Pretentii. Decizia nr. 1055/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1055/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 1908/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1055/R-C.
Ședința publică din 27 martie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. D., judecător
G. A., judecător
I. M., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V. în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE RM.V., ambele cu sediul în Rm.V., ..17, județul V., împotriva sentinței civile nr.4847 din 04 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul U. D. M., domiciliat în ., . și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6 .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA :
Constată că prin cererea înregistrată la data de 16 martie 2012, reclamantul U. D. M., a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V., solicitând obligarea acesteia la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.338 lei, cu dobânda legală.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, iar pentru a fi înmatriculat în România, a fost obligat să plătească suma de 2.338 lei, cu titlul de taxa de poluare autovehicule percepută în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, calculul taxei fiind prevăzut în decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.9650/06.10.2009, emisă de către pârâta A.F.P. Rm.V., precizând că taxa pe poluare autovehicule este discriminatorie și ilegală în raport cu dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene și art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, întrucât această taxa nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România cu ocazia vânzării ulterioare, fiind percepută exclusiv pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, motiv pentru care a solicitat pârâtei A.F.P. Rm.V., restituirea sumei percepută cu titlul de taxa pe poluare în conformitate cu chitanța .. TS4B nr._/6. octombrie 2009, însă cererea a fost respinsă, potrivit adresei nr._/28 martie 2012, dat fiind faptul că aceasta a fost percepută cu dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, întrucât taxa pe poluare a fost corect stabilită, avându-se în vedere dispozițiile art.3-5 din O.U.G. nr.50/2008, forma inițială, aplicabilă la data solicitării reclamantei, precum și dispozițiile pct.1.1, 1.3 lit.a și pct.1.4 din Ordinul nr.986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că, susținerile reclamantei în sensul că taxa pe poluare este discriminatorie și neconformă cu reglementările comunitare, iar dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare dispozițiilor comunitare, nu pot fi reținute întrucât O.U.G. nr.50/2008 nu intră în contradicție cu legislația Europeană, aceasta fiind emisă în baza art.115 alin.4 din Constituția României și reprezintă cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene nefiind incidente în cauză, deoarece taxa pe poluare urmează să fie plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pentru ca în cazul în care va cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată să o despăgubească cu suma reprezentând taxa pe poluare autovehicule ce se solicită a fi restituită.
Tribunalul V., Secția a II-a civilă, prin sentința nr.4847/4 decembrie 2012, a admis acțiunea și a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V. să restituie reclamantului suma de 2.338 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, cu dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
Totodată a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm.V., suma de 2.338 lei, reprezentând taxă pe poluare autovehicul, cu dobânda legală, precum și 343,3 lei, cheltuieli de judecată față de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că taxa de poluare introdusă prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 1 ianuarie 2007-1 iulie 2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
Condiționarea de către pârâtă a înmatriculării autoturismului reclamantei de plata taxei de poluare a fost justificată de reglementările dreptului intern, respectiv O.U.G. nr.50/2008, fără a se observa că acestea sunt contrare dreptului comunitar european, întrucât restricționează libera circulație a mărfurilor, creând un regim discriminatoriu și protecționist.
Potrivit art.148 din legea fundamentală, prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Odată cu aderarea României la U.E., începând cu data de 01 ianuarie 2007 Guvernul României și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării (Tratatul de aderare a fost ratificat prin Legea nr.157/2005).
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România, sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dimpotrivă, taxa de poluare se percepe dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat pentru prima dată în România.
Prin urmare, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E., cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Într-o atare situație este evident că prevederile O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E.) deoarece sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E.
În concluzie, instanța de fond a reținut că refuzul autorității administrative de a restitui reclamantului suma de 2.338 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța ..TS4B nr._/6 octombrie 2009, emisă de A.F.P. Rm.V. este nejustificat, față de faptul că reglementarea din dreptul intern este contrară dreptului comunitar european.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, tribunalul a constatat că este întemeiată, întrucât prin O.U.G. nr.50/2008 s-a dispus că taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În această situație, chemata în garanție este aceea care gestionează fondul respectiv și ca atare, a fost obligată să restituie pârâtei A.F.P. Rm.V. suma de 2.338 lei, cu dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs D.G.F.P. V., în numele A.F.P. Rm.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, prin prisma următoarelor motive de recurs:
1. În ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată, recurenta apreciază că sunt nejustificate, în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție, astfel încât suportarea cheltuielilor de judecată trebuia să rămână în sarcina chematei în garanție.
Pe de altă parte, în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, se susține că acestea sunt nejustificat de mari în raport de natura acțiunii și întinderea soluționării fondului în decurs de două termene, solicitând a se avea în vedere dispozițiile art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariul avocaților.
2. Se critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării incorecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare, invocându-se în acest sens jurisprudența Curții de Luxemburg în cauze pe care recurenta le consideră similare, respectiv cauza Humblot, nr.112/84, Cauza 132/88 și Cauzele conexate C-290/05 și C-333/05.
Recurenta susține că O.U.G. nr.50/2008 nu intră în contradicție cu legislația europeană, ea fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, iar principiul poluatorul plătește este recunoscut la nivelul Uniunii Europene.
Recurenta mai susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamantul a solicitat, din proprie inițiativă, calcularea taxei pe poluare.
