Pretentii. Decizia nr. 2582/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2582/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 3829/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 2582/R-C.
Ședința publică din 5 Septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. - judecător
Judecător: I. B.
Judecător: A. T.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., cu sediul în municipiul Rm. V., ..17, județul V., împotriva sentinței 99 din 11.01.2013, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. _, intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6 și reclamantul M. T., cu domiciliul procesual ales la Avocat Mrcosanu A., cu sediul în București, sectorul 6, ..2, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2012, sub nr._, reclamantul M. T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rm V. și Administrația fondului pentru Mediu, obligarea la restituirea sumei de 3415 lei, reprezentând taxa de poluare stabilită prin decizia de calcul_/29.04.2009, încasată de pârâtă potrivit chitanței nr._/11.05.2009, taxă pe care pârâta refuză să o restituie.
A arătat reclamantul că a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra, având . WOLOOOO36T1113219 pentru care a achitat taxa de poluare în cuantum de 3415 lei conform O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare fiind percepută cu încălcarea dreptului comunitar, fapt pentru care a solicitat restituirea acesteia, dar pârâta i-a respins cererea argumentând că sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2008.
A motivat reclamantul că atât emiterea deciziei de calcul, cât și achitarea acestei taxe de poluare încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 introduc un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării în raport de autovehiculele deja înmatriculate în România.
Cum dispozițiile art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, a mai arătat reclamanta, stabilesc că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile legii interne contrare, încasarea acestei taxe nu are un temei legal, în același sens fiind și jurisprudența instanțelor judecătorești.
În sprijinul cererii sale reclamantul a invocat dispozițiile Legii 554/2004, cod proc.fisc., jurisprudența CJUE.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm V. a invocat excepția inadmisibilității cererii de restituire a taxei de poluare nefiind îndeplinită procedura prealabilă impusă de dispozițiile art.7 din Legea 554/2004, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, taxa a cărei restituire o cere reclamantul a fost calculată și achitată în conformitate cu dispozițiile O.U.G.50/2008, după emiterea deciziei de calcul care nu a fost contestată conform art.205 cod proc.fiscală.
S-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru neîndeplinirea dispozițiilor art.274 alin.1 cod proc.civ., neputând fi reținută reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Totodată, în temeiul art. 60-63 cod proc.civ., pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând obligarea acesteia să o despăgubească cu suma solicitată de reclamant și cheltuielile de judecată, susținând că chemata în garanție a beneficiat de această sumă conform OUG 50/2008.
Prin sentința nr. 99/11.01.2013, Tribunalul V., Secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și a respins cererea în contradictoriu cu aceasta ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția inadmisibilității; a admis cererea formulată de reclamantul M. T.; a constatat nejustificat refuzul pârâtei AFP Rm. V. de restituire a taxei pe poluare, în sumă de 3415 lei; a obligat pârâta AFP Rm. V. să restituie reclamantului suma de 3415 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art. 124 raportat la art. 70 și 120 din Codul de procedură fiscală, precum și la plata sumei de 539,30 lei, cheltuieli de judecată; a admis în parte cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, obligând-o pe aceasta să plătească pârâtei AFP Rm. V. suma de 3415 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art. 124 raportat la art. 70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul, urmare a achiziționării unui autovehicul din spațiul comunitar, a fost nevoit să achite cu ocazia înmatriculării acestuia în România, taxa de poluare. Astfel, urmare a deciziei de calcul_/29.04.2009, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm V., reclamantul a achitat, potrivit chitanței nr._/11.05.2009, suma de 3415 lei.
Apreciind că au fost încălcate dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, că taxa nu are temei legal, reclamantul a solicitat restituirea însă cererea a fost respinsă prin adresa_/18.01.2012. Acest refuz al autorității fiscale de a restitui taxa îl îndreptățește pe reclamant să se adreseze instanței de judecată, dispozițiile art.8 alin.1 teza II din Legea nr.554/2004 fiind perfect aplicabile.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de restituire, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât reclamantul s-a adresat pârâtei, în prealabil, cu o cerere de restituire a taxei, astfel că s-a constatat îndeplinită procedura reglementată de dispozițiile art.7 din Legea 554/2004.
Pe fond, s-a reținut că, procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat, se restituie, la cererea debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Ca urmare, instanța a analizat dacă taxa de poluare este sau nu datorată.
Potrivit prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) „(1)Niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție“.
Prin aceste dispoziții legale, se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin. 1 al TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârile Outokumpu, C-213/96 și Nadasdi și N., C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârile Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art. 90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, raportat la cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu, datorită efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că prima nu poate fi justificată, în vreme ce a doua poate fi permisă, dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
Este necesar însă să fie examinată neutralitatea acestei taxe raportat la vehiculele de ocazie importate și cele care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare.
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 (Comisia contra Franța), statuând că trebuie considerate produse similare acelea care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
Similar, în cauza T. contra România, s-a stabilit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale“ ale acestuia în sensul art. 110 TFUE, iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare“ vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre, constituie produse concurente“.
