Pretentii. Decizia nr. 3488/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3488/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 17597/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3488/R-C.
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R. - judecător
C. G. N. - judecător
G. C. - președinte secția
M. M. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești), cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Topoloveni (în prezent Serviciul Fiscal Orășenesc Topoloveni), împotriva sentinței civile nr.3485 din 4.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ ,intimați fiind reclamantul M. V. E. domiciliat în comuna Călinești ..208, județul Argeș și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat I. R. T. pentru intimatul reclamant în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului reclamant precizează că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea față de actele și lucrările de la dosar constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Constată că, la data de 9 august 2012, reclamantul M. V. E. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Topoloveni și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._/04.05.2012 reprezentând taxă de poluare și a chitanței . nr._/04.05.2012, emise de AFP Toploveni, restituirea sumei de 5.096 lei, stabilită cu acest titlu, cu dobânda legală de la momentul cererii de restituire și până la restituirea efectivă.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel Astra, an fabricație 2006, care anterior fusese înmatriculată în Germania la data de 26.10.2006, pentru căruia i-a fost impusă plata taxei de 5.096 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante, ce contravine normelor dreptului comunitar.
Prin întâmpinarea depusă la 19.11.2012, D.G.F.P. Argeș pentru AFP Topoloveni arătând că nu această instituție are atribuții în a acorda scutiri de plată pentru autoturisme, că potrivit disp. art. 1 alin.2 din Legea 9/2012 taxa de poluare se constituie venit la bugetul F. de Mediu, administrându-se de către Administrația F. pentru Mediu, că organul fiscal are atribuții doar în a calcula valoarea taxei. S-a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, susținându-se că taxa de poluare a fost încasată în baza unei decizii cu nr._/2012 a AFP Topoloveni, aceasta constituind un act administrativ fiscal, respectiv, un titlu de creanță conform art.41 din OG nr.92/2003. Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivând că taxa de poluare încasată este legală, nefiind contrară dispozițiilor comunitare și neinstituind un regim discriminatoriu, astfel că cererea de restituire este neîntemeiată.
Prin sentința nr.3485 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Topoloveni, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, a fost anulată decizia de calcul a taxei de poluare nr._/04.05.2012 și au fost obligate pârâtele să restituie acestuia suma de 5.096 lei, reprezentând taxă de poluare, la care se va adăuga dobânda legală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Topoloveni a fost respinsă, deoarece potrivit disp. art. 5 din Legea 9/2012 această pârâtă este emitenta actului în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, s-a arătat doar că taxa a fost încasată în baza unui act administrativ fiscal-titlu de creanță, tribunalul apreciind că se invocă inadmisibilitatea ca urmare a nerespectării procedurii administrative prealabile. Cum aceasta nu mai este obligatorie, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 24/2011 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, excepția este neîntemeiată.
Legea nr.9/2012 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Pe fond s-a arătat că OUG nr. 50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Tribunalul a mai invocat și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în cauza C 402-09, în care s-a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă dispoz. art. 110 TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești), reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Topoloveni (în prezent Serviciul Fiscal Orășenesc Topoloveni), invocând dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, și criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive:
- sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Topoloveni, în sensul că doar Administrația F. de Mediu are calitate pasivă, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare potrivit art.1 din Legea nr.9/2012. A.F.P. Topoloveni nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamantul, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu. AFP Topoloveni nu are calitate procesuală pasivă în privința restituirii taxei, întrucât taxa pe poluare nu se face venit la bugetul statului, ci la bugetul F. de Mediu, gestionat de AFM, organul fiscal având competențe stricte numai pentru calculul taxa și virarea sumei în contul AFM.
- în mod eronat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, întrucât decizia de calcul nr._/04.05.2012, este act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanță fiscală potrivit art.41 din O.G. nr.92/2003 și pct. 107.1 din H.G. nr.1050/2004;
- cererea de restituire nu se încadrează în dispozițiile art.117 din OG nr.92/2003. De asemenea, reclamantul a achitat taxa în mod benevol, înțelegând astfel să respecte prevederile legale în vigoare, iar actul în temeiul căruia acesta a înțeles să plătească taxa nu este actul administrativ fiscal atacat, ci Legea nr.9/2012;
- în ceea ce privește dobânda legală aferentă taxei, aceasta nu poate fi acordată câtă vreme taxa nu poate fi restituită;
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Reclamantul a plătit taxa pentru emisiile poluante, calculată în baza Legii nr.9/2012, prin decizia de calcul nr._/04.05.2012, pentru înmatricularea în România a autoturismului său marca Opel Astra Station Wagon, număr de identificare WOLOAHL_, înmatriculat pentru prima dată la data de 26.10.2006 într-un stat membru UE.
Potrivit art. 7 și art. 12 din Legea nr. 9/2012, sub imperiul cărora a fost făcută plata taxei din speță, restituirea valorii reziduale a autovehiculului și restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, acesta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de AFM.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară. Ca atare, A.F.P. Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe de altă parte nu are relevanță sub aspectul restituirii că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de AFM, câtă vreme AFP Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o, iar legea stabilește în sarcina sa obligația de restituire către solicitant.
Sub aspectul excepției inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia în interesul Legii nr.24/14.11.2011, obligatorie potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, în sensul că „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
În recursul în interesul legii s-a reținut că s-a stabilit cu claritate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Înalta Curte a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită. Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că “este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere (...) pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit (...) pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal (...) și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza (...) beneficiul regimului”.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Sub aspectul încadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h) Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art. 117 lit. d), conform cărora ”Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Codul de procedură fiscală, potrivit art. 12 alin. 1 și 2 din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile OMFP nr. 1899/2004.
Cât privește plata dobânzii legale, înțelegându-se prin aceasta dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală, Curtea constată că tribunalul a procedat în mod corect dispunând obligarea pârâtelor la restituirea sumei și la plata dobânzii respective. Câtă vreme tribunalul a decis că taxa pe poluare a fost percepută cu nerespectarea dispozițiilor art. 90 TCE, actual art. 110 TFUE, este evident că reclamantul a plătit în mod nedatorat suma de 5.096 lei, iar cel care a primit plata este obligat să restituie suma astfel încât să acopere și pierderea suferită de reclamant prin nefolosirea banilor proprii.
De altfel, inclusiv în jurisprudența recentă a Curții Europene de la Luxemburg (c.-565/2011, I. vs.AFP Sibiu) s-a dispus că actualizarea acestei taxe se realizează în raport de data plății efective, Curtea de la Luxemburg arătând că “Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești), cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Topoloveni (în prezent Serviciul Fiscal Orășenesc Topoloveni), împotriva sentinței civile nr.3485 din 04.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul M. V. E., domiciliat în comuna Călinești ..208, județul Argeș și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, C. G. N. | Judecător, G. C. |
Grefier, M. M. |
Red.G.C./02.12.2013
EM/2 ex.
Jud.fond: C.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2667/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 959/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
