Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 213/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 213/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 709/46/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ SENTINȚA NR. 213/F-C.
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. M., judecător
Grefier: Drăguța-I. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanta . AG SRL, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat la data de 13 noiembrie 2013, când s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Constată că, la data de 3 iulie 2012, reclamanta . Ag SRL Pitești a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești), solicitând:
A. - anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr.323/29.02.2012, a Deciziei de modificare a bazei de impunere nr.4511/29.02.2012, a Dispoziției de măsuri nr.198/29.02.2012 și a Procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile, încheiat la data de 10.04.2012, sub nr.373, cât și a tuturor măsurilor prin care s-a constatat că are de plată suma de 2.850.763 lei, reprezentând obligații fiscale principale, dobânzi, majorări și penalități de întârziere, impozit pe profit datorat;
B. - suspendarea executării actelor fiscale mai sus menționate, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, cu completările și modificările ulterioare.
A. - În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 02.12._12, a fost verificată de inspectori din cadrul DGFP Argeș, iar în urma controlului au fost întocmite Raportul de Inspecție Fiscală nr.323/29.02.2012, Decizia de modificare a bazei de impunere nr.4511/29.02.2012 și Dispoziția de măsuri nr.198/29.02.2012. Împotriva acestor acte, a formulat un punct de vedere, menționat în adresa nr.579/04.04.2012, înregistrată la DGFP Argeș sub nr._/04.04.2012, precum și contestația înregistrată sub nr._/12.04.2012.
Reclamanta a precizat că a formulat prezenta acțiune, în conformitate cu prevederile art.8 și urm. din Legea nr.554/2004, având în vedere că a formulat plângerea prealabilă, conform art.7 din aceeași lege, concretizată prin contestația înregistrată la DGFP Argeș sub nr._/12.04.2012 și, deși au trecut mai mult de 30 de zile, nici până la această dată nu a primit un răspuns la contestație.
Arată că, potrivit actelor administrative de mai sus, societatea a fost obligată la plata unor sume de bani rezultate din TVA suplimentar, impozit pe profit, precum și majorări și penalități aferente, aspect pe care îl consideră nelegal, pentru următoarele argumente:
1. Cu privire la justificarea deducerii TVA, numai pe baza exemplarului original al facturii emise de ., organul de control a invocat dispozițiile art.155 alin.5, art.145 alin.2 lit.a) și art.146 alin.1 lit.a) din Legea nr.571/2003, dispoziții care fac referire numai la informațiile pe care să le conțină factura ca document justificativ și nu la natura juridică a copiei unei facturi.
Susține că, referitor la acest aspect, ÎCCJ – Secția comercială, prin decizia nr.1017 din 26 martie 2009, a stabilit că în aplicarea prevederilor art.46 Cod comercial și ale art.6 din Legea nr.82/1991, factura fiscală nu este decât un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului sau prestatorului și a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu privire la operațiunea facturată, neavând calitatea de act juridic, care trebuie să îndeplinească cerințele art.948 Cod civil, nici chiar atunci când, ca în cauza de față, probează existența unui contract comercial consensual, pentru care părțile nu au confecționat un instrumentum.
Reclamanta arată că, potrivit pct.46. alin.(1) – Titlul VI TVA din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, cu modificările și completările ulterioare, justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art.146 alin.(1) din Codul fiscal sau cu alte documente care să conțină cel puțin informațiile prevăzute la art.155 alin.(5) din Codul fiscal, cu excepția facturilor simplificate, prevăzute la pct.78, dar în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului original al documentului de justificare, beneficiarul va solicita furnizorului/prestatorului emiterea unui duplicat al facturii pe care se va menționa că înlocuiește factura inițială, iar copia prezentată organului de control îndeplinește aceste condiții; mai mult, arată că pentru bunurile achiziționate (respectiv mijloace fixe), acestea au fost evidențiate în contul 231 – IMOBILIZĂRI CORPORALE și nu au avut influență asupra determinării profitului impozabil. De asemenea, factura emisă de . a fost înregistrată în contabilitate și de această societate, fapt care reiese și din Declarația nr.394, depusă atât de societatea emitentă la organul financiar în raza căruia își are sediul, cât și de reclamantă, aspect care poate fi verificat.
2. Referitor la stabilirea impozitului pe profit și a TVA, aferente Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3900/29.09.2011, încheiat cu ., în baza art.128 alin.(1) din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este considerat livrare de bunuri și transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar; sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri în sensul alin.(1) lit.a) art.128 – predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei sume scadente, cu excepția contractelor de leasing.
