Anulare act administrativ. Decizia nr. 2981/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2981/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 4102/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIA NR. 2981/R-C.
Ședința publică din 03 Octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T. - judecător
Judecător: A. A. T.
Judecător: I. B.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., ..17, județul V. (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.), în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂBENI, cu sediul în orașul Băbeni, . V., (în prezent SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC BĂBENI, cu sediul în orașul Băbeni, .. A5, parter, județul V., potrivit art. 11 alin.3 din OUG nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței nr.110 din 11.01.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr. _ , intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6, și reclamantul Ș. I. A., cu domiciliul în . Caselor, județul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.05.2012, precizată la termenul din 11 ianuarie 2013, reclamantul S. I. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Băbeni, obligarea acesteia la restituirea sumei de 4.588 lei, reprezentând taxa de poluare stabilită prin decizia de calcul nr.4602/09.03.2012, încasată de pârâtă potrivit chitanței nr._/9.03.2012, taxă pe care pârâta refuză să o restituie.
Reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Opel, având . VOLOTGF_ pentru care a achitat taxa de poluare în cuantum de 4.588 lei conform O.U.G. nr.50/2008. Taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea dreptului comunitar, fapt pentru care a solicitat restituirea acesteia, dar pârâta i-a respins cererea argumentând că sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. 50/2008. Atât emiterea deciziei de calcul cât și achitarea acestei taxe de poluare încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 introduc un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării în raport de autovehiculele deja înmatriculate în România.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Băbeni a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, taxa a cărei restituire o cere reclamantul a fost calculată și achitată în conformitate cu dispozițiile O.U.G.50/2008, după emiterea deciziei de calcul care nu a fost contestată conform art.205 Cod procedură fiscală.
S-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru neîndeplinirea dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă, neputând fi reținută reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Totodată, în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând obligarea acesteia să o despăgubească cu suma solicitată de reclamant și cheltuielile de judecată, susținând că chemata în garanție a beneficiat de această sumă conform O.U.G. nr.50/2008.
Prin sentința nr.110/11.01.2013, Tribunalul V. a admis cererea principală, așa cum a fost precizată la termenul din data de 11.01.2013; a constatat refuzul nejustificat al pârâtei A.F.P.Băbeni de restituire a taxei pe poluare în sumă de 4.588 lei, plătită de reclamant conform chitanței nr._/09.03.2012 și a obligat pe pârâta A.F.P.Băbeni să restituie reclamantului suma de 4.588 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta A.F.P.Băbeni și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei A.F.P.Băbeni suma de 4.588 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
Pârâta A.F.P.Băbeni a fost obligată și la plata sumei de 339,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul din spațiul comunitar, pentru care a fost nevoit să achite cu ocazia înmatriculării acestuia în România, taxa de poluare. Astfel, urmare a deciziei de calcul nr.4602/9.03.2012, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Băbeni, reclamantul a achitat, potrivit chitanței nr._/9.03.2012, suma de 4.588 lei.
Apreciind că au fost încălcate dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, că taxa nu are temei legal, reclamantul a solicitat restituirea însă cererea a fost respinsă prin adresa nr._/15.11.2012.
Acest refuz al autorității fiscale de a restitui taxa îl îndreptățește pe reclamant să se adreseze instanței de judecată, dispozițiile art.8 alin.1 teza II din Legea nr.554/2004 fiind perfect aplicabile.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP nr.1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat, se restituie, la cererea debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Potrivit prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) „(1)Niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție“.
Prin aceste dispoziții legale, se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Curtea de la Luxemburg a constatat (cauza T. contra României) că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța a apreciat ca îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art.60 Cod procedură civilă. Potrivit dispozițiilor art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Întrucât suma încasată de pârâta Administrația Financiară Băbeni, a fost virată la bugetul F. pentru mediu administrat de Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în garanție a fost admisă în parte, în sensul că a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băbeni suma de 4.588 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligată doar pârâta Administrația Financiară Băbeni la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Băbeni, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificate în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție. Învederează instanței de recurs că instanța de fond odată cu admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție trebuia să dispună plata cheltuielilor de judecată în sarcina chematei în garanție.
De asemenea, instanța trebuia să facă aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă, cheltuielile urmând a fi stabilite în raport de complexitatea cererii și durata de soluționare a cauzei.
Pe fond, se arată că nu a fost parcursă procedura prealabilă conform art.205 și urm. Cod procedură fiscală.