3. În ceea ce privește Hotărârea C.J.E. în cauza C-402/09 privind acțiunea lui I. T. împotriva Statului Român, prin care s-au făcut aprecieri privind instituirea de către Statul Român a taxei pe poluare pentru autoturisme second-hand achiziționate din state ale uniunii Europene, se susține că efectele acesteia nu sunt incidente în cauză, întrucât raportul juridic în cauza de față s-a născut înainte de pronunțarea de către C.J.E. a Hotărârii C-402/09.
Pe de altă parte, potrivit art.46 din CEDO, hotărârile obținute în contradictoriu cu Statul Român sunt obligatorii de la data publicării acestora în monitorul Oficial al României.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea reține că recursul este nefondat.
1. În ceea ce privește obligarea Administrației Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a fost justificată de împrejurarea că, în calitate de pârâtă aceasta a căzut în pretenții, fiind astfel îndeplinite condițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
Atâta vreme cât, prin cererea de chemare în garanție formulată chiar de către pârâta-recurentă, nu s-a solicitat obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu decât la plata taxei de poluare, nu și a cheltuielilor de judecată, în mod legal cheltuielile de judecată au fost puse de către instanța de fond în sarcina pârâtei.
Dincolo de acest aspect, însă, trebuie observat și faptul că ceea ce se discută în cauză sunt cheltuielile de judecată pretinse de reclamant, cel care nu a intrat într-un raport procesual direct cu chemata în garanție, aceasta putând fi îndatorată să plătească prejudiciul procesual pe care l-a pricinuit și care a fost încercat de pârâtă
În ceea ce privește caracterul disproporționat de mare al cheltuielilor de judecată, Curtea constată că suma de 343,30 lei la care au fost obligate recurentele nu este disproporționată față de valoarea obiectului litigiului, respectiv suma de 2.338 lei și față de activitatea îndeplinită de avocat, nefiind îndeplinite condițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă pentru reducerea acestor cheltuieli.
Curtea nu poate reține nici argumentul referitor la lipsa culpei recurentei, art.274 alin.1 Cod procedură civilă referindu-se la partea căzută în pretenții, care va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.
2. Este nefondat cel de al doilea motiv de recurs, care critică pe fond soluția pronunțată.
Astfel, specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
3. Este nefondată susținerea recurentei în sensul că cele dispuse de către Curtea de la Luxemburg în Cauza T. sunt inaplicabile prezentei cauze, întrucât ar retroactiva.
Pe de o parte, Curtea constată că textul invocat de către recurentă, respectiv art.46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este inaplicabil prezentului recurs, dat fiind că el vizează efectele hotărârilor pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar nu efectele hotărârilor pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Mai mult, în conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i-o conferă art.267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p.379, punctul 27, Hotărârea din 10 ianuarie 2007, Skov și Bilka, C-402/03, Rep., p.I-199, punctul 50, precum și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C-313/05, Rep., p.I-513, punctul 55; Cauza C-263/10, N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj ș.a., punctul 32)
Pe de altă parte, în Cauza C-263/10, N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj ș.a., Curtea de la Luxemburg s-a pronunțat expres cu privire la limitarea în timp a efectelor hotărârilor sale privind taxa de poluare în cauzele împotriva României.
Curtea a arătat că, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o. Pentru a putea impune o astfel de limitare, este necesară întrunirea a două criterii esențiale, și anume buna-credință a celor interesați și riscul unor perturbări grave (Hotărârea Skov și Bilka, citată anterior, punctul 51, precum și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 50).
Instanța europeană a reamintit că, în ceea ce privește riscul unor perturbări grave, trebuie amintit că existența unor consecințe financiare care ar rezulta pentru un stat membru dintr-o hotărâre preliminară nu justifică, prin ea însăși, limitarea în timp a efectelor acestei hotărâri (Hotărârea din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C-184/99, R.., p.I-6193, punctul 52, Hotărârea din 15 martie 2005, Bidar, C-209/03, R.., p.I-2119, punctul 68, și Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 58). Statului membru care solicită o astfel de limitare îi revine obligația de a prezenta în fața Curții date cifrice care să stabilească riscul unor repercusiuni economice grave (Hotărârile Brzeziński, punctele 59 și 60, și Kalinchev, punctele 54 și 55, citate anterior).
Curtea a reținut că, în ceea ce privește repercusiunile economice care pot decurge dintr-o hotărâre prin care Curtea declară că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin O.U.G. nr.50/2008, guvernul român s-a limitat în esență la menționarea numărului mare de cereri de rambursare a taxei percepute, care s-ar ridica la aproximativ 40.000, și să facă referire la criza economică de care este afectată România.
În consecință, s-a apreciat că, în lipsa unor date cifrice mai precise care să permită să se concluzioneze că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile prezentei hotărâri, condiția privind existența unor perturbări grave nu poate fi considerată stabilită și că, în aceste condiții, nu este necesar să se verifice îndeplinirea criteriului privind buna-credință a celor interesați.
Din concluzia Curții de la Luxemburg, în sensul că nu este necesar să fie limitate în timp efectele hotărârii T., rezultă că este nefondată critica din recurs referitoare la neretroactivitatea acestei cauze.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V. în numele Administrației Finanțelor Publice Rm.V., ambele cu sediul în Rm.V., ..17, județul V., împotriva sentinței civile nr.4847/4 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul U. D. M., domiciliat în ., . și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. D. | Judecător, G. A. | Judecător, I. M. |
Grefier, P. M. |
Red.C.D./11.04.2013
GM/2 ex..
Jud.fond: A.G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 904/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2582/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