Reclamanta susține că organul de control a aplicat în mod discreționar dispozițiile legale incidente în speța de față, respectiv art.134 alin.1 și 2 din Codul fiscal: „(1) Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei. (2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritate fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxei poate fi amânată”. Aceste dispoziții se coroborează cu dispozițiile art.1341 alin.6 din Codul fiscal, potrivit cărora „(6) Pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar. Prin excepție, în cazul contractelor care prevăd că plata se efectuează în rate sau al oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei sume scadente, cu excepția contractelor de leasing, data livrării este data la care bunul este predat beneficiarului”. În acest sens, reclamanta invocă decizia nr.1420/15.12.2010 a Curții de Apel Târgu M. – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
3. Referitor la deținerea Notificării prevăzute de art.141 alin.(2) lit.f) din Codul fiscal, reclamanta arată că societatea a optat și este beneficiara Notificării nr._/23.06.2011, înregistrată la DGFP Argeș, prin care este îndreptățită la acordarea dreptului de deducere aferent achiziționării de bunuri mobile și imobile de la ..
B. – Referitor la cererea de suspendare, reclamanta arată că, deși a formulat contestația înregistrată la DGFP Argeș sub nr._/12.04.2012 și au trecut mai mult de 30 de zile, nici până la această dată nu a primit un răspuns; în schimb, pârâta a dispus luarea măsurilor pentru plata sumei stabilite, prin blocarea conturilor și instituirea unui sechestru asigurator, asupra unor bunuri ale societății, menționate în Procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile, încheiat la data de 10.04.2012, sub nr.373. Prin adresa nr.259/15.06.2012 emisă de MARFIN BANK SA – Sucursala Pitești, i s-a comunicat faptul că are conturile poprite, pentru suma de 2.850.763 lei.
Reclamanta menționează, în primul rând, cuantumul foarte ridicat al obligațiilor fiscale suplimentare stabilite de organul de control financiar, respectiv suma totală de 2.850.763 lei, a cărei plată imediată ar produce, în mod cert, o pagubă iminentă și ireversibilă în patrimoniul său.
Reclamanta mai arată faptul că este o societate care are ca obiect de activitate construcții, ori prin blocarea tuturor conturilor nu mai poate achiziționa materia primă necesară executării lucrărilor și, de asemenea, nu mai poate achita utilitățile, trebuind practic să fie închisă. Astfel, în această situație, nu mai poate efectua nicio plată către terți, fiind în imposibilitate de a-și desfășura activitatea. Această indisponibilizare a sumelor de bani conduce, inclusiv, la imposibilitatea reclamantei de a achita drepturile salariale ale angajaților, ajungând în situația de a-i trimite în șomaj. Având în vedere numărul mare de salariați pe care nu-i mai poate plăti, precum și numărul mare al furnizorilor de utilități și materii prime, față de care nu-și poate îndeplini obligațiile, consideră că măsura popririi tuturor conturilor are nu numai un impact economic, ci și unul social; situația economică mondială cât și cea din România au dus la scăderea profitabilității în toate ramurile industriei, iar prin lipsa de lichidități a societății, prin neîncasarea banilor de la beneficiari, societatea a fost prejudiciată la rândul ei; prin blocarea activității și a acestor conturi, societatea este în imposibilitate de a-și desfășura activitatea în bune condiții și, mai mult, oricare dintre creditori poate solicita deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru aceste motive, solicită anularea actelor administrativ-fiscale atacate, precum și suspendarea executării acestora, până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar.
Prin întâmpinarea înregistrată la 19.09.2012 (f.163-167), pârâta DGFP Argeș a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că prin decizia nr.115/26.06.2012, a fost soluționată contestația administrativă formulată de reclamantă, în conformitate cu prevederile art.205 din OG nr.92/2003, republicată.
Pârâta invocă excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că reclamanta a formulat acțiunea împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, înaintea soluționării contestației administrative, iar potrivit dispozițiilor art.218 Cod procedură fiscală, singurul act administrativ care poate fi contestat la instanța de contencios administrativ, este decizia emisă în soluționarea contestației administrative.
Mai arată că, textele din Codul de procedură fiscală reglementează procedura de recurs administrativ, ca procedură prealabilă, obligatorie potrivit art.7 din Legea nr.554/2004, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora, de a reanaliza și de a reveni asupra măsurilor dispuse.
