Pretentii. Decizia nr. 1702/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1702/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 9600/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1702/R-C.
Ședința publică din 15 Mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. D. – judecător
Judecător: G. A.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1952 din 13.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamanta . 2004 SRL, cu sediul în municipiul Pitești, ., ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat M. N. pentru intimata-reclamantă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei-reclamante depune la dosar împuternicire avocațială, borderou cu înscrisuri în susținerea apărărilor și, arătând că nu mai are alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri asupra recursului.
Curtea, față de cererea formulată, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra recursului.
Avocat M. N., având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului:
Constată că, la data de 9.05.2012, reclamanta . 2004 SRL a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 5.801 lei, reprezentând taxă pe poluare și anularea deciziei de calcul nr._/30.01.2012 precum si a chitanței nr._/02.02.2012.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism, marca Volkswagen pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 5.801 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
La data de 23.08.2012, pârâta A.F.P. Pitești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive precum si excepția inadmisibilității formulării cererii.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.1952/13 septembrie 2012, a respins excepțiile, a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul nr._/30.01.2012, a obligat pe pârâte la restituirea către reclamantă a sumei de 5.801 lei, încasată cu titlu de taxa de poluare și a fost respins petitul privind anularea chitanței . nr._/2.02.2012.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P.Pitești, că aceasta a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili, astfel că această excepție a fost respinsă.
Referitor la excepția inadmisibilității, tribunalul a reținut că rezultatul procedurii administrative, este absolut previzibil și ineficient pentru reclamantă, contestația administrativă a acesteia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
Pe fond s-a reținut că O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 7.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, instanța a reținut că taxa percepută în cauză este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Petitul privind anularea chitanței . nr._/2.02.2012, a fost respins, deoarece s-a considerat că aceasta nu este act administrativ, ci exprimă doar plata făcută.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul respingerii greșite a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.F.P., dar și a soluționării fondului.
În dezvoltarea recursului se arată că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și restituirea acesteia însă, conform art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel încât A.F.P. Pitești nu are atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sunt invocate prevederile art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
Se arată că reclamanta a achitat această taxă în mod benevol înțelegând să respecte prevederile legale în vigoare - O.U.G. nr.50/2008
Pe fondul cauzei s-a susținut că în mod eronat a fost admis capătul de cerere privind obligarea recurentei-pârâte la restituirea taxei de poluare întrucât nu există temei legal pentru obligarea instituției fiscale, în solidar cu Administrația F. pentru Mediu, intimata-reclamantă neregăsindu-se în nici una din aceste prevederi, iar taxa instituită nu este contrară normelor comunitare.
Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
Taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor europene, în interpretarea CEJ reținându-se că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea unor mărfuri naționale sau străine deoarece traversează o frontieră. Or, în cazul taxei speciale pe poluare, discriminarea nu este fundamentată pe niciun argument de către reclamant iar taxa nu este legată de traversarea frontierei.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri. De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Legea nouă a respectat principiul neretroactivității legii, deoarece nu se referă la autoturismele înmatriculate anterior intrării sale în vigoare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei reprezentând taxa specială de poluare, pentru autovehicule și autoturisme, recurenta arată că restituirea acestei sume de al buget se face în condițiile art. 117 din OUG 92/2003, însă titlul cu care se solicită restituirea nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute de art.117 lit.a-h.
Recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Volksvagen achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2007, fiind emisă de către Administrația Finanțelor decizia de calcul a taxei pe poluare (fila 5 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 2 02.2012, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (f.4).
Ulterior, reclamantul a solicitat în instanță restituirea taxei pe poluare achitată, deoarece a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei AFP.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legii nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta recurentă nu a înțeles să facă.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Mai mult, art.2 din O.U.G. nr.1/2012, care a dispus suspendarea aplicării textului, prevede posibilitatea restituirii taxei achitate de către contribuabili, pentru autovehicule, ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Caracterul temporar al acestei măsuri nu înlătură concluzia că, până la reaplicarea textului suspendat, discriminarea produselor din Uniunea Europeană se menține, atâta vreme cât autoturismele deja înmatriculate anterior aderării României la U.E. nu achită această taxă și mai mult, cei care au achitat-o în scurta perioadă de aplicare a legii, pot solicita restituirea.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Critica referitoare la modul în care s-a soluționat fondul cauzei este nefondată, deoarece, așa cum corect a reținut și tribunalul, există neconcordanță între legea internă și anume O.U.G. nr.50/2008 cu legislația comunitară.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Curtea constată că în condițiile în care este evident, după cele sus expuse, că taxa pe poluare a fost percepută nelegal, actul prin care a fost impusă taxa respectivă nu poate rămâne în ființă și nu poate fi considerat ca legal emis. Faptul că taxa pe poluare s-a făcut venit la bugetul F. de Mediu gestionat de intimata pârâtă AFM nu poate conduce la concluzia că analiza legalității perceperii respectivei taxe din perspectiva normelor de drept comunitar nu se poate face și în contradictoriu cu organul fiscal care a emis actul în baza căruia s-a perceput suma, în vederea desființării respectivului act.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate nu are relevanță aplicarea textului.
Câtă vreme tribunalul a decis că taxa pe poluare a fost percepută cu nerespectarea dispozițiilor art.110 TFUE, este evident că reclamantul a plătit în mod nelegal suma de 5801 lei, iar cel care a primit plata este obligat să restituie suma astfel încât să acopere și pierderea suferită de reclamant prin nefolosirea banilor proprii, având în vedere că cererea de restituire se încadrează în dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală.
Articolul.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine. Plata taxei pe poluare s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Astfel, instanța de fond a pronunțat o soluție care nu se impune a fi
cenzurată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantei prin prisma dispozițiilor normelor comunitare.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, reprezentândADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.1952/13.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ , intimate fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 și reclamanta S.C. A. NO P. 2004 S.R.L., cu sediul în municipiul Pitești, ., ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. D. | Judecător, G. A. | Judecător, S. U. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.S.U./23.05.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: M.P.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 385/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1496/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