Stabilirea faptului că între cele două categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art. 110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, instanța constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei, care ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, este de înțeles că dispoziția respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta impune fiecărui stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art. 148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale de înmatriculare.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța a apreciat îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art.60 cod proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Întrucât suma încasată de pârâta Administrația Financiară Rm V., a fost virată la bugetul F. pentru mediu administrat de Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în garanție a fost admisă în parte, în sensul că a să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm V. suma de 3415 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Rm. V., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificate în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție. Învederează instanței de recurs că instanța de fond odată cu admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție trebuia să dispună plata cheltuielilor de judecată în sarcina chematei în garanție.
Pe de altă parte aceste cheltuieli sunt nejustificat de mari în raport de natura acțiunii și întinderea soluționării fondului în decurs de 2 termene.
Pe fond, se arată că art.90 din TCE (art.110 din TFUE) se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Este învederată jurisprudența CEJ în cauzele Humblot c.Directorului Serviciilor Fiscale și cauza Comisia c. Republicii Elene în care s-a reținut posibilitatea statelor membre de a impune asupra mărfurilor un sistem de taxă a cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. Or, taxa pe poluare respectă aceste criterii și se subordonează jurisprudenței C.E.J. din cauzele C-290/05 și 333-05. De asemenea, se învederează faptul că hotărârile C.E.J. conțin dispoziții contradictorii.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul DGFP V., în numele subunității AFP Rm. V. este fondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile aduse fondului cauzei, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin OUG nr. 1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art. 14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Referitor la critica legată de greșita interpretare a dispozițiilor art.274 C.proc.civ, Curtea o apreciază însă ca fondată, întrucât, în raport de soluția dată de instanța de judecată, într-adevăr, se reține că a fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată AFM București la plata către reclamantă a sumei reprezentând taxă pe poluare.
Având în vedere că partea în privința căreia s-au dispus măsuri de obligare de către instanța de judecată este chemata în garanție, - AFM București - Curtea reține că și sub aspectul obligării la suportarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond trebuia să observe cine este partea căzută în pretenții vizând petitul principal al acțiunii și să o oblige la plata acestora.
Între reclamantă și chemata în garanție nu există un raport procesual, de aceea, nu este posibilă obligarea chematei în garanție la plata vreunei sume de bani direct către reclamantă, ci numai către pârâtă.
Sub aspectul culpei procesuale, Curtea are în vedere că aceasta este consecința în plan procesual a încălcării legislației europene, încălcare care este imputabilă nu numai autorității fiscale, ci și celei de mediu, aceasta din urmă fiind beneficiara și cea care gestionează taxa pe care instanța de fond a demonstrat că le-a încasat nelegal, prin intermediul celei dintâi.
Prezumția de culpă care operează în sarcina părții chemate în garanție, care a căzut în pretenții față de pârâtă, putea fi înlăturată de cea dintâi prin recunoașterea pretențiilor acesteia în condițiile art. 275 C.proc.civ., ceea ce în speță nu a avut loc, astfel că, deși nu a fost pusă în întârziere de către reclamant - cu care nu are raport procesual -, punerea în întârziere a operat prin efectul cererii de chemare în garanție.
D. fiind caracterul accesoriu al obligației de plata cheltuielilor de judecată față de capătul principal de cerere, este firesc ca partea chemată în garanție să suporte nu numai suma pe care pârâta o datorează reclamantei pe capătul principal, ci și, ca accesoriu, suma pe care pârâta o plătește reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Această soluție rezultă din art. 274 al. 1 C.proc.civ., având în vedere că partea chemată în garanție a căzut în pretenții față de pârâtă, iar în cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă se include și suma pe care o plătește reclamantei cu acest titlu.
Argumentul potrivit căruia pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm. V. este singura persoană care, prin fapta sa culpabilă de a respinge cererea formulată pe cale administrativă de reclamant pentru restituirea sumei percepute cu titlu de taxă pe poluare, a determinat declanșarea prezentului litigiu, nu poate fi reținut, deoarece prezumția de culpă care operează în sarcina părții chemate în garanție, care a căzut în pretenții față de pârâtă, putea fi înlăturată de cea dintâi prin recunoașterea pretențiilor acesteia în condițiile art. 275 C.proc.civ., ceea ce în speță nu a avut loc, astfel că, deși nu a fost pusă în întârziere de către reclamant - cu care nu are raport procesual -, punerea în întârziere a operat prin efectul cererii de chemare în garanție.
Având în vedere că partea în privința căreia s-au dispus măsuri de obligare de către instanța de judecată este chemata în garanție, - AFM București - Curtea reține că și sub aspectul obligării la suportarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond trebuia să observe cine este partea căzută în pretenții vizând petitul principal al acțiunii și să o oblige la plata acestora..
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în prezenta cauză, se constată că acesta răspunde principiului proporționalității.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să modifice sentința de mai sus în parte, în sensul obligării chematei în garanție AFM București să plătească AFP Rm. V., suma de 539,3 lei, cheltuieli de judecată la fond. Va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., cu sediul în municipiul Rm. V., ..17, județul V., împotriva sentinței 99 din 11.01.2013, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. _, intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6 și reclamantul M. T., cu domiciliul procesual ales la Avocat Mrcosanu A., cu sediul în București, sectorul 6, ..2, ., ..
Modifică sentința de mai sus, în sensul că obligă chemata în garanție AFM București să plătească AFP Rm. V., suma de 539,3 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. T. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red. TAA
RDH/4 ex/11.09.2013
Jud. fond:D. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1055/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3856/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