Pe fondul cauzei, în situația în care reclamanta își va preciza acțiunea, în sensul că înțelege să conteste și decizia nr.115/26.06.2012, emisă în soluționarea contestației, arată că va formula apărări în acest sens.
Prin cererea înregistrată la data de 17.10.2012 (f.172-173), reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr.F-AG 323/29.02.2012, a Deciziei de impunere nr.F-AG 451/29.02.2012, a Dispoziției de măsuri nr.198/29.02.2012 și a Procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile, încheiat la data de 10.04.2012, sub nr.373, cât și a tuturor măsurilor prin care s-a constatat că are de plată suma de 2.850.763 lei, reprezentând obligații fiscale principale, dobânzi, majorări și penalități de întârziere, impozit pe profit datorat.
De asemenea, solicită suspendarea executării actelor administrativ-fiscale mai sus menționate, potrivit art.15 din Legea nr.554/2004, cu completările și modificările ulterioare.
Reclamanta a făcut precizarea că în acțiunea inițială, s-a trecut greșit și incomplet numărul de înregistrare al actelor atacate, care sunt depuse la dosar.
Prin cererea înregistrată la 17.10.2012 (f.174-182), reclamanta precizează acțiunea, în sensul că mai formulează un capăt de cerere, prin care solicită anularea și suspendarea executării deciziei nr.115/26.06.2012, emisă de DGFP Argeș, în soluționarea contestației administrative înregistrată sub nr._/12.04.2012, invocând aceeași motivare din acțiune.
Prin încheierea din 17.10.2012 (f.219), instanța a încuviințat probele cu interogatoriu, cu expertiză contabilă, precum și proba cu înscrisuri, solicitate de părți; expertiza contabilă a fost întocmită de către ing.exp.G. I. (f.251-259) și completată, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă (f.316-317).
Excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită, deoarece reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat anularea și a deciziei nr.115/26.06.2012, prin care s-a respins contestația formulată pe cale administrativă, ca procedură prealabilă obligatorie, potrivit art.7 din Legea nr.554/2004.
În baza probelor mai sus menționate, Curtea reține că acțiunea reclamantei, așa cum a fost precizată ulterior, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
1. Referitor la deducerea de către reclamantă a TVA, rezultată din duplicatul facturii nr._/2009, la data livrării bunurilor, se reține că potrivit pct.46. alin.(1) – Titlul VI TVA Titlul VI TVA din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, cu modificările și completările ulterioare, justificarea deducerii taxei se face, într-adevăr, numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art.146 alin.(1) din Codul fiscal sau cu alte documente care să conțină cel puțin informațiile prevăzute la art.155 alin.(5) din Codul fiscal, cu excepția facturilor simplificate, prevăzute la pct.78, dar în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului original al documentului de justificare, beneficiarul poate solicita furnizorului/prestatorului emiterea unui duplicat al facturii pe care se va menționa că înlocuiește factura inițială. În cauză, copia prezentată de reclamantă organului de control îndeplinește aceste condiții.
De asemenea, bunurile achiziționate, respectiv mijloace fixe au fost evidențiate în contul 231 – IMOBILIZĂRI CORPORALE și nu au avut influență asupra determinării profitului impozabil, iar factura emisă de . a fost înregistrată în contabilitate și de această societate, fapt ce rezultă din Declarația nr.394, depusă de societatea emitentă la organul financiar în raza căruia își are sediul.
În consecință, reclamanta este îndreptățită la acordarea deducerii TVA, rezultată din duplicatul facturii nr._/2009, de la data livrării bunurilor, impozitul pe profit, cât și accesoriile stabilite de pârâtă fiind calculate în mod eronat.
2. În ceea ce privește stabilirea impozitului pe profit și a TVA, aferente contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3900/29.09.2011, încheiat cu ., se reține că pârâta a aplicat greșit dispozițiile art.134 alin.1 și 2 din Codul fiscal, potrivit cărora: „(1) Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei. (2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritate fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxei poate fi amânată”. Aceste dispoziții se coroborează cu dispozițiile art.1341 alin.6 din Codul fiscal, potrivit cărora „(6) Pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar. Prin excepție, în cazul contractelor care prevăd că plata se efectuează în rate sau al oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei sume scadente, cu excepția contractelor de leasing, data livrării este data la care bunul este predat beneficiarului”.
