituirea de sume de la buget, la cerere, se realizează în condițiile art.117 din OG nr.92/2003, ceea ce face ca solicitarea reclamantei din cauza de față să nu poată fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de textul precitat.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat, dar pentru cele ce se vor expune în continuare:
În speță, reclamanta a solicitat anularea deciziilor prin care s-a stabilit plata taxei pe poluare și restituirea sumei de 6.893 lei plătită cu titlu de taxă pe poluare în baza deciziei de calcul nr.447/_/24.10.2008, întrucât a opinat că actul normativ în temeiul căruia a fost percepută, respectiv OUG nr.50/2008, este contrar normelor comunitare, mai concret, art.110 din TCE.
Acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâtele ANAF și DGFP Argeș.
La data de 21.05.2012, reclamanta și-a modificat cererea introductivă atât sub aspectul obiectului cât și al persoanelor față de care înțelege să formuleze cererea.
Astfel, a precizat că nu mai solicită anularea deciziilor prin care a fost stabilită taxa pe poluare, în contradictoriu cu ANAF și DGFP Argeș, ci solicită obligarea pârâtelor AFP Pitești și AFM București la restituirea sumei de 6.893 lei reprezentând taxă de poluare, plătită de societate cu OP 518/29.10.2008 (fila 12), precum și la plata dobânzii aferente, până la restituirea efectivă și a cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond, după încheierea dezbaterilor, a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtelor ANAF și DGFP Argeș la restituirea către reclamantă a sumei de 6.983 lei, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală, fără a observa, așadar, modificarea cadrului procesual subiectiv la data de 21.05.2012.
Mai mult, observând probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că la dosarul cauzei nu există dovada de înmatriculare a autoturismului într-o țară membră a Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România.
Ca atare, Curtea reține că instanța de fond, printr-o analiză superficială, a trecut la soluționarea cauzei cu încălcarea art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care judecătorul fondului trebuie să administreze toate probele necesare aflării și stabilirii adevărului în cauză și să dispună, chiar dacă părțile se împotrivesc, încuviințarea probelor ce rezultă din dezbateri.
În calea de atac formulată de DGFP Argeș pentru AFP Pitești instanța de control a pus în vedere intimatei-reclamante să depună la dosar înscrisurile doveditoare ale înmatriculării autoturismului pentru care solicită restituirea taxei pe poluare într-o țară membră UE, anterior înmatriculării în România, obligație pe care aceasta și-a îndeplinit-o, așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 22-35.
Însă, având în vedere faptul că instanța de fond s-a pronunțat prin stabilirea unei alte situații de fapt decât cea existentă în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art.312 alin.5 și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Față de dezlegarea dată pricinii urmează ca susținerile recurentei din prezenta cale de atac să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.
În concluzie, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 5 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1393/2012 din 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr. _ , intimată fiind reclamanta . M. GROUP SRL, cu sediul în Pitești, ., ., județul Argeș.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. T. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.I.B.
EM/4 ex./03.06.2013
Jud.fond E.M. C.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1960/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3985/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