Taxa nu încalcă prevederile europene, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
Susținerea reclamantului nu poate fi reținută de vreme ce taxa a fost achitată din proprie inițiativă, O.U.G. nr.50/2008 fiind adoptată în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru asigurarea respectării normelor de drept comunitar și a jurisprudenței Curții de Justiție Europeană.
Se critică obligarea pârâtei la achitarea dobânzilor aferente sumei, nefiind îndeplinite condițiile pentru restituirea acestora. Se invocă jurisprudența Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul D.G.F.P. V., pentru A.F.P. Babeni este fondat, pentru următoarele considerente:
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Referitor la criticile aduse fondului cauzei, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2). ca atare, legea nouă a urmărit, tocmai în virtutea jurisprudenței T., înlăturarea discriminării reținută de curte, impunând obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Așadar se constată că instanța europeană a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei europene.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Critica privind acordarea dobânzilor, deși neprecizată, nu poate fi primită, în condițiile în care inclusiv în jurisprudența recentă a Curții Europene de la Luxemburg (c.-565/2011, I. vs.AFP Sibiu) s-a dispus că actualizarea acestei taxe se realizează în raport de data plății efective, Curtea de la Luxemburg arătând că “Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Totodată, în paragraful nr.23 al hotărârii sus menționate se reține că “atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”
Curtea a arătat astfel că pierderea suferită de contribuabil depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și se raportează la perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
De altfel, Curtea constată că instanța de fond a obligat pârâta, respectiv chemata în garanție la plata dobânzii legale în condițiile art.124 raportat la art.70 și art.120 Cod procedură fiscală, care se referă la un moment ulterior celui avut în vedere de jurisprudența Curții de Luxemburg, susmenționată.
Critica legată de interpretarea dispozițiilor art.274 C.proc.civ, este apreciată drept fondată, întrucât, în raport de soluția dată de instanța de judecată, într-adevăr, se reține că a fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată AFM București la plata sumei reprezentând taxă pe poluare.
Având în vedere că partea în privința căreia s-au dispus măsuri de obligare de către instanța de judecată este chemata în garanție, - AFM București - Curtea reține că și sub aspectul obligării la suportarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond trebuia să observe cine este partea căzută în pretenții vizând petitul principal al acțiunii și să o oblige la plata acestora..
Sub aspectul culpei procesuale, Curtea are în vedere că aceasta este o consecința în plan procesual a încălcării legislației europene, încălcare care este imputabilă nu numai autorității fiscale, ci și celei de mediu, aceasta fiind beneficiara și cea care gestionează taxa pe care instanța de fond a demonstrat că a încasat-o nelegal, prin intermediul celei dintâi.
D. fiind caracterul accesoriu al obligației de plata cheltuielilor de judecată față de capătul principal de cerere, este firesc ca partea chemată în garanție să suporte nu numai suma pe care pârâta o datorează pe capătul principal, ci și, ca accesoriu, suma pe care pârâta o plătește reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată.
Această soluție rezultă din art.274 alin.1 C.proc.civ., având în vedere că partea chemată în garanție a căzut în pretenții față de pârâtă, iar în cheltuielile de judecată efectuate de ea se include și suma pe care o plătește reclamantului cu acest titlu.
În ce privește cerința proporționalității cheltuielilor de judecată, Curtea constată că atât condițiile reținute constant în jurisprudența Curții de Strasbourg, cât și prevederile art.274 alin.3 Cod procedură civilă, sunt respectate, cuantumul taxei de restituit prin raportare la cuantumul cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat determinând un procent rezonabil.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să se admită recursul, să se modifice sentința de mai sus în parte, în sensul obligării chematei în garanție A.F.M. București să plătească A.F.P. Băbeni, suma de 339,3 lei, cheltuieli de judecată la fond, menținând în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm.V., . nr.17, județul V. (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în ..2, județul D.) - Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂBENI, cu sediul în . A5, parter, județul V., (în prezentSERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC BĂBENI, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), împotriva sentinței nr.110/11.01.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6 și reclamantul Ș. I. A., cu domiciliul în . Caselor, județul V..
Modifică sentința în sensul că obligă Administrația F. pentru Mediu să plătească Administrației Finanțelor Publice Băbeni, suma de 339,3 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, A. A. T. | Judecător, I. B. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.A.T./8.10.2013
GM/4 ex.
Jud.fondD.V.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 213/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 180/2013.... → |
|---|
