Pretentii. Decizia nr. 1573/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1573/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 10002/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1573/R-C.
Ședința publică din 08 Mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. G. N. - judecător
D. R. - judecător
G. C. - președinte secție
M. M. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând interesele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.1975 din 14 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul N. M., domiciliat în Pitești, ., ., ., și pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, .>
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat S. A. V. pentru intimatul reclamant în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului reclamant precizează că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 8.06.2012, reclamantul N. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești ca instanța să dispună anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/12.08.2010 emisă de AFP Pitești și obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3.301 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul marca Volkswagen Passat, iar ocazia înmatriculării în România a fost obligat să plătească taxă pe poluare, deși aceasta contravine art.90 TUE.
La data de 13.09.2012, Administrația Finanțelor Publice Pitești a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința nr.1975/14.09.2012, Tribunalul Argeș – Secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea deciziei nr._/12.08.2010; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, obligându-le pe pârâtele A.F.M. și A.F.P. Pitești să restituie acestuia suma de 3301 lei - taxă de poluare, precum și să îi plătească suma de 639,15 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești nu este întemeiată, deoarece, potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ). Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Excepția inadmisibilității este întemeiată în parte, în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare, care are natura juridică a unui act administrativ. Ca atare, înainte de a sesiza instanța cu anularea lui, reclamantul trebuia să urmeze procedura prev. de art. 7 din Legea nr.554/2004. Întrucât nu a procedat astfel, sancțiunea este prevăzută de art. 109 alin.2 Cod procedură civilă, anume inadmisibilitatea acțiunii.
În schimb, în ce privește excepția inadmisibilității raportat la cererea de restituire a taxei de poluare, în jurisprudența constantă a C.J.UE s-a reținut că dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. În consecință, dreptul național trebuie să ofere o cale eficientă prin care impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar să fie restituite. Curtea de Justiție Europeană s-a pronunțat în acest sens în cauze precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH. Într-o atare situație, nu pot fi primite criticile referitoare la admisibilitatea acțiunii reclamantului, din perspectiva prevederilor art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, având în vedere imperfecțiunile legislației naționale din perspectiva art.13 din C.E.D.O. și care ar putea duce, în final, la situația în care acesta ar fi lipsit de dreptul la un recurs efectiv (în același sens: Decizia în interesul legii nr.24/2011, publicată în M.Of nr.1/3.01.2012)
În ce privește fondul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că din actele și probele dosarului rezultă că reclamantul a fost obligat să achite taxa de poluare pentru autovehicule în cuantum de 3.301 lei, deși acest autoturism a fost înmatriculat mai întâi într-un alt Stat membru al UE.
Taxa, plătită practic pentru reînmatricularea autovehiculului menționat în România, este contrară prevederile art.90 din T.C.E. (art. 110 T.U.E.), dar și ale art.148 din Constituția României.
Tribunalul a invocat jurisprudența CJUE, inclusiv hotărârea pronunțată în cauza C-263-10 N. contra României.
Împotriva sentinței a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând dispoz. art. 304 pct.9 C.proc.civ. și criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive:
- sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, în sensul că doar Administrația F. de Mediu are calitate pasivă, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008. Ca atare, doar AFM are calitate procesuală pasivă;
- în ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de DGFP Argeș, în mod eronat instanța de fond a considerat că aceasta este neîntemeiată, deoarece se solicită restituirea plății nu ca urmare a anulării unui act administrativi fiscal, ci ca o consecință a nelegalității impunerii obligației de plată. Reclamantul a achitat taxa în mod benevol și în baza OUG nr. 50/2008, iar nu a deciziei de calcul;
- taxa pe poluare nu contravine normelor legale comunitare, aplicându-se tuturor autoturismelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. Nu este o taxă impusă pentru trecerea frontierei. De asemenea, respectă principiul „poluatorul plătește”, principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene și practicat de mai multe state;
- în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală, restituirea taxei neputând fi încadrată în niciuna din condițiile expres prevăzute de legiuitor la art.117 lit. a)-h) Cod procedură fiscală.
- capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiat, atâta timp cât nu există culpă procesuală, iar litigiul nu a fost soluționat irevocabil;
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
În mod corect a respins prima instanță excepția invocată de AFP Pitești cu privire la lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
Astfel, potrivit atât OUG nr. 50/2008 (art. 8, 10 și 11), cât și Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 686/2008 (Capitolul VI), în vigoare la data la care reclamantul a făcut plata taxei (16.08.2010) restituirea valorii reziduale a autovehiculului și restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, acesta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de AFM.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru faptul că organul fiscal nu a făcut decât să aplice art. 5 din OUG nr. 50/2008, care îi impunea să procedeze la calcularea și la încasarea taxei, Curtea constată că sunt incidente aceleași argumente de mai sus, care au motivat calitatea procesuală pasivă a organului fiscal. Astfel, în măsura în care AFP Pitești, aplicând dispozițiile OUG nr. 50/2008, a încasat taxa pe poluare, în aceeași măsură poate fi obligată și la restituire, cererea în justiție îndreptată în acest sens împotriva sa fiind admisibilă.
Pe fond, se constată că reclamantul a plătit taxa pe poluare pentru înmatricularea în România a unui autovehicul marca Volkswagen Passat, înmatriculat anterior, la data de 14.12.2006, în Franța - stat membru UE.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Sub aspectul neîncadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h) Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art. 117 lit. d), conform cărora ”Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”. Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Ca atare, în condițiile în care taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 nu respectă dispozițiile art. 110 TFUE, fost art. 90 alin. 1 TCE, ea a fost percepută nelegal, prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale comunitare.
Cât privește obligarea organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică. Astfel, potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Obligația se impune a fi stabilită în faza procesuală în care au fost realizate respectivele cheltuieli și în care s-a cerut plata lor.
În speță, organul fiscal, în calitate de pârât, a pierdut procesul în fața reclamantului, ceea ce înseamnă că a „căzut în pretențiile” acestuia din urmă. Afirmația că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare s-au făcut în temeiul unui act normativ nu atrage exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată în justiție că nu au fost respectate dispozițiile art. 110 TFUE, care, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată contând în onorariu avocațial în recurs, conform chitanței nr. 365 (f. 12).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând interesele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.1975 din 14 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul N. M., domiciliat în Pitești, ., ., ., și pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, .>
Obligă pe recurentă la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. R. | Judecător, G. C. |
Grefier, M. M. |
Red.C.G.N
RDH/2 ex./23.05.2013
Jud.fond: V. T.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2150/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2228/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
