Pretentii. Decizia nr. 1496/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1496/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 11917/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1496/R-cont
Ședința publică din 24 Aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: S. U. - judecător
Judecător: I. M.
Judecător: C. D.
Grefier: M. B.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș reprezentând Administrația Finanțelor Publice Topoloveni, cu sediul în P., ., județul Argeș, împotriva sentinței nr.2781/26.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul D. C. domiciliat în Topoloveni, .. 8, ., . și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independentei, nr. 294, . 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării .
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată că:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 21.06.2012, reclamantul D. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Topoloveni ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și obligarea pârâților la restituirea taxei de poluare în cuantum de 5.268 lei.
În motivarea cererii s-a arătat că a achiziționat autoturismul Wolkswagen Passat și că cu ocazia înmatriculării a fost obligat să plătească taxă de poluare deși aceasta contravine art.90 TUE.
La data de 24.10.2012 a fost depusă întâmpinare de Administrația Finanțelor Publice Topoloveni prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr.2781/26.10.2012, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Topoloveni,a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și a respins capătul de cerere privind anularea actelor administrative ca inadmisibil. A fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 5.268 lei, plus dobânda legală determinată potrivit art.124 C.proc.fiscală.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Topoloveni, tribunalul a reținut că este adevărat că, potrivit art.1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ). Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă. În consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice ca neîntemeiată.
În ce privește excepția inadmisibilității, invocată din oficiu tribunalul, a o admis-o pentru următoarele considerente:
În ce privește cererea de anulare a deciziei de calcul s-a de reținut că în conformitate cu prevederile art.1 alin.(1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Acțiunea în contencios administrativ nu poate fi exercitată, însă, decât în condițiile și termenele stabilite de această lege. Astfel, potrivit art.7 alin.(1), din actul normativ susmenționat, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Stabilind natura juridică administrativă a deciziei de impunere nr.69/21.12.2010 emisă de către pârâtă, devin incidente dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, sus menționate. Din interpretarea literară a celor două texte de lege, rezultă fără putință de tăgadă că procedura plângerii prealabile este obligatorie, atât în cazul actului administrativ cu caracter normativ, cât și în privința actului administrativ cu caracter individual și poate fi invocată de pârâtă prin întâmpinare conform dispozițiilor art.109 alin.3 C.pr.civ., sub sancțiunea decăderii. Potrivit art.109 al.2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.
În speță, s-a constatat că reclamantul D. C. nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie instituită de dispozițiile legale enunțate, sesizând direct instanțele judecătorești, deși decizia de calcul a taxei de poluare este un titlu de creanță, iar împotriva acestuia trebuia ca reclamantul să formuleze contestație la organul emitent în condițiile și termenele stabilite de OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Natura juridică a acestei decizii este asimilată actului administrativ fiscal, astfel că procedura prealabilă obligatorie este cea prevăzută de dispozițiile art. 205 și următoarele din OG nr.92/2003, unde se precizează că pot fi contestate titlurile de creanță fiscală, precum și alte acte administrative fiscale în termen de 30 de zile de la comunicare, iar contestația se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ, respectiv pârâta. Îndeplinirea procedurii prealabile numită în doctrina de specialitate și recurs administrativ sau recurs grațios reprezintă așadar o condiție specială de exercițiu al dreptului la acțiune, sancțiunea neexercitării acestui recurs administrativ fiind aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă potrivit art.109 al.2 cod procedură civilă. Textul constituțional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative, respectiv art.21 al.4 din Constituția României, republicată nu este aplicabil prevederilor legale care instituie obligația persoanei vătămate de a se adresa cu reclamație administrativă autorității emitente mai înainte de sesizarea instanței de judecată cu acțiunea pentru anularea actului administrativ considerat nelegal, întrucât nici o normă constituțională nu interzice ca, prin legi speciale să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, așa cum este procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic .
În considerarea celor expuse, a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respins capătul de cerere privind anularea actelor administrativ ca inadmisibil.
În ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de intimată, Tribunalul a respins-o având în vedere că în jurisprudența constantă a C.E.J (Comisia Europeană c. Greciei, cauza C-74/06; Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor, cauza C-68/79; Aprile - S.R.L., în lichidare c. Amministrazione delle Finanze dello Stato, cauza C-228/96) s-a reținut că dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. În consecință, dreptul național trebuie să ofere o cale eficientă prin care impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar să fie restituite. Curtea de Justiție Europeană s-a pronunțat în acest sens în cauze precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH. Într-o atare situație, nu pot fi primite criticile referitoare la admisibilitatea acțiunii reclamantului, din perspectiva prevederilor art. 205 și urm. C.proc.fiscală, având în vedere imperfecțiunile legislației naționale din perspectiva art.13 din C.E.D.O. și care ar putea duce, în final, la situația în care acesta ar fi lipsit de dreptul la un recurs efectiv (în același sens: Decizia în interesul legii nr.24/2011, publicată în M.Of nr.1/3.01.2012)
În ce privește fondul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut din actele și probele dosarului că reclamantul a achiziționat un Volkswagen pentru care a fost obligat să achite taxa de poluare pentru autovehicule în cuantum de 5268 lei, deși acest autoturism a fost înmatriculat mai întâi într-un alt stat membru.
Or, este de subliniat că O.U.G. nr.50/2008 a instituit taxa de poluare pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3, astfel cum acestea sunt definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice transporturilor și locuinței nr.211/2003. Obligația de plata taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a) fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele provenite din afara acesteia (noi sau second hand). O.U.G. nr.50/2008 a intrat în vigoare începând cu data de 01 iulie 2008 (art.14 alin.1) și ca atare, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, fără ca această taxă să fie datorată și pentru cele deja aflate în circulație și înmatriculate în țară. Prin O.U.G. nr.208/2008 s-a dispus că autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc. și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U.E. începând cu data de 15 decembrie 2008, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv. Prevederile O.U.G. nr.208/2008 au fost abrogate prin O.U.G. nr.218/2008 privind modificarea O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Conform art. III alin.1 autovehiculele M1, cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc. precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România, sau în alte state membre ale U.E., în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare, stabilită de O.U.G. nr.50/2008.Reglementările legale menționate creează așadar, un tratament fiscal diferențiat între autoturismele noi și cele vechi, înmatriculate în România, după . O.U.G. nr.50/2008.
Dispozițiile art.90 din T.C.E. (art.110 din T.U.E.) interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind din piața internă și care sunt de natură similară, întrucât „nici-un stat membru nu aplică direct sau indirect produsele altor state impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare”.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Pentru argumentele expuse, tribunalul a reținut că refuzul pârâților de a restitui reclamantului taxa de poluare în cuantum de 5.268 lei este nejustificat întrucât aceasta a fost achitată pentru reînmatricularea autoturismului menționat în România și este contrară prevederile art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E.) dar și ale art.148 din Constituția României.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Topoloveni invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul respingerii greșite a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.F.P., precum și a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, dar și a soluționării fondului.
În dezvoltarea recursului se arată că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și restituirea acesteia însă, conform art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel încât A.F.P. Topoloveni nu are atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sunt invocate prevederile art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
Sentința este nelegală și sub aspectul anulării actelor fiscale, în condițiile în care reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă, în cauză fiind incidente dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, ce reglementează procedura prealabilă obligatorie.
Taxa a fost stabilită prin decizia de calcul al taxei pe poluare acest act fiind un titlu de creanță fiscală potrivit art.41 din O.G. nr.92/2003, așa cum este el definit și în punctul 107.1 din H.G. nr.1050/2004.
Or, art.205 și urm. din O.G. nr.92/2003 prevăd că titlul de creanță trebuie atacat cu contestație administrativ fiscală, iar art.218 din același act normativ prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei s-a susținut că în mod eronat a fost admis capătul de cerere privind obligarea recurentei-pârâte la restituirea taxei de poluare întrucât nu există temei legal pentru obligarea instituției fiscale, în solidar cu Administrația F. pentru Mediu, intimata-reclamant neregăsindu-se în nici una din aceste prevederi, iar taxa instituită nu este contrară normelor comunitare.
Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
Taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor europene, în interpretarea CEJ reținându-se că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea unor mărfuri naționale sau străine deoarece traversează o frontieră. Or, în cazul taxei speciale pe poluare, discriminarea nu este fundamentată pe niciun argument de către reclamant, iar taxa nu este legată de traversarea frontierei.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Potrivit Codului civil, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit nu poate fi restituit. A.F.P. Topoloveni nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamantul, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu. Prin urmare, lipsește temeiul legal pentru obligarea A.F.P. Topoloveni la restituirea taxei pe poluare.
Existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a se dispune desființarea deciziei de calcul și restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Atât reclamantul cât și instanța de fond, nu reușit să indice nici un motiv de nelegalitate a deciziei a cărei anulare se solicită.
De asemenea, arată recurenta, pârâtele nu puteau fi obligate la restituirea taxei de poluare cu dobândă conf. art.124 Cod procedură fiscală, deoarece situația învederată de reclamant nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită benevol în temeiul unui text de lege – O.U.G. nr.50/2008.
S-a arătat că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin soluția pronunțată, întrucât singura în măsură să stabilească astfel de drepturi este puterea legislativă care este abilitată să adopte și să creeze legi, puterea judecătorească fiind cea care le aplică.
Recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Volkswagen Passat achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 1999, fiind emisă de către Administrația Finanțelor decizia de calcul a taxei pe poluare (fila 7 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 02.04.2009.
Ulterior, reclamantul a solicitat în instanță restituirea taxei pe poluare achitată, deoarece a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Prin urmare, excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată invocată de recurentă atât în întâmpinarea de la fond, cât și în recurs, nu poate fi primită.
Curtea reține că procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, în sensul că a fost parcursă sau nu de reclamant, nu are eficiență, deoarece în primul rând în speță se analizează respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern și a eficienței normei comunitare, anume cauza T. împotriva României.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
Totodată, Curtea, în raport de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Faptul că, în virtutea principiului disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
În primul rând, din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Calitatea de accipiens, potrivit Codului civil, nu are relevanță în speță, de vreme ce însăși legea prevede că o autoritate încasează taxa pentru altă autoritate. În primul rând, din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Asupra fondului, complinind argumentele primei instanțe, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011, Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Mai mult, art.2 din O.U.G. nr.1/2012, care a dispus suspendarea aplicării textului, prevede posibilitatea restituirii taxei achitate de către contribuabili, pentru autovehicule, ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Caracterul temporar al acestei măsuri nu înlătură concluzia că, până la reaplicarea textului suspendat, discriminarea produselor din Uniunea Europeană se menține, atâta vreme cât autoturismele deja înmatriculate anterior aderării României la U.E. nu achită această taxă și mai mult, cei care au achitat-o în scurta perioadă de aplicare a legii, pot solicita restituirea.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
Curtea reține că tribunalul prin sentința recurată nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a adăugat la lege, pronunțându-se în limitele investirii făcute de reclamant și în raport de probele de la dosar ce au fost coroborate, interpretând neconcordanța legii interne cu legislația comunitară. Această interpretare reprezintă atributul judecătorului național, în sensul că legislația internă trebuie să fie în concordanță cu legislația comunitară.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine. Plata taxei pe poluare s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Astfel, instanța de fond a pronunțat o soluție care nu se impune a fi cenzurată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantului prin prisma dispozițiilor normelor comunitare.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș reprezentând Administrația Finanțelor Publice Topoloveni, cu sediul în P., ., județul Argeș, împotriva sentinței nr.2781/26.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul D. C. domiciliat în Topoloveni, .. 8, ., . și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independentei, nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, S. U. | Judecător, I. M. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. B. |
Red. S.U.
Tehnored. C.B.
2 ex./09.05.2013
Jud. fond V.T.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1702/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 829/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
