Pretentii. Decizia nr. 829/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 829/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 12462/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR.829/R-C.

Ședința publică din 8 Martie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: A. A. T. – judecător

Judecător: S. U.

Judecător: A. T.

Grefier: Drăguța-I. C.

S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2626 din 18.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul N. M., cu domiciliul în . Ursului, nr.9, județul Argeș.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 2.07.2012 reclamantul N. M. a chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, Administrația F. pentru Mediu solicitând restituirea sumei de 7.251 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Audi tip 4F7LBPPQ1/A6.

În motivare, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autoturism marca Audi tip 4F7LBPPQ1/A6 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă de 7.251 lei contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.

Prin sentința civilă nr.2626/18 octombrie 2012, Tribunalul Argeș a respins excepțiile, a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare emisă de A.F.P. Pitești și a obligat pe pârâta A.F. Mediu să restituie reclamantului suma de 7.251 lei reprezentând taxa de poluare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 astfel că a fost respinsă excepția de inadmisibilitate.

Pe de altă parte, pârâta A.F.P. Pitești. are calitate procesuală pasivă în calitate de emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare.

Pe fond, instanța a reținut că în cursul anului 2009 reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca Audi tip 4F7LBPPQ1/A6.

În vederea înmatriculării în România reclamantul a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în sumă de 7.251 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești.

Potrivit art.90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat Membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea nici un Stat Membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Dispozițiile art. 214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat membru.

Cum potrivit art.148 alin.2 din Constituția României normele internaționale prevalează celor interne atunci când acestea din urmă sunt contrare primelor a fost admisă acțiunea, anulată decizia emisă de A.F.P. Pitești și obligată pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 7.251 lei reprezentând taxă de poluare.

Au fost respinse capetele de cerere privind dobânda, actualizarea și cheltuielile de judecată, deoarece instanța nu a reținut culpa procesuală a pârâtelor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.

În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008.

Greșit a fost soluționată excepția inadmisibilității, instanțe de fond neținând seama de faptul că art.41 din O.G. nr.92/2003 prevede că actul prin care s-a stabilit obligația fiscală este titlu de creanță, astfel că se impunea atacarea lui în procedura prevăzută de art.205 și urm. din O.G. nr.92/2003, raportat la art.7 din Legea nr.554/2004 și art.109 alin.2 Cod procedură civilă.

Cum nu s-a urmat această procedură prealabilă, acțiunea este inadmisibilă.

Taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.

Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.

De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.

Taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor europene, în interpretarea CEJ reținându-se că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea unor mărfuri naționale sau străine deoarece traversează o frontieră. Or, în cazul taxei speciale pe poluare, discriminarea nu este fundamentată pe niciun argument de către reclamant iar taxa nu este legată de traversarea frontierei.

Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.

Reclamantul nu a indicat niciun motiv de nelegalitate a actului administrativ fiscal, nu a îndeplinit procedura prealabilă și nu a dovedit care sunt motivele pentru care plata efectuată trebuie restituită de către autoritatea pârâtă.

Instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, singura autoritate care putea stabili cazurile de restituire fiind puterea legislativă, abilitată să adopte legi, instanța fiind chemată numai să le aplice.

Se solicită judecata în lipsă.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Audi, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2007, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Bascov (ulterior A.F.P.Pitești) decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/23.09.2010 (fila 5 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.

Taxa a fost achitată la data de 23.09.2010, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 10).

Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.

Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).

Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.

Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.

De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.

Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.

Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.

În ce privește plata taxei, Curtea reține că numai A.F.M. a fost obligată să restituie reclamantului suma de 7.251 lei, astfel că cerința calității procesuale pasive în privința A.F.P. Pitești se justifică în raport de anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare.

Curtea reține că art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, iar instanța de fond a motivat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Pe de altă parte, asupra fondului, complinind argumentele aduse de prima instanță, Curtea reține că prin Hotărârea din 7.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

Cum taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că și taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.

De asemenea, se constată că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).

Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.

De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.

Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.

Nu va fi primită nici critica referitoare la depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanță, de vreme ce aceasta este prima autoritate chemată să analizeze conformitatea normei interne cu dispozițiile supranaționale, respectiv europene, iar în cazul în care constată că norma internă este contrară prevederilor menționate să o lase neaplicată în scopul protejării supremației dreptului european.

Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.

Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2626/18.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ , intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6, și reclamantul N. M., cu domiciliul în . Ursului, nr.9, județul Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. A. T. S. U. A. T.

Grefier,

Drăguța-I. C.

Red.A.T./12.03.2013

GM/2 ex.

Jud.fond: M.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 829/2013. Curtea de Apel PITEŞTI