În speță, interpretând clauzele contractului autentificat sub nr.3900/29.09.2011, prevăzute la pct.5.2 și 5.3, conform cărora, dacă cumpărătorul nu-și îndeplinește obligațiile în ce privește plata sumelor restante, vânzătorul este îndreptățit să recupereze mijloacelor fixe, se poate trage concluzia că reclamanta nu putea dispune de bunuri ca și un proprietar, astfel că exigibilitatea TVA și a impozitului pe profit intervine la data predării efective a bunurilor către proprietar, respectiv către reclamantă, dată ce coincide cu momentul plății ultimei sume scadente.
Astfel, accesoriile la TVA și la impozitul pe profit, aferente contractului de mai sus, au fost calculate eronat de către pârâtă.
3. Cu privire la Notificarea prevăzută de art.141 alin.(2) lit.f) din Codul fiscal, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, rezultă că . depus notificarea prevăzută de textul de lege mai sus menționat, fiind înregistrată la DGFP Argeș sub nr._/23.06.2011, prin care a optat pentru taxare, cu data de 10.01.2011, pentru toate imobilele situate în intravilanul comunei Stâlpeni și în intravilanul comunei Berevoiești, județul Argeș, inclusiv și pentru cele vândute reclamantei . AG SRL.
În consecință, reclamanta beneficiază de dreptul de deducere a taxării operațiunilor prevăzute la art.141 alin.2 lit.f) din Codul fiscal, pentru imobilele achiziționate de la ., având în vedere că data achiziționării (28.02.2011) este ulterioară datei pentru care s-a optat pentru taxare (10.01.2011), accesoriile stabilite de pârâtă fiind calculate eronat.
Față de aceste considerente, în baza art.8 și 18 din Legea nr.554/2004, urmează să se admită acțiunea, așa cum a fost precizată, și să se dispună anularea deciziei nr.115/26.06.2012, a raportului de inspecție fiscală nr.F-AG 323/29.02.2012 și a deciziei de impunere nr.F-AG 451/29.02.2012 emisă de D.G.F.P. Argeș.
Asupra cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale menționate mai sus, formulată de reclamantă în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.15 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Verificând îndeplinirea cerințelor prevăzute de art.14 alin.(1) din Legea nr.544/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, Curtea constată că prezenta cerere de suspendare este întemeiată.
Dispozițiile art.2 alin.1 lit.ș) și t) din Legea contenciosului administrativ definesc noțiunea de pagubă iminentă ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil, cât și pe aceea de cazuri bine justificate, care constau în împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Văzând criticile pe care reclamanta le aduce actelor administrativ-fiscale contestate, cu privire la stabilirea noii situații de fapt fiscale și a obligațiilor bugetare suplimentare, respectiv inconsecvențele de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește regimul juridic de exercitare a dreptului de deducere a TVA, exercitarea arbitrară a dreptului de apreciere a stărilor de fapt fiscale, de către organul fiscal, atât în materie de TVA, cât și de impozit pe profit, dar având în vedere și cele reținute pe fondul litigiului, cu privire la nelegalitatea actelor administrativ-fiscale atacate, Curtea consideră că aceste critici sunt serioase și de natură să creeze o îndoială în privința legalității actelor respective, astfel că prin aceasta este realizată condiția cazului bine justificat.
Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, se reține că și această condiție este îndeplinită, deoarece punerea în executare a titlului executoriu este de natură să blocheze activitatea societății-reclamante, în timp ce pârâta nu suferă niciun prejudiciu prin suspendarea executării, dobânzile și penalitățile curgând până la achitarea debitului, în cazul respingerii irevocabile a acțiunii pentru anularea actelor administrativ-fiscale. Reclamanta este o societate care are ca obiect de activitate construcții, ori prin blocarea tuturor conturilor nu mai poate achiziționa materia primă necesară executării lucrărilor și, de asemenea, nu mai poate achita utilitățile, trebuind practic să fie închisă, oricare dintre creditori având posibilitatea să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Curtea are în vedere și Recomandarea nr.R(89)8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Comisiei Europene, care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat pe măsura posibilului.
Pentru aceste considerente se va admite cererea reclamatei și se va dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate, până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată, formulată de reclamanta . AG SRL, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
Dispune anularea Deciziei nr.115/26.06.2012, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-AG 323/29.02.2012 și a Deciziei de impunere nr. F-AG 451/29.02.2012 emise de D.G.F.P. Argeș.
Dispune suspendarea executării actelor administrativ-fiscale menționate mai sus, până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare, în ceea ce privește suspendarea executării, și în 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește anularea actelor.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. M. | ||
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.I.M.
EM/4 ex./26.11.2013
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1545/2013.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2981/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
