Pretentii. Decizia nr. 2317/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2317/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 22222/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 2317/2013
Ședința publică din 21 Mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. P.-I., judecător
Judecător L. I.
Judecător N. S. Păștin
Grefier M. S.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.497 din 25 ianuarie 2013 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta S.C. A.&C Internațional R. Cargo S.R.L. Pitești a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând restituirea sumei de 6.417 lei reprezentând taxă pe poluare, împreună cu dobânda legală.
Reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Scania, an fabricație 2006, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 6.417 lei cu titlu de taxă de poluare, taxă ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. Principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană, 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență acestui principiu.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P. Argeș, în nume propriu și pentru A.F.P. Pitești, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.497/25.01.2013 a fost admisă în parte acțiunea, și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 6.417 lei, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală. A fost respinsă acțiunea față de pârâta D.G.F.P. Argeș. A fost respinsă cererea de plată a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a analizat cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția invocată de pârâtă.
A apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. este neîntemeiată, parțial, cu motivarea că această pârâtă a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa de poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu. Pentru aceleași argumente excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Argeș a fost apreciată ca fiind fondată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Scania, an fabricație 2006, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 6.417 lei cu titlu de taxă de poluare.
Prin art.1 din Legea nr.9/2012 s-a instituit cadrul legal privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar art.4 al aceluiași act normativ a prevăzut că obligația de plată a acesteia intervine cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de către primul proprietar din România și, respectiv, cu ocazia primei transcrierii a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003.
Ulterior, prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art.2 lit.i din Legea nr.9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de art.2141 – 2143 din Legea nr.571/2003.
Așadar, taxa a fost suspendată pentru autovehiculele ce se cumpără de pe piața națională, deja înmatriculate, menținându-se pentru autovehiculele importate, rulate, care se înmatriculează pentru prima oară în România.
Ca atare, există o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile O.U.G. nr.50/2008, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or prin hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea de Justiție a reținut că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p.I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (paragrafele 34, 35) că articolul 110 are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p.I‑4981, punctul 66).
Argumentele instanței europene, din cauza T., care au și determinat concluzia acesteia, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (paragraful), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art.110 T.F.U.E.
Art.110 ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate, în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28, 30 și 34 T.F.U.E.
Pentru toate aceste considerente, acțiunea a fost admisă, conform celor arătate mai sus.
În termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat recurs împotriva sentinței tribunalului pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești, cu toate că potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit Codului civil, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit nu poate fi restituit. A.F.P. Pitești nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamanta, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu.
Așadar, numai această ultimă instituție are calitate procesuală pasivă în cauză.
2. Este greșită soluția de obligare a pârâtelor la restituirea taxei de poluare, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală, deși restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile art.117-124 Cod procedură fiscală. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că sumele de restituit cu titlu de taxă de poluare nu se încadrează în niciuna dintre excepțiile de la art.117 alin.2 și 21 din Codul de procedură fiscală, iar dobânzile nu se datorează decât atunci când restituirea nu s-a făcut în termen.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.F.P. Pitești sub aspectul restituirii taxei de poluare, Curtea constată că aceasta este justificată, neavând relevanță faptul că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, câtă vreme Administrația Finanțelor Publice Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Potrivit art.5, art.10 și art.12 din Legea nr.9/2012 și dispozițiilor cap.VI din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.9/2012, în vigoare la data la care reclamanta a efectuat plata taxei, restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Ca atare, Administrația Finanțelor Publice Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Al doilea motiv de recurs este nefondat
Referitor la cererea de restituire, Curtea constată că nu ne aflăm în vreuna dintre ipotezele de excepție prevăzute de art.117 alin.2 și 21 Cod procedură fiscală, ci cererea se circumscrie dispozițiilor art.117 lit.d, conform cărora „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementate de Codul de procedură fiscală, potrivit art.12 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile O.M.F.P. nr.1899/2004.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.497/25.01.2013, intimați fiind reclamanta S.C. A.&C INTERNAȚIONAL R. CARGO S.R.L. PITEȘTI și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă
Președinte, C. P.-I. | Judecător, L. I. | Judecător, N. S. Păștin |
Grefier, M. S. |
Red. L.I
Tehnored. C.B.
2 ex./22.05.2013
Jud. fond E. V.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3361/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3724/2013.... → |
|---|